Căderea guvernului Bayrou într-o Franță în dezastru, ce pune în acut pericol Europa

Și, nu în ultimul rând, Ucraina.

S-a spus că Bayrou, al 6-lea premier prăjit de Emmanuel Macron și al treilea silit să arunce prosopul în răstimpul primelor trei trimestre ale acestui an ar fi fost vinovat el însuși pentru eșecul său. Căci Bayrou s-a expus moțiunii ce avea să-l cenzureze.

Or, această afirmație e și răutăcioasă, și futilă. Bayrou încercase doar să-și facă datoria de premier, spre a asana măcar un pic dezastrul social, economic și financiar al Franței. În materie de datorii, Hexagonul se îndreaptă spre faliment întrucât, în afară de greci și de italieni, nu există națiune mai înglodată în datorii decât a francezilor. Care, ca atare, sunt obligați să plătească dobânzi tot mai mari spre a-și plăti debitele exorbitante. Ceea ce reduce tot mai mult spațiul de manevră al actorilor politici și economici. Estimp populația, sfâșiată între extreme și în proces de galopantă islamizare, e tot mai nemulțumită, revoltată și revoluționară, și mai puțin dispusă să accepte și cele mai modice reforme.

Europa amenințată direct

Or, prăbușirea Franței în capcana și hăul datoriilor ”pune în acut pericol stabilitatea zonei euro”, după cum just avertiza un ziarist alarmat din estul Germaniei.

Fapt e că, în halul în care e în prezent, nereformabila Franță slăbește masiv Europa, într-o vreme în care, dată fiind situația din Ucraina și (provocările) chineze, clivajul transatlantic, negocierile Mercosur cu America Latină, precum și agresiunile globale, islamiste, continentul nu-și poate permite în niciun caz actuala anemiere.

Care  crescut și pentru că Germania e în recesiune și coaliția ei guvernamentală nu se poate nici ea înțelege asupra unor reforme imperioase grav prejudiciatei economii nemțești.

Ce vor francezii

Francezii știu toate acestea. De peste o jumătate de veac nu mai au un buget echilibrat. Știu și faptul că datoria publică a țării a depășit, cu aproape 3,5 miliarde de euro, orice limite continentale. Dar, scindați și dezbinați, nu mai au vigoarea să se extragă din mlaștină. Și din actuala criză politică și de stat. Prea mulți propun să se taie de la alții, nu de la ei.

Prea puțini mai știu de altceva decât de egoism. Sau de năzuințele lor destructive și totalitare.

În această situație, Bayrou avansase un miniprogram de restructurări. menite să salveze ce se mai putea salva. Premierul propuse doar tăierea a două zile de sărbătoare. Prompt, i s-a cerut, politic, gâtul. Iar Parlamentul n-a ezitat și i l-a luat.

De aici încolo, președintele Macron, a cărui susținere în Parlamentul dominat de populiști și extremiști s-a topit, iar în rândul populației tinde spre zero, insistă să rămână la putere și să se alieze în acest scop cu extrema stângă, deși ar trebui să decreteze rapid alegeri anticipate.

Urmări predictibile

Or, o alianță cu islamiștii și aliații lor de stânga ar amplifica nemulțumirile poporului, întărind masiv și rapid rândurile dreptei populiste în frunte cu Rassemblement National al lui Marine Le Pen.

În plus, economic, o atare coabitare ar adânci și extinde catastrofa, întrucât s-ar solda cu sporirea taxelor percepute ”bogaților” și, ca atare, cu o nouă fugă de capital, deci cu o predictibilă reducere a investițiilor, urmată, firește, de un șomaj notabil crescut.

Urmarea? Creșterea paroxistică a nemulțumirilor, violențe, proteste, revoluția, teroarea, totalitarismul.   

Înaintea așteptatelor violențe din următoarele zile e limpede că Franța – și odată cu ea și Europa –  se apropie vertiginos de prăpastie, ceea ce l-a determinat pe eșuatul lider de la Élysée să încerce să distragă atenția de la naufragiul său, mizând pe cartea, antisemită, a recunoașterii de către Franța a unui ipotetic ”stat palestinian”.

Care nu va exista niciodată. Și care e o îngenunchiere în fața terorismului islamist. Cum sublinia recent fostul premier australian, John Howard, lideri europeni, precum al Franței, s-au lăsat târâți ”de partea gloatei” în politica lor față de Orientul Apropiat. Și față de teroriștii islamiști ai Hamas. 

”În fața cărora cedează”, uitând că ,”Hamas a declanșat actualul război”, iar Israelul e o ”țară remarcabil de democratică”…iar ”a riposta la un atac iscă mai multe pagube decât agresorii”, cum s-a văzut în cele două zile de bombardamente ale SUA asupra capitalei nipone Tokio, din 1945, care au provocat (în timpul ultimului Război Mondial) 120.000 de victime, între care majoritatea femei și copii.

Imoralitatea Franței acoperă și alte sfere. Masiv discreditatul Macron a manifestat-o și în politica față de Ucraina, în care Parisul a fost mai tare cu gura decât cu bravura și prescura. Franța a promis mult Kievului, dar a ținut puțin, rămânând mult îndărătul Poloniei, Marii Britanii și Germaniei în materie de ajutoare militare. Și mai gravă ar fi situația în cazul unei alianțe a centrului-stânga cu extrema stângă de la partidul eurosceptic zis France Insoumise, care e anti-NATO, anti-Vest și refuză nu doar să declare Rusia ”stat terorist” ci și să furnizeze asistență militară Ucraini.

Or, imoralitatea costă. Francezii, zgârciți cu reformele și prea puțin interesați de o politică bazată pe valori reale, riscă să-i plătească prețul cu asupra de măsură.

A spune adevărul nu este nici ușor, nici comod. Ne-am asumat misiunea de a oferi un jurnalism independent și curat, pe cât posibil obiectiv și la adăpost de iluzii, menit a demola zidurile propagandei și ale orbirii ideologice. Vă mulțumim că ne sunteți alături! Vă invităm să dezbateți în comentarii temele pe care le propunem și să distribuiți articolele noastre, ceea ce ne va ajuta în acest mediu online plin de bariere.