Dușmanul comun: evreul. ICE, Minnesota și revizionismul istoric

A spune adevărul despre istorie (și Holocaust) începe cu ultimele 5 minute. Și nu doar cu agenți federali care au ucis un protestatar ce nu-i amenințase cu arma. Ci și cu administrația Biden care, boicotând militar Israelul, a ajutat la uciderea de militari evrei aflați în lupta cu jihadiștii, pentru că SUA refuzase să livreze Israelului buldozere și alte echipamente, precum și arme și muniție. Totuși, mai marii ei de stânga au pretins că ar fi fost ”pro-israelieni”, ”anti-teroriști” și ar fi ”slăbit mult”, chipurile, ”Iranul” mullahilor.  

Au fost dimpotrivă.

Cine mai minte? Cine sunt revizioniștii?

Extremiștii de stânga și de dreapta practică revizionismul în mare veselie. Teoriile și ideologiile lor, menite să întemeieze edificarea de sisteme totalitare, nu suportă pentru nimic în lume adevărul istoric. Au deci nevoie ca de aer de falsificarea lui, de minciuna prin misiune, sau omisiune.

Și alături de ei, mint și împăciuitoriștii.

Înspre zona dreptei naziste: minciuna prin misiune

Extremiștii de dreapta, ca Tucker Carlson, oferă platforme unor pseudo-istorici ca Darryl Cooper, care emit afirmații radicale, scandaloase, contrazicând flagrant realitatea istorică, astfel încât să facă bani din clicurile obținute din exploatarea avidității de senzațional a maselor și gloatelor.

Când sunt prinși cu minciuna, dau înapoi. Mincinoșii admit că nu sunt istorici veritabili, ci afirmă despre sine că ar fi doar niște ”saltimbanci” ieșiți să-și distreze publicul. Iar promotorii lor, gen ”Qatarson”, că ei n-ar pune decât niște”nevinovate” întrebări.

Halal, ”nevinovate”. Nelămurit rămâne, în context, de ce se găsește un public dispus să se lase distrat cu monumentale scornituri, cu tromboane și gogoși istorice, de felul minciunii sfruntate, potrivit căreia Churchill, nu Hitler ar fi pornit, pasămite, războiul mondial.

În realitate, chiar Führerul l-a iscat, cum ar trebui să fie notoriu, la 1 septembrie 1939, când Adolf a declanșat invazia nazistă din Polonia, după ce, în luna august a aceluiași an, liderul german împărțise teritoriul acestei țări cu Stalin și URSS.

După câteva săptămâni aveau s-o cotropească și sovieticii.

Ce mai ”uită” extremiștii și împăciuitoriștii să spună?

Uită adevărul gol goluț, stabilit și probat. De pildă că genocidul nazist n-a fost pur și simplu expresia unei cruzimi oarecare. Că Holocaustul n-a țintit în indiferent ce națiune sau națiuni, ci într-un anumit popor. Cel evreu.

Îndelung ocultată a fost și realitatea, că exterminarea evreilor a fost de fapt obiectivul de căpetenie al lui Hitler. Și obiectivul principal al multora din complicii săi.

De la Stalin încoace, extremiștii de stânga au lansat tradiția trecerii sub tăcere a evreilor. Și mai ales a evreilor ca victime ale Holocaustului. Care trebuia, în concepția lui Stalin, a comuniștilor și a NKVD-ului, ca și a național-comuniștilor și Securității, sub Ceaușescu, să fi avut doar victime ”antifasciste”.

Emulii lor de azi, de la BBC și de la catedrele unor universități americane, ocupate și de profesori de ”anticomunism” și ”antisecurism” din România, le continuă tradiția. Îi vei descoperi lesne perorând cu sârg despre prezumtivi ”naziști” evrei (mai mereu de dreapta), sau israelieni, dar niciodată despre evrei ca victime ale extremei stângi. Și mai niciodată ca victime ale islamiștilor.  Ori, iată, ale naziștilor. Decât când le convine.

Decât ca să producă etichetări, corelări și identificări false. Dar utile politic și pecuniar.

Stalin redivivus. BBC și minciuna prin omisiune

La 27 ianuarie, BBC a difuzat un documentar despre Auschwitz și Holocaust în care a reușit, stalinist, să evite să-i numească de-a lungul întregii pelicule pe evreii exterminați la Auschwitz (un milion și jumătate) și în Holocaust, (circa 6 milioane). Holocaustul a fost prezentat de postul britanic fără referință la evrei. Ca și cum n-ar fi existat. Ca și cum n-ar fi. Ceea ce producătorii filmului probabil că, subconștient, își doresc.

