Rachete pentru Ucraina. Și informații pentru antisemiți și onaniști intelectuali

O fetiță bolnavă de leucemie trimisă în Israel, cu mama, ca să-și trateze mortala maladie, de către tatăl ei, aflat pe front în Ucraina, a sucombat acum trei săptămâni bombardării, cu o rachetă balistică iraniană, a blocului în care locuia în Bat Yam, într-o zonă dens populată a statului evreu. Împreună cu fetița Nastia Borik, un copil de 7 ani, piereau, în blocul de locuințe distrus de islamiștii iranieni, mama ei și alți trei membri ai nefericitei familii ucrainene, precum și patru israelieni. Mi se va spune că e tragic, dar un simplu fapt divers.

Contează totuși mult. Și mi se pare că, dincolo de caracterul ei de fapt divers, tragedia ar putea sluji ca un simbol puternic, apt să ne ajute să înțelegem lumea în care trăim și îndatoririle ei. Ca să mă explic, va trebui revenit în actualitate.

Unde imbecilitatea antisemită (sau antioccidentală) e greu de egalat. Îi prostește și smintește chiar și pe cei mai deștepți. Și informați. Care practică însă, adesea, masturbarea intelectuală. E un obicei rău, venind – ca și celelalte forme ale ei – la pachet cu neajunsuri intelectuale și de caracter majore. Cum ar fi lipsa logicii, a empatiei, a capacității de a iubi, a unei patriotism nul, prea îngust, pervertit și deformat.

Vina pentru rachetele americane anti-rachetă care nu mai ajung în Ucraina

Am văzut inși care, altfel pasabil mobilați la cap, dar înfuriați că SUA spun că stocurile lor sunt insuficiente spre a mai expedia ajutorul de rachete anti-rachetă promis Ucrainei, dau vina pe Israel. Și, normal, pe americani. Căci, după cum sugera unul dintre preopinenți, americanii (care-și celebrează la 4 iulie ziua independenței, o sărbătoare ce ar trebui celebrată de întreaga lume liberă) ar fi, cum era convins și Hitler, ”în buzunarul evreilor”.

Pentru că ”rezervele de rachete americane”, cum se încumeta un ins din categoria onaniștilor intelectuali să afirme, spre a da expresie afecțiunii sale iudeofobe, ”cumva, nu sunt niciodată stocuri prea mici pentru Israel”, deși statul evreu are un scut antirachetă propriu puternic și o armată excelent înzestrată. La ce să-i mai trebuiască rachetele SUA?

Faptele vorbesc alt limbaj, inaccesibil însă antisemiților. Și antioccidentalilor. Și autoerotismului intelectual.

Antecedente istorice

Toți ignoră sau au uitat că America a lăsat Israelul (și poporul iranian) de multe ori de izbeliște în fața inamicilor lumii libere și ai statului evreu, principalul aliat al SUA din Orientul Apropiat.

De pildă sub George Bush, când Condoleeza Rice le-a interzis israelienilor să ducă la capăt, cum ar fi fost necesar, războiul libanez, împotriva Hezbollah. Sub Obama și Biden, care au trădat nu o dată interesele naționale, alintând Iranul islamist și terorist. Și, mai nou, sub Trump.

De frica epuizării propriilor resurse, americanii au pus capăt, după numai 12 zile, campaniei israeliene din Iran, ca și celei împotriva teroriștilor Houthi din Yemen.

Anterior, și-au retras prematur trupele din Irak și Afganistan, lăsând regiunea și națiuni întregi la cheremul teroriștilor islamiști, unde n-au fost combătuți cu ajutorul kurzilor. Și au sistat repetat, sub Biden, ajutoarele acordate Israelului, interzicând aliatului lor încheierea cu succes a varii campanii antiteroriste.

Onaniștii intelectuali și paranoicii antisemiți ai lumii contemporane nu simt însă nevoia să studieze istoria. Căci dacă ar face-o, ar ști, cum reliefa recent Frankfurter Allgemeine Zeitung, ”că grija epuizării propriilor arsenale americane din pricina livrărilor în Ucraina n-a început să se manifeste abia de la trecerea la cârmă a administrației Trump. Această grijă a constituit de la începutul războiului unul din motivele pentru care Kievul n-a primit din Vest toate sistemele de arme de care avea nevoie. Și sub Biden, Pentagonul s-a arătat foarte atent ca supeputerea să fie capabilă de acțiune pe toate teatrele de război potențiale…”  

Cum adică: nu e de vină Israelul?

Oricum, antisemiților și manivelelor le poți flutura și-un tramvai. Ei ”una și bună” știu. Că Israelul e de vină. Orice ar face, oricum s-ar comporta, oricum ar acționa: e de vină.

Că deh, e statul evreu, evreul națiunilor. Lui i se poate imputa că e prea bine înarmat, că prea are mult scuturi anti-rachetă, că prea ar fi chipurile bine protejat de  baterii americane THAAD, în plus față de sistemele israeliene Iron Dome, Praștia lui David, Patrioții și bateriile Arrow. Ce contează că toate aceste sisteme mult elogiate n-au făcut față perfect valurilor de rachete balistice iraniene și pentru prima dată au mai și clacat, bombardamentele masive ale islamiștilor ucigându-i, alături de Nastia Borik, pe zeci de israelieni cu mic, cu mare?

Da, dar, vezi bine, din unghiul românului ”de bine”, Israelul, are una dintre cele mai bine echipate armate din lume și e confruntat, chipurile, de dușmani mai slabi decât ai Ucrainei, care posedă arme nucleare! Ce contează că dușmanii Ucrainei nu îndrăznesc să-și folosească bombele atomice? Și ce importanță are că Ucraina, cu vastul ei teritoriu și populația răsfirată în orașe situate la mare distanță unele de altele, nu e într-un pericol existențial atât de acut în fața rachetelor și dronelor ca micul și înghesuitul stat evreu?

