Am revenit la ura și extremismul politic al anilor 30?

Mulți refuză să creadă în recidiva Vestului, în reșuta lui tot mai perceptibilă în nazismul și stalinismul anilor 30. În extremismul care a prefațat catastrofa războiului mondial.

Au dreptate. E altfel.

Dar e cu totul altfel ”altfel” decât cred ei.

Lecția lui Orwell

”Antisemitismul britanic” e titlul unui eseu semnat în aprilie 1945, în ultimele zile ale Războiului Mondial, de George Orwell și republicat recent de Fundația purtând numele fabulosului autor britanic. Potrivit lui Orwell, ”una din trăsăturile urii pe evrei e capacitatea antisemitului de a crede povești care n-au cum să fie adevărate”.

Genialul autor al unor cărți precum ”1984” și ”Animal Farm”/ ”Ferma animalelor, despre regimurile totalitare (dictaturile care îi urăsc in corpore pe evrei și pun în operă genocide, și anume în numele unui pretins ”bine”) evidențiază în eseul său un defect omenesc tulburător. Omul bolnav de antisemitism (care poate fi orice, musulman, creștin, evreu, ateu) se arată rațional în mai toate privințele, în afară de chestiunea ”evreiască”. O chestiune în care acceptă orice teorie a conspirației. Orice delir. Orice fantasmagorie.

Dacă antisemitul apucă să trăiască destul, vine un moment în care, poate după ce-a vărsat în valuri sânge omenesc, evreiesc, creștin și musulman, se trezește la realități și înțelege într-un târziu, dar prea târziu, ca Eichmann la Ierusalim, că a pierdut partida.

Iluziile evreului de stânga. Și ce nu se sesizează la prima vedere

Ne aflăm într-o criză globală, iscată de varii forme de propagandă antisemită, utilizate parțial de milenii, parțial de ani și decenii, de varii tabere, partide, facțiuni, mișcări și regimuri interesate să instrumentalizeze ura pe evrei ca să acceadă la putere, să se mențină la ea și s-o extindă la nivel planetar. Nu puțini evrei s-au amăgit, înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, crezând că stânga le-ar putea oferi o patrie politică, un adăpost și un azil. Așa că au aderat la mișcări de stânga, la bundism, social-democrație, marxism, comunism. Ce n-au realizat ei?

Că fascismul și nazismul sunt numai aparent mișcări de masă colectiviste de ”dreapta”, întrucât exaltă anumite valori tradiționale, religioase și naționale. Căci pot la fel de bine fi de stânga. Sau islamiste. Cum se vede azi, cu ochiul liber.

Ce nu se vede azi ușor, pentru că presa și elita culturală din universități, masiv contaminată de antisemitism, aruncă lumii praf în ochi, e faptul că niciodată, nici măcar sub naziști, chemările la genocid antievreiesc n-au fost mai clare, mai puțin machiate sau escamotate, decât cele articulate azi de islamism și îmbrățișate implicit, prin alianța cu el, de stânga progresistă.

Care pretinde, fals, că ar ”condamna” Israelul, când de fapt îl deligitimează și îl demonizează, punând umărul la proiectul exterminării ”sioniștilor”. Adică a evreilor și nu doar al eradicării statului evreu.

Segregarea și discriminarea evreilor de stânga, americani

Până și un om de stânga, democrat din administrația Obama și Clinton, ca Jonathan Greenblatt, care conduce (discutabil) ADL (Anti-Defamation League) a sfârșit prin a observa purulenta bubă a stângii americane. A realizat că Partidul Democrat are o problemă antisemită gravă. Pe care Greenblatt a pus-o pe seama ”democraților socialiști americani” gen primarul New Yorkului Mamdani și extremiștii doldora de ură pe evrei pe care i-a promovat în alegerile primare ”democrate” de la New York. Metropolă în care ceea ce i s-a întâmplat unui om politic democrat ca Dan Goldman, segregat și exclus dintr-o cafenea pentru că e evreu, amintește de începutul regimului de apartheid din Africa de Sud. Sau de boicotarea evreilor germani, din 1933, de către naziști.

Iar incidentul nu e izolat. La fel i s-a întâmplat și progresistului Scott Wiener.

Militantul homosexual pentru drepturile transgenilor a fost forțat să părăsească o manifestație LGBTQ din San Francisco, după ce pro-teroriști mascați și îmbrăcați cu keffieh, simbolul genocidului anti-evreiesc năzuit de islamiști, l-au atacat, pentru că n-ar fi luat poziție destul de radical împotriva pretinsului (dar inexistentului) ”genocid” din Gaza. Și Wiener a fost eliminat, în ciuda pozițiilor sale de extremă stânga, de la marșul anual al transgenilor din Frisco, doar pentru ”vina” de a fi evreu. La Frisco, Wiener a fugit de ceilalți militanți LGBTQ, după ce ”s-a simțit atins repetat și în pericol”.

Procedura e pe placul islamiștilor aliați în Vest cu extrema stângă. Care pe drumul distrugerii democrațiilor și a Vestului, încearcă să nimicească mai întâi statul evreu. Într-o primă etapă.

