Lui Putin i se apropie funia de par

A spune adevărul nu este nici ușor, nici comod. Deseori, misiunea noastră de a oferi un jurnalism independent curat, la adăpost de influențe și iluzii, se lovește de zidurile propagandei sau ale orbirii ideologice. Vă mulțumim că ne sunteți alături! Vă invităm să dezbateți în comentarii temele pe care le propunem și să distribuiți articolele noastre, ceea ce ne va ajuta în acest mediu online plin de bariere.

O fi lansat Putin, zilele trecute cel mai amplu bombardament cu drone asupra Ucrainei de la începutul războiului. O fi reușit armata lui agresoare să nimerească, grație celor 805 drone și a rachetelor lansate asupra țării invadate, o clădire guvernamentală de la Kiev. Apoi, au reușit criminalii de război ai Moscovei să nimicească iar infrastructură energetică, spre a-i lăsa în frig pe civilii ucraineni în prag de iarnă.

Dar și dictatorului rus i se apropie funia de par. Eforturile militare ale Moscovei și sancțiunile n-au rămas fără efect. Economiei Rusiei nu-i merge strălucit, ca în primii ani de război. În timp ce inflația crește, rata dobânzii de referință menită s-o combată a crescut la enorme 18%.

Ziarul norvegian Verdens Gang amintea, zilele trecute, că ”șeful celei mai mari bănci rusești a declarat că economia rusă stagnează și e nevoie de măsuri draconice”. Potrivit ziarului, Kremlinul pare a pregăti populația pentru o austeritate care i-ar putea determina și pe ruși să se revolte. Căci lipsa drepturilor democratice îi deranjează net mai puțin, decât să li se bage mâna în buzunar și să li se jecmănească portofelul. Cotidianul din Oslo se așteaptă, deci, ca rușii să-i tragă la răspundere pe potentați.

Când va începe revoluția în Rusia?

Iată o dorință pioasă care e prea puțin probabil să se realizeze. Revoluția va începe în federație abia când se vor fi adunat în Rusia destui combatanți repatriați de pe fronturile ucrainene. Cum s-a întâmplat și în 1917.

Dar acest moment se apropie vertiginos. Îl anunță varii noutăți. Ucraina a reușit să bombardeze eficient rafinăriile rusești și să declanșeze o veritabilă criză energetică în federație.

Iar enervarea lui Trump e tot mai vizibilă.

Liderul Casei Albe dă tot mai frecvente semne că începe să-și piardă răbdarea cu un Putin care, alături de dictatorul chinez, de satrapul lui Xi de la Fenian, stalinistul Kim Iong Un și de premierul Indiei, Modi, s-au hotărât zilele trecute să sfideze deschis Statele Unite.

Maga, o ”make America great again” n-are cum suporta la nesfârșit aceste sfruntări agresive și insolente din partea dictaturilor răsăritene.

Cărora nici pe câmpul de luptă nu le merge cine știe ce. Dimpotrivă.

Situațiunea

În loc să-i facă lui Putin plăcerea să-i satisfacă revendicarea de a se retrage din Donețk, armata ucraineană pare să fi eliberat în august 58 de km pătrați de teritoriu ocupat în regiunea pe care a anexat-o Moscova. Potrivit Kievului, s-ar fi oprit astfel ofensiva rusă în regiune. Iar lângă Lîman a fost eliberată localitatea Zaricine.

Iată, prin urmare, că se poate. Și că s-au înșelat cei care au crezut în aberația, potrivit căreia armata rusă ar fi, chipurile, invincibilă.

Nu e. Din contra. Și ar fi fost de mult înfrântă decisiv, dacă Vestul nu era atât de nehotărât, de abulic, și laș.

Nevolnicia lui, izvorând între altele din frica unei Rusii învinse, fără Putin, care să fie și mai ostilă decât cea de acum, Vestul a dat șanse mari armatei muscalilor să se întărească, să-și modernizeze arsenalele și să-și schimbe tacticile, eficientizându-le, după cum a admis recent serviciul secret ucrainean.

Or, în ciuda sporirii eficienței oștirii Kremlinului, rușii dau în Donețk înapoi. Mesajul e clar: trupele ruse, ajutate de cele nord-coreene care păzesc granița Rusiei în Kursk, sunt pe cale să-și epuizeze resursele ofensive și poate chiar și cele defensive.

La urma urmei, îi lipsesc cei aproape 1.100.000 de militari ai Moscovei, despre care Statul Major ucrainean afirmă că i-ar fi scos din luptă în peste trei ani și jumătate de război.

Cum ar trebuie să reacționeze Europa și Vestul

Acum ar fi mai multă nevoie decât oricând de ferme sancțiuni americane și de înăsprire a celor europene.

E timpul ca Europa să-și depășească disensiunile, pertractările și neajunsurile. E vremea să lanseze un semnal clar și disuasiv de înarmare galopantă și masivă și de disponibilitate de a disloca trupe proprii, europene, în Ucraina, pentru ca armata rusă să-și piardă orice urmă de elan și să capituleze.

Concomitent, în speranța ca militarii ruși să-l debarce pe tiran, ar fi necesar ca liderii occidentali să-i explice oștirii moscovite, că dictatorul, departe de a face bine Rusiei, îi este țării un blestem și o împinge spre calamitate,

Dar Europa și motorul ei franco-german se zbat în criză

Țările occidentale sunt inundate de o imigrație în mare parte neintegrabilă. Premierul francez, Bayrou, încercase să îndrepte situația uriașului deficit francez printr-o reformă modestă a bugetului și a statului asistențial, dar s-a văzut confruntat cu o moțiune de cenzură, semn că nici o restructurare mediocră și neînsemnată nu mai pare posibilă într-o țară aflată în degringolada în care este Hexagonul. Bayrou propusese doar tăierea a două zile din prea multele, de sărbătoare, ale francezilor și plafonarea cheltuielilor sociale într-o Franță în care prea mulți trăiesc nu din muncă, ci din visteria statului. El e al 6-la premier pe care-l ard politica și deciziile inepte ale lui Emmanuel Macron.

Iar dacă s-ar decreta alegeri anticipate, dreapta populistă franceză și-a spori notabil zestrea de sufragii.

Nu mult mai puțin complicată e situația Germaniei. Deși se bucură de o guvernare mai stabilă decât Franța, ceea ce nu e greu, Germania se află de mult în recesiunea în care au propulsat-o dementele politici de stânga ale guvernelor Merkel și Scholz. Cancelarul Merz a realizat urgența reformării statului social care plesnește din toate încheieturile, dar e grevat, frânat și sabotat la fiecare pas de partenerii săi de coaliție socialiști din SPD, care pun bețe în roate reformei, spre a nu pierde și mai mulți alegători, după ce social-democrații s-au văzut reduși electoral aproape la insignifianță.

Și totuși, Europa ar avea mijloace să amplifice sensibil încă de pe acum presiunea exercitată asupra lui Putin. De pildă, prin recursul la fondurile înghețate ale Rusiei. Dobânzile parvin Ucrainei, dar de averea rusă de 210 miliarde de euro nu s-a atins încă nimeni. Dar până când?

Și cât va mai dura oare, până când Europa va înțelege cine este Putin și că e angrenată într-o luptă pe viață și pe moarte pentru apărarea ei? Când va începe să dea o șansă reală economiei de piață, tăierii cheltuielilor, sporirii investițiilor militare și, mai ales, meritocrației?