Kurzii acuzați de turci au respins învinuirile oficialilor de la Ankara, potrivit cărora ar fi implicați în explozia teroristă de la Istanbul. Deflagrația s-a soldat cu 6 morți și peste 50 de răniți.
După bunul său obicei, aparatul represiv al lui Erdogan a arestat zeci de persoane, între care și o femeie afirmând că ar fi siriancă și ar fi primit ordinul de a comite atentatul la Kobane, de la YPG.
Turcia afirmă, nu fără temei, că YPG ar fi prelungirea organizațieri marxiste, kurde, PKK. Dar și YPG și PKK au refuzat explicit să-și asume atentatul. Ceea ce nu e tocmai tipic pentru grupări teroriste care comit atentate menite să le scoată în evidență capacitatea de acțiune. Și: să terorizeze.
Ce implicații politice are acest atac probabil terorist?
Ample. Atât asupra relațiilor americano-turce, cât și asupra proiectatei extinderi a NATO.
Spre bucuria Rusiei lui Putin, Ankara a blocat până acum primirea în Alianța Nordatlantică a Suediei și Finlandei în baza pretextului regimului islamist al Turciei, potrivit căruia guvernele de la Stockholm și Helsinki ar da dovadă de complicitate cu teroriștii PKK și le-ar oferi extremiștilor kurzi refugiu în cele două state scandinave. Cu atât mai mult vor avea acum motive să prelungească acest moratoriu al primirii statelor nordice în pactul defensiv apusean.
Învinuiri similare adresează oficialii turci și guvernului de stânga de la Washington. Ministrul turc de interne, Soylu, a refuzat să primească mâna întinsă de Washington sub forma declarației americane foarte clare de condoleanțe și de condamnare a actului terorist de la Istanbul. Căci, după cum afirmă oficialii de la Ankara, SUA susțin ”organizațiile teroriste din nordul Sirei”.
În fapt, PKK e, pe drept, pe lista organizațiilor teroriste atât în SUA cât și în țările vesteuropene. Și ar fi avut în conformitate cu logica acestui partid marxist, motive să ordone sinistrul măcel de la Istanbul, după seria de ofensive antikurde ale Turciei, soldate în ultimii ani cu zeci de mii de kurzi morți în nordul Siriei și în Irak. Baia de sânge de la Istanbul e, cert, o crimă teroristă infamă, de condamnat cu toată vigoarea de întreaga lume civilizată. Dar a comis-o PKK? Nu e clar.
Concomitent, Turcia e orice, numai stat de drept nu. Acuzele ei de extremism la adresa altora sunt hilare și grotești, câtă vreme Turcia însăși e un stat extremist, lipsit de o justiție independentă.
E sirianca arestată vinovată cu adevărat? A fost ea expediată de organizațiile marxiste kurde să organizeze și să declanșeze baia de sânge de la Istanbul, cums e afirmă la Ankara? Cine poate ști?
Câtă încredere se poate avea în investigațiile unei poliții și justiții turcești masiv politizate? Încredere zero, pentru inșii obișnuiți cu standarde de investigație apusene, deși acuza, susținută, se pare, de imaginile numeroaselor camere de luat vederi de la Istanbul, e cel puțin plauzibilă.
Adecvări și inadecvări la războiul ruso-ucrainean
În răstimp, războiul ruso-ucrainean continuă în forță. Iar în Vest, unii demnitari occidentalii n-au așteptat ca președintele Zelenski să viziteze Hersonul, capitala regională ocupată de invadatorii lui Putin timp de opt luni, ca să se întrabe cum să facă să-i mai ofere țarului o nemeritată victorie diplomatică și teritorială pe tavă, ca să-i compenseze pierderile pe câmpul de luptă. E în toi, în Occident, joaca de-a ce noi concesii să i se mai facă oare lui Putin inutil și pernicios pentru interesele Ucrainei și ale Vestului, care să fie cât se poate de stimulatoare pentru dictatori gen Putin, Xi și Erdogan.
În loc să încerce să-l convingă pe președintele ucrainean să admită intolerabilul, și-anume să-și violeze promisiunile și să accepte negocieri cu Putin, ba chiar ca dictatorul rus să păstreze Crimeea, după ce a alipit-o Rusiei ilegal, pregătind, concomitent, raptul Donbasului, dregătorii apuseni ar trebui să ia exemplu. De la ministerul american de finanțe. Care i-a sancționat pe șmecherii membri ai unei rețele de procurare de tehnologie militară necesară Moscovei. Ar fi vorba de 14 inți, precum și 28 firme sau ”entități”, potrivit ministrei, Janet Yellen.
Dar de ce abia acum? Unde au fost autoritățile americane până în prezent?
Autosubminare occidentală
Și de ce i se tolerează unui stat ca Turcia grevarea și torpilarea apărării apusene prin blocarea aderării la NATO a unor țări importante pentru sistemul defensiv, nordic, al alianței, ca și prin relațiile speciale, justificate doar de acordul pe cereale, întreținute de Ankara cu Moscova, care poartă un război hibrid antioccidental? Cine e Erdogan, de i se permit clovnerii și favoritisme care nu li se acceptă altora?
Și de ce crede președintele SUA că ar fi bine pentru credibilitatea lui și lumii libere în genere, să-i strângă mâna unui dictator aliat cu Putin, ca genocidarul XI; cu care a stat de vorbă trei ore pentru ca, în final, să afirme că s-a căzut de acord că ”nu e niciodată în regulă să se folosească arme nucleare”, iar America și China ar avea, chipurile, ”răspunderea de a arăta lumii că-și pot depăși diferențele și găsi domenii de cooperare”.
Or, nu e clar deloc, dar deloc, de unde a dedus Biden prezumtiva ”răspundere”. Sau de ce a simțit nevoia să-l urmeze pe cancelarul Scholz în a da mâna cu tiranul comunist de la Beijing, care săvârșește mai multe genociduri, dar s-a plâns că SUA ar încerca să împiedice ascensiunea Chinei. A nevinovatei Chine. Care amenință și Taiwanul, și întreaga lume liberă. Pe care Biden ar fi chemat s-o consolideze, nu s-o decredibilizeze, manifestându-și, vai, vizibil slăbiciunea, în fața dictatorilor acestei lumi.