Speranțe futile? Ziua și noaptea ca hoții, de Crăciun, după 35 de ani

Ce mai au de sperat românii, de Crăciun, la 35 de ani de la o Revoluție repetat confiscată, dacă punem la socoteală furtul, mereu reluat, al valorilor ei?

Și ce mai e astăzi România?

Ce să fie, dacă nu țara permanent reeditatului furt al idealurilor pentru care sute de tineri și-au dat viața în decembrie 89? Și imperiul gogonatelor, al mitului, al Matrioșkăi, al ”fonfleului”, dezinformarea de presă care ”minte” foamea de știri mincinoase a plebei veșnic prostite și smintite de șmecheria elitei, înșelând-o chipurile ”patriotic”?

Spectacolul sordid al elitei politice pesediste, în frunte cu CCR și emanatul curții, Klaus Iohannis, un super-pesedist onorific, care au interpretat votul pentru schimbare al românilor ca bază pentru continuarea lui ”tot-așa-ca pînă-acum”, prin uzurparea funcției prezidențiale și crearea unui guvern de hoți ai dreptății și libertății, ca și cele anterioare, are toate datele să deprime grav națiunea. Și, dacă se uită spre malurile Dîmboviței, o lume întreagă.

Cu excepția Kremlinului. Care cu Călin Georgescu și Crin Antonescu în chip de alternativă a fost plasat într-o situație de ”win-win”. De să n-aibă cum să piardă.

Ce e, deci, a ne dori azi ”Sărbători fericite”?

Ar trebui să fie să ne urăm puterea de a schimba nu doar țara, ci mai ales elita ei politică. Fiindcă dacă asta e România, alternativa Georgescu sau Ciolacu-Crin Antonescu, brava Moscovei: am încurcat-o și în țară și în Europa.

În ajunul celui de-al 35-lea Crăciun de la executarea Ceaușeștilor, nu doar românii, ci și aliații lor europeni au motive de a vedea intrarea României în noul an ca poarta spre un ev deznădăjduit.

Se bazează unii, spre a nu se abandona disperării, cum se cere la poarta infernului dantesc, pe norocul estimat că ar putea, culmea, veni, iar, de la americani.

În speță de la administrația Trump.

Pare absurd, dar speranțele lor nu sunt complet lipsite de temei

Căci vechi-noul președinte va reveni la Casa Albă, la 20 ianuarie, cu o agendă a ridicării Americii din genunchi, unde a pus-o elita de stânga de peste ocean, în cooperare cu cea, nu mai puțin coruptă, nu mai puțin antiamericană, anticapitalistă și antisemită din Europa.

Or, în acest scop, noua administrația va trebui, nolens volens, să treacă la ample reforme acasă. Dar și să le ceară partenerilor strategici ai SUA restructurări profunde și de amploare, deopotrivă economice, ideologice, politice și militare. Miza e să se repună pe picioare și SUA, și NATO, și celelalte alianțe ale Americii, dându-i-se Vestului capacitatea de a rezista efectiv riscurilor cu care se confruntă în prezent și de a învinge în confruntarea cu tiraniile.

Care, în cap cu Rusia lui Putin, China lui Xi și islamiștii lui Khamenei și Erdogan, încearcă să distrugă ordinea mondială, detronând alianța anglo-americană din poziția de garant al securității globale și, implicit, al libertății lumii libere. Pe care o detestă, vai, și elitele progresiste de la Washington și Londra. Elite ce vor încerca în continuare s-o reducă.  

Doar efectuarea acestor reforme liberal-conservatoare, în urma unor puternice presiuni americane, ar putea deschide drumul spre firava lumină de la capătul tunelului la care aspiră și mulți români.

Dar acest deziderat reclamă ca administrația Trump să înțeleagă foarte bine ce anume are de făcut acasă. Dar și în Europa. În speță, ca SUA să se uite atent și la grozăviile antidemocratice care au loc, în prezent, în varii țări ale lumii, intrând apoi în acțiune eficient, spre a le pune capăt.

