Prostirea generală. Și iluminarea noastră

Cum a ajuns oare lumea iudeo-creștină la mâna unor lideri precum cei de la Washington, Moscova și Beijing, a unor KGBiști, islamiști, securiști și legionari, precum și a unor oameni de afaceri deficitar instruiți etic, istoric și filosofic?

Cum a ajuns România să nu mai fie considerată o democrație, ci, potrivit de Indexului Democrației întocmit de Economist Intelligence Unit (EIU), un ”regim hibrid”?

Ce-o fi în capul inșilor care au luat decizii năprasnice (la guvern, la CCR, în servicii) depășind net competența intelectuală, istorică, juridică și politică a decizionarilor, care n-au putut explica persuasiv de ce au pus România în gura foarte rea a lumii (lui J.D. Vance și Elon Musk)?

Angoasele iscate de volta pro-rusă, a SUA, în bezna politică și dezinformarea care nu-i mai smintește pe oameni doar de la Moscova, din Răsărit, ci și din Apus și, cum se vede între românii prostiți de propaganda uselistă și georgistă, și de acasă, mulți vor să înțeleagă mai bine ce se petrece în lume. Mai mult decât oricând, mulți simt urgența de a fi deștepți. Și luminați, ca să priceapă nu doar ce se petrece în jur și în lume, ci și încotro se îndreaptă țara și lumea de aici.

Or, lumina, se știe, se ia de la Ierusalim

De fapt, din Biblia care a stabilit, mult înaintea construcției Templului de la Ierusalim, ce lumină să ardă și cum să se aprindă ea, de către preoți, în spațiul sfânt al Casei lui Dumnezeu. Care nu era, în deșert, ”decât” un cort.

Numit Tabernacol. Nu fac parte dintre cei care cred că Biblia ar fi caducă, iar textele, poruncile, învățăturile și simbolurile ei n-ar mai avea valoare în actualitate. Dimpotrivă.

O stranie particularitate face ca Sfânta Scriptură să înceapă prin a se ocupa de lumina Menorei, candelabrul cu 7 brațe, înainte de a descrie somptuoasele veșminte preoțești purtate de Marele Preot când îl aprindea, precum și în alte împrejurări (când nu i se cerea să îmbrace straiele mult mai simple prescrise fiilor săi). ”Iar tu să le poruncești copiilor lui Israel să ia pentru tine untdelemn curat de măsline, presat pentru iluminare, ca să aprindă o candelă necontenită. În Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia care adăpostește Mărturia, Aaron și fiii săi să-l pregătească de seara până dimineața, înaintea DOMNULUI – un decret veșnic, peste generațiile lor, [ofrandă] de la copiii lui Israel”, după cum e tradus acest pasaj de excelentul tâlmaci, Rabinul Sorin Rosen.

Bine, dar de ce?

Mulți exegeți s-au întrebat, de-a lungul mileniilor, de ce precedă acest pasaj despre un lampadar, fie el și cel din Tabernacol, întregul fragment biblic (27:20 -30:10 din Exod) consacrat sfintelor veșminte menite să-i dea Marelui Preot posibilitatea de a se apropia, nepedepsit, de Dumnezeu, în ciuda carențelor sale omenești. Firesc ar fi fost să i se descrie mai întâi abluțiunile și hainele necesare performării serviciului divin, înainte să se detalieze ce anume are de făcut. Cum ar fi să aprindă sfeșnicul cu 7 brațe, numit Menora.

Întrebarea care se pune a fost just articulată de rabinul Rosen așa: ”de ce este menționată aprinderea Menorei…înainte ca Tabernacolul să fie construit și preoții să fie sfințiți pentru slujbă? Nu ar fi fost oare mai logic, mai firesc, ca această poruncă să fie introdusă în textul biblic mai târziu, poate chiar în Cartea Leviticului, unde sunt detaliate sarcinile preoților?”

Rabinul Rosen reia, în context, explicațiile unor înțelepți evrei medievali din Spania și Franța (Avrham Ibn Ezra și Hizkuni) din veacurile al 12-lea și al 13-lea. ”Potrivit lui Ibn Ezra, structura Cărții Exodului explică ea însăși ordinea versetelor…Tora prezintă mai întâi poruncile legate de Tabernacol și componentele sale, și abia apoi amintește de îndatoririle preoților. Conform acestei logici, aprinderea Menorei era prima dintre aceste îndatoriri…”.

Hizkuni crede că începutul pericopei era de fapt un sfârșit. În speță, sfârșitul celei precedente, care descria construcția Tabernacolului. Dar atunci de ce înțelepții au stabilit că pasajul cu lumina sfeșnicului constituie debutul celei următoare?

Și de ce, așa cum bine observă rabinul Rosen, ”acest ritual îndeplinit în Tabernacol e diferit de celelalte…, respectiv de toate jertfele și ofrandele, de curățarea altarului de cenușă, de libații etc.,…amintite în detaliu în Cartea Leviticului?”

