Comportamentul necugetat și rău calibrat al președintelui american mută globul spre război. Nu pentru că vrea el, ci pentru că neglijează grav descurajarea și principii sacrosancte ale diplomației. Cum ar fi să nu-și pedepsească decât dușmanii, iar nu pe prieteni și aliați permanenți.
Celor din urmă pare c-ar vrea să le ia din dispozitiv 10.000 de militari americani. Inclusiv din România și Polonia. Fără îndoială, dacă se adeverește informația, ca măsură de ”încredere” solicitată de Rusia lui Putin și favorizată de izolaționiști americani.
Or, nici Rusia, nici izolaționiștii americani nu merită încredere. În schimb, li se cuvine aliaților SUA. Care pe moment curtează China, ca și cum ar fi un prieten, iar nu un dușman. Șefa Comisiei Europene i-a cerut dictatorului Xi să negocieze cu Trump, nu să se învârtoșeze, dar regimul comunist nu se uită în gura Europei, ci o disprețuiește și amenință America, acuzând-o de ”șantaj”.
Trump ar fi vrut să fie un ”președinte al păcii”
Trump se mândrește că e un lider extern impredictibil, care face America măreață, acordându-i prioritate, spre a pedepsi statele, adversarii și partenerii care au profitat nerușinat de ea. America liderului republican își intimidează inamicii, determinându-i să cedeze la masa negocierilor, astfel încât să încheie acorduri avantajoase Statelor Unite. Frumos. Dar nerealist.
Așa cum am prefigurat, inamicii SUA s-au prins între timp că de Trump, dincolo de închiderea graniței, deportări de imigranți ilegali și tarife care ar putea distruge mai temeinic economia americană, decât să-i readucă fabricile relocate în China, nu e decât vorba, nu și fapta.
Partea cea mai problematică a politicilor lui nu ține de tarife, ci de plecăciunile intolerabile și iresponsabile în fața Moscovei. Care semnalizează alianței sino-ruso-iraniene, că Trump nu e în stare să stăvilească agresiunea lui Putin în Ucraina și că Rusia și aliații ei își pot permite, ca atare, să-i amenințe în continuare, cu impunitate, pe aliații Americii din NATO, Asia și Orientul Apropiat.
Lăsată de izbeliște: antilopa față cu tigrul
”China va fi gata să invadeze Taiwanul în următoarele 6 luni”: o analiză apărută sub acest titlu în publicația anglo-saxonă ”1945”, dedicată chestiunilor militare și strategice, reia surse date drept ale serviciilor de informații americane, spre a evidenția că regimul comunist de la Beijing consideră ceea a susținut și acest bog: și anume, că administrația Trump nu va interveni pentru apărarea Taiwanului. Și că, prin urmare, insula taiwaneză poate fi luată cu forța. Problema nu ar mai fi dacă această cotropire va avea loc, ci doar când și cum se va produce ea. Autorul analizei, Reuben Johnson, amintește de hărțuielile permanente la care China recurge împotriva Taiwanului, Beijingul supunând mica republică chineză aceluiași război hibrid precum cel purtat de Rusia împotriva vecinilor ei din NATO.
În plus, publicația evocă amenințările difuze ale ambasadorului chinez la Washington, de la 4 martie curent, care, în replică la anunțuri de măriri de tarife ale administrației americane, întru rechilibrarea balanței comerciale, a declarat că țara sa, China, ar fi gata ”pentru orice tip de război cu SUA”.
Potrivit lui Johnson, colonelul american în retragere, Chuck DeVore, vehiculează trei scenarii posibile. Primul e lenta strangulare a insulei taiwaneze printr-o blocadă, știut fiind că 90% din necesarul de alimente și de gaze al Taiwanului se procură prin importuri maritime.
Al doilea ar implica masive atacuri cu rachete menite să incapaciteze sistemul de apărare antiaeriană al insulei, scoaterea din priză, printr-un atac cibernetic, a rețelei energetice și informaționale taiwaneze, urmate de invazia teritoriului de către 100.000 de militari de elită care să preia controlul asupra capitalei Taipeh înainte de a se trezi americanii din somn.
Al treilea scenariu e calificat drept ”apocaliptic” și ar implica nu doar capturarea Taiwanului, ci și distrugerea capacităților militare ale aliaților regionali ai SUA din Japonia, Filipine și Guam, precum și un atac intern, american, declanșat de 20.000 de chinezi infiltrați în SUA grație politicii granițelor deschise, din timpul administrației Biden, împreună cu mexicani din cartelurile de droguri. Acest atac ar fi menit să distragă atenția Americii și să dea timp Chinei să-și consolideze cuceririle din Extremul Orient.
O superputere nu doar contradictorie în declarațiile și deciziile ei, ci și lașă, care invită agresiunea?
Apariția acestui articol într-o publicație cu patronat neclar, în pragul izbucnirii războiului comercial sino-american poate să pară suspectă și să fie bănuită de intoxicare chineză.
Regimul dictatorial al lui Xi are tot interesul să intimideze SUA și să le determine s-o lase mai moale cu tarifele, speriind cu un război fierbinte administrația americană. Despre care și China a recepționat indiciile, potrivit cărora Trump conduce o administrație accentuat izolaționistă. Una, care se teme să-și riște trupele în litigii fierbinți, preferând să supraliciteze cartea amenințării, a șantajului și a negocierilor pe baza presiunilor, în timp ce liderul ei evocă mereu conflicte și bombardamente ”posibile”, dar niciodată actualizate.
Dar e mult realism în acest text. Și n-ar fi rău deloc să-i luăm avertismentul în serios. Cu atât mai mult cu cât au apărut între timp și primii militari chinezi în rândul armatei invadatoare, ruse, din Ucraina.
Războaiele sunt cu atât mai probabile, cu cât o tabără socotește că-i merge bine, dar că riscă să-i fie din rău în mai rău, că ar putea evita acest risc și supraviețui unui conflict militar și că momentul optim de a-l declanșa în vederea obținerii victoriei ar fi venit, ori s-ar apropia vertiginos. Declarațiile și deciziile inconsistente și contradictorii ale guvernanților americani indică o superputere care a luat-o pe ulei, a rămas singură, e tot mai vulnerabilă, mai ușor de bătut.
Ca în povestea ciobănașului care tot striga aiurea ”lupul, lupul, lupul fugărește oile!”, și sfârșește prin a nu fi crezut, ne ferim să dăm crezare semnalelor de furtună lansate din ce în ce mai credibil de lupul comunist. Care de luni de zile încalcă tot mai insolent linia mediană a strâmtorii Formosa (Taiwan) spre a amenința din ce în ce mai deschis mica democrație chineză, fără ca Vestul să i se pună credibil de-a curmezișul și să dea semne că o va apăra.
Dar oile sunt ale noastre. Războiul privește democrațiile, considerate a se afla în calea fericirii Rusiei, Chinei și Iranului islamist. De partea alianței celor din urmă sunt, voluntar sau involuntar, izolaționiștii americani de felul lui Tucker Carlson. Care au alimentat excesul încrederii în sine a lui Trump și a unora din paladinii lui, în timp ce-l sfătuiesc să ia toate măsurile care compromit descurajarea inamicilor Americii. O astfel de violare a principiilor disuasiunii n-are cum să rămână fără urmări grave pentru toți aliații Statelor Unite.
Și, nu în ultimul rând, pentru America însăși.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.