Zmeul zmeilor? Nu mai e balaurul care scuipă foc. Monstrul expectorează public minciuni (I)

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Una din problemele cheie ale actualității?

Mi-am pierdut două ceasuri și jumătate vizionând un interviu toxic, purtat de Tucker Carlson, un influent publicist extremist, cu ambasadorul american la Ierusalim, Mike Huckabee, ca s-o documentez. Nu întâmplător, definirea ei cere ore de asiduă confruntare cu dejecțiile și mizeriile cele mai odioase ale internetului.

După ce încrederea în presa clasică s-a dus pe apa sâmbetei din cauza ideologiei progresismului woke, care a infiltrat și intoxicat posturile de televiziune publice și private și paginile de opinie ale marilor ziare, locul lor a fost luat, în procesul formării opiniilor, de pseudo-gândirea formată de influenceri antiamericani, antidemocratici și, mai ales, antisemiți. Iar antisemitismul a devenit centrul pieței publice globale, de vreme ce a inundat ”cetatea” planetară din trei părți: din extrema stângă neo-marxistă și postmodernistă, sub formă de ”antisionism”, din extrema dreaptă neo-nazistă și izolaționistă, anti-trumpistă, americană, precum și din cea islamistă.

Metamorfoze antisemite și antisioniste

Cum s-a întâmplat asta? Internetul și rețelele sociale au accelerat un fenomen pe care l-am observat din anii 90. L-am denumit încă de atunci, în varii articole apărute la Deutsche Welle, ”antisemitismul sintetic”.

Era un fenomen ivit prin fuziunea și expansiunea rapidă a unei trend inițiat cu decenii înainte, de transformare și amalgamare prin agitprop, ale unor forme diverse de ură pe Israel (și pe susținătorii lui evrei). Statul evreu devenise expresia cea mai respingătoare a presupusului ”rău” al Occidentului. Vestul fusese masiv infiltrat de propaganda comunistă, sovietică, nemțească și românească, precum și de o imigrație tot mai abundentă din lumea islamică, în care și naziștii, și comuniștii întăriseră din răsputeri, între altele prin exportul făcăturii țariste a ”Protocoalelor Înțelepților Sionului”, antisemitism musulman.

La toate acestea s-au adăugat un vechi antisemitism creștin și nevoia multor vest-europeni de a-și ușura conștiința încărcată de complicitatea părinților lor la Holocaust. Toate sau legat, s-au amestecat, s-au contopit.

Multora, statul evreu, singura democrație liberală într-o mare de tiranii și regimuri sau mișcări teroriste din Orientul Apropiat, nu le-a apărut cum era; ca o mană cerească și o insulă a libertății. Căci Israelul era ținta ideală a criticii deșănțate, a condmanărilor, a invectivei, insultei și ofensei de natură să delesteze remușcări. Era un soi de țap ispășitor, indicând că ai lor n-ar fi exterminat decât criminali sau potențiali criminali în Holocaust, iar Vestul și sistemul lui capitalist ar fi continuat, prin Israel, să fie ”vinovat” de crime istorice abominabile: de colonialism, de apartheid, de rasism și imperialism.  

Era ținta ideală într-o societate a culturii victimei. Pentru că era un stat populat de evrei (ușor de distribuit, în străvechiul lor rol, cultural omologat, de ”făptași”, de ”cămătari”, de ”prigonitori”, de ”opresori”, pe care li-l atribuiseră atât anti-iudaismul antic și medieval, cât și antisemitismul și antisionismul modern). Și era vorba de oameni cu atât mai detestabili, din unghi european, cu cât nu mai erau pacifiști, ci hotărâți să nu se mai lase duși la tăiere, ca în Holocaust, cuminți și obedienți, fără să crâcnească și stând cu mâinile încrucișate.

De vreme ce israelienii fuseseră distribuiți în rolul invariabil de asupritori, inamicii lor (deși tirani și teroriști socialiști sau islamiști), au început să beneficieze de poziția privilegiată de ”victime”. Or, vorba cărții lui Pascal Bruckner, ”sufăr, deci exist. Portretul victimei ca erou“.

Așa se explică răsturnarea tuturor valorilor. Și de ce, într-un Vest tot mai de stânga și tot mai islamizat, cu extrema nazistă marginalizată, tot mai plin de ură de sine, minoritățile din Occident au fost scoase, rapid, de pe lista celor discriminabile. În afară de evrei. Pe capul cărora și al conservatorilor care i-au apărat, refuzând înregimentarea între rinocerizații antisemiți, s-au deversat cele mai sinistre minciuni. Vechiul țap ispășitor ”ucigaș,  chipurile, ”de copii” s-a reivit în straie noi.