Înseamnă toate acestea că Ucraina n-ar avea nevoie de ajutorul american?

Bineînțeles că nu. Evident că are enormă de nevoie de acest ajutor. Așa cum nici israelienii nu se pot lipsi de asistența americană. Dar nimeni (în afară de putiniști și de câțiva izolaționiști americani de la extrema dreaptă imbecilă și antisemită a spectrului politic american) nu i-a spus Ucrainei ”să moară”, cum afirma un preopinent cu aplomb din categoria lăbarilor intelectuali care, au n-au treabă, își tot dau multă importanță.

Scandalizat la culme de reducerea rezervelor de rachete americane, unul din ei acuza administrația de la Washington că ar minți, fără să-i dea prin cap că, pentru situația în care se află Ucraina acum, ar mai putea fi de vină și alții (în afara evreilor și a americanilor presupuși a fi ”în buzunarul lor”).

De pildă Ucraina însăși, pentru că n-a găsit resursele intelectuale și materiale să-și creeze în trei ani și jumătate de război propria industrie anti-aeriană și propriul arsenal de rachete anti-rachetă.

Și, nu în ultimul rând, Europa

Care, după infama agresiune rusă de la 24 februarie 2022, anunța, prin cancelarul Scholz, ”schimbarea de epocă” în treburile militare ale continentului. După care n-a urmat, timp de trei ani și jumătate, mare lucru. Au urmat vorbe mari, promisiuni ditirambice, ajutoare cu țârâita, refuzuri de arme grele, de tancuri, avioane și rachete Taurus și varii alte similare trădări ale intereselor ucrainene. Și europene.

Dar pe europeni, antisemitul de serviciu și asistentul său onanist nu-i trag de urechi. Căci și ei sunt tare critici față de Israel. Care prea se arată puternic, de e în stare să-și înfrângă inamicii, (în timp ce Vestul își pierde, de la cel din Vietnam încoace, toate războaiele, iar Ucraina riscă să fie înfrântă în cel de uzură impus de Rusia) astfel încât se presupune că Israelul ar avea vrăjmași slabi (slabi, dar mulți) și ar poseda mai multe sisteme de apărare ”decât majoritatea țărilor NATO la un loc”.

Nu, serios? Dar dacă așa ar fi – din ”vina” cui le posedă? Din a Rusiei? A Americii? A Israelului, te pomenești?

Ce nu înțeleg unii din acești inși?

Nu puțini se cred foarte inteligenți. Pare însă că păcatele și deficiențele lor de caracter le-au transformat creierii în varză. Căci dau semne să nu priceapă că Israelul și Ucraina luptă alături, în același război al alianței dictaturilor totalitare, împotriva lumii libere. Că, dincolo de pretextele teritoriale ale agresorilor (aici Ucraina pasămite ”rusă”, acolo ”ocupația” și ”soluția celor două state” pe care o resping și Hamas, și Iranul, și alți teroriști) ele sunt două laturi ale aceluiași conflict cu Vestul, declanșat de regimuri totalitare care urmăresc lichidarea Apusului și a lumii iudeo-creștine. Și au început cu lichidarea lui acolo unde au crezut că le va merge mai ușor: În Ucraina și în Israel.

În acest conflict Israelul ocupă și geostrategic, și cultural, și religios, și politic, și ideologic un loc central, spre deosebire de al Ucrainei, care e periferic, fără să fie defel, desigur, neimportant.

Da, președintele SUA, Trump, e în multe privințe criticabil. Și da, s-a comportat execrabil cu președintele Ucrainei, Zelenski, înainte de a se reconcilia cu el, și net prea bine cu dictatorul criminal în masă de la cârma Rusiei, care nu merita decât bocanci în gură și sancțiuni de o asprime cruntă. Rămase, din păcate neimpuse. Dar nici cu statul evreu, președintele american nu se comportă ireproșabil. Dimpotrivă.

In loc să semene zâzanie, zurbagii, onaniștii intelectuali și făptașii recrutați din rândul victimelor psihozei antisemite ar fi trebuit să ia aminte la moartea Nastiei Borik și la metafizica simbolurilor către care trimite tragedia fetiței bolnave de leucemie și a familiei ei ucrainene. Al cărei șef lupta în tranșee pentru libertate, în timp ce tot ce avea mai scump se prevala de omenia unei democrații spre a se salva, fetița și mămica ei fiind răpuse, amândouă, de soli balistici ai morții din Iranul islamo-fascist, care trimite drone, în slujba Rusiei, să-i ucidă și pe camarazii sub arme ai tatălui ei.

Israelul și Ucraina nu se găsesc de părți diferite ale baricadei. De existența celor două state, condiționată de victoria lor în războaiele existențiale pe care cele două națiuni sunt silite să le poarte, depinde efectiv viitorul omenirii. Va fi unul al libertății? Al dreptului popoarelor la autoderminare? Sau va fi al unei planete a sferelor de influență, a regimurilor totalitare și a imperialismelor?

Hai să nu ne certăm pe cine trebuie ajutat mai mult. Ambele țări trebuie ajutate la maximum.

Ca să învingă, e nevoie ca ambele țări și aliații lor occidentali să-și învingă anemia, paralizia și cancerul mental și să pună umărul, in corpore, la victoria statelor din prima linie. Izbânda lor ar trebui să fie clară și categorică, să fie în stare să-i pună pe agresori pe butuci, astfel încât, capitulând tiraniile, să renască din cenușă descurajarea agresiunii și forța dreptului. Și să apună dreptul forței, dreptul răului malign.