Rusia, spume la gură românești și politica externă a lui Trump (1)

Primul lider străin care va vizita Casa Albă sub Trump 2 va fi premierul israelian, Netanyahu. Nici că se poate semnal mai clar pentru o politică externă americană accentuat pro-israeliană. Dar ce a fost altercația președintelui SUA cu omologul său leftist, columbian? Ce semnal lansează? Cum se poziționează Donald Trump în politica externă mai ales față de Rusia și aliații ei? Și ce e cu revendicările lui teritoriale privind Groenlanda, Canada, Canalul Panama? Iată, mai jos, prima parte a eseului meu pe tema diplomației celui de-al 47-lea președinte american și unele reacții românești.

Bătălia columbiană

Conflictul n-a durat decât câteva ore. Obișnuit cu epoca în care, ca șef de stat stângist, urinai cu boltă pe America, iar Departamentul de Stat din Washington replica, timorat, că ”denunță ferm” acest act de ușurare asupra propriei țări, președintele leftist al Columbiei, Gustavo Petro, se hotărâse să arate duminică Statelor Unite degetul său mijlociu. Așa că interzisese aterizarea unor avioane militare americane repatriind imigranți columbieni aflați ilegal pe teritoriul american, pe ideea că delincvenții cu pricina n-ar fi fost tratați ”demni”. Pe X, el explicase că nu va permite ”niciodată” transportarea de columbieni cu cătușe la mâini. Trump ripostase, amenințând, tot în rețelele sociale, cu vize și o bruscă ridicare a tarifelor vamale, ceea ce ar fi afectat grav o treime din exporturile columbiene.

Rezultatul? Petro s-a dat mai întâi cocoș, dar apoi s-a grăbit, spășit, să cedeze, spre a evita un război comercial, America lui Trump răsplătindu-l pentru promisiunea de a accepta columbieni deportați în orice condiții cu menținerea taxelor vamale la un nivel redus.

Ce-a fost această lovitură încheiată cu triumul lui Trump?

Așa arată prima victorie politică externă de amploare, câștigată clar de noul președinte american, deși n-a început-o el.

A fost și prima biruință diplomatică a SUA, după ani de neîntrerupte înfrângeri americane.

Apoi, a fost prima bătălie diplomatică purtată integral pe X, deci în rețelele sociale, iar nu în hârtiile diplomaților de la Departamentul de Stat, mișcate cu viteza melcului.

Și a fost prima încheiată în viteza supersonică a erei informaționale, care va avea puternice reverberații, de vreme ce avertizează ”sudul global” să coopereze, dacă nu vrea să se ducă la fund. Și să nu se joace cu America lui Trump.

Care, după decenii de dispreț tiermondist, se trezește respectată în America Latină și pe toate continentele. Inclusiv la Moscova. Unde s-a înghițit greu hapul amar al unei Americi perfect conștiente de puterea ei și a pieței proprii, care nu se mai dă în lături, ca în ultimele decenii progresiste, să și-o expună și s-o folosească din plin.

Această regăsită carismă va dezvolta o dinamică globală și va avea repercusiuni neașteptate și în Europa, deși nu orice bătălie diplomatică în care se va angaja America sub Trump se va putea câștiga la fel de lesnicios. Marea problemă vor fi Rusia și China.

Întrucât Trump și-a început seria de victorii externe, enervând clar Kremlinul, după cum reiese din agitpropul rus, e clar că nici în România nu-i va fi ușor să-i convingă pe mulți.

Trump și Rusia

Între Dunăre și Carpați, președintele SUA are trei categorii de inamici. 1) Stângiștii incorigibili. Și proști. 2) Tinerii care s-au obișnuit într-atât cu o politică externă americană anti-americană, încât le țiuie urechile și se cred martorii ”autoritarismului”, ori de câte ori aud declarații ale SUA pro-americane, mai ales dacă sunt formulate în stilul clasic al diplomației ”Principelui”, propriu, până de curând, în forme adaptate, doar dictatorilor. Și 3) extremiștii de dreapta, cărora poți să le fluturi și un tramvai, că tot pe putinistul Georgescu îl vor (oricât de imbecil, dement și extremist se arată ori s-ar putea dovedi).

