Armele cu care se va purta acest război, Marea Neagră și foametea

”Nu știu ce arme se vor folosi în al treilea război mondial, dar sunt sigur că al patrulea se va purta cu pietre și cu bâte”, a spus Albert Einstein.

Mai nou se poartă cu mâncarea. Rusia a militarizat-o, transformând grâul în armă de război. Marina militară a regimului Putin a blocat porturile ucrainene și exportul de cereale al celui de-la patrulea exportator de grâne din lume. Iar regimul fascist de la Moscova condiționează deblocarea porturilor ucrainene de ridicarea sancțiunilor internaționale impuse Federației Ruse.

Rezultatul? Foametea și reițit capul hâd în lume. O jumătate de milion de oameni suferă acum, pe glob, de ea. Alte sute de milioane vor urma.

America și pariul grânelor

Deloc de mirare că flota rusă din Marea Neagră a intrat în vizorul SUA. Americanii ar lucra ”la un plan de contracarare a flotei Mării Negre care blochează porturile ucrainene și exporturile de grâne ale Ucrainei”, scrie Newsweek, citând un oficial ucrainean. Căci ”blocada rusă amenință rezervele de alimente ale lumii”. Iar ”consilierul special al ministrului de interne de la Kiev, Anton Gerașcenko, a transmis un tweet potrivit căruia SUA plănuiesc distrugerea Flotei (ruse) a Mării Negre”. E vorba, deci, să li se transfere ucrainenilor puternice rachete antinavale americane fie direct, fie prin aliați europeni.

Căci ”perspectiva ca alimentele să putrezească în porturile ucrainene a iscat alarmă în întreaga Comunitate Internațională”, mai scrie Newsweek, amintind că șeful alimentar al ONU, David Beasley, a lansat președintelui rus un apel, cerându-i, ”dacă are inimă” să deschidă porturile, ”pentru ca să nu moară milioane de oameni în lume din cauza blocadei”.

Dar, ce să vezi. S-a descoperit că Putin n-are inimă. Evidență, ce i-a sărit cu ani în urmă în ochi și președintelui american, Biden. Care a făcut gafa de a nu-l avertiza pe omologul său rus că sunt limite la ceea ce poate face Rusia în Ucraina, fără ca SUA să intervină. Or, promițându-i Moscovei că trupele americane nu vor interveni orice ar fi, Biden i-a dat lui Putin lumină verde cât cuprinde. Prin urmare, Putin face tot ce vrea în țara cotropită. Și blocată. Și pe globul înfometat pentru că 90% din fermierii ucraineni sunt împiedicați să-și trimită roadele pământului peste mări și țări.

Precedente istorice

Ceea ce nu pare a realiza liderul de la Kremlin este că, pentru mâncare (ca și pentru apă), se poartă războaie de când lumea și pământul. Întru împrospătarea memoriei sale, să ne întoarcem la prezentul marcat de încăierările foarte sângeroase, cu pietre, bâte și mitraliere, ale agricultorilor și păstorilor africani, care se omoară pentru un petec de iarbă verde. Căci în Africa pare că al treilea și al patrulea război mondial se poartă concomitent. Dacă acest exemplu i se pare lui Putin insuficient de convingător, să-i amintim tiranului criminal de război de la Moscova de alte câteva conflagrații militare alte timpurilor moderne și premoderne.

Și nu e vorba în context doar de războaie aparent frivole, precum cel pentru homari dintre britanici și islandezi, pentru patiserie, franco-mexican, din 1838, pentru o vacă moartă, care a declanșat războaiele indiene din America, iscat de conflictul cu tribul Sioux, sau de cel pentru vin dulce declanșat de sultanul turc Selim al II-lea pentru că i se epuizase stocul de licoare din vița cipriotă.

Imperiul otoman, aflat în secolul al 16-lea la zenitului puterii sale, nu și-a mai revenit niciodată pe de-a întregul, căci în ofensiva sa bețivul sultan și-a pierdut aproape toată marina de război, un șoc din care imperiul său nu și-a mai revenit integral niciodată. Și Egiptul antic de după Cleopatra și-a pierdut independența pentru că romanii, înfometați, l-au cotropit ca să-i jefuiască grâul.

N-avea să fie singurul imperiu împuținat decisiv de cearta pe de-ale gurii. Și coroana britanică și-a pierdut posesiunile americane în urma vămii nesimțite cu care au taxat ceaiul și mirodeniile de peste ocean. Râuri de sânge aveau să curgă, dar americanii aveau să-și dobândească libertatea și să pună bazele sistemului democractic-liberal modern, al cărui precursor l-au inventat englezii.

Actualul casus belli pe care-l livrează, semn clar de fascism, cinismul crud și indiferența rece față de viața oamenilor de pe glob manifestate de Rusia lui Putin, e mult mai grav. Moscova se joacă, evident, cu frica de escaldarea războiului ucrainean care sufocă de șase luni emisfera occidentală. Putin speră că poate extrage capital din această frică, determinând Vestul să prefere ridicarea sancțiunilor internaționale impuse Rusiei unui confruntări militare cu Moscova. Bluful imperalistului lider rus s-ar putea solda cu dezintegrarea imperiului său.

Pe cine privește foametea pe glob?

