Ministrul de interne Cătălin Predoiu? Nu doar că n-a demisionat. S-a lăsat premiat în SUA. Dar locul său nu este pe vreun podium, ci pe banca acuzării.
Antena 3 se felicită că ministrul Cătălin Predoiu, vicepremier și ministrul Afacerilor Interne, a primit Premiul Internațional pentru Serviciu Public în cadrul ”Galei Alianța 2025” organizată la Washington, eveniment dedicat consolidării parteneriatului dintre România și Statele Unite. Și că Mark Gitenstein, fost ambasador SUA în România, a apreciat contribuția lui Cătălin Predoiu de-a lungul parcursului său profesional, afirmând că, ”uneori, mă gândesc că România are cu adevărat nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu. Întotdeauna m-am gândit, dacă am putea avea zece ca ei, am putea schimba țara asta într-un minut”.
Nu, serios, d-le Gitensten? Îmi pare tare rău de Mark Gitenstein și de alți ex-ambasadori ai SUA care cad uneori în mrejele foarte profesionistei mașinării dezinformatoare românești. Care a strălucit, vai, și în epoca de glorie a securității ceaușiste. Dar și în epoca mineriadelor, și după debarcarea guvernului Boc, și după instalarea regimului Dragnea. Și o face și acum.
Dacă ar fi fost un om merituos, Predoiu ar fi trebuit să ridica mănușa pe care i-au aruncat-o Recorder, magistrații cinstiți și protestatarii români și să-și apere bilanțul onest. Ar fi trebuit nu să ia premii în primire ci să iasă și să explice persuasiv de ce păstorește, ca extrem de longeviv ministru al justiției și internelor, un sistem în care, de ani buni, nu se mai condamnă nici un mare corupt, toți hoții, toți marii pungași și borfași scăpând nepedepsiți. Un sistem în care el l-a plasat pe Voineag șef la DNA și, ca prin minune, justiția și poliția păstorite de el, nu mai dau în veci rezultatele obținute sub Monica Macovei și Laura Codruța Kövesi.
Am mai văzut premii aberant oferite unor oficiali români de un Vest dus groaznic de nas. De pildă premiul Carol cel Mare dat, vai, de orașul german Aachen, care s-a discreditat atunci plenar, nevrednicului președinte al României, Iohannis. Spre rușinea prestigioșilor laureați ai premiului european.
Nu mă impresionează deci, defel, că Predoiu e recompensat de Mark Gitenstein sau că a reușit să-l tragă în piept pe Adrian Zuckerman, determinându-l să ia parte la această nefericită șaradă. Care mi-a amintit de altele asemenea. Mi-a readus în memorie maniera în care, spre a-i ajuta pe evrei să emigreze din România comunistă, rabinul Moses Rosen l-a ajutat pe Ceaușescu peste ocean să obțină și să păstreze clauza națiunii cele mai favorizate, prelungind mitul ”disidenței” sinistrului dictator român față de tirania de la Kremlin.
Nu mă interesează absolut deloc nici faptul că Predoiu a ridicat în săvi ”relația din ce în ce mai puternică cu Statele Unite”. Care, da, e ”esențială pentru securitatea României, pentru interesele noastre naționale, pentru liniștea și securitatea românilor”, dar nu e promovată de demnitari veroși, corupți sau pur și simplu ineficienți și incompetenți ca Predoiu. Sub ochii și conducerea căruia justiția românească a fost asasinată.
Niciun guvern român responsabil nu-l mai poate păstra pe Predoiu în cabinet, după ce eternul ministru al justiției și internelor s-a discreditat total și a decredibilizat simultan, prin însăși persoana și deciziile lui, combaterea fărădelegii, a mafiei și corupției românești. Cum nici Lia Savonea nu mai poate să rămână la cârma ÎCCJ sau în magistratură. Chiar dacă n-ar fi autoarea unui interminabil șir de nefăcute, o descalifică maniera în care și-a pus inconfundabila amprentă asupra compromiterii unui sistem terorizat până și de numele Savonea, nu doar de persoana ei.
Chiar dacă Savonea și Pedoiu nu au fost prinși cu proverbialul pistol fumegând în mână, ambii au devenit imposibil de menținut în fruntea bucatelor în domeniile lor, date fiind mărturiile cât de se poate de credibile ale unor judecători perfect onorabili ca Raluca Moroșanu. Sau ca Laurențiu Beșu. După ce li s-a întâmplat altor magistrați de o ținută și profesionalitate de asemenea ireproșabile, precum Camelia Bogdan și Laura Codruța Kövesi.
Mi s-a spus că documentarul Recorder nu ar fi ceva nou, că ”presa a tot scris despre situația din justiție care constituie eșecul nostru, al societății civile”. Am fost întrebat ”unde am fost toți în ultimi 7 ani, cand sistemul acesta se cimenta?” Mi s-a spus că ar fi trebuit ieșit în stradă mai devreme și la vot în număr mai mare, căci a fi cetățean presupune nu doar drepturi, ci și obligații. Adevărat.
Sunt de acord. Dar toate strigătele de Casandră ale jurnaliștilor care, ca mine, au tot încercat să alarmeze opinia publică și toate eșecurile societății civile românești din ultimii 7 ani nu fac decât să evidențieze calitatea ieșită din comun a documentarului Recorder. Care a izbutit turul de forță de a trezi la realități măcar o parte substanțială a societății românești și de a-i anihila indiferența. Rămâne însă de văzut ce va mai fi de aici încolo.
De aici încolo, am spus-o, e nevoie de ieșiri la proteste masive, dar și de organizare și de leadership, care să ducă la schimbări reale și la reforme profunde.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.