În prezența premierului Marii Britanii, Boris Johnson, președintele Ucrainei, Zelenski, s-a văzut decorat cu ordinul Winston Churchill.
Nu știu laureat mai potrivit al Societății Internaționale Churchill, care cinstește cu acest ordin personalități conducătoare care susțin serios valori ca libertatea, dreptatea, onoarea, datoria, speranța și curajul în fața tiraniei și barbariei, decât președintele Zelenski.
În afară, poate, de poporul ucrainean. Pentru că, așa cum just remarca Johnson, președintele Zelenski, omul vânat la început de război pe străzile capitalei sale de mercenari ruși, a fost cel care i-a spus unui lider international ce-i oferea pe-atunci scăparea: ”îmi trebuie muniție, nu evacuarea”.
Cum vedeam lucrurile la început de război
Scriam la 4 martie 2022, la Deutsche Welle, în ”Miracolul Zelenski, opinia publică și al treilea război mondial”: …Tancurile și artileria care amenință să taie în două Ucraina, să izoleze forțele Kievului din est și să compromită rutele de aprovizionare încă deschise în vest ale statului cotropit de SS alias Spețnatz, ca și de unitățile blindate ale fascismului putinist, care, altfel decât Hitler, e lăsat de un vest anemic și abulic să amenințe și cu arma ultimativă, nu se pot combate doar cu vorbe.
Fie ele și cele înflăcărate ale unui inspirat președinte-erou, călăuzit de Dumnezeu. De El, i-a spus Zelenski lui Putin, în niciun buncăr nu te vei putea ascunde. Dacă nu i-ar fi adresat decât aceste cuvinte puține și simple, l-ar fi învins definitiv, pe veci și fără drept de apel pe șeful regimului cleptocrat, mafiot, kaghebist, terorist și totalitar de la Moscova.
Dar Zelenski a făcut mai mult. A vorbit lumii nu de la înălțimea Kremlinului, a luxoaselor sale palate, a buncărelor atomice din Urali, ci din fruntea combatanților săi, din mijlocul bătăliei pe viață și pe moarte pentru libertate, din prima linie a unui front care e peste tot, chiar și în pătuțurile de copii. Tot el, luptătorul în tricou khaki Zelenski, le-a spus prietenilor săi americani îngroziți de soarta previzibilă ce-l aștepta ca inamic al lui Putin oferindu-i salvarea personală, că nu de evacuarea la care era invitat avea nevoie, ci de muniție. În duelul președinților, Putin a capotat irevocabil. Zelenski l-ar fi învins pe mitoman prin knock out chiar și numai pentru că 88 la sută dintre ai lui cred și în el, și în victoria poporului ucrainean. Pentru că adevărul și sinceritatea sunt pe buzele acestui Churchill redivivus. …Zelenski e adecvarea la obiect a intelectului…și adecvarea inimii la luptă.
Pe micul hitlerist de la Kremlin l-ar fi pus însă la pământ, în lipsa liderului de la Kiev, valorile ucrainene, în numele cărora a fost ales liber, ca președinte, Volodimir Zelenski, iar nu prin fraude și prin teroare, ca omologul său de la Kremlin. L-ar fi pus în genunchi pe tiran chiar și numai cârligul ucrainenilor: nu la defenestrări de medici, la otrăviri cu Noviciok de disidenți și cetățeni străini total neimplicați, ori la intoxicări de refugiați cu Poloniu radioactiv. Ci atașamentul lor sublim la demnitate, curaj și libertate, la cinste și la omenie.”
La 23 februarie, cu o zi înainte de invazie, inclusesem în alt comentariu publicat de Deutsche Welle că Ucraina va învinge. Am stârnit zâmbete condescendente, mi s-a explicat că sunt ”irațional”. Ba chiar ”nebun” de legat.
Cum stau lucrurile în prezent
Or, acum și-a exprimat aceeași convingere și premierul britanic, felicitându-se totodată, de față cu laureatul și cu reprezentanții Societății Churchill, că lumea a avut norocul ca în aceste momente de cumpănă, ”în care e mai clar decât oricând de partea cui e binele”, că tocmai Zelenski e liderul Ucrainei. Dar iată că Zelenski nu mai este singur nici altundeva, în Vest. Nici peste ocean și nici în Europa.
Iată că distincția dintre rău și bine apucă să-și croiască drum și în capete mai încețoșate decât al lui. De pildă în ale progresiștilor deformați de multe decenii de împăciuitorism.
Germania livrează noi arme grele Ucrainei. Potrivit ministrei germane a apărării, Lambrecht, Berlinul a livrat deja Kievului promisele lansatoare multiple de rachete de tip Mars II, precum și alte trei obuziere, după ce luni au ajuns la destinație primele cinci tancuri antiaeriene de tip G(h)epard, cu zeci de mii de proiectile. Se înmulțesc deci indiciile că, încetul cu încetul, Vestul se dumirește. Că unele din cancelariile occidentale mai descuiate au început să înțeleagă că nu vor mai avea liniște cât timp Rusia nu va fi pusă la punct militar. Și că n-are rost să aștepte să-l trăznească pe dictator ca să ajungă el să se căiască, să-și regrete faptele, să-și retragă cuminte trupe și cuvinte, să-și pună cenușă în cap. Căci Putin nu va mai apuca probabil să facă nimic din toate acestea.
Cine mai speră toate acestea în debutul celei de-a cincea luni de război e, ca lider, irecuperabil. Cine mai crede că va putea exista un aranjament diplomatic cu Vladimir Putin, pe care-l va vizita în curând la Soci dictatorul turc, Erdogan, și-a greșit meseria. Normal ar fi să se ceară afară.
Liderul de care e nevoie
Normal ar fi să fie înlocuit de unii mai aproape de profilul lui Churchill decât cel care n-a prevăzut sau n-a priceput că războiul va începe; că Rusia va invada Ucraina; că la butoane, la Moscova, e un regim totalitar, terorist și genocidar; că trebuie combătut manu militari și anume până la recucerirea fiecărui centimetru de teritoriu cucerit sau anexat; că Ucraina trebuie înarmată până în dinți; și că trupele invadatoare trebuie înfrânte și silite să capituleze.
Ne putem aștepta la o schimbare de macaz durabilă? Sunt impardonabili cei care nici acum nu admit realitatea și preferă s-o cosmetizeze, ori caută subterfugii ca să nu-și asume răspundererile ce le incumbă. Își trădează și neamul, și valorile. Dar să nu ne amăgim. E extrem de greu să fii un lider bun.
Căci i se cere mult. E bine ca un lider să aibă o doză de zel. Dar să nu fie fanatic. Să aibă curaj. Dar să nu fie iresponsabil. Să fie mintos. Dar să nu sară calul. Să fie competent, încăpățânat și tenace, precum Churchill. Dar și flexibil, când trebuie. Moral. Dar nu bigot. Modest, dar nu nedemn. Prezent, dar nu exagerat. Într-o bună relație cu Dumnezeu și cu oamenii, fără să se bată pe burtă cu niște nevrednici. Iar apoi, e plină lumea de trădători. Și de politicieni gen Chamberlain și Daladier.
Căci nu poate fi oricine Churchill.