Fapt e, că un lung segment al filmului dedicat, culmea, Zilei internaționale a comemorării victimelor Holocaustului, a rulat la BBC Breakfast timp de vreo șapte minute fără consemnarea identității acestor jertfe umane. Ucise doar pentru că erau evrei. Filmul BBC n-a menționat însă nici ”evreii”, n-a pomenit nici ”antisemitismul”, motivațiile naziștilor rămânând neexplicate. În schimb, victimele lui Hitler au fost descrise drept „șase milioane de oameni uciși”, a dezvăluit cotidianul The Telegraph.

Oare de ce, dincolo de dorința ștergerii evreilor din existență? Din împăciuitorism față de antisemitismul musulman al multor imigranți?

Minciuna care îi mai omoară odată pe evreii exterminați

La rândul lor, liderii politici și culturali ai extremei stângi americane, de felul guvernatorilor democrați din California și Minnesota, au comparat ciocnirile protestatarilor și agenților federali ICE din Minneapolis cu ”Holocaustul”. Romancierul Stephen King i-a numit pe grănicerii americani ”gestapoviști”. La fel și Tim Walz, care nu s-a dat în lături s-o transforme în unealta sa politică pe Anne Frank, instrumentalizată de guvernatorul democrat al Minnesotei spre a-i demoniza pe agenții federali americani.

Colegul său californian, Gavin Newsom, a comparat și el ICE cu Gestapo. Iar Vladimir Tismăneanu aplică eticheta de ”gestapovist” și ”nazist” cu regularitate unor oficiali ai democrației care i-a acordat cetățenia și, cu precădere, unui oficial evreu, descris de o caricatură distribuită de el și ca presupus ”rasist”, ”suprematist alb” și ”membru al KKK”.

Până recent, extremiștii de stânga antisemiți păreau să-i iubească pe evreii morți și să-i urască doar pe cei vii. Acum au început să-i deteste și pe cei uciși de Hitler, de vreme ce le instrumentalizează cenușa ca să dea cât mai dur în inamicul politic de dreapta.

În discursul lor, Holocaustul a devenit o tot mai ieftină și devalorizată monedă de schimb, iar memoria victimelor nazismului – un preș murdar, de care domniile lor își șterg pantofii.

Unii dintre ei își mai cer uneori iertare, când sunt prinși cu infamia și realizează, cum reliefa cineva, că Gestapo nu aresta ca să impună legea, ca ICE, ci ca să promoveze o agendă genocidară. Alții însă perseverează, fie pentru că și-au pierdut complet busola morală, fie pentru că exultă din pricina cantității uriașe de like-uri, adesea antisemite, pe care le primesc.

Sunt toți oamenii politici democrați de peste ocean extremiști de stânga?

Defel. Există între ei oameni lucizi, moderați, rezonabili. Unul dintre ei este senatorul John Fetterman, care a recunoscut recent, fără înconjur, că, în materie de imigrație, președintele Biden ”a făcut o treabă jalnică” și ”a mințit neîndoielnic” (că granița ar fi ”sigură și închisă). Tot senatorul democrat a pus public degetul pe rana imigrației ilegale, reliefând la Fox News că ”ar trebui toți să fim de acord cu deportarea tuturor delincvenților aflați acum în mijlocul națiunii” americane.

Dar asemenea remarci de bun simț de la stânga spectrului politic american nu se adecvează dogmelor ideologice ale stângii radicale. Care împarte lumea maniheist. O zugrăvește în alb și negru. O clasifică în ”victime” prezumtive și ”opresori” la fel de imaginari. Reclamă ca Vestul să fie considerat ”rău, corupt, rasist, colonialist și asupritor”, statul evreu, în plus, ”genocidar”, iar islamo-fascismul ca un soi de ”băiat bun”. O jertfă a Occidentului, o victimă a lui Trump, a ”albilor” și ”creștinilor”. Și, musai, ”a evreilor”.

Acesta e comunismul zilelor noastre. Cel aliat cu islamo-fascismul, și el antisionist. Acesta e stalinismul actual. Și nazismul postmodern. Toate la un loc? Toate aliate?

Exact. Pentru că toate aceste forme diverse de antisemitism, anticreștinism și antiamericanism au un dușman comun: evreul.