Antisemitism. Și iluzii israeliene. Dar și creștine

⛄În aceste zile de sărbătoare, vă mulțumim că sunteți alături de noi și ne susțineți jurnalismul. E cu adevărat independent. Dacă apreciați articolele, știrile, analizele și comentariile noastre, vă rugăm să ne ajutați să continuăm. Chiar contează. O donație, oricât de mică, face o diferență reală.

E bine că o majoritate din Parlamentul israelian a hotărât în fine să voteze (în primă lectură, preliminară) în favoarea instituirii unei comisii de anchetă politice a masacrului antisemit de la 7 octombrie 2023, măcelul antisemit de cele mai mari proporții săvârșit după Holocaust.

Baia de sânge antievreiască a fost comisă de mii de teroriștii islamiști și de civili palestinieni din Gaza. Knessetul a adoptat proiectul în absența premierului Beniamin Netanyahu, cu 58 de sufragii, contra 48. Era și timpul. Dar urmează, după cum mă informa Stefan Kranzdorf, alte trei lecturi, înaintea aprobării posibile a proiectului de lege dat(1).

Retrospectivă

2025 a stat, ca și anul precedent, sub semnul antisemitismului care s-a aflat la baza acestui masacru și a explodat global, imediat după el. Detonarea, de după măcelul din chibuțurile israeliene, a avut loc, inițial, sub forma deversării urii anti-evreiești a stângii, parțial mascate antisionist, în demonstrații și proteste ”pro-palestiniene” din metropolele și universitățile de elită, occidentale, cumpărate în mare parte, de banii Frăției Musulmane din Qatar.

Undele de șoc iscate de această explozie inițială, îndelung pregătită de alianța dintre ideologi islamiști și ai extremei stângi apusene, au contaminat, cum era de așteptat, mai întâi dreapta radicală americană, iar apoi extrema dreaptă românească. Căci extremele se atrag, se ating și, foarte adesea, se confundă în ura pe evrei, în instinct liberticid și în pofta nihilistă de tiranii, în stare să demoleze lumea iudeo-creștină, cu tot cu democrațiile ei.

Nimic din toate acestea nu poate constitui culpa responsabililor politici și militari israelieni care au greșit înainte de masacrul de la 7 octombrie 2023. Dar pentru vina de a nu fi împiedicat baia de sânge de atunci au de dat socoteală.

Vinovății israeliene

Răspunderea apasă nu în ultimul rând pe umerii premierului israelian, Netanyahu, nu doar ai șefilor serviciilor secrete, în special al serviciului secret intern, Shin Bet, și al armatei, Aman.

Șeful executivului de la Ierusalim a oprit prematur mai multe războaie declanșate de agresiunile teroriste din Gaza, supunându-se dictatelor politice și propriei sale judecăți deficitare. Care l-a îndemnat să  ignore avertismente lucide ale colegilor săi din guvern, precum Avigdor Lieberman, cerându-i să elimine amenințarea Hamas emanând asupra statului evreu din Gaza, nu să se aranjeze cu ea.

Nu e clar în ce măsură erorile comise de premier se datorează nu doar erorilor sale de judecată, facilitate de interiorizarea mantrei stângii ”realiste”, apusene, care pretinde că se poate ajunge la înțelegeri cu orice inamic, fiindcă toți ar fi, chipurile, ”raționali”, ci și unor ample operațiuni de influențare. De pildă celor demarate și în Israel, nu doar în Statele Unite, de Qatar, un bastion al Frăției Musulmane. E necesar să se investigheze până la capăt ceea ce se numește Qatargate. O afacere sinistră, a cărei radiografiere și lămurire vor domina, probabil, anii ce vin.

Iluzii sioniste

Nu mai puțin util ar fi un examen riguros al greșelilor și omisiunilor sionismului. A unei iluzii fondatoare. Cea din urmă s-a spulberat brutal în agresiunea islamistă din 2023 și în siajul ei, cu implicații devastatoare pentru victimele masacrului și militarii care și-au dat viața ca să apere statul evreu. Și cu alte efecte, imposibil de evaluat și de stabilit încă, până la capăt, pentru Israel și pentru lumea iudeo-creștină.

Iluzia poate cea mai pernicioasă, alimentată de sionism, pe care a spulberat-o masacrul, a conținut ideea utopică, potrivit căreia repatrierea evreilor în Iudeea, Samaria, Galileea, pe scurt în Israel, va transforma națiunea într-una ca toate celelalte. Uite că nu e. Și nu poate fi, nu doar pentru că poporului evreu i s-a cerut să fie ”lumina popoarelor”, ci și pentru că, din punct de vedere cultural, antisemitismul nu dispare și nu-i lasă în pace nici pe israelieni, nici pe creștini și nici pe musulmani. Ura pe evrei e adânc înrădăcinată religios și cultural în vaste porțiuni ale globului. Iluzia ”normalizării” poporului evreu prin repatriere fusese însă abundent alimentată de progresismul ultimelor secole post-iluministe, care a scos religia pe tușă, considerând-o în cel mai bun caz un fenomen caduc, sortit să piară în durerea facerii modernității, iar în cel mai rău ”opiul popoarelor”. Mult disprețuite, religiile au început să se răzbune sângeros pe Vest. De pildă la 9/11.

Iluzia normalității aduse de repatriere s-a înrădăcinat în sionismul clasic. Care, altă iluzie, a sugerat că i s-ar putea conferi statului israelian misiunea de a fi o pavăză și un zid inexpugnabil în calea oricărei recrudescențe de tip nazist.

