Oroarea unui nou act terorist. Și repulsia față de încurajarea islamismului

Ce este și fascinant, și de speriat în primele zile ale anului nou, inaugurat la New Orleans de o baie de sânge teroristă, islamistă, amintind de cea, aproape la fel de cumplită de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, săvârșită de un imigrant saudit?

Pe lângă fapta în sine, umple de oroare modul inadecvat, politic colorat și ideologic strâmbat, în care presa mainstream insistă s-o vadă și s-o comenteze.

Îngrozește, altfel spus, comentariatul occidental progresist. A pus iar de o diversiune. De o abatere de la subiect. De o deflexiune, prin care o nouă crimă în masă comisă de un musulman, (amintind de cele de la Charlie Hebdo, Bataclan, Nisa, ori la Târgurile de Crăciun germane) masacre facilitate de un discurs stângist ce stăruie să ignore răul islamist din Vest, e sustrasă oricărei înțelegeri juste. Și e supusă unei interpretări false. Una de natură să-i scape pe o parte din făptași de oprobriu, în timp ce victimele și familiile lor s-o mai încaseze o dată, cumplit, de această dată prin intermediul presei propriei lor țări. Și al comentatorilor de stânga ai întregii lumi libere. Care, uitând cum celebrează de mult protestele extremei stângi cerând ”globalizarea intifadei”, nu pare în stare să găsească, în atentatul din New Orleans, radicalizat de Statul Islamic, decât un singur mare pericol: Donald Trump.

Cel care încă nici n-a reajuns la putere. Și care, e adevărat, a greșit în prima sa reacție intempestivă, crezând că autorul băii de sânge de la New Orleans ar fi fost imigrant. Dar asta este ce ne doare? Că n-a fost? Că trebuie trimis Trump în vreun lagăr de reeducare și ”sensibilizare culturală”?

O publicație din Ulm se oprește asupra apropiatei inaugurări în funcție a președintelui ales, comentând nesiguranța din SUA (în contextul atentatului din New Orleans) ca și cum răul de peste ocean ar fi opera lui Trump, nu a extremismului islamic, un fudamentalism religios militant, susținut de elita culturală și politică de stânga care i-a cântat islamismului, sub Barack Obama și Joe Biden, în strună. Ca și cum gloatele de ”studenți”, cele neamendate și necriticate de profesori originari din România, care se tem, desigur, să nu-și piardă slujbele dacă se trezesc să crâcnească la Columbia, Maryland, sau Bloomington, ar fi trupe cuminți formând coruri bisericești de băieți.

A cui e vina

Măcelul de pe Bourbon Street, din cartierul francez al orașului New Orleans e, înainte de orice, vina teroristului care a intrat în mulțime la volanul camionetei sale. Iar după ce a călcat nevinovați, s-a dat jos din vehicul și a început să tragă în oamenii din jur, în timp ce în mașină avea steagul ISIS, iar pe masă, acasă, își lăsase Coranul deschis la un pasaj crunt, care pare să-i fi inspirat cruda faptă.

Dar nu e numai vina acestui terorist islamist. Sau doar a grupării statului islamic, de la care se revendica. Sau exclusiv a islamului interpretat fundamentalist.

E și păcatul unor autorități care au omis să-i închidă teroristului, cu piloni de beton și de oțel, calea de acces spre pietonii și petrecăreții de revelion din intens vizitatul cartier francez al pitorescului oraș din Louisiana.

E și culpa serviciilor secrete, care nu l-au depistat la timp pe islamistul terorist, poate pentru că slujise în armata americană, pentru că era un autohton convertit și poate pentru că au fost învățate de elitele politice și culturale să se ferească de a învinui musulmani sau oameni de culoare ca de mere pădurețe. Pentru că, nu-i așa, ”nu-i frumos”. Sau ”politic corect”. Pentru că nu se adecvează principiului sacrosanct al ”DIE”, al diversității, incluziunii și echității, o deviză înlocuindu-l, în universul progresist anglo-saxon și occidental, pe Dumnezeu.

Dar o enormă răspundere pentru baia de sânge de la New Orleans, ca și pentru altele ejusdaem farinae, apăsă pe umerii comentatorilor ziarelor, posturilor de radio și tv apusene.

Aberațiile comentariatului

O imensă aversiune, scârbă și repulsie îmi provoacă mai ales cei care își câștigă de decenii pâinea și vilele, sau palatele, lovind în civilizația iudeo-creștină, în America și în statul evreu, în timp ce sărbătoresc în paginile unor publicații ca New York Times, Washington Post, The Guardian, Süddeutsche Zeitung sau Der Spiegel faptele de arme ale teroriștilor palestinieni. Sau arată înțelegere pentru ele. Ca și pentru sălbatice regimuri teroriste, islamiste, precum cel din Iran, care patronează grupări de felul Hamas, Houthi și Hezbollah.

