Rușinea Britaniei, Jimmy Lai și căciulirea în fața Chinei

Poliția din Hong Kong, un aparat represiv controlat de comuniștii chinezi, a pus un preț pe capul unor activiști pro-democrație care s-au refugiat în Vest și trăiesc în Marea Britanie, ca cetățeni britanici.

Fapt care amintește de fatwa ayatolahului Khomeini, o condamnare la moarte a cetățeanului britanic Salman Rushdie, scriitorul osândit de către liderul suprem iranian, la finele anilor 80, pentru cartea sa, ”Versetele Satanice”.

Prețul pe cap de luptător pentru democrație din Hong Kong trăind în Regatul Unit? Peste 25.000 de dolari. ”Vina” lor? S-au ridicat din genunchi și au cerut ca Hong Kong-ul să rămână democratic, așa cum s-a angajat China comunistă să păstreze insula, pe timp de 50 de ani, când a preluat suveranitatea asupra fostei colonii britanice, în 1997. China și-a încălcat cu superbie acest angajament bip-ânduse cu boltă pe dreptul internațional. Dar Europa tace. Marea Britanie a rămas mută. Vestul întreg tace.

Ce-l doare pe Starmer. Și ce nu

Estimp, la Londra, pe premierul laburist Starmer, cel intens preocupat de dosarele Epstein, care l-ar putea costa politic capul, cerut pe drept cuvânt de 70% din poporul Regatului Unit, ticăloșia poliției din Hong Kong, care-și permite să caute arestarea de cetățeni britanici cu preț pus pe capul lor, nu l-a enervat câtuși de puțin.

Așa cum nu-i pasă defel de soarta cetățeanului britanic Jimmy Lai, un erou al luptei pentru democrație, despre care Starmer n-a suflat, vai, o vorbă când s-a văzut cu dictatorul chinez Xi, în timpul unei vizite de patru zile în China.

După numai o săptămână, la 9 februarie, aparatul represiv chinez din Hong Kong, numit ”justiție” l-a condamnat practic la moarte pe militantul pașnic pentru democrație și drepturile omului, Jimmy Lai. La 78 ani, Lai fost osândit la 20 de ani închisoare pentru o imaginară ”culpă” de ”conspirație cu puteri străine” și de activitate la”publicații chemând la răzmeriță”, în baza unei legi teroriste de ”securitate națională”, de fapt de întărire a dictaturii impuse de China comunistă.

Anterior, ciracii dictatorului închiseseră ziarul pro-democratic al lui Lai și îl trimiseseră pe viteazul său patron și editor după gratii. Pe 5 ani.

Când liderii apuseni iau poziția ghiocel și stau preș în fața comuniștilor

Dar aceste pedepse nu le-au ajuns comuniștilor chinezi. Așa că l-au condamnat pe Jimmy Lai practic la moarte. Te-ai fi așteptat că Marea Britanie să protesteze, nu să pupe, ca secretarul general al ONU, Guterres, inelul însângerat al dictatorului.

Or, tocmai asta s-a întâmplat. Așa cum Guterres a transmis ”cele mai calde felicitări” regimului terorist, genocidar, al islamiștilor iranieni, cu ocazia împlinirii a 47 de ani de la edificarea dictaturii teocratice a mullahilor, așa și Keir Starmer s-a prostituat și s-a ploconit până la pământ în fața dictatorului chinez, Xi.

Căruia premierul regelui i-a autorizat construcția unei imense ambasade-hub-de-spionaj-chinez-anti-britanic și antieuropean la Londra. Dar pe care nu l-a rugat să-l elibereze pe Jimmy Lai, în schimbul acestui hatâr imens, ca și al ineptei retrageri britanice din strategicele insule Chagos, oferite în dar fostei colonii franceze și britanice Mauritius. Care e astăzi sub controlul ferm al Chinei comuniste.