Renașterea nazismului la stânga și dreapta spectrului politic occidental

Puțini au văzut antisemitismul nazist renăscând sub forma politicilor identitare ale extremei stângi. Or, în decenii de îndoctrinare islamistă și woke, anti-sionismul i-a transformat pe evrei din victime, băștinași și adepți ai drepturilor omului și democrației, în presupuși ”colonialiști” și promotori ai”rasismului și genocidului”. Deci în oameni chipurile numai buni de combătut și exterminat.

Puțini oameni de dreapta au prezis fisurarea și scindarea mișcării conservatoare, sparte de antisemiți de factură creștină, de tipul Candace Owens și Tucker Carlson, o dezagregare vizibilă în prăbușirea de la Heritage Foundation, care n-avea cum să nu intensifice și antisemitismul de tip Șoșoacă din România pro-legionară.

Această năruire e alimentată de bani mulți și de pofta de putere. Influencerii antisemiți – creștini sau islamiști – fac averi sau voturi multe din specularea la sânge a indignării stârnite fie de ”evrei” imaginari, fie de antisemitismul îndreptat împotriva lor. Concomitent, teoriile conspirației pe care le reiau, plagiind făcătura Ohranei țariste a ”Protocoalelor Înțelepților Sionului”, lectura preferată a lui Hitler, sunt aberații la fel de greu de combătut ca orice delir paranoic.

Mecanisme antisemite greu de combătut

Teoriile antisemite nu sunt ”falsificabile”, în sensul termenului propus de Karl Popper. Nu le poți demonta prin experiment, observație, experiență, argumente și fapte.

Suspiciunea invalidează automat orice fapt și argument în contra aserțiunilor antisemite. Dacă obiectezi afirmației antisemite, te trezești automat că ”ești evreu”, sau ”la cheremul evreilor”.

Bănuiala joacă, tactic, un rol cheie. Suspiciunea e extinsă, tot automat, asupra oricărei personalități sau instituții care invocă realitatea. Care obiectează și critică, pe bază de argumente și fapte. Torpilarea credibilității lor are loc pe ideea că ”se știe”: toți și toate ar fi chipurile ”în buzunarul ocultei”. Deci în al ”evreilor”.

Concomitent, antisemitismele, cum reliefa de curând Tim Orr, au mari ”valențe epistemice”. False, dar aparent irefutabile. Ura pe evrei livrează o teorie închisă care pare, vai, să explice tot. Ceea ce gâdilă vanitatea intelectuală a imbecililor.

Iar suspiciunea însăși conferă celor care o împărtășesc sentimentul inebranlabil al unei false superiorități morale. Și, cum justa reliefa pastorul Orr, acest sentiment de superioritate are, în plus, darul de a-i despovăra de răspunderi pe inșii ratați și eșuați. Căci le explică și justifică eșecul aparent ”necesar”.

În criza creștinătății. Și iluziile sinucigașe ale antisemiților.

Deloc de mirare că reșuta în antisemitism, care e o tragică bubă la cap, îi afectează, spre nenorocirea lor, pe nu puțini creștini. Care nu înțeleg diverse. De pildă că celebrează în aceste zile nașterea unui Mesia evreu, născut ca iudeu, în Iudeea, dintr-o mamă evreică și cu frați evrei. Reșuta cu pricina și mai ales ușurința contractării recidivei antisemite mi se pare a fi un simptom extrem de important al crizei grave prin care trece, nu de azi de ieri, creștinătatea.

Un simptom? Poate chiar o cauză, adâncind-o. Cum e posibil să se uite că Israelul e singura țară din Orientul Apropiat și Mijlociu în care creștinii se bucură de libertate, demnitate și securitate? Cum e posibil să se ignore situația comunităților creștine din regiune? Care doar în Israel sunt în siguranță, libere și cresc, nefiind amenințate de islamism și terorism?

Prea puțini înțeleg, cu adevărat, că antisemitismul islamist și occidental, vizează nu în ultimul rând lumea iudeo-creștină, SUA fiind, din perspectiva ayatolahului-șef iranian, ”marele Satan”, stăpânit de ”cel mic”, israelian, a cărui eradicare ar urma să pună pe butuci și America, și creștinismul apusean.

Dar și antisemiții și antisioniștii (între care sunt, culmea, destui evrei, care se amăgesc că ar scăpa de probleme situându-se de partea inamicilor lor) sunt plini de iluzii sinucigașe.

Sunt orbiți, de pildă, cu privire la partea pozitivă a urii lor. Care-i scoate la iveală pe antisemiții și anticreștinii ascunși. Care-i unește și pe israelieni, și pe evrei în genere. Și care provoacă presiunile necesare mobilizării aparent miraculoase a celor mai nebănuite resurse. De pildă a celor care au prefăcut Israelul în țara campioană în start-up-uri. Iar pe evrei în națiunea care, proporțional, a obținut cele mai multe Premii Nobel.

---

Notă (1) potrivit lămuririlor datorate lui Stefan Kranzdorf, din Israel, una din problemele majore ale anchetării celor petrecute la 7 octombrie 2023 pare a fi neîncrederea mutuală (și în autoritățile judecătorești), a taberelor politice. Opoziția de stânga vrea ca autoritatea finală să i se atribuie Președintelui Curții Supreme, în vreme ce dreapta (care nu vrea menajarea fostului șef al Statului Major al armatei, Herzi Halevi și a fostului șef al Serviciului secret intern, Ronen Bar și l-ar proteja în schimb, probabil, pe Netanyahu) vrea o comisie strict politică alcătuită paritar din oameni desemnați de membrii coaliției guvernamentale și ai opoziției, care să fie aprobată de 2/3 din Knesset.