Aceiași comentatori reclamă de când se știu retragerea trupelor occidentale din țări ca Irak, Siria și Afganistan, unde militarii din Vest apărau dreptul fetelor de a merge la școală.

În New York Post, Douglas Murray amintește de vremea de după mega-atentatele de la 9/11, când americanii și-au jurat să nu mai admită existența unor teritorii protejate pentru jihadiști. Spațiile lor de manevră au fost apoi reduse, cu eforturi ample, inclusiv românești.

Dar inepția guvernărilor de stânga, care au debutat cu a lui Barack Obama, le-a permis reapariția și extinderea nu doar regională, ci globală, cum se vede din faptul că teroriștii reușesc să recruteze în continuare în Vest.

Protecție pentru islamiști

Murray menționează, în context, recrutarea teroristului de la New Orleans. Or, nu e nevoie neapărat de recrutori aflați la fața locului. Adunatul sufletelor moarte și ucigașe se poate face la fel de bine prin intermediul rețelelor sociale. În lumea globalizată, țări ca Franța, Germania, Spania și Marea Britanie au devenit, din pricina internetului, terenuri dintre cele mai propice pentru înrolatul în net al unor noi oștiri de teroriști islamiști. Iar autorul britanic se întreabă, pe drept, de ce nu se pot numi în Vest, în clar, făptașii musulmani ai unor crime islamiste, așa cum se numesc fără înconjur extremiștii de dreapta care comit acte de teroare? De ce se bucură jihadismul de protecția stângii care, cerând menajarea de sensibilități culturale, îl pune de un sfert de veac la adăpost? Ba permite și încurajarea lui prin organizații musulmane ca așa-zisul Council on American Islamic Relations, CAIR?

Șeful executiv al acestei instituții islamice a găsit cu cale să laude, de parcă ar fi fost o ”evadare din închisoare”, masacrul comis în Israel de interpușii Iranului, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, în octombrie 2023, uitând să-i menționeze pe cei arși de vii de teroriști, ori decapitările, răpirile, violurile în masă. Murray, care deplânge lipsa de curaj a societății de a confrunta revoltătoarele ieșiri de acest tip se arată siderat că, în timp ce la New Orleans se culegeau de pe jos resturile umane ale celor călcați cu camionul sau împușcați de jihadistul texan, în Times Square din New York se scandau lozinci jihadiste. Grupuri palestiniene și socialiste adunaseră sute să se stropșească, plini de ură antisemită, în centrul New Yorkului, la evrei, cerându-le întoarcerea în Europa, în timp ce afirmau cu tupeu că ”singura soluție”, ar fi ”intifada – revoluție”.

Ce implică, între altele, a combate eficient terorismul

Nimic din toate acestea n-ar fi posibil fără editorialiști de genul celui de la Süddeutsche Zeitung, care se rățoia vineri la toți cei scandalizați de masacrul din New Orleans, întrucât ar ”căuta explicații simple pentru o faptă de neînțeles”, înfierându-l ”pe străin” care ”introduce răul din afară”.

”Vinovatul” prezumtiv al colportării unor teze primitive de acest fel? Ați ghicit. ”Extremistul de dreapta”.

Despre jihadist sau jihadism, comentatorul de la Süddeutsche Zeitung nu scapă nici o vorbă. Nici măcar vreo aluzie. Ca și cum n-ar exista. Ca și cum islamul, în care jihadul figurează ca unul din cei cinci piloni de bază ai credinței mahomedane, n-ar avea nicio legătură cu vreun atentat săvârșit în Vest. De pildă la New Orleans. În Germania. Sau aiurea.

Orice extremism și, nu în ultimul rând, cel de dreapta e abject.

Dar nu mai puțin sinistră e încercarea de a acoperi un extremism prin arătatul cu degetul spre celelalte. Ori tentativa de a mima moderația, anti-xenofobia și antirasismul, întru promovarea radicalismului stângii, care a ridicat la cel mai înalt rang arta răsturnării raporturilor dintre realitate și ideologie, dintre adevăr și minciună, dintre victime și făptași, precum și cea a substituirii lor mutuale.

Când vom începe să combatem eficient și de la rădăcină răul terorist?

Când vom anihila toate spațiile terorismului din Orient sau din Occident și vom aborda serios sarcina de a deseca mlaștina ideologică a alianței dintre progresism și islamism, asanând și presa care-i oferă găzduire.