Bilanțul lui 2025. Cât de bun va fi 2026?

Putem încheia anul în curs pe o notă optimistă? Așa vreau să sper. Așa vreau să cred.

Democrațiile liberale autentice și valorile occidentale rezistă. Ba prin Israel par să fi început chiar să învingă.

Pe frontul războiului ruso-ucrainean

Rusia n-a reușit să cucerească nici Ucraina și nici Donbasul, în ciuda eforturilor ei imense și a oștirilor de morți ale căror oase albesc, metaforic vorbind, pe câmpurile de luptă ucrainene.

Deși Rusia a recrutat anul acesta, cumpărând cu averi imense, peste patru sute de mii de ostași, mulți mercenari, forțele Moscovei înaintează milimetric în estul Ucrainei. Europa se mobilizează din ce în ce mai mult, pe măsură ce înțelege tot mai bine că ar fi în actu pricol dacă mașinăria de război a Moscovei trece de ucraineni.

Culmea, armata rusă, grevată de o demografie dificitară și de pierderi uriașe, ca și de sancțiunile internaționale, care, parțial, sunt realmente eficiente, pare uneori a fi pe punctul să i se prăbușească frontul.

I s-ar prăbuși, dacă Ucraina ar fi ajutată mai consistent din Vest, dacă forțele ucrainene și-ar putea procura destui combatanți și și-ar modifica tactica defensivă.

Cât despre Israel, e scufundat în varii scandaluri politice interne, fiind izolat, pe plan extern, de o parte din țările occidentale conduse de extrema stângă.

Bilanț israelian

Cu toate acestea, statul evreu s-a impus și militar, și diplomatic. Israelul a învins încă de anul trecut în Liban și la final de 2024 în Siria, ca și în Gaza, precum și împotriva Iranului, în 2025. A distrus apărarea antiaeriană iraniană și arsenalul balistic al Teheranului și, cu ajutorul SUA, în cele 12 zile de război din vară, instalațiile nucleare iraniene.

Apoi, în final de 2025, statul evreu a reușit să dea și două uriașe lovituri diplomatice: înțelegerea trilaterală cu Grecia și Ciprul, menită să îndiguiască pericolul Turciei islamiste a dictatorialului Erdogan. Și recunoașterea, de către Israel, a independenței Somaliland, care echivalează cu obținerea, de către statul evreu, a unui foarte util cap de pod în extrem de volatila zonă africană, de mare importanță maritimă și geostrategică din Golful Aden și strâmtoarea Bab-el-Mandeb.

Dar cu o floare nu se face primăvară. Maladia, la cap, a Vestului

Vestul și creștinătatea sunt, ca și democrațiile liberale, într-o gravă criză de identitate. Una de lungă durată. Și nu se întrevede capătul tunelului.

Rezumând boala iscată în Vest de ceea ce s-a numit un virus al minților, psihologul canadian Gad Saad a calificat-o drept ”empatia suicidară” față de dușmanii democrațiilor apusene, în speță față de islam și debordanta imigrație musulmană. Prin cea din urmă s-a importat islamism și terorism anti-occidental în Apus, în timp ce dușmanii cei mai implacabili ai Vestului sunt tratați de elitele occidentale de stânga ca ”aliați” și ”buni prieteni”.

Când de fapt sunt inamicii săi mortali. Care nu merită niciun fel de empatie. Cu atât mai puțin una sinucigașă.

Culmea, până și noțiunea psihologului și profesorului universitar canadian de origine iudeo- libaneză, Gad Saad, lasă, cred, de dorit. Căci induce involuntar în eroare.

În cauză nu e vreo ”empatie” reală. Palestinianismul pro-terorist al elitelor de stânga din America și Europa nu se bazează realmente pe empatie. Deci pe identificarea afectivă cu prezumtivele suferințe ale arabilor din Gaza (chinuiți într-adevăr de către teroriștii plasați de ei, voluntar, în fruntea bucatelor, întrucât se adecvează identității artificiale, palestiniene, de neam nu atât arab, cât eminamente antisemit și antisionist. O identitate pentru care un viitor palestinian ar presupune dispariția – integrală a – statului evreu).

Resortul principal real al acestui tip de pro-terorism apusean zis, fals, ”empatic”, rezidă în ura de sine, antioccidentală, a multor occidentali, îndoctrinați marxist și postmodernist. Sau fascist. Iar nu în vreo prezumtivă ”empatie”.

Este o ură de sine exprimată esențialmente în antisemitism (pentru că iudaismul e un stâlp cultural al lumii apusene, iudeo-creștine) și antiamericanism. Acest sentiment occidental de aversiune față de sine face în mod natural casă bună (și alianțe durabile) cu cei mai aprigi vrăjmași ai societăților noastre occidentale.

Deci, de pildă, cu Frăția Musulmană. Și cu antisemitismul ei.

În narativul eminamente fals al elitelor occidentale de stânga, această ură de sine e bine ascunsă, așa cum și antisemitismul e, încă, puternic cosmetizat și mascat de antisionism, de critici aparent legitime la adresa Israelului sau a guvernului ”de extremă dreapta” israelian.

