Frații dracului pe pod: sau despre Fritz & Moșteanu

Și despre Lasconi, Funeriu și psihologia poporului român.

Păreau băieți de treabă. Chiar așa păreau. Dar ce li s-o fi întâmplat? Că brusc nu-i mai poți disocia lesne de CG, de Ponta, Antonescu, Simion, Dan Voiculescu, et ejusdem farinae?

Unul din ei, deși de treabă, cum părea, s-a dezis (vremelnic, ca omul care se înfrățește cu dracul doar până trece puntea) de bunul său prieten, Daniel Funeriu. Pe care-l știe om de cuvânt și deștept. S-a dezis pentru că Funeriu și-a anunțat candidatura la președinție.

Or, i-o fi părând lui că amicul de care s-a dezis e onest și competent și-ar fi un președinte bun. Dar tot îl preferă pe mai șmecher. Tot pe mai vicleanul uns cu toate alifiile, inclusiv rusești, anunță că-l va vota, în ciuda problemelor pe care i le ridică și lui, și altor oameni cinstiți ”candidatul mai cu șanse”. În pofida trădării de care-l bănuiește. Că deh.

Omului nostru de treabă îi e frică

A făcut în pantalonași? E angoasat. Se teme să nu cumva să vină la putere vreun suveranist mai pe față. Mai fără cosmeticale și farafastâcuri. Așa că, precum în epoca în care scuipa trufaș pe sfaturile unor prieteni un pic mai bine informați și punea ștampila pe un Ciucă perdant, pentru că-l credea ”mai cu șanse” în fața Elenei Lasconi, acum jură cu aplomb pe Nicușor Dan. Nu pentru că frate, frate, dar brânza e pe bani. Nici pentru că prietenia nu ține de foame. Omul nu greșește mercantil. Ci pentru că, pur și simplu, tremură de frică. Iar frica e un sfetnic rău.

O bună parte a intelectualității române, dă semne s-o lase să tulbure minți. Să coloreze pantaloni maro. Și să-și scoată principiile la mezat din frică, dacă nu din lașitate.

Ca și cum nu le-ar fi zis o vorbă românească veche într-un mod cum nu se poate mai clar: de ce ți-e frică nu scapi.

Amicul intelectual despre care vorbesc nu face parte, propriu-zis, din ”clerul trădător”¹, pentru ca să-l mai parafrazez o dată pe Julien Benda. Cu atât mai dureroasă mi se pare dezertarea lui. Pentru că, de această dată, ”frica nu păzește bostănăria”. De această dată o dă liberă la furat. Pentru că e un fapt că românii vor cu dinadinsul o schimbare reală. Au și dreptul la ea. Dacă nu li se va da, vor genera ei una, care să nu ne placă deloc. Cei care n-au înțeles acest adevăr elementar, nu salvează democrația, ci o îngroapă.

Unii, ce-i drept, sunt net mai cinici. Se prefac că politica n-ar exista. Se comportă că și cum ar avea un drept metafizic la turnul de fildeș. Alții, de dragul unor mandate de profesori, savurează linsul dosurilor extremiștilor de stânga, dau cu sete unde înainte au lins, ori invers, pupă ce-au scuipat. Ori se prefac că România (ori America pe vremea când era condusă de stânga) ar fi țara fără de probleme la putere, în care nimeni și nimic nu-i obligă și nu-i convinge să ia o atitudine care să fie pro-democratică, indiferent cui aparține puterea.

Nu sunt capabili să vadă ce ar câștiga din efortul de a le explica rezonabil oamenilor care este treaba, de cine să se dezică și pe cine ar face bine să voteze, dacă vor să-și păstreze nu doar prosperitatea, ci și libertatea. Precum și demnitatea.

Dominic Niccolo Machiavelli Fritz

Dar cea mai mare dezamăgire este pentru mine edilul Timișoarei, Dominic Fritz. Și el părea de treabă. Tare de treabă. Un altfel de neamț decât schiorul golfist cu avion de lux trimis la Sibiu s-o ducă pe bani grei, românești, pe soață, în stațiuni exotice.