Dată fiind gravitatea faptelor Rusiei, agresiunea ei militară, crimele ei de război și aruncarea în aer a ordinii mondiale prin tentativa schimbării cu forța, în Ucraina, a granițelor acceptate internațional, renunțarea la sancțiuni ar fi absolut inacceptabilă. Ce rămâne, prin urmare, Comunității Internaționale de făcut dacă nu există posibilitatea încheierii unui acord cu Kremlinul pentru deblocarea porturilor ucrainene, o înțelegere cu atât mai iluzorie, cu cât Rusia a dovedit în ultimii ani cu asupra de măsură că nu-i pasă nici cât negru sub unghie de tratate, legi și acorduri?

Întrucât, în absența unui miracol, e cert că liderii ONU intervin degeaba cu rugămințile lor, ce-i de făcut? Chestiunea replicii adecvate a Vestului dă pe moment ample bătăi de cap strategilor de la Pentagon și de la Ministerul britanic al Apărării, ca și liderilor responsabili ai statelor NATO.

Deloc dornici de o escaladare a războiului, americanii par să mizeze, ca și britanicii, pe înarmarea mai accelerată a ucrainenilor cu rachete antinavale care să bage frica în amiralii ruși, silindu-le navele să elibereze căile de acces maritim la porturile ucrainene. Flota rusă din Marea Neagră e clar în vizorul SUA.

Dar e greu de crezut că ucrainenii pot rezolva situația, chiar astfel înarmați. Iar mâncarea lumii nu e doar treaba lor. E, înainte de orice, a celor care au mijloacele s-o combată.

Fostul ministru ucrainean al apărării, Andriy Zagorodniuk, analizează pe larg chestiunea posibilei implicări militare a Vestului, în publicația think-tankului Atlantic Council, în care amintește că amestecul puterilor apusene în actualul conflict s-a limitat până acum la decizia Turciei de a aplica din primele zile ale războiului Convenția de la Montreux, din 1936.

Convenția a permis închiderea Strâmtorilor Bosfor și Dardanele pentru navele de război rusești. În rest, americanii le-au dat ucrainenilor înainte de război niște ambarcațiuni, iar britanicii le-au promis rachete antinavale care, ca tancurile nemțești, întârzie să ajungă la destinație.

În mod evident, acest ajutor e total insuficient, cu atât mai mult cu cât așarnarea rusă în a stăpâni Insula Șerpilor relevă cât de importantă e, pentru strategii Moscovei controlul asupra zonei nordice a Mării Negre, de extrem de mare interes strategic, iată, nu doar pentru taberele angrenate în conflict, iar Ucraina nu are pur și simplu capacitățile navale necesare să se apere.

Soluția militară a unei probleme umanitare

E clar deci că, dacă Putin nu se lasă înduplecat să demilitarizeze mâncarea a sute de milioane de oameni, Vestul – în speță NATO, ori o coaliție a voluntarilor – va trebui să se activeze și, după cum scrie Zagorodniuk, să treacă ”la unica soluție viabilă: crearea unei zone maritime protejate, impuse de Comunitatea Internațională”. Dar, mă întreb, oare cine s-o impună, dacă nu americanii?

Fiindcă SUA numai război nu vor și și-au pierdut autoritatea de odinioară, iar în NATO e prea multă lume lașă, astfel încât în Alianță nu se va putea realiza unanimitatea, cine va patrula de-a lungul eventualului coridor umanitar, dacă nici britanicii nu vor fi dispuși să preia această misiune?

Ar putea fi cotată o astfel de operațiune umanitară (necesară pentru că drept intrare în război de partea uneia din taberele beligerante? Defel, devreme ce este umanitară. Chiar dacă Rusia ar interpreta-o astfel. Dar pe cine mai interesează interpretările, sistematic false, ale unui regim neonazist care-și acuză inamicii conduși de un președinte evreu de presupus ”nazism”?

Întrebarea e alta. Sunt occidentalii dispuși să riște un conflict bilateral, risc pe care au refuzat să și-l asume când președintele Zelenski implora America și NATO să impună în Ucraina o zonă de interdicție de survol, iar autoritățile din Washington și partenerii lor din pactul nordatlantic îl refuzau, de frica Rusiei și a unui conflict direct, deși revendicarea era, umanitar, perfect justificată?

Zagorodniuk are dreptate să observe că, după ce a luat-o grav în Ucraina și s-a dovedit că numai o superputere militară nu-i, Rusia nu are nici cel mai vag interes să provoace un conflict direct cu NATO. La fel de just e că puterea lui Putin se hrănește din excesul de prudență a Vestului.

Problema e că, așa cum e formulată, Convenția de la Montreux limitează drastic prezența navelor militare străine de turci, bulgari și români în Marea Neagră. Dacă doar turcii, bulgarii și românii ar putea impune un coridor umanitar care să țină la distanță de porturile ucrainene marina rusă, la rigoare cu sprijin aerian occidental, e greu să i se aloce vreo șansă de a deveni realitate.

Nu e timp să se schimbe caduca înțelegere de la Montreux. Dar nu e tardiv să se organizeze un grup de state care să aibă voința politică de a salva de la inaniție aproape 300.000.000 de oameni intervenind eficient spre a asigura exportul grâului ucrainean. E rapid nevoie de acest grup. Ca și de fermitatea, intransigența și inventivitatea lui. Altfel, se va muri în masă.