Ce înseamnă Hanuca. Și despre coincidența Crăciunului și sărbătorii luminii

Și ce înseamnă pentru mine?

Aprind prima lumânare de Hanuca intuind că, pe lângă ”nomen est omen”, importantă pentru configurarea caracterului unui om apare data nașterii lui.

M-am născut, potrivit calendarului evreiesc, în ziua de 25 Kislev, prima zi a celor opt de Hanuca, în care se celebrează miracolul luminii din ulei special, curat, de măsline, necesar Menorei, lampadarul cu șapte brațe din proaspăt re-sfințitul Templu de la Ierusalim.

Fusese pângărit groaznic de seleucizi și idolatri, evrei dedați credinței că lumea elenistă ar fi reprezentat progresul absolut, care făcea caducă învățătura biblică și inutile poruncile ei.

Preoții războinici din neamul Hașmoneilor, ziși Maccabei, după porecla lui Iehuda, fiul cel mare al celui care aprinsese torța revoltei împotriva tiraniei siriene a regelui Antiohus al IV-lea Epifanes, cel ajutat să tiranizeze de trădători interni, idolatri elenizanți, eliberaseră după ani grei de bătălii sfântul lăcaș de pe muntele Moria din Ierusalim.

Se restabilise astfel demnitatea națiunii, a locului ei sacru, a legăturii Domnului cu poporul său ales. Mai trebuia ca această legătură să fie consfințită de faptele religioase poruncite slujitorilor Templului. Care implicau, între altele, re-târnosirea și aprinderea Menorei cu uleiul rar și scump, obținut printr-o procedură dificilă, specială.

Nu s-a găsit însă, într-un recipient sigilat de Marele Preot, decât o cantitate infimă din acest ulei extrem de prețios. Era o cantitate suficientă doar pentru iluminarea unei zile.

Un miracol a făcut însă ca lumina să nu se mai stingă timp de opt. S-a acoperit, cu această minune, răstimpul necesar procurării unei noi cantități de ulei curat și perpetuării, pe această cale, a serviciului divin. Acest miracol, nu victoria militară a Maccabeilor, se celebrează de Hanuca.

Dar eu sărbătoresc în sinea mea și acest triumf militar asupra nedreptății și prigoanei.  

M-am întrebat frecvent de ce sunt, de când mă știu, profund interesat nu doar de chestiuni ale iluminării interioare, ci, între alte arte, de cea aprigă și viforoasă a războiului. De ce mă fascinează lupta pentru adevăr și libertate? De ce mă farmecă viața eroilor, de ce sunt captivat de aventura căutării lui Dumnezeu și vrăjit de magia legăturii cu El?

M-a uimit nu odată forța ororii cu care mă revolt în fața delațiunii, trădării, a pactizărilor cu dușmanul, m-a surprins puterea admirației pe care o generează în mine orice rezistență tenace, autentică. Bunăoară dârzenia anilor de opoziție curajoasă a Hașmoneilor față de partida idolatrilor elenizanți.

M-a mirat că, în ciuda tuturor inconvenientelor care vin la pachet cu această atitudine, sunt mereu pregătit să mă lupt crunt, ba și să port la rigoare războaie crâncene, nu doar pentru apărarea valorilor în care cred, ci și pentru dreptul de a le proclama și susține prin argument.

N-am găsit, mult timp, un răspuns satisfăcător pentru pornirile mele aparent stranii, decelabile și în anii copilăriei, în confruntările mele contondente de la grădiniță și școală cu adversari de regulă mai numeroși, adesea și mai puternici decât mine ori micile mele cete.  

Am dat ”vina” orientării mele bătăioase pe educația pe care mi-au dat-o părinții, supraviețuitori ai Holocaustului. Apoi pe mediul în care m-am văzut nevoit sau îndemnat de valorile reperelor mele să mă bat pentru rezistența la cântecele sirenelor propovăduind renunțarea ademenitoare la valori și asimilarea, pentru lupta pentru o istorie necontrafăcută și necontaminată de falsuri și de antisemitism.

Și pentru libertatea de care se bucură națiunile care, îmbrățișând democrația, resping minciuna tiraniei, revizionismul și aberația adulării unui progresism descreierat.

Apoi m-a străbătut un gând mistic: impresia că Hanuca și ziua nașterii mi-au marcat destinul.

Nu știu dacă lucrurile stau așa, dar știu că nimic nu mi se pare mai important decât susținerea puternică a tuturor celor care apără un anumit set de valori eterne. A celor atacați, torturați și uciși pe nedrept.

Ca Ucraina invadată de ruși, trimiși să comită un genocid cu arme binecuvântate de un Patriarh. Ca Israelul, cotropit de teroriștii islamiști, genocidari, în numele unui fals Dumnezeu și al unui cult al morții care-mi amintește de al legionarilor, blestemul, dimpreună cu Securitatea și comunismul, cel nu mai puțin colectivist decât fascismul, al istoriei României moderne și contemporane.

Esențială, în această luptă, nu mi se pare doar trimiterea la nedreptățile curente. Nu mai puțin importante sunt lămurirea unor doctrine politico-religioase toxice, îndreptarea unor credințe falsificate în scopuri oneroase, demascarea manipulărilor. De pildă întru propovăduirea unui iudaism antisemit, ateu. Sau întru promovarea unui creștinism aberant, revoluționar, extremist, filetist, apocaliptic, nihilist. Care-mi pare, culmea, a fi o pervertire terifiantă a iudaismului mesianic, din care s-a născut creștinismul.

Întrucât Hanuca și Crăciunul se suprapun doar de puține ori de-a lungul unui veac, mi se pare acum un moment optim să se atragă atenția asupra datoriei noastre de a lupta pentru repunerea în drepturi a adevărului. Fără de care nu e dreptate. Și deci nici pace nu poate fi.