În realitate, tratamentul discriminatoriu i se aplică și în SUA doar poporului evreu. Doar evreilor li se contestă dreptul la un stat propriu, nu și altor națiuni sau religii. Prin urmare, antisionismul progresist e pur și simplu antisemitism. La fel, doar evreii sunt epurați din rândul stângii americane. Ceea ce face eliminarea lor (de la marșuri, proteste, mișcări, ong-uri, sau din funcții și partid) o procedură la fel de antisemită ca blestemele și condamnările exagerate ale Israelului, pentru pretins ”colonialism”, pentru un inexistent ”apartheid” și un ”genocid” comis realiter de jihadiști, nu de evrei, dar atribuit invariabil, întru delestarea făptașilor reali, israelienilor nevinovați.

Dezertarea intelectualilor publici de stânga, ”evrei”. Și Papa

Dacă și Jonathan Greenblatt a sfârșit prin a observa derapajele progresiste, unde sunt marii intelectuali publici evrei, ”democrați”, chipurile, din universitățile României și SUA, care să deschidă pliscul și să protesteze? Unde? În ce beciuri se ascund? De ce le e frică să se articuleze?

Cred ei oare că scapă, dacă se fofilează și pretind la București sau în Maryland că nu s-ar fi întâmplat nimic? Că realitatea nu-i atinge și nu-i privește? Nu le e oare rușine? Când a fost să-l calce în picioare pe Trump au făcut-o cu asupra de măsură, pe drept sau pe nedrept, inclusiv când președintele american acumulase merite istorice, în calitate de mediator al Acordurilor Abraham. Ori când mutase ambasada SUA la Ierusalim, îndeplinind o veche promisiune a Americii, neonorată timp de decenii de predecesorii președintelui republican. Acum, când Trump pare să se fi înclinat în fața mulahilor, tăcere. Extremiștii evrei de stânga sunt muți. Tac apăsat. Le place pesemne capitularea SUA și a Vestului în fața unui regim totalitar, terorist și genocidar, precum cel de la Teheran.

Și unde-i Papa? În polemici cu generalul american de patru stele John Keane?

Suveranul Pontif îi ceartă aberant pe patrioții care țin ca America să rămână puternică și să nu capituleze în fața tiraniei islamiste. Aceștia, crede Papa, i-ar ”scinda” pe oameni cu opiniile lor. Asta pretindeau și bolșevicii, în URSS, ori urmașii lor comuniști din România, dacă țăranii de pildă se opuneau colectivizării forțate. Papa e împotriva războiului în contra dictaturii islamiste a Iranului. Pare total indiferent la suferințele nu doar ale multor creștini, ci și ale unui popor iranian, căruia i s-au suprimat toate libertățile și drepturile, fiind oprimat cu o cruzime fără precedent de la crimele naziste și staliniste încoace. Așa că Leon al XIV-lea s-a înfuriat rău și îi ia la refec pe cei ce nu-și asumă dogma pro-islamist-antisemită generată de ura pe sine și pe Vest (precum și de proiecția pe evrei a propriilor culpe, frustrări și-a propriei barbarii), mutilând stânga și dreapta radicală, apuseană.

Nu știe oare Suveranul Pontif cui îi bat clopotele? Că după oamenii sâmbetei urmează la rând cei ai duminicii? Nu l-a dumirit un secol de mișcări, regimuri și crime în masă totalitare?

Chiar nu realizează, ca ”vicar”, ce e antisemitismul rabiat, virulent și furibund care confruntă pe moment lumea, globul, planeta, Biserica Universală, adicătelea ”Catolică”? Și că i s-ar putea cere la un moment dat socoteală chiar mai mult decât lui Pius al XII-lea, autorul unui ”Concordat” cu Hitler, care, în timp ce israeliții erau exterminați în masă la Auschwitz, evita să-i numească deslușit pe evrei, sau pe asasini, când a cerut, imprecis, să se oprească masacrele pe motiv ”de rasă și naționalitate”?

Culmea. E mai rău decât în anii 30

Se consolează unii că Hitler încă n-a revenit la putere. Că antisemitismul nu s-ar fi instituționalizat, ca în anii 30.

Nu, serios?! Omori în California cu maximă brutalitate, în bătaie, cu un instrument contondent, un evreu ținând un steag israelian la o demonstrație pașnică și nu iei decât un neînsemnat anișor după gratii?

Are dreptate Hillel Fuld să fie de părere că s-a instituționalizat. Pentru că uciderea oricărui ne-evreu ar fi atras în SUA un verdict net mai sever. Dar ce le pasă profesorilor de la Harvard, Yale, Columbia, Maryland, MIT, Berkeley, Sorbona, Oxford și Cambridge? De la București, Iași, Cluj și Timișoara?

E ”doar anti-sionism”, nu-i așa? Putem, nu-i așa, tăcea liniștiți, ca să nu ne punem în pericol titularizarea ca profesori pe viață? Realitatea că războiul care vine va fi net mai cumplit decât cel din 39-45? Dar ce ne pasă nouă de realități? Sau că plouă? ”C-avem haine impregnate cu-n produs de calitate! Impregnol!”