Ne apropiem de lămurirea chestiunii, citând, împreună cu rabinul Rosen, tratatul talmudic Menahot 86 B, care suține că ”lumina Menorei e o mărturie că Prezența Divină sălășluiește în Israel”, precum și un midraș (1). Potrivit acestuia, ”cuvintele Torei oferă lumină omului atunci când le studiază; dar cel care nu se ocupă cu studiul Torei umblă în întuneric și cade în păcat. În Proverbe 20:27, ni se spune că ”lumânarea Domnului este sufletul omului”. Dumnezeu a spus: ”Fie candela Mea în mâna ta și candela Ta în mâna Mea.” Care este candela lui Dumnezeu? Tora, despre care scrie că ”porunca este candelă și Tora este lumină” (Proverbe 6:23)”.

Eseul pe acest subiect al rabinului Rosen conchide că ”Menora din Templu nu era așadar doar un simplu detaliu arhitectural, la fel cum nu era nici o simplă îndatorire a Marelui Preot. Ea avea și un rol simbolic major, de a inspira pe cei care o vedeau, de a le reaminti de Prezența Divină care exista în acel loc, și…prin intermediul Torei – de a ne lumina viața cu adevărat și a ne ajuta să trecem prin ea cu capul sus.”

Lumina ochilor, inima omului și Casa lui Dumnezeu. Un act al unirii în lumină

Apreciez acest final. Care ne oferă cred cheia înțelegerii preeminenței lampadarului și luminii din Sfânta Tabernacolului în pericopa consacrată veșmintelor sfinte, preoțești.

Vorbindu-le copiilor mei despre posibila semnificație a priorității acordate unui obiect din Templu căruia avea să i se confere o noimă aparte și în re-târnosirea efectuată de către Maccabei și celebrată de Hanukka, mi-am exprimat convingerea că poziția textuală insolită a acestui pasaj, despre un loc cheie în arhitectura interioară a Casei în care Dumnezeu alesese să locuiască între oamenii poporului Său, trebuie înțeleasă simbolic. Ca act de unire.

În fond, întreaga pericopă are rolul de a evidenția esența actului religios, efectuat, cum altfel, de preot. Dar nu oricum, ci pe baza unei învestituri, etimologic, din latinescul ”investire”, a îmbrăcării unui anume veșmânt (vestimentum) oficial, de oficiere a serviciului divin. Actul constă din manifestări având menirea stabilirii legăturii și a interacțiunii dintre inima omului (acoperit de pieptarul și de efodul Marelui Preot) și Creatorul care i-a poruncit oficierea.

Acest raport nu e doar teologic și sanctificator în sensul uzual al termenului, ci nu în ultimul rând etic și politic, de vreme ce Marele Preot e slujitorul poporului său, slujitorul prin excelență, așa cum trebuie să fie și orice rege miruit, orice președinte, premier și ministru. Sacerdotul nu e izolat de familia sa și de poporul pe care-l reprezintă în serviciul său divin.

Iar poporului, ca și preotului, i s-au dat porunci pentru ca, performându-le, să devină, cum aflăm din profetul Isaia, 49, ”o lumină pentru popoare”. În Isaia 60 citim: ”Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine/Căci iată, întunericul acoperă pământul, și negura mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, și slava Lui se arată peste tine./ Neamuri vor umbla în lumina ta, și împărați, în strălucirea razelor tale.” În fine, în Ex.19,5/6 Dumnezeu îi grăiește lui Moise după cum urmează: ”de veţi păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales că al Meu este tot pământul. Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt!” Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel”.

Menora (parcă la fel, dacă nu mai mult decât Chivotul Sfânt din Sfânta Sfintelor) e, ca simbol, un punct de confluență

Se unesc simbolic, prin sfeșnicul cu 7 brațe, Dumnezeu, care e El însuși lumină, Creatorul și sursa tuturor luminilor, omul, în speță Marele Preot, care are datoria de a o capta, de-a se sfinți, de a sluji, de a-și reprezenta poporul adecvat înveșmântat și a-l lumina, apoi lumina învățăturii națiunii reprezentate de Pontif, învățătura care e Tora, esența Sfintei Scripturi fiind adevărul, libertatea și dreptatea, în speță iluminarea etică a oamenilor și popoarelor prin Decalog, prin comandamentele ei. Și uleiul de măsline special, folosit pentru candele și mir, simbol al păcii, amintind de ramura de măslin, scopul final al întregului complex fiind croirea unui drum spre pace.

Menora îi unește astfel pe Dumnezeu, pe Marele Preot, poporul său, omenirea astfel reprezentată, lăcașul sacru și adevărul Torei, cu poruncile ei slujind viața și pacea. Iată ce cred că-i explică locul preeminent, în text.

Ieșirea din bezna traversată acum de civilizație îmi pare a presupune nu doar ”realism” politologic, ci îndeosebi congruența slujirilor, a faptelor politice, etice și religioase, prin care să se pună capăt exagerărilor relativiste și absolutiste, precum și urmărilor lor nefaste, ca războiul cultural actual, care i-a smintit pe mulți, în Occident.

–––

Note: (1)Midrașul este o povestire, o anecdotă, un eseu sau un comentariu interpretând textele din Tora, Profeți și Scrieri.