Omul forte al Rusiei a împlinit 70 de ani. Cum e posibil, oare, într-o lume guvernată drept, în care dictatorul a trimis la moarte zeci de mii de tineri nevinovați? Teodiceea, iată poate cea mai greu solubilă problemă care confruntă civilizația iudeo-creștină. Nu că Putin ar fi veșnic.
Înaintea Lui, o mie de ani, spune marele prooroc Moise, ”sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte/ Îi mături ca un vis:/dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:/ înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. /Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta./ Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre/şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse./Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. /Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani,/ iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani.”
Face parte Putin dintre cei ”tari?” E ziua lui una istorică? Bineînțeles. Nu va mai putea fi scoasă din cartea de istorie. Dar nu atât pentru că e prima oară când e virală în rețele urarea unei ”fericite” aniversări ”finale”, care i se face dictatorului în lumea întreagă. Cât, mai degrabă, pentru că azi s-au împlinit 16 ani de la martirizarea Annei Politkovskaia.
Cine e ”sărbătoritul”
Ea n-a apucat să primească premiul Nobel pentru Pace, deși l-ar fi meritat cu asupra de măsură. Căci ea a dat alarma. Ea și alți martiri. Ca Alexander Litvinenko. Între el, Anna Politkovskaia și Natalia Estemirova, regimul Putin a continuat să omoare cu zecile jurnaliști independenți, alți critici și apărători ai libertății. Apoi, au urmat alți zeci și sute de gazetari, de apărători ai drepturilor omului, de juriști ca Maginițki, de foști agenți și disidenți. Navalnîi și familia Skripal au avut mare noroc. Alții, nu. Dar nici asasinarea lor n-a trezit lumea bună. Elitele occidentale și-au continuat până la 24 februarie 2022 dulcea somnolență. S-au prefăcut a fi oarbe și surde.
Au condamnat sotto voce asasinatele, fără să-l osândească realmente pe patronul asasinilor plătiți și pe autorul moral al crimelor, prefăcându-l din timp în ceea ce ar fi trebuit să fie de mult: un paria. Căci erau îndrăgostite și hipnotizate de kaghebistul președinte. Și voiau să continue să facă rentabile afaceri cu el. Liderii Europei și SUA își doreau, deci, din tot sufletul, să asculte de insul ale cărui crime cecene abominabile le înfierase Anna Politkovskaia în eroicele ei investigații jurnalistice. Victimele dictatorului? A se slăbi. Nici dictator n-au acceptat să i se spună. Era alintat ca ”democrat perfect” (dixit Gerhard Schröder). Ori, în cel mai bun caz, ca ”autocrat”.
Ziariștii care, ca mine, îl criticau cu voce tare pe tiran erau marginalizați, criticați și calificați ca ”războinici reci”. Propriul meu șef a folosit, spre marea sa rușine, sintagma, la Deutsche Welle, bodogănindu-mă sever. Când l-am citat pe Bernard Henri Levy, care-l califica, în 2014, pe Putin drept ”fascistoid”, am fost cenzurat de șefii șefului meu.
Am sperat ca dreptatea să nu fie de partea mea. De pomană. Coruptă și înjosită de comerțul și complicitatea morală cu un criminal în masă, libertatea începuse să se erodeze și în Vest.
Fapte de neostoită glorie
Mai nou, Vladimir Putin și-a cucerit un binemeritat loc în cărțile de istorie, nu doar în calitatea sa de călău ratat al Ucrainei și al ucrainenilor, ci și ca gâde al propriului său popor rus.
Ca atare, data de șapte octombrie, ziua de comemorare a Annei Politkovskaia, va rămâne înscrisă cu litere de aur în glorioasele anale occidentale și ca prima zi din istorie, în care doamne și domni de felul Angelei Merkel, Barack Obama, Joe Biden și Emmanuel Macron, au renunțat în fine să-i trimită calde felicitări și certificate de bună purtare genocidarului lider al Rusiei putiniste.
Dar cadoul cel mai important care i s-a făcut de ziua lui, l-au confecționat ostașii ucraineni. În lunile septembrie și octombrie, forțele ucrainene au recucerit o țară întreagă. E vorba de mii de kilometri pătrați de teritoriu în regiune Harkiv, Lugasnk, Donețk și Herson. Urmează Zaporijjea, Mariupol, Crimeea.
Dacă furniturile de arme occidentale nu se vor opri, iar ucrainenii vor lupta în continuare ca acum, Rusia va pierde și Crimeea în următoarele câteva luni, probabil încă înainte de sărbătorile pascale. Dată fiind situația de pe front, Moscova a sistat celebrările de ziua lui Putin.
Războiul care, în Rusia tiranului, e delict penal pedepsit cu ani grei de închisoare să fie numit așa, nu-i merge lui Putin bine de loc. Era clar că a fost pierdut de la începutul celei de-a șaptea luni de conflict, de vreme ce dictatorul a simțit nevoie să anunțe ”mobilizări”.