(Există și forme mixte. Am văzut mai nou delirul aparent pro-georgist al unui Mitică, economist și membru corespondent al Academiei, criticând cu obidă, între prolixe culegeri de enormități, ceea ce numește ”revizionismul istoric demitologizant aplicat istoriei României și poporului român”. Ca și cum a demitologiza istoria este a opera ”revizionist” asupra ei. Și ca și cum demitizarea ar fi permisă doar altor istorii, nu și celei naționale. Care e intactă și adevărată doar cu mituri, mitizată și mitologizată de mitici academicieni.)

Nici acest Mitică, nici alți preopinenți nu vor înțelege mare lucru din politica lui Trump față de Rusia, dacă nu vor ține seama de niște factori psihologici, foarte personali, precum și de un important capitol al istoriei trumpiste. Un factor psihologic important e asumarea de către Trump a credinței sale creștine, după ce s-a văzut salvat în repetate rânduri, aparent miraculos, de varii atentatori. Apoi, am scris în mai multe rânduri despre alt factor important. Care nu-i va admite lui Trump vreodată să-l lase pe Putin să câștige. E vorba de una dintre cele mai ample și toxice mistificări politice și de presă din istoria contemporană, cea plină de ficțiuni, falsuri, plastografii, dezinformări și campanii de propagandă care au mutilat și amputat adevărul. Sau l-au întors pe dos.

Fantasmagoria cu Rusia, zisă ”Russian collusion”

Presupusa ”complicitate a Rusiei lui Putin cu Trump”, cu alegerea lui ca președinte în 2016, cu activitatea lui a fost o invenție cu efecte dramatice. Acest basm stângist, acreditat de publicații cotate, până nu demult, drept cele mai credibile și prestigioase din toate timpurile, ca New York Times și Washington Post, continuă să circule și azi, nestingherit, în varii forme, straie și măști, inclusiv în media românească.

Într-o postare pe Facebook am citit nerozii colosale sub imaginea unui vapor arborând pe catarg drapelul Rusiei. Nava pe care scrie ”Maga” și ”Trump”, e pe cale de a se scufunda. Individul care defilează cu această grafică nu e extremist, ci virulent anti-putinist. El acreditează sugestiv varii mituri și minciuni. Potrivit lor, Putin ar fi în spatele dorinței patriotice a americanilor de a avea o țară măreață, fiind sursa secretă a victoriei populare a lui Trump în alegeri democratice. În ura lui neostoită, insul afirmă, textual, că ”Rusia a creat partidul extremist AfD în Germania”. De ce? ”Cu scopul unic de a distruge UE din interior și…a lega din nou Germania și toată Europa de gazul rusesc….Rusia va folosi TikTok și Twitter/X într-o campanie dinamică și agresivă pentru a stimula AfD cu câteva zile înainte de alegerile din februarie. Exact așa cum a procedat și cu piticul român în noiembrie anul trecut.”

Ce dacă realitatea e cu totul alta? AFD s-a născut mai ales din gafa Angelei Merkel, care și-a mutat partidul și țara spre extrema stângă și a riscat prăbușirea monetară, financiară și economică a Europei, prin stăruința ei de a reține Grecia falimentară cu orice preț în UE.

Gafa comisă aici prin juxtapunerea lui Putin și Trump e echivalentă cu viclenia legionarilor din siajul georgeștilor de a pune un fals semn de egalitate între alegerea lui Trump și cea presupusă a putinistului Georgescu. Ambele semne de egalitate sunt absolut false.  

Același individ, care crede, evident, că ar combate Kremlinul, autoritarisme și dictaturi, când de fapt acționează, involuntar, în slujba lor, deraiază la fel de grav sugerând că Elon Musk ar fi echivalent cu ”Marele Frate” al lui Orwell, în speță cu marele Führer totalitar.

Așa se dezinformează și se discreditează nu doar adevărul, ci și democrația, alimentându-se revizionismul istoric de care se prevalează apoi mișcările și regimurile totalitare, de la cele islamiste la cele comuniste și de la Putin la cele legionare. Or, falsa acuză de putinism cu care Trump s-a confruntat din capul locului ca președinte, încă din 2016, nu-i va permite actualului președinte american să lase Ucraina să fie înghițită de Kremlin.

Va urma…