Au fost uciși până acum peste 82.000 de ruși – potrivit Statului Major al Ucrainei – în campania militară pe care Moscova a numit-o ”operațiune specială”, deși e încă o invazie și un război în toată regula. În care trupele ucrainene au împins înapoi linia de contact într-atât, încât, vai și amar pentru Putin, se apropie în Lugansk de Rubijne și Kreminna. Iar datele și informațiile furnizate de Statul Major ucrainean s-au dovedit în genere, în aproape nouă luni de război, cât se poate de credibile.
În timp ce pierderile de militari ale Rusiei iau proporții biblice, iar recucerirea teritoriului ucrainean avansează perceptibil și în regiuni crezute definitiv pierdute, ca Lugansk, Ucraina spune un nu clar, ferm, răspicat și foarte hotărât acelei părți a lumii occidentale care aberează elegant. Care, de dorul confortului și din frica de arsenalul nuclear al Rusiei, de al treilea război mondial, ori de configurarea postbelică a puterii la Moscova, ca și din inadecvare morală și intelectuală, cere Kievului să-și calce pe inimă și pe conștiință.
Sunt vocile unora ca generalul american Milley, ori fostul consilier al Angelei Merkel, generalul Vad, care-i recomandă, irațional, Ucrainei, să-și oprească forțele armate, să le retragă peste iarnă în cazărmi, să ”dea”, spus frumos, dar mincinos, ”o șansă păcii”, așezându-se la masa negocierilor cu Rusia lui Putin. În care știe oricine gândește fie și rudimentar, că nu se poate avea încredere.
Ucrainei i se propune în speță să renunțe nu doar la inițiativa militară, care ar da o gură de aer trupelor Rusiei, dându-le posibilitatea de a se reface și de a redeveni amenințătoare în cel mai înalt grad și pentru NATO, ci și să accepte ciuntirea masivă a teritoriului ei prin cedarea Crimeei.
Iluzii și inadecvări la realități și istorie
De parcă armata și ideologia Rusiei lui Putin n-ar fi un pericol pentru întreaga Europă. De parcă eforturile și sacrificiile poporului ucrainean n-ar conta. De parcă voința și cuvântul președintelui Ucrainei ar fi cantitate neglijabilă.
De parcă principiul suveranității și integrității teritoriale ale unui stat n-ar mai valora nimic. De parcă ordinea mondială și normele ei s-ar putea reface cât continuă călcarea în picioare a inviolabilitții frontierelor. De parcă succesul unei aventuri expansionist-imperialiste n-ar alimenta emulațiile și dorința de capturi similare ale altor autocrați sau dictatori totalitari. De parcă faptele lui Putin n-ar fi comparabile cu ale lui Hitler. De parcă aliații ar fi fost niște imbecili și ar fi fost de acord cu altceva decât cu necondiționata capitulare a mașinăriei de război naziste. De parcă această capitulare n-ar fi fost necesară pentru a se pune capăt funcționării cuptoarelor și crematoriilor de la Auschwitz, Treblinka, Majdanek sau Bergen Belsen, ori de la celelalte lagăre de concentrare și exterminare de pe continentul european.
Din fericire, liderii aleși democratic ai Ucrainei nu împărtășesc aceste naivități, lașități, imbecilități. Vorbind grupului G20 din Bali, al cărui primus inter pares ar trebui, în baza probei calităților sale de lider să fie, președintele Zelenski s-a exprimat clar. Ca, de altfel, și consilierul său prezidențial, Podolyak. Potrivit mesajului său transmis pe Twitter: ”Să nu ne temem de adevăr. Rusia nu va putea continua să existe în forma ei actuală. Ea va trebui să piardă războiul, să fie pedespită pentru încălcarea dreptului internațional și să treacă printr-un proces de transformare politică”.
Replica lui Zelenski
La rândul său, Zelenski a reliefat, prin video, participanților la summitul G20, că a venit timpul și e nu doar necesar ci și posibil să se pună capăt destructivului război al Rusiei și că Ucraina nu-i va permite răgazul necesar reconstrucției forțelor ei armate.Președintele Zelenski și-a prezentat prin video, la G20, planul de pace în zece puncte cu Rusia. Planul prevede între altele, ”retragerea tuturor trupelor ruse din Ucraina ocupată, restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei, pedepsirea criminalilor de război, încetarea ecocidului din ținuturile ucrainene, eliberarea tuturor prizonierilor de război și deportaților, asigurarea securității nucleare, energetice și alimentare”.
Zelenski a respins încercările (împăciuitoriștilor, pe care însă nu i-a numit) de a determina Ucraina să facă niște ”compromisuri” oneroase ”cu prețul conștiinței, suveranității și independenței ei”. ”Dacă Rusia chiar vrea pună capăt războiului, s-o dovedească prin fapte”, a mai reliefat președintele Ucrainei, exprimându-și convingerea că ”în Rusia actuală nu se poate avea încredere”, că țara sa poate și va câștiga acest război și că, prin urmare, ”nu va exista un Minsk III”.
E probabil ca Moscova, șocată de eliberarea Hersonului, care, potrivit lui Zelenski, marchează ”punctul de cotitură al războiului”, fiind comparabilă cu ”Ziua Z, a debarcării aliate în Normandia”, și vexată de liderul de la Kiev, care a extras Rusia din grupul G-20, numindu-l ”G-19 să accepte un asemenea plan, dacă nu e silită.
Ucraina, Rusia, Vestul și restul
Cancelarul german Scholz a cerut Rusiei să pună imediat capăt războiului din Ucraina. Dar de Germania, Moscova râde nu de azi de ieri. De Ucraina însă nu-și mai bate joc. Or, în ciuda hotărârii, fermității, curajului și intransigenței ei manifeste, Ucraina nu o va putea, pe moment, sili, fără susținerea Comunității Internaționale, sau, cel puțin a părții ei occidentale, în speță fără armele necesare operațiunilor ofensive, care să ducă în Ucraina și în afara ei la capitularea (necondiționată) a forțelor armate ale Rusiei.
Iată de ce a fost importantă încercarea Americii de a convinge China și alte state membre ale grupului G20 să susțină o declarație comună care să condamne invazia rusă în Ucraina. Condamnare, pe care, nu doar din rațiuni economice, financiare și energetice, legate de recesiune și de inflație, ori de întreruperea lanțurilor de aprovizionare, ci și impresionați de severa înfrângere militară a Rusiei, cei mai mulți membri ai G20 au acceptat-o rapid, deși nu clar și fără echivoc.
Haos e și în capul unor lideri din Vest. Părți ale elitei apusene nu sunt la adăpost de aderența la anomie, și deci de prostie, de comoditate, de lașitate și de sminteala și abulia care vin la pachet cu degradarea morală și intelectuală iscate de politici identitare, de progresism postmodern, de marxism și extremism de dreapta. Unii lideri apuseni par indiferenți, dacă nu și complici la faptul că, prin agresiunea Rusiei și susținerea de care Putin se bucură în China ori în Iran, în joc nu au ajuns, pe plan global, doar soarta Ucrainei și a ordinii internaționale, ci în pericol acut, valori sacrosancte, ca libertea și democrația, valori cheie ale lumii libere, care se cer apărate până la capăt.
Dacă ajutorul occidental se va poticni și va fi oprit, va trebui ca Ucraina să beneficieze de ajutorul unei alianțe a voluntarilor, la nevoie privați, ca să se relanseze și ca putere economică și financiară înainte de a fi în stare să pună capăt definitiv și irevocabil ruscismului putinist.