1 decembrie, națiunea, crimele în masă și revizionismul istoric

Ziua națională a României oferă eternului război al conștiințelor un teren prielnic bătăliei pe viață și pe moarte care continuă să se dea pentru sufletul românilor. Nu se vizitează niciodată mai asiduu decât la 1 decembrie câmpul de bătaie care e, tot anul, istoria țării. De înțelegerea justă a căreia depinde viitorul ei.

Or, falsificarea ei e pâinea cea de toate zile a ticăloșilor neamului. E hrana autohtonilor și străinilor care încearcă să-l smintească, învățându-l, pe bază de revizionism istoric, să pupe post-festum papucul tiranilor.

E elixirul celor ce-l îndoctrinează să se dea cu dictatorii, să-i repudieze pe adevărații eroi ai românilor, să-i adore pe cei care l-au împins spre groapă și l-au strivit sub cizma nemțească sau rusească, pe cei ce, după ce l-au asuprit și i-au pus fiii – prea mulți dintre ei acceptând – să comită crime abominabile, inclusiv în raport cu națiunea proprie, pregătesc terenul cuceririi Europei.

Au fost, vai, români, cei care au comis crime pentru care nu va exista în veci absoluțiune, decât poate numai după asumarea lor onestă.

Președintele Nicușor Dan n-a promovat această asumare. Dimpotrivă. A ascultat de consilierii săi spălați pe creier, spălători de creiere, sau și una și alta și l-a decorat pe Ion Vasile Banu, un simpatic om în vârstă de 107 ani, care ar fi „luptat” în Uniunea Sovietică pentru ”libertate”. Sau, potrivit altora, pentru presupusa „reîntregire a neamului”.

Neamul nu e până azi reîntregit, ceea ce înseamnă că, dacă ar fi luptat pentru ea, n-a făcut-o cine știe ce eficient, să merite să fie decorat.

Mai rău e că numitul Banu (care se poza mândru, nu de mult, cu un pistol mitralieră al Wehrmacht) a luptat, în 1941, nu doar și nu atât ”pentru eliberarea Basarabiei”, cât în zona Odesa, ca să-i fie pe plac lui Adolf Hitler, comandantul suprem al întreprinderii militare care a debutat în iunie 41, la o săptămână după Pogromul din Iași, comis de jandarmi, civili și militari români și de camarazii lor nemți. Au început atunci masacre anti-evreiești care au culminat cu zecile de mii de evrei măcelăriți la Odesa. De camarazii lui Banu. Unde trupele românești își îndoctrinau ostașii cu afișe propagandistice, precum ”Armatele română și germană luptă contra comunismului și jidanilor și nu contra soldatului și poporului rus”…Sau: ”Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptați contra provocatorilor de războaie!”, amintind fatal de lozincile anti-israeliene de azi ale extremei stângi.

La Odesa au fost asasinați, de către militarii armatelor române, între 25 și 35.000 de civili evrei. Alți 45.000, deportați în lagărul de exterminare de la Bogdanovka, aveau să fie omorâți două luni mai târziu. Crimelor li s-a spus, contrafactual, ”represalii”, deși exterminările erau menite să acopere gafele și carențele ofițerilor români care, din neglijență și incompetență, au permis aruncarea în aer, cu militari români în el, a cartierului general al NKVD din Odesa.

Arhivele MAE au păstrat ordinele conținute, la 24/10/41, în telegrama cifrată 563, trimisă de șeful cabinetului militar al lui Antonescu, col. Davidescu, generalului Macici: ”ca represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă: 1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa. 2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre. 3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.”

A apăsat oare Banu însuși pe trăgaci împotriva femeilor, bătrânilor și copiior, puși, alături de bărbați adulți, să sape gropile comune în care evreii adunați cu mic cu mare aveau să cadă secerați de gloanțe? A detonat el evreii prinși în capcană în magaziile din Odesa? I-a spânzurat cu mâna lui?

Nu știm. Vreau să cred că nu. Dar nu aceasta este, în esență, chestiunea. În cauză sunt reperele președintelui. Modul lui de a citi istoria. Căci președintele nu e doar șeful CSAT. Ar trebui să fie un model. Și să ridice pe scut valorile naționale.