Efectele metamorfozei s-au acumulat în timp, au pătruns și s-au înstăpânit în universitățile americane, precum și în instituțiile internaționale. Antisemitismul s-a ascuns abil în ura de sine occidentală și în cea pe statul evreu, devenit ”evreul națiunilor”, căruia i s-au atribuit prin simplă proiecție toate intențiile exterminatoare, nutrite la adresa evreilor de antiudaismul clasic și de cel rasist, antisemit, modern.

Toate aceste resentimente au explodat după masacrul jihadist din Israel, de la 7 octombrie 2023, când a părut, o vreme, că statul evreu e prea mic și vulnerabil ca să poată rezista unui efort colectiv, local, regional și global, mediatic, de anihilare, ca preambul al nimicirii întregului Vest. Iar această impresie de slăbiciune a Israelului a actualizat și potențat la pachet forme adânc refulate de ură pe evrei.

În cele din urmă, popularitatea tot mai vădită și accentuată a unui antisionism și spontan, și organizat, între altele pe baza petrodolarilor Frăției Musulmane și Iranului, dezlănțuit în cele mai diverse forme, deschise și mascate, a tentat și extrema dreaptă pseudo-creștină, americană. Care se dă ”conservatoare” și chipurile ”protectoare” a lumii iudeo-creștine.

Așa s-a scindat mișcarea creștină de tineret inițiată de martirul cauzei re-evanghelizării Americii, Charlie Kirk. Așa au început să facă bani cele mai crude teorii ale conspirației antisemite, vehiculate de conspiraționiști precum Candace Owens, Nick Fuentes și amicul său, Tucker Carlson. Cel din urmă și-a etalat întreaga viclenie antisionist-antisemită într-un interviu cu ambasadorul SUA în Israel. Unul îmbibat de ură și pe guvernul american.

Interviul cu ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee

Carlson, autorul unor ridicări pe scut ale celor mai siniștri contemporani, de la Vladimir Putin la emirul Qatarului și de la președintele Iranului la neonazistul stalinist Nick Fuentes, are, clar, un inamic preferat.

E Israelul ca stat, ca națiune, ca religie, ca tradiție. Nu e loc în care să nu le caute nod în papură. Nu e ungher în care să nu le găsească erori, inadecvări și crime, inclusiv de genocid: în Biblie, în istorie, în granițe, în dreptul internațional, în practica încetățenirii, în politica americană față de statul evreu, în atitudinea creștinilor care, știind că întemeietorul religiei creștine, mama lui și întreaga sa familie erau iudei, descendenți ai regelui David, au adoptat o poziție binevoitoare față de  poporul ales de Dumnezeu.

Pe cei din urmă a declarat deschis că-i urăște, dând cu de la sine putere și fără vreo brumă de competență teologică riscantul edict papal, potrivit căruia ”sionismul creștin” ar fi, chipurile, o ”erezie”. Nu contează că, ulterior, și-a cerut iertare pentru acest derapaj. N-ar fi prima oară că o face. Contează că ar fi fost prima oară că s-ar fi scuzat credibil și convingător. Or, a ratat și această ocazie.

Mai nou, Carlson i-a cerut iertate președintelui Herzog, pentru că a făcut în interviul său cu ambasadorul SUA, Mike Huckabee, învinuiri intenabile, complet scoase din burtă, (dar susținute de imagini contrafăcutecu inteligență artificială) la adresa șefului statului evreu, pe care l-a calomniat ca vizitator al ”insulei pedofile” a lui Jeffrey Epstein și, sugestiv, ca probabil intim al defunctului delincvent sexual.

Atât acuza inventată și masiv repetată, cât și ulterioarele ”regrete” părelnice, iscate de rostirea ei și de protestele oficiale, israeliene, au, evident, metodă.

Ele descriu un modus operandi tipic pentru monstrul public postmodern: e ”influensărul” care smintește și se îmbogățește pe bază de clicuri în acest proces. Cum? Mințind conspiraționist și antisemit, anticonservator și antiamerican, de îngheață apele, pentru ca, după ce a intoxicat maxim spațiul public, umplându-l de ură pe evrei, iudaism și creștinism, să-și apere mereu un rest de credibilitate, difuzând expresii de căință, disclaimere și nesincere cereri de iertare. Cele din urmă, se știe, ajung la o fracțiune din publicul spălat pe creier, smintit și cucerit, anterior, de calomniile care chipurile s-ar ”regreta”.

Va urma