Una din ele e România

Unde elita politică speră să se fofileze. Ce speră, mai exact, această castă netrebnică de nomenclaturiști și securisto-legionari mai vechi și mai noi?

Să-și prelungească impostura ”democratică”.

Să mimeze un pic de trumpism, printr-un președinte nominal de ”dreapta”, un pic de adecvare la extrema stângă, printr-un premier ”social-democrat” și în rest să-și continue liniștită devalizarea țării, la umbra manipulării românilor și Vestului.

Ca să nu se prindă nimeni.

Uite că unii, ca mereu lucidul Tom Gallagher (”Thoughts On the man Who Will Try to Reassure the World About Romania”) s-au prins.

A citi bine situațiunea

Ce bine ar fi ca românii să înțeleagă că acest excelent politolog britanic, specializat pe afaceri politice românești, este un reper autentic. Ce bine ar fi să-l citească. Ce bine ar fi ca românii să citească, în genere, mai mult, înțelegând că, ”la început a fost cuvântul”!

Iar la începutul lui, litera! Pentru misticii care studiază Biblia, ca plan al Creației Divine, lumea și omul sunt expresii ale literelor sfinte, situate la baza Operei Magna datorate lui Dumnezeu, lăudat fie Cel Sfânt.

Cum să n-o onorăm, cum să nu cinstim literele sfinte citind?

Poate că, astfel, ne-am recăpăta și temeiul speranței!

Cine ni-l va dărui?

Nu ni-l va restitui un Deus ex machina. Și nici Trump. Ori numai lectura. Și nici, exclusiv, credința.

E frumos și bine să crezi, dar e bine să știi, concomitent, că zeci de preoți i-au ”învățat” pe enoriașii lor atomizați și depeizați, adunați în bisericile din Diaspora, de la care românii nădăjduiau să-și procure un pic de sentiment de ”acasă”, de apartenență, să voteze, în numele creștinismului și al națiunii, pentru extremism și împotriva intereselor creștine și românești. I-au manipulat, sugerându-le să opteze pentru un soi de Deus-ex-machina-new-age.

Vai de capul lor. Mare le va fi pedeapsa. Falșii idoli la care se închină acești preoți au pus umărul la accelerarea expedierii țării în dezastru. Dar debutul catastrofei e mai vechi. A împlinit, acum exact două luni, 100 de ani. Fix un veac și două luni au trecut de la asasinarea prefectului Constantin Manciu, de către Corneliu Zelinski ”Codreanu”, zis ”căpitanul”, o creație – între alții – a profesorilor Cuza, Goga, Iorga și Nae Ionescu.

Relansarea României nu se va produce decât după ce falșii idoli vor fi ascunși și îngropați, împărtășind soarta zeilor pe care patriarhul Iacov a cerut să fie îndepărtați, înaintea îndeplinirii poruncii divine de a-și ține promisiunea să ridice un altar la Bet-El, ”Casa lui Dumnezeu” (Facerea, 35,1).

Cei ce speră că, grație șansei, ticăloșilor de la butoanele ”statului eșuat” (dixit Klaus I.) nu le va merge, că românii vor avea norocul de acum 35 de ani, când o parte din securiști s-au căit și s-au alăturat Revoluției încă neconfiscate, iar rușii n-au intervenit, sacrificiul tinerilor din decembrie 89 scoțând țara din coșmarul ceaușist, ar face bine să se dezmeticească.

Spre veșnica lor cinste, martirilor le-a reușit ce-au spus când au scandat eroicul: ”vom muri și vom fi liberi”.

Dar noi? Când oare vom înțelege că, pentru libertate, avem a lupta zi de zi?

Norocul nu le surâde, în principiu, decât celor ce-l merită. Nu celor care-l așteaptă de la Înalta Poartă. De la Bruxelles sau de la Casa Albă. Sau din Cer, în cadourile de sub brad.