Miercuri 19, la ora 19. Despre Lia Savonea și regimul ”justiției” politice românești

Ne vedem miercuri, în Piața Operei din Timișoara? De această dată nu să-l apărăm pe pastorul ungur amenințat de securiști, ci pe primarul neamț, urât de mafia securistă? Să luptăm un pic pentru democrația fie și precară pe care eroii și martirii Revoluției au inaugurat-o?

Despre CCR, pedepsirea nevinovatului și impunitatea răufăcătorilor

Scriu de decenii despre mizeria postcomunismului românesc. Lansez de ani, de fapt de un deceniu și jumătate, avertismente cu privire la încălecarea tot mai evidentă – ”pentru că putem” – a justiției (de care nu sunt defel străine sentințele CCR, deși Curtea Constituțională nu face parte în România, formal, din puterea judecătorească, fiind teoretic o autoritate autonomă, independentă de ea și de legislativ și executiv).

Realitatea CCR, dincolo de cea formală și falsă a definiției Curții, e alta. În România toate puterile sunt încă, parțial cu excepția guvernului, (unul paralizat de ”justiția” Liei Savonea) și a unei președinții adesea inerte, nu sub CCR, ori separate, ci în mâna aceleași veșnice găști transpartinice de inspirație ceaușist-pesedistă. S-a numit ba ”stat paralel”, ba mafie pesedistă, a baronilor roșii, securistă, postcomunistă, mafia uselistă și secu-legionară. Sau mafie, pur și simplu.

Indiferent cum i s-a spus, cosa nostra are grijă ca vinovații ”noștri” (ai caracatiței) să scape, iar inocenții (lor, ai românilor) să fie declarați ”culpabili”.

O istorie concludentă

Că așa stau lucrurile s-a văzut repetat. S-a constatat în achitarea asasinilor lui Babu Ursu. S-a vădit în impunitatea teroriștilor securiști de la Revoluție, despre care fostul procuror militar Ranco Pițu afirmă, în răspăr cu evidențele și, aparent, și cu tone de probe și mărturii, adunate de Andrei Ursu și de alții, că ”n-ar” fi existat. S-a probat în achitările criminalilor ortaci și securiști ai mineriadelor. În ale jandarmilor care au terorizat manifestația pașnică de protest de la 10 august 2018. Și a reieșit în mod de netăgăduit din impunitatea marilor corupți. A celor condamnați, dar grabnic eliberați și reînzestrați. Și a celor mulți rău, necondamnați, ci ajutați de o magistratură obedientă să evite osândiri prin prescripții survenite după îndelungi înscenări. Făcuți scăpați prin amânări de termene peste termene. Inexplicabile amânări în serie și în lanț.

CCR nu face excepție. Majoritatea judecătorilor pare clar docilă și supusă comandamentelor PSD, după cum s-a văzut în validarea unei legi cu dedicație și cu o strigătoare la cer aplicare retroactivă, creată fățiș spre a-l scoate din jocul politic pe liderul USR și al Timișoarei, Fritz.

Mai nou, a validat ca ipotetic ”constituțională” și aplicare retroactivă, ceea ce contravine oricăror principii și norme de drept autentice, ”amendamentul Fritz”, avansat de PSD, în urma căruia șeful USR își pierde mandatul de primar.

Amendamentul pe care scrie ”Fritz” a fost declarat chipurile ”constituțional” cu un vot de 5 la 3. Or, ”azi Dominic Fritz, mâine oricine”, cum au reliefat niște voci lucide, românești.

Sub gigantica statuie a Liei Savonea

La rândul ei, ”justiția” patronată de Lia Savonea s-a amestecat repetat și insolent în viața politică și cea internă a PNL, invalidând în repetate rânduri, pe modelul dictaturii islamiste turcești, deciziile conducerii liberale pro-reformiste, în frunte cu premierul Ilie Bolojan. A întărit astfel oricum puternica facțiune antireformistă din partidul său și din afara lui. Și a corespuns ca atare perfect intereselor ”moștenitorilor roșii ai Partidului Comunist și ai Securității”.  