Încât ar fi fost o bătaie de joc imposibil de explicat chiar și fanilor săi ruși să i se sărbătorească liftatului și botoxatului despot 70 de ani de viață în slujba imperialismului sovietic, a cărui prăbușire Putin a deplâns-o, repetat, cu șuvoaie de superlative și abundență de lacrimi în ochi și în suflet. Așa că i s-a ordonat armatei sale să-l cinstească, atacând infrastructura civilă, orașul ucrainean Zaporijjea fiind bombardat azi, iar, cu drone kamikaze.
Un cadou binemeritat
Dar Putin n-a rămas totuși fără ”onoruri”. În timp ce își sacrifica oștirea, ministrul ucrainean al apărării, Reznikov, l-a ”omagiat” adecvat, adresându-li-se ostașilor săi. Le-a cerut să ”nu piardă timpul și să salveze Rusia de tragedia și umilința în care a fost scufundată” sub conducerea lui ”Putin, care și-a înșelat și trădat soldații, trimițându-i să moară pentru țelurile lui iluzorii”.
”Parașutiștii voștri mor chiar în aceste clipe pe malul drept al Niprului. Ei își cunosc profesia (militară). Dar cineva a decis la Kremlin să-i trimită la moarte”, a reliefat Reznikov. Potrivit lui, militarii Rusiei au fost prostiți și escrocați. Li s-a promis ”o misiune ușoară”, dar au fost mânați spre o capcană. ”Acum plătiți cu sângele vostru pentru fanteziile și țelurile greșite” ale dictatorului, ”care se ascunde într-un buncăr și nu vrea să audă adevărul”, le-a explicat ministrul ucrainean militarilor ruși. Căci ”e mai simplu pentru tiran să nu fie silit să admită realitatea și să-și mintă ostașii că, pasămite, camarazii lor ar fi murit eroic, chipurile în luptă cu hoardele NATO”.
Singurătatea dictatorului de cursă lungă
Pe moment, Putin s-a izolat. Însinguratul își emite ordinele fără consultări cu miniștrii săi, afirmă ”Meduza”. Plauzibil. Îl trec cu siguranță toate apele reci la gândul pedepsei care-l paște. Sihăstria îi convine. Ieșirea în lume și comerțul cu oameni normali îl umple de indicibile spaime.
Putin știe însă că nimeni nu se poate ascunde veșnic într-un buncăr, dacă mai respiră și mai crede că ar avea mari fapte de isprăvit. Ori dacă a generat prin vărsări de sânge atâta ură, încât nu mai poate fi iertat orice ar fi, astfel încât e căutat și unde le e locul unor inși ca el. În gaură de șarpe.
E, deci, destul de lesne de imaginat cireașa de pe tortul ultimei zile a lui Putin, dacă parașutiștii, ori alți militari vor pune la inimă sfaturile ministrului ucrainean al apărării.
Un general, un agent sau un ofițer superior se va folosi de un șiretlic pentru a-i lua la control sau a-i smulge arma uneia din gorilele tiranului. Sau va comanda o unitate care va lua buncărul prezidențial cu asalt. Când? Atunci când, pentru a aplana furia poporului și a preveni revolta lui, Putin va hotărî să-și slăbească un pic hățurile. Să le dea, să zicem, rușilor, o sută de ruble în plus.
O sută de lei în plus la salariu le-a promis și Ceaușescu românilor în ultima sa zi la cârmă. De frica națiunii și cetățenilor ei plini de mânie, Putin va chema la palat o trupă care să-l apere mai bine decât cea de acum. Va fi, probabil, ultimul său ordin îndeplinit de militari. Îl vor apăra de el însuși mai bine decât a fost protejat vreodată.
Apoi va trebui, inevitabil, să dea socoteală.
În ce mânăstiri se vor ascunde patriarhul KGB Kiril, blagoslovitorul armelor genocidului, Lavrov, Șoigu, Patrușev, Simonian, Kiseliov, Soloviov, Dughin și ceilalți, plămădiți din aceeași făină, fără să fie livrați ucrainenilor sau unei Curți Penale Internaționale? N-am idee. Nu cred să existe refugii perfecte. Dar nu se știe niciodată. Poate-și negociază în aceste zile retragerea lor la Phenian.
La Beijing. Sau la Havana? Poate și la Teheran, Managua, ori Caracas. Deși n-ar fi refugii-beton. În fond, satrapii vor cădea și ei, pesemne, odată cu stăpânul lor. Într-o lume a justiției imanente și transcendente, pedeapsa, chiar dacă întârzie, nu-i va ocoli excesiv, în ciuda îndurării Judecătorului Suprem.
Prin urmare, în această zi istorică ce-am putea să le urăm? O vânătoare scurtă? O bună captură, fără de ură? Prefer să cred că îi așteaptă o judecată dreaptă. Una la care, de-a dreapta Judecătorului suprem, să șadă ea: Anna Politkovskaia.