Această demență (stângistă, vândută parcă dușmanilor Vestului) conduce în prezent Marea Britanie. Și refuză să demisioneze, deși peste două treimi din poporul britanic îl vrea plecat urgent de la butoane pe premier. Și deși Starmer știa de nefăcutele lui Epstein și de legăturile alesului său pentru funcția de ministru britanic la Washington cu delincventul sexual american. În schimb, Starmer își execută subalternii rând pe rând, spre a împinge pe ei vina de a-l fi numit el, premierul, pe un intim al lui Jeffrey Epstein, lordul comunist, homosexual și probabil trădător de țară, Mandelson, în funcția de ambasador al Marii Britanii la Washington.

Astfel au demisionat recent și șeful Statului Major al premierului, Morgan McSweeney, și șeful comunicațiilor sale, Tim Allen.

Dar ca orice ticălos parvenit, Starmer ține cu dinții de fotoliu.

Alte ”realizări” epocale ale premierului britanic?

Guvernul Starmer a descoperit că ”spațiul rural” al Regatului Unit ar fi, chipurile, ”rasist” și a instituit o comisie care să analizeze cum să devină ”relevante” și ”diverse” satele, câmpurile și pub-urile țăranilor patriei britanice.

În plus, regimul woke de la Londra a înăsprit masiv cenzura în Marea Britanie, în care zeci sau sute de mii de fete albe pot fi abuzate de prădători sexuali musulmani din Pakistan și de aiurea, din care mulți rămași nepedepsiți, dar pentru o postare incorectă politic pe Facebook și pe orice altă rețea de socializare te poți trezi urgent după gratii, ca ”islamofob”.

Apoi regimul său își asumă riscuri enorme, eliberând frecvent și cu plăcere, în pofida tuturor avertismentelor, jihadiști impenitenți. Un terorist inspirat de Al-Qaeda, care a plănuit un atentat cu bombă la o bază militară britanică, va fi eliberat în câteva săptămâni, în ciuda faptului că oficialii închisorii au avertizat că ”este prea periculos pentru a fi pus în libertate”. Expertul în terorism, colonelul Richard Kemp, fost comandant al forțelor britanice din Afganistan, a descris decizia autorităților drept ”extrem de neînțeleaptă”, după cum nota cotidianul britanic Daily Mail. ”Acest caz are toate caracteristicile atacatorului de la London Bridge, Usman Khan. A fost eliberat și apoi a comis un atac oribil. Mă tem că acest lucru se va întâmpla (și) aici”, a declarat colonelul Kemp. ”Comisia de eliberare condiționată a mers împotriva sfaturilor experților. Pun în pericol viața cetățenilor britanici.”

În schimb, extrema stângă, islamo-fasciștii și comuniștii aplaudă. Și își doresc fierbinte ca Starmer să nu cumva să întreprindă ceea ce ar face în actuala situație orice lider democratic dotat cu un minim bun simț și cu un rest mic de onoare: să demisioneze și să organizeze alegeri anticipate. Prea mare le e tuturor frica de o victorie democratică a lui Nigel Farage și a partidului său, Reform UK.

Starmer, inepția, depravarea și slăbiciunea lui nu-i privesc doar pe englezi, galezi, scoțieni și nord-irlandezi. Ne privesc direct, fiindcă Britania e o piesă cheie în eșafodajul apărării europene și ucrainene și are cea mai importantă armată a Europei, chiar dacă Londra a lăsat această oștire să se degradeze și să scăpăteze.

Chestiunea e cu atât mai importantă cu cât Franța, Germania și Spania care au arătat des degetul mijlociu Americii, s-au certat la cuțite pe subiectul FCAS, proiectul construcției unui viitor avion de luptă european. Iar șeful NATO, Rutte, i-a avertizat pe europeni că ambiția complet iluzorie de a se disocia complet în materie de securitate de SUA ar însemna ca fiecare stat european să-și majoreze cheltuielile militare nu la 5 %, ci la 10% din PIB. Rușinea Britaniei e însă mai mare decât al altor europeni. Pentru că democrațiile liberale sunt de sorginte engleză.

Rușinea Britaniei este, pe de altă parte, și rușinea noastră, de vreme ce nici Nicușor Dan nu s-a îmbărbătat să-și ridice glasul în apărarea lui Jimmy Lai. De te întrebi: oare ce valori apără mai-marii europeni, când se dau de ceasul morții să critice America lui Trump, dar în fața Chinei comuniste fac sluj?