L-am observat pe Fritz învățând bine și în timp record românește. O vorbește aproape fără accent, o performanță rară pentru un om născut și crescut în limba germană de la ea de-acasă.

Dar asta pare să fie nu doar calitatea, ci și problema lui majoră. Îi iubește pe români într-atât, încât le-a asumat și interiorizat nu doar limba și nu atât marile calități – și nu sunt puține – cât toate carențele și defectele depistate cândva de marele psiholog Dumitru Drăghicescu, nemuritorul autor al unei cărți epocale².

Machiaverlâcul e ceva ce ține de Niccolò Machiavelli, de perversiunile familiei Borgia, de italieni, de latini, de români, de bizantini și balcanici, iar nu de nemți.

Dar să nu ne facem iluzii. Fritz e un ditai Machiavelli în mizerie, ca autor al unui puci în USR, singurul partid care promitea să fie eminamente democratic și respectuos față de principiile statului de drept. Or, primarul orașului de pe Bega e un conspiraționist și trădător abject, care se crede ori se dă îndrituit de sondaje incerte să-și debarce șefa de partid printr-un atentat laș, pus la cale probabil de mult, împreună cu prezumtivul lui beneficiar, Nicușor Dan. L-a mai terfelit și pe Ionuț Moșteanu (sau s-a lăsat terfelit de el) spre a pune la cale porcăria de o da jos pe Lasconi, o femeie care, oricâte neajunsuri intelectuale s-ar afirma că are, dispune de un caracter situat la înălțimi amețitoare, față de cele slinoase, ale celor doi vânzători de suflete din USR.

Ce cred oare cei doi useriști, dimpreună cu susținătorii lor? Mai întâi, că scopul scuză mijloacele. Or, și un copil de țâță știe, în Germania, că într-o democrație nu-l scuză niciodată. Că, dimpotrivă, aplicarea imoralei ziceri a lui Machivelli nimicește democrația reală, distrugându-i baza etică și temelia axiologică.

Ce mai cred ei? Că românii sunt proști. Și, cum s-au dovedit de la Ion Iliescu încoace, lesne manipulabili. Că dacă le fluturi lozinca potrivit căreia ei ar fi, chipurile, politicieni gigea, responsabili cât cuprinde, care se gândesc la binele șărișoarei și la salvarea României și i-au înfipt Elenei Lasconi pumnalul în spate cu lacrimi în ochi, românii le vor înghiți porcăria pe nemestecate.

Ba mai mult, îl vor alege pe alesul lor cât ai zice pește, cât timp ei se mai fălesc cu panașul de politicieni cică ”responsabili” pe puntea pe care s-au înfrățit cu ăl negru. Rușine să le fie că sunt atât de proști. Românii nu mai sunt dezinformații de acum 35 de ani. M-aș mira să pună ștampila pe Nicușor Dan. În fond, decât pe el, mai bine pe unul din originalele lui la fel de ipocrite, la fel de uneltitori anti-români: pe Ion Iliescu, Voican-Voiculescu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu. Pe Ponta, criminalul de la inundațiile menite să salveze Belgradul dar să pună sub ape România, de la puciul din 2012, de la Colectiv. Pe Simion, CG și, cu voia dvs, ultimul pe listă, Dominic Fritz.

Din unghiul meu, n-au rămas în cursă decât Lasconi și Funeriu. Din multe motive, îl prefer pe cel din urmă. Există, în pofida elitelor lui politice și culturale, un popor român pe care-l iubesc. Care e vrednic să fie iubit și slujit. Un popor moral și știutor. Dacă acest popor a dispărut în negura trecutului, va ieși la urne un neavenit. Nu vreau să fiu complice la alegerea lui. Vreau să-i văd pe netrebnicii cândva ”de treabă” căzând de pe podul blestemat pe care se fac frate cu dracu nu doar cât îl trec.

…..

Note:

1. ”Trădarea cărturarilor”, de Julien Benda  ↩︎
2. ”Din psihologia poporului român”, de Dumitru Drăghicescu ↩︎