Stare de urgență. Ucraina în impas. Și Europa la ananghie

În pericol acut nu e doar Ucraina. Probleme majore de securitate au și Europa, Israelul, Taiwanul, Coreea de Sud. Toți au ajuns la ananghie din cauza administrației Trump.

Că America tocmai se face chichineață, iar nu cum a promis-o Trump, ”măreață”, ar putea părea că-i privește doar pe oamenii de peste ocean. Care, după dezastrul administrației Biden, și-au permis luxul de-a alege neașteptata catastrofă politică externă de la Casa Albă.

Calamitatea însă este generală. Provocată de tiraniile răsăritene, Europa nu se poate lipsi încă de ajutorul NATO pentru apărarea proprie, așa cum Ucraina, aflată și mai tare la strâmtoare, mai are încă nevoie de ajutor american pentru a supraviețui. La fel, Israelul, Taiwanul și Coreea de Sud.,

Stare de urgență

Pe ajutorul american, cât mai e, precum și pe armele SUA nu se mai poate bizui însă nimeni după sistarea livrărilor de arme și de informații secrete, ori din satelit, privind situația din Rusia, furnizate până acum Ucrainei.

Cum, realist vorbind, nu se mai poate bizui nimeni pe NATO. Ajutorul american pentru Ucraina e probabil să înceteze  în curând, total, înainte să se usuce pe această hârtie cerneala digitală cu care-mi scriu cuvintele. Înainte ca oamenii Kremlinului din Washington să încerce să-și preseze aliații vesteuropeni atât de rău, încât să-i determine să cedeze în fața Rusiei și să lase Ucraina pradă Moscovei. Pentru că, dixit Musk, vrem ”Pace Acum”, – lozinca extremei stângi israeliene. Apoi, ar urma ca Rusia să înghită în succesiune rapidă, hitleristă, state ca Moldova, România și țările baltice.

Iar apoi? Dumnezeu cu mila. Camarila lui Trump, cu Musk la DOGE și Tulsi Gabbard la cârma serviciilor secrete, cu Tucker Carlson și alți putiniști influenți de pe lângă președinte în urechea influențabilă a lui Trump a reușit în timp record să facă zob încrederea în alianțele permanente ale Americii, fapt care va mai da mult de furcă Statelor Unite, pe viitor.

Dar până la izolarea superputerii, se cer întreprinși de urgență pașii necesari pentru ajutorarea Ucrainei și Europei. Nu mai e timp de pierdut nici măcar o zi. Dacă sintagma ”stare de urgență” a avut vreodată vreo noimă, ei bine, a venit acum acel moment. Și nu mai trebuie irosită nicio secundă.

Nu, n-ajung cei 800 de miliarde de euro pe care vrea să-i strângă Ursula von der Leyen, din datorii, pentru reînarmarea Europei ”cândva”, într-un viitor incert. Apocalypse now, E nevoie de arme acum, mâine, în 6 luni. Dar și de soldați. Și tehnică de luptă sofisticată.

Nu, nu e cazul ca Ucraina să se mai bizuie pe sateliții Starlink, ai lui Musk, iar Europa pe arsenale americane. Căci nu se știe dacă le vor mai putea folosi.

Reformele sunt de asemenea urgente în țările europene

Nu, nu e cazul să se mai facă promisiuni muncitorilor necalificați, șomerilor și migranților, cum fac social-democrații germani, aflați pe cai mari înaintea încheierii coaliției lor guvernamentale cu creștin-democrații lui Friedrich Merz, în ciuda istoricei lor înfrângeri în recentele alegeri.

Și nu e cazul să se mai torpileze propunerile de bun simț ale ministrului german al apărării, Pistorius, făcut șah-mat de extrema stângă din partidul său, după ce social-democratul propusese firescul demers al reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Germania. Care și în România, în Franța și în toate celelalte țări europene trebuie rapid reintrodus.

Sper din tot sufletul că gura lui Radoslav Sikorski n-a vorbit fără el, când ministrul polonez de externe i-a întors-o lui Musk. Magnatul american amenințase cu sistarea serviciilor internet furnizate armatei ucrainene prin sateliții Starlink. ”Vom găsi alți furnizori”, a replicat, viteaz, șeful diplomației poloneze. E de nădăjduit că Sikorski știe despre ce vorbește. E necesar acum ca dregătorii europeni să se responsabilizeze in corpore, să nu mai facă nici promisiuni nici amenințări goale, să-și suflece urgent mânecile și să se apuce de treabă.

