Când maimuțica nu vede, nu aude și e mută

Maimuțica Mizaru care nu vede, Kikazaru, care nu aude și Iwazaru, care nu vorbește, ascund răul și se ascund de el, ferindu-se să-l rostească.

În Orient, ele constituie alegorii ale înțelepciunii și curățeniei etice. A-l ignora e, în acest spirit, a ține răul la distanță.

Etica iudeo-creștină a alta. Martorii care refuză mărturia împiedică restabilirea libertății, adevărului, dreptății. Fără de care nu poate fi pace.

Lumea e plină de război. Și de antisemitism (pur, sau escamotat antisionist). Inclusiv și mai ales în universități de elită americane și vest-europene, luate cu asalt de chemări la genocid antievreiesc, global.

De care noul primar al New Yorkului nu vrea în ruptul capului să se distanțeze.

Aberații ale stângii

E plină lumea de unii plini de ura lui Zohran Mamdani. E ticsită de antiamericanism. Cum e doldora și de ipocrizie cu privire la pericolele reale confruntând un Vest masiv contestat și invadat de islamiști. E o lume care dă pe din afară de primejdii, emanând nu doar de la Rusia lui Putin, ci și de la islamul politic, de la radicalismul și terorismul musulman, cu care e aliat dictatorul. Dar și de la oroarea de libertate a extremei stângi și de la inadecvarea progresiștilor la realități.

Nu e deloc întâmplător că premierul australian Albanese a reacționat repetat alăturea cu drumul la masacrul antisemit comis pe Bondi Beach, la Sydney, de teroriști ai statului islamic, imigrați cu voia autorităților de stânga de la Canberra. Autorități care i-au dat unuia dintre ei permis de port-armă, deși știau de afilierea la statul islamic a fiului său.

Dar, după crima lor comună în masă, Albanese a deplâns riscul prezentat de ”arme” și de ”extrema dreaptă”. Ca și cum dreapta ar fi comis crimele în cauză. Și ca și cum armele s-ar fi descărcat singure. Fără ca islamismul să aibă vreo vină.

Religia anti-Trump lovește iar

Cu toate acestea văd politologi îmbătrâniți în rele și în marxism că reacționează la toate acestea deplorând prolix nu ura asasină pe evrei, nu nevoia apărării cu armate întregi a piețelor de Crăciun apărate în contra jihadiștilor, care-l decapitează în iesle pe pruncul Isus (mai nou în belgia și la Edinburgh, în Scoția) nu cenzura tot mai deșănțată practicată în Europa, ci politicile prezumtiv ”anti-europene” ale lui Trump. Și ”fixațiile, obsesiileși miturile” lui.

Mituri aberante, pentru că Europa n-ar fi nici ”decadentă”, nici ”epuizată mental”, nici lipsită de ”vlagă morală”. O, nu. Europa, ni se spune, nu trebuia criticată de J.D. Vance pentru nimic în lume. Căci e ”fresh” cât cuprinde.

E pe fază, proaspătă, revigorantă, iute la gândire și cât se poate de cool. N-are pasămite vreo problemă cu imigrația debordantă (care nu doar că nu s-a integrat dar nici nu vrea în veci altceva decât să cucerească Bătrânul Continen)t. Nici cu restrângerea libertății de opinie și de exprimare care constituie baza democrațiilor liberale, n-are vreo problemă UE. Nu, nu e abulică deloc. Nici amețită, năucă, hăbăucă, tulburată și dezorientată. E bine mersi.

Europa?

E tânără, ferice și proaspătă ca pe vremea când Zeus o lua și o răpea punând-o să călărească pe spinarea lui de taur. Problema n-ar fi ea, ci America.

A crede că Europa nu e bine, ni se decretează de la extrema stângă, n-ar fi realism, ci un ”pesimism bigot, obscurantist”. Vedem – vezi bine – probleme inexistente. De unde până unde iliberalism la îngrădirea libertății de opinie și de exprimare în UE?

Suntem, vai, ”orbi”. Tributarii unor fantezii. Europa s-a descurcat până acum de minune, iar democrațiile ei sunt în perfectă stare, islamiștii nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase.

Căci oficialii care-i răsfață, avertizând la fiecare 3 minute împotriva unei presupuse ”islamofobii” statistic inofensive, în timp ce se arată neputincioși complet în contra antisemitismului care tot crește și varsă din ce în ce mai mult sânge, sunt de-o ”astuție” și ”conformitate” nemărginită. Mânca-i-ar mama de oficiali iubiți. Și adecvați.

Elite politice și culturale ”perfecte”

N-au greșit cu nimica nimicuța. Nu s-au dus cu pluta nici când au stimulat terorismul islamist al Hamas și al statului islamic, recunoscând, aberant, un ipotetic nou ”stat palestinian”, nici când au sucombat mantrelor extremei stângi și tentației de a acuza nu jihadismul, ci statul evreu; și nici când au cedat ispitei de a-i învinui pe ”sioniști”, în speță pe evrei autohtoni și repatriați, de ”colonialism”. Ba și de un prezumtiv ”apartheid” și de un presupus ”genocid”, împotriva unei populații arabe care crește, e integrată și reprezentată în toate puterile și instituțiile israeliene.

Dar toate astea, ca și faptul că Israelul e o democrație liberală, care respectă drepturile omului și libertățile fundamentale, cum continuă să fie și Statele Unite, sunt realități plicticoase. Nu se pretează analizelor ”geniale”, demonstrând utilitatea elitei progresiste și necesitatea revoluției woke. Sau măcar leniniste. Sau măcar iliesciste.

Și cine se poate pune cu fanteziile ideologilor? Și cu manipulările genialilor?

Încotro vom naviga de aici încolo, în 2026, cu astfel de căpitani, cu elite impermeabile complet la udătura adevărului, care n-aud, nu văd și nu spun decât smintitoare prostii? Care sunt cât se poate de ”fresh”? Și de rezistente la realități?

N-am idee. Dar caut o barcă de salvare.