Aceste demersuri, efectuate la umbra tot mai deasă, mai lungă și lată a șefei ÎCCJ, care pare să fi preluat de la veșnicul ministru Predoiu ștafeta controlului total asupra unei justiții odinioară independente, au slăbit serios ce-a mai rămas din democrația românească. Au vlăguit nu doar partidele, ci și libertatea, separația puterilor și statul de drept, precum și, nu în ultimul rând, poziția României în Europa.

Una anemiată și de contraperformanțele pe bandă rulantă ale președintelui Nicușor Dan. Care de această dată și-a menținut măcar, salutar, opoziția față de sentința CCR privind legea ANI. Fără să intre însă în detalii. Or, în detalii se ascunde răul. În detaliile injustiției. Indiferent dacă o provoacă CCR. Sau o cauționează ÎCCJ. Am afirmat repetat că România, un stat NATO și UE, și-a abandonat valorile și pare tot mai mult să devină o ”dictatură judiciară” cu Lia Savonea în fruntea ea.

Cine ești de fapt, Lia Savonea?

Între timp, i s-au dedicat investigații jurnalistice necesare și binevenite Liei Savonea. Care, culmea, nu s-a dat în lături să atace recent puterile necontrolate de ea integral, ba chiar să arunce suspiciuni și să-i deligitimeze pe șeful reformist al guvernului și pe șefa CCR, Simina Tănăsescu, o judecătoare căreia i-a cerut demisia, întrucât pare s-o perceapă ca insuficient de obedientă.

Cu un portret absolut îngrijorător s-a ales Savonea din mărturiile magistraților adunate de investigația Record despre ”Justiția capturată”. Din care reiese convingător că ea a capturat-o. Ea, cu complicitatea unor colaboratoare, nu în ultimul rând de la Curtea de Apel București, și a unor colegi din rândul secției pentru judecători a CSM.

Or, și biografia știută a Liei Savonea e cum nu se poate mai lacunară și, ca atare, mai alarmantă. După cum relevă publicistul Mircea Marian, ”pe siteul ICCJ nu există o biografie oficială a președintelui instituției, Lia Savonea”. La fel, biografia ei de pe site-ul președinților de instanțe supreme din UE e incompletă.

Dar de ce nu se găsește biografia ei completă nicăieri, pe internet? După cum just remarcă Mircea Marian, ”legal, ea trebuia să depună un dosar care să includă CV-ul când a fost promovată la conducerea Curții de Apel București, la ICCJ și, din 2025, la președinția ICCJ”.

O minimă transparență reclama ca acest CV să fie vizibil publicului și cât mai lesne de consultat. Atât și ar fi de-ajuns, în baza încălcării legalității, ori a principiului transparenței, să fie justificat să i se ceară Liei Savonea demisia.

Dar ea beneficiază din partea statului român și a unui popor în mare parte pasiv de o inexplicabilă toleranță. Cu atât mai mult cu cât, cum a scos la iveală același publicist de la platforma de investigații jurnalistice ”DeFapt.ro”, ”nu se știe în ce an a intrat la facultate și dacă a urmat studiile la Universitatea București sau doar dat examenul de licență…” Apoi se afirmă, fără probe, că ar avea un doctorat luat la o universitate privată, numită Nicolae Titulescu. Dar când s-a acreditat această școală? Mai grav, vai, ”nu se știe anul în care a luat doctoratul, titlul exact al lucrării, numele îndrumătorului. În mod straniu, nimeni nu pare să fi verificat acest doctorat, dacă a fost sau nu plagiat”, notează Mircea Marian.

România în Europa și față cu lumea. Și nepotul în ”țara” nepotismului

Pe bune? Predintele Curții Supreme, românești, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție are un doctorat aparent ca al lui Sello Maake kaNcube, Winnie Mashaba și Pallo Jordan, ”doctorii” sud-africani cu doctorate lipsă? Dar ei nu se cocoțaseră în fruntea justiției românești. Sau a celei din țara lor. Jordan și-a permis doar să fie politrucul nr 1. al RSA. Iar politicieni germani de centru ca Franziska Giffey și Karl-Theodor zu Guttenberg au avut bunul simț să demisioneze din guvern când s-a dovedit că și-au plagiat tezele de doctorat și li s-au anulat titlurile.