Pentru că și evreii cei mai conservatori admit că nu orice critică la adresa guvernului israelian și a statului evreu constituie expresia antisemitismului sau antisionismului, o tentativă de a i se aplica Israelului standarde duble, ori de a-l delegitima și demoniza.

Cele trei căi ale cruciadei anti-iudeocreștine

Ca atare, aceste critici se pretează la a furniza pretexte. Se abuzează lesne de ele ca mască a antisemitismului. Într-un mod similar funcționează și antiamericanismul (care e concomitent anticapitalism, anticreștinism și antidemocrație).

La adăpostul acestor pretexte, guvernele progresiste din lumea apuseană au avansat masiv, în 2025, agenda teroristă, stimulând jihadismul pe trei căi.

Una și poate cea mai pernicioasă a constituit-o încurajarea terorismului prin recunoașterea unui ipotetic ”stat palestinian” de către Australia, Franța, Canada, Spania, Irlanda și Norvegia. Recunoașterea cu pricina e de natură să impulsioneze puternic fapte de felul masacrului antisemit de la 7 octombrie 2023, comis de Hamas în sudul Israelului (o baie de sânge proporțional de 10 ori mai mare decât mega-atentatele islamiste, de la 9/11).

Alta e critica nimicitoare, din Vest, la un stat evreu văzut exclusiv sub lupa aberantă a unui presupus ”colonialism”, ”rasism”, ”apartheid” și a unui imaginar ”genocid”.(1)

Or, evreii nu au colonizat Țara Sfântă, ci s-au repatriat în ea, fiind poporul ei băștinaș.

Coloniști și promotori ai apartheid-ului și genocidelor sunt, în fapt, arabii și musulmanii care au colonizat nordul Africii și Orientul Mijlociu. Cu acceptul elitelor de stânga occidentale, partidele palestiniene se comportă de parcă n-ar putea accepta în veci pururi teritorii în care să se afle un singur evreu, un viitor nou stat palestinian trebuind să fie, vorba lui Hitler, ”judenrein” și ”frei”. De la ”River to the Sea”. Deci de la râu până la mare. De sutele de mii de refugiați evrei din lumea arabă (și europeană) nu se mai vorbește, vai, de mult.

În fine, a treia cale e cenzura tot mai dură, practicată de autoritățile de stânga apusene, în numele combaterii dezinformării (parțial reale) și al unei ”uri” fie inexistente, fie insignifiante, cum e ”islamofobia”. Care, dacă există, se comportă extrem de bizar, de vreme ce nu e nevoie nicăieri, în lume, de paza moscheilor. Doar, vai, de a sinagogilor, de vreme ce în SUA, statistic, 70 % din delictele inspirate de ură religioasă, etnică sau rasială i-au vizat pe evrei, care reprezintă mai puțin de 2% din popor. Niciodată nu s-au comis peste ocean mai multe crime și delicte antisemite (2).

Pe aceste trei drumuri s-a produs în Australia masacrul de la Bondi Beach, din Sydney, soldat cu 15 victime evreiești ale unor teroriști islamiști antisemiți, imigrați din Siria, cărora autoritățile, deși știau de afilierea unuia din ei la ”statul islamic”, i-a dat celuilalt un permis de port-armă.

Pe căi similare a venit și în SUA urgia care l-a adus la cârma New Yorkului, cel mai mare oraș evreiesc, pe un primar antisemit și extremist de stânga. Întrucât Zohran Mamdani își preia funcția de edil al celei mai mari metropole americane la 1 ianuarie 2026, anul nou nu se poate spune că ar începe sub o zodie bună. Dimpotrivă.

Cât timp antisemitismul continuă să crească, fiind alimentat tot mai viguros și de extrema dreaptă, americană, prin figuri ca Tucker Carlson și Candace Owens, nu mai puțin sinistre decât corifeii progresismului woke, sunt în tot mai mare pericol și creștinii. Pentru că, după cum s-a reliefat frecvent în ultima vreme, în siajul regretatului rabin, Sir Jonathan Sacks, ”ceea ce începe cu ura pe evrei nu se oprește niciodată la ei”.

Ne vom băga mințile în cap, în 2026? Vom elibera captiva justiție românească? Ne vom elibera pe noi de prejudecăți și confuzii? Vom reveni pe drumul libertății, adevărului și dreptății? Sigur nu e nimic. Dar motive de speranță, avem.

–––

Note

(1) Realitatea Țării Sfinte e la antipodul acestui construct ideologic antisemit: arabii nu sunt, în Israel, doar șoferi de taxi sau comercianți în Șuk, ci și doctori, profesori, militari, polițiști, membri ai Curții Supreme și ai Knessetului. Iar creștinismul nu este nicăieri, în Orientul Mijlociu, mai ocrotit, mai sigur și mai liber decât în statul evreu. La fel, toate formele (inclusiv cele moderate) de islam, de bahai, de varii alte religii, credințe, ideologii.

(2) Conform celor mai noi statistici FBI privind ”Hate crimes” motivate religios pe 2024/25.