Pe cele reale, nu imaginare. Semnalând bizara decorare, de către Nicușor Dan, Cătălin Avramescu ține, alături de o fotografie a unor militari români trecând la deportarea în Transnistria a evreilor din Chișinău, la 28 Octombrie 1941, să citeze din ordinul de zi în care Antonescu scria, cu 3 luni înainte: „Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul!”.  Avramescu notează în continuare, perfect îndreptățit: ”bufonii care tot citează aceste cuvinte ar face bine să citească tot textul. Unde găsim, printre altele, adevărata motivație a atacului de la 22 Iunie 1941. Dixit Antonescu militarilor români:  „Fiți vrednici de cinstea pe care v’a făcut-o istoria, Armata Marelui Reich și neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler”.

Antonescu emisese, la început de război antisovietic, ordinul secret al ”curățirii terenului”, ordin care dispunea exterminarea evreilor din zonă. Ordinele lui Antonescu și ale îngerilor exterminatori din subordinea lui au propulsat armata română în cea mai dezonorantă pagină din istoria ei, pătând-o indelebil.

Pseudojustificarea crimelor în masă care apasă și azi conștiința neamului, se bazase și se bazează în continuare pe minciuni antisemite și revizionism istoric. Și, în primul rând, pe mitul ”iudeo-bolșevismului”, care ar fi amenințat România și împotriva căruia trebuia, chipurile, luptat prin genocid.

În realitate, din cei aproape un milion de evrei români, doar câteva sute erau membri ai partidului comunist.

În plus, nu evreii, ci sovieticii (virulent antisemiți și ei, sub Stalin, al cărui regim bolșevic i-a asuprit înspăimântător pe evreii religioși ori sioniști, alcătuind majoritatea populației de origine israelită din URSS) și comuniștii se comportaseră rău față de armata română în timpul retragerii ei intempestive din Bucovina și nordul Basarabiei, în 1940.

Și acest episod, care a urmat ultimatumului stalinist acceptat de majoritatea lașă a Consiliului de Coroană al regelui Carol, (în care legionarii Horia Sima și Ioan Moța aveau să dea ulterior lumină verde diktatului de la Viena, sfârtecând Ardealul), avea să fie bogat revizuit, istoric, de către dușmanii libertății și demnității României democrate.

Ce e la temelia tuturor ideologiilor totalitare? Ați ghicit: minciuna revizionismului istoric. Între care face parte și aparent nevinovatul termen de ”represalii”. Nici nazismul, nici legionarismul, nici marxismul sau comunismul nu se pot lipsi de minciuna revizionistă. Și cu atât mai puțin doctrinarii woke și islamiști. Căci revizionismul e calea cea mai eficientă de ucidere a memoriei și de netezire a drumului spre o nouă dictatură. Drum cu entuziasm acceptat de orice popor mancurtizat, pus pe butuci după ce-a fost transformat în masă de uituci. Sau de proști. Sau de smintiți.

Încât, cine ascultă de revizioniști și le ține isonul devine complice nu doar la sugrumarea libertății, ci și la crimele în masă care urmează invariabil instalării potentaților totalitari. Se preface, altfel spus, în călăul propriului neam, al propriei națiuni. Devine, prin urmare, nu doar făptaș, ci și făptaș sinucigaș.

Există militari români care s-au comportat curajos sau chiar eroic în războaie. De pildă în cele antiteroriste din Orientul Mijlociu. Ar fi meritat să fie decorați.

Apoi, ar fi fost frumos ca, de ziua națională, să se amintească și de eroismul și martiriul românilor de toate religiile și naționalitățile, nu în ultimul rând ale unor evrei ca locotentul post-mortem Ion Trivale, nepotul lui Lazăr Șăineanu. Care chiar a luptat și s-a sacrificat pentru libertatea și întregirea României. A luptat, alături de alți 23.000 de voluntari evrei, reprezentând 10% din evreii Regatului României, pentru victoria care a condiționat Marea Unire. Iar nu pentru un proiect antonesciano-hitlerist, început prin Pogromul din Iași. Și continuat cu masacrul de la Odesa.

A rezista revizionismului, iată ce reclamă un adevărat patriotism. Iată unde e onoarea celor care-i netezesc țării calea spre un viitor nu înșelător, ci realmente liber și demn.