Vor avea autoritățile române fermitatea necesară să reziste presiunilor ruso-americane în vederea menținerii pionului lor, Călin Georgescu, în cursa prezidențială? Paradoxal, cred că individul n-ar fi avut nicio șansă de a obține victoria, chiar dacă i s-ar (fi) da(t) la BEC și CCR lumina verde să participe la scrutin, în ciuda securismului său aproape cert și a simpatiilor lui abjecte, legionare, putiniste, fasciste.

Vizibila debilitate americană

În mod vădit, acestei Americi e posibil și trebuie să i se zică nu, ori de câte ori Trump sau apropiații lui sar calul și riscă să scoată la mezat independența aliaților europeni.

Pentru că această Americă e, ca protejatul ei de la Moscova, Putin, net mai slabă decât se crede.

Nu pentru că n-ar putea îngropa restul lumii cu armele ei, ci pentru că se ferește ca dracul de tămâie să le folosească și preferă războiul comercial, lăsând pe mâna altora misiunea de a-i scoate castanele din foc.

Pacea, una realmente dreaptă în Ucraina, ar fi putut fi obținută lesnicios, dacă America lui Trump, care e atât de redusă mintal încât crede că se comportă optim, dacă face sistematic invers decât administrația precedentă, n-ar fi fost, culmea, la fel de lașă ca guvernul Biden. Care n-a lăsat nici Ucraina, și nici Israelul să-și câștige războaiele de apărare.

Și care, dacă ar fi câștigat alegerile cu Kamala Harris la pupitru, ar fi făcut cu siguranță Israelului, ce-i face Trump acuma Ucrainei.

Pacea ar fi putut fi obținută, dacă administrația americană avertiza Rusia că va trece la sancțiuni și tarife cât se poate de serioase, va înarma până în dinți Ucraina și va trimite la rigoare trupe, spre a compensa prezența nord-coreeană la fața locului. Atât și ar fi fost foarte probabil de-ajuns ca Moscova să înțeleagă că nu mai are cum câștiga și ar fi preferabil să accepte o pace negociată cu o Ucraină tare. Puteau fi trupe NATO, susținute de la distanță de americani. Și garanții de securitate se puteau da, așa cum ar fi fost normal de mult ca Ucraina să fie primită în Alianța Nord-Atlantice care a ținut-o aberant la ușă, în speranța unei antante cu Moscova care n-a mai venit.

Și întrucât n-a mai venit: ce speranțe se pot investi într-o eventuală promisiune rusă de ”pace”? În vreun acord la fel de simplu de încălcat ca Memorandumul de la Budapesta și acordurile de la Minsk? Speranțe zero, după cum știu și americanii, motiv pentru care s-au gândit să lase Ucraina să fie înghițită de Rusia, de parcă hrănirea monstrului imperialist din răsărit ar fi pe gratis și n-ar costa Statele Unite nimic.

În acest scop; șeful diplomației americane, Rubio, a estimat, inventiv, că războiul ruso-ucrainean ar fi unul ”prin interpuși, între Washington și Moscova”. Dacă așa stau lucrurile, SUA se pregătesc să-l piardă. După Vietnam, Afganistan și Irak, America se vede înfrântă și în acest război. De această dată, sub administrația Trump. Și integral din vina ei.

Dușmanii SUA au sesizat, firește, slăbiciunea îngrozitoare a acestei Americi mai galbene de frică decât China și o joacă pe degete, râzându-i în nas. A încălca principiile descurajării (cum a tot făcut Vestul din 2008 încoace, dar niciodată atât de flagrant ca Trump) vine de obicei la pachet cu un preț piperat.

Suflă cineva în goarnă?

În replică la manifesta anemie a administrației Trump și a încercării ei futile de a desprinde Rusia de China prin concesii unilaterale, majore, făcute celei dintâi, alianța sino-ruso-iranienă i-a aplicat o pereche de palme pe figură. Beijingul a anunțat manevre navale comune, sino-ruso-iraniene, în timp ce liderul regimului teocratic, islamist, de la Teheran, ayatolahul Khamenei, a respins sfidător oferta de negocieri a SUA. Trump solicitase tratative pe tema programului nuclear (militar) iranian. Khamenei refuzase și se stropșise la America, afirmând că e o țară care ”șicanează”.

Dar nu se teme Iranul de aliatul israelian al Americii? Pe ce se bazează insolența islamistă persană? Pe Moscova, care pare a-l strânge de ouă pe liderul american. Eventual de cele care le lipsesc mai nou americanilor de pe rafturi.

Aviz, deci, Israelului, Taiwanului și Coreei de Sud. Dată fiind retractilitatea forțelor americane și lașitatea conducerii din Washington, care e cu gura cu atât mai mare cu cât mai chircit și sfrijit îi e curajul, toate cele trei democrații par în prezent a fi în pericol acut. La fel ca Europa. Sună oare cineva alarma? Deșteptarea, peste ocean?