Dacă, așa cum pare, doctoratul Liei Savonea e o ficțiune, știm cu ce o are la mână un partid ca PSD, al cărui șef, Grindeanu, a pretins și el că ar fi ”scris” o ”carte”, în realitate complet inexistentă în librării și absentă din toate bibliotecile acestei lumi. Și totuși, ea continuă să fie la șefia ÎCCJ?

În ciuda îndoielilor iscate de problemele ei de integritate semnalate de magistrați? A problemelor de integritare care au împiedicat, în 2011, numirea ei de atunci la ÎCCJ? A implicării soțului ei, potrivit Rise Project, în afaceri dubioase la Chiajna, ”cu fratele primarului, nașul unui interlop implicat în scheme imobiliare” locale și lupte electorale? A verdictelor scandaloase pronunțate de Savonea, de pildă în condamnarea la o pedeapsă de închisoare de câteva ”luni cu suspendare”, a unui adult care și-a violat nepoata de 13 ani, dar care a scăpat de o pedeapsă serioasă pentru că ea ar fi ”consimțit” prădătorului sexual pus în libertate? Tot ea a prezidat la 10 dec, 2023 un complet al Curții de Apel București, care l-a achitat definitiv pe Sorin Raiciu, acuzat de comiterea unei tâlhării cu violență, condamnat de instanța de fond la 7 ani de închisoare, întrucât Raiciu era deja, la 24 de ani, recidivist, și martor mincinos. Și mai era nepotul controversatului primar al Chiajnei, Mircea Minea.

În ”țara nepotismului” e bine să fi nepot. Nepot de primar multiplu cercetat penal.

Pe ce planetă se află oare România?

Că, din cauza CCR și a ÎCCJ, în Europa valorilor europene sigur nu se mai află.

Da, validarea de către o majoritate numită de PSD la CCR a legii dedicate liderului USR, Fritz, convine de minune obiectivelor politice pesedist-aurist-antidemocratice. În aceeași direcție bat ingerințele de tip otoman-islamist ale unor judecători din Ilfov și CAP București, împotriva deciziilor pro-liberale, pro-reformiste, ale conducerii PNL în frunte cu Bolojan.

Pe care mafia îl vrea cât mai grabnic scurtcircuitat și cu partidul său scindat. Și da, e cât se poate de probabil ca CEDO, cât timp mai ia valorile europene în serios, să invalideze la un moment dat aberantele decizii adoptate în România în contra libertății și autonomiei partidelor.

Dar până atunci s-ar putea să fie prea târziu. Căci între timp s-a agravat insolența cu care completul de judecată condus de Savonea schimba în ianuarie 2025 termenii prescripției în dosarul mituitului Marian Vanghelie. Atunci s-a hotărât, foarte creator și fantezist, că prescripția ar curge de la momentul în care inculpatul a pretins prima mită și nu de la ultima, deci de 7 ani mai târziu, .

Acum obrăznicia a devenit sfruntare. Impertinența și agresivitatea magistraților care abuzează de independența lor spre a strâmba ca plastilina statul de drept, au devenit atât de fățișe poate și pentru că nerușinații estimează că situația internațională le-o permite.

Europa ar probleme interne și externe, de la migrație, la putinism, și de la amenințarea islamistă și extremistă de stânga și dreapta, la pericolul stagnării economice. Încât între timp nu mai e chiar sigur sigur că Europa însăși se mai află pe planeta valorilor europene.

Ce e pe de altă parte cert, este că românii sunt edificați. Știu acum despre ce e vorba. Știu ce scria și premierul Bolojan după revoltătorul verdict al CCR: că ”legea dispune numai pentru viitor. Așa spune Constituția. Or, a schimba regulile jocului după ce jocul s-a încheiat nu se numește retroactivitate? La fel de important, legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. Până când Dominic Fritz nu a devenit țintă, pe nimeni nu a preocupat o asemenea modificare legislativă și, cu atât mai puțin, de azi pe mâine. Azi e el. Mâine poate fi altcineva”.

Întrucât ”justiția” pare să-și fi umplut paharul politizării, timișorenii, disperați, au hotărât să se adune iar, după aproape 37 de ani, unde au început Revoluția. În Piața Operei vor protesta, dacă vor putea, miercuri 19, la ora 19, împotriva altui regim. Cel al dictaturii injustiției românești.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă amintim că ne puteți susține printr-o donație.