Cele mai noi articole · Politică internațională

Rusia și Ucraina: duelul serviciilor, al artileriei și ceața de război

De ce-ar mai avea urgentă nevoie Ucraina ca să izbândească în război? De trupe eficiente de comando. Și de servicii secrete de încredere, conduse bine. Dar și, în foarte mare măsură, de artilerie de mare precizie.

Are nevoie ca de aer de arme de tipul lansatoarelor multiple de rachete HIMARS, afirmă, pe bună dreptate, un articol publicat recent de ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung.

Publicația amintește, în context, de atacul ucrainean asupra orașului Nova Kahovka de acum o săptămână cu extraordinarele Himars americane. Ar fi explodat atunci, sub focul lansatoarelor multiple de rachete trimise de Statele Unite, depozitele de muniție din acest oraș al regiunii Herson, ucigând 50 de militari din forțele de ocupație rusești.

Efectele lansatoarelor americane

Partea rusă s-a plâns că ar fi fost atacată infrastructura civilă. În fapt, extrem de puternicele deflagrații, care au făcut zob ferestrele oamenilor la doi kilometri de explozii, după cum admiteau posturile tv rusești, nu admit ca adevărată această afirmație a aparatului de dezinformare rusesc.

Atacul de la Nova Kahovka și altele asemenea, din cauza cărora liderul separatiștilor din Lugansk, Leonid Pasecinik, a declarat, citat fiind de NZZ, că ”Himars îi amenință statul, dar că, din fericire, Ucraina n-are multe asemenea arme, deci nu e motiv de panică”, i-au speriat rău pe invadatori.

Căci, mai nou, ministrul rus al apărării, Șoigu, a dat oficial ordin trupelor sale să distrugă cu precădere aceste arme. Iar de zile în șir chiar asta se întâmplă. Rușii încearcă să facă ferfeniță prioritar obuzierele și lansatoarele multiple de rachete cu care Ucraina poate în fine să lovească în spatele liniilor inamice și să-i distrugă Rusiei depozitele de muniție avansate. Fiindcă e clar că, în actualul război de uzură, prevalează până la urmă nu doar tabăra cu moralul mai bun, ci și cu respirația și cu tirurile de artilerie mai lungi, mai precise și mai bine ritmate, în stare să pulverizeze liniile de comunicație și să nimicească bună parte din aprovizionarea cu muniție de calitate și, deci scumpă, a părții adverse.

Utilitatea operațiunilor speciale

Or, în acest scop, e nevoie și de multă artilerie de primă calitate, pe care ucrainenii o primesc doar cu țârâita din Vest, și de trupe de comando proprii, care să opereze eficient la multe zeci, sute sau chiar mii de kilometri în spatele frontului rus.

Misiunea lor ar fi nu doar să completeze distrugerea depozitelor de muniție și a liniilor de comunicație ale inamicului, ci și să-i pună pe butuci fabricile, industria militară și cea extractivă.

Cât timp însă nu s-a clarificat cum și cât de adânc au penetrat serviciile secrete ruse în instituțiile de forță ale Ucrainei (de s-a văzut nevoit președintele să-i dea afară pe șefa procuraturii și pe spionul șef al serviciului său secret, un prieten din copilărie al lui Zelenski, iar autoritățile să deschidă circa 60 de dosare penale pentru trădare) ce-ar fi oare dislocarea unor astfel de forțe? Întrucât ar fi ușor de capturat de către inamic, ar fi nu doar o prostie tactică. Ar fi curată nebunie.

Zelenski și-a motivat demersul reliefând că demnitarii demiși nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător funcţiile după sute de anchete de ”înaltă trădare” deschise împotriva angajaţilor din instituţiilor conduse de ei, în timp ce peste 60 de inși din subordinea lor ar colabora cu autorităţile instalate de Moscova în teritoriile ocupate.

Putem ști dacă lucrurile stau așa cum le prezintă președintele? Putem avea încredere în el? Evident că se poate avea totală încredere în Zelenski. Altminteri Ucraina n-ar fi învins în prima rundă a confruntării cu Rusia. Și nu va învinge, cum e probabil, în cel mult câteva luni, în acest război.

Nu aceeași credibilitate merită, neapărat, ceea ce afirmă Zelenski în acest caz, dacă, de pildă, în interesul Ucrainei, președintele încearcă să deruteze Rusia și să le faciliteze unor agenți dubli infiltrarea în serviciile ruse.

Vestul și perdeaua de fum

Iată în ce sectoare e imperios ca Occidentul să ajute. Și s-o facă sistematic și consistent. Nu doar la capitolul furnizării de suficiente arsenale de artilerie de mare precizie e obligatoriu să ajute.

E nevoie de o implicare concretă și directă a acelor părți de încredere ale serviciilor secrete britanice și americane rămase la rândul lor nepenetrate de spionii Rusiei, care să ajute forțele ucrainene să învețe să-și analizeze, să-și evalueze, să-și epureze și să-și completeze eficient propriile rânduri.

Și e nevoie să învețe să efectueze independent operațiuni de comando de mari dimensiuni și de spectaculos impact. Un impact cu reverberații atât de ample, încât să afecteze și psihologic, în mod profund și durabil, inamicul și să aibă acel efect glacial, care să paralizeze armata agresoare.

Ceața de război (sau perdeaua de fum militară) o noțiune a marelui strateg, tactician și filosof care a fost generalul prusac Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz e bună, e minunată, dar numai dacă în ea rătăcește inamicul. Nu dacă în locul dușmanului îți încețoșează aliații.

Dar chiar și dacă se află parțial în ceață, releva Clausewitz, comandanții militari sunt obligați să poată adopta în răstimpuri foarte scurte deciziile bune. Vor tranșa ce e de tranșat chiar în absența tuturor informațiilor necesare, de vreme ce, potrivit generalului prusac, ”trei sferturi din chestiunile pe care se bazează acțiunile pe câmpul de luptă sunt învăluite sau falsificate de ceața de război”.

La rândul său, Winston Churchill era de părere că,“in wartime, truth is so precious that she should always be attended by a bodyguard of lies.” – ”pe timp de război, adevărul e atât de prețios, încât are nevoie de un bodyguard de minciună, care să-l protejeze”.

Lasă un răspuns