Din ”cer senin”, cum pretinde Der Spiegel? Ei, aș!

Era acolo, dar n-ați vrut să vedeți nenorocirea.

Pentru că mare parte din massmedia e complice la revoluția extremistă de stânga care a produs, în reacție la dictatura din pandemie și la alte forme de măsuri liberticide, revolta unei mari părți radicale și derapate a votului anti-sistem românesc.

Parte din presa occidentală, între care publicația germană Der Spiegel, care semnala victoria surprinzătoare în primul tur de scrutin a lui Călin Georgescu, se freacă la ochi și se uită spre Carpați și gurile Dunării, întrebându-se, uimită: de unde a mai apărut și această arătare?

”Din cer senin”, afirmă publicația hamburgheză. Măi, să fie. Din ”cer senin!?!” Să fim serioși. Vestul se confruntă de un deceniu cu provocări similare.

Uimirea multora pare justificată

Ajunge să citești câteva din ieșirile lui Călin Georgescu pentru ca să te apuce râsul homeric. Sau, după caz, să te crucești, să ai nevoie de aer, să iei cu lămâie, să te ciupești ca să te asiguri că nu visezi și să chemi ambulanța și cămașa de forță.

Iată doar o mostră de coșmar (dintr-o puzderie de probe de prostie ori de nebunie similare): ”Pentru mine este o mare onoare că n-am intrat în Schengen. Mă bucur că n-am intrat în Schengen”. Dixit vomitivul neocăpitan. Dar oare de ce să ne mirăm?

Nu vrea putinistul Georgescu, un simpatizant al Gărzii de Fier cu frecvente ieșiri antiamericane și antioccidentale, să vâre România în Rusia, (căreia pare că îi datorează, via fabrici de boți chineze, succesul electoral?)

De ce ar băga el România în Rusia?

Păi încotro s-o ia țara, sub el, chiar dacă Moscova nu i-ar fi dat vreodată vreo atenție, dacă la Vest îi displace?

Și ce-ar face România în Rusia? Pesemne, ce fac și ucrainenii anexați. Ar fi siliți să ia parte la războiul contra Ucrainei. Iată direcția în care visează să ne conducă ultranaționaliștii antisemiți, care apreciază și savurează, de altfel, alianța Moscovei cu Iranul islamist și se bucură euforic de succesul amicului de odinioară al lui Dan Puric.

Cele trei țări s-au specializat în ultimii ani pe război hibrid, prin rețele, ca și de imixtiuni cibernetice în procese electorale din est și din vest, din Moldova, până în SUA.

Nefăcutele serviciilor. Și un candidat ”anti-sistem” din inima sistemului

De altfel, SRI-Iohannis, cel mai mare vinovat pentru meteorica făcătură extremistă de dreapta a sistemului (că numai antisistem nu e el, de fapt) a confirmat că ”există ferme de troli, boți și conturi false în România”. Există ”dezinformare orchestrată de actori externi” (n-ar zice ei Rusia pentru nimic în lume, cum nu voiau securiștii să-i rostească numele lui Voldemort) – dar serviciul secret păstorit cândva de Hellwig minte de îngheață apele de vreme ce afirmă sfruntat că amploarea fenomenului n-ar ”pune în pericol siguranța națională”.

Să moară ei că ”n-ar pune”?

Ce complicitate există la nivelul poliției și serviciilor secrete române (ieșite de Securitate, cea fondată de NKVD-KGB, al cărei șef a fost Vladimir Putin) cu un extremist precum Călin Georgescu? 

Jurnalistul Cătălin Tolontan semnala că, la nivel de țară, ”Călin Georgescu a manipulat alegerile…pe Tik Tok, Instagram, YouTube, iar poliția a bătut la ușa unei pensionare pentru un mesaj pe Facebook”. Tolontan se întreba, pe drept, ”de ce nu demisionează șefii militari ai SRI, SIE și Poliției după ce au ratat un asemenea fenomen?” În cauză ar fi, potrivit lui, generalii SRI Răzvan Ionescu și Adrian Ciocârlan, care erau în funcție și în 2021, când jurnalista Diana Meseșan și-a publicat investigația despre Călin Georgescu, semnalând promovarea lui de către ”vectori de la Rareș Bogdan la Dan Puric”.

Pentru ca să-i ajute pe ofițerii de intelligence pe care se bazeză și NATO să se dumirească, profesorul Adrian Papahagi scrie cuvinte edificatoare despre filiația securistă a neolegionarului.

Profesorul clujean îi jalonează drumul lui C.G. în sistemul securist după cum urmează: ”kaghebistul Gorbaciov și-a pus mâinile pe kaghebistul Iliescu, care și-a pus mâinile pe securistul Sergiu Celac (traducătorul de engleză al lui Ceaușescu, ministru de externe sub Iliescu), care și-a pus mâinile pe fiul generalului de securitate Geoană și l-a băgat în MAE, care și-a pus mâinile pe securistul Călin Georgescu (adus de Geoană în MAE în calitate de consilier personal…și tot așa. Georgescu e produs pur al Securității, și probabil securiștii noștri, în “rezervă” (dar hiperactivi) sau, mă tem, și activi, l-au umflat așa. Ca pe AUR, care tot așa a apărut, sub radar, peste noapte, exact cu aceleași metode…De acolo vine tot răul României. Securiștii ne țin încă legați de Moscova și de România lui Ceaușescu. De 35 de ani ne târâim fiindcă n-am scăpat de acest glod lipicios, care ne îngreunează mersul. Fără ei, am zburda”, notează Papahagi pe Facebook.

Și Emilia Șercan face utile exerciții de memorie în Pressone și scrie: ”în anumite „grupuri de reflecție” – formate din oameni din Securitatea ceaușistă, trecuți și prin serviciile secrete înființate după ’90, oameni din politică, dar și din zona academică – se discuta despre „necesitatea apariției” unui astfel de partid care să fie supapa…unei părți semnificative a electoratului. Acest partid de sorginte naționalist-eurosceptică, suveranistă era gândit să apară pentru alegerile din 2016, îmi spunea aceeași persoană, de la care am auzit pentru prima dată despre Călin Georgescu, pe care mi-a sugerat să îl urmăresc. Și am început să o fac. La scurt timp după acest moment, Călin Georgescu împreună cu Dan Puric lansa Mișcarea Motivația România”, al cărei manifest începea cu ”suntem un grup de persoane de profesii şi cu preocupări diferite, unite prin credinţa în Hristos şi dragostea de neam şi ţară…”Atunci ”numele lui Călin Georgescu era deja vehiculat în timpul alegerilor sau al crizelor guvernamentale ca posibil premier, deși până să intre în AUR-ul lui George Simion, în 2020, nu avea vreun partid în spate. Avea, însă, susținerea unor ”grupuri de reflecție” ticsite de rezerviști naționaliști din serviciile secrete, unii camuflați în foști diplomați, bine conectați prin legături politice și financiare la vârful politicii românești”.

Totuși, președintele Klaus Iohannis pretindea luni, ”că n-ar fi primit informări” de la serviciile secrete despre ”existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale”, nici despre „ingerințe externe în procesul electoral” și nici despre un ”mod de promovare […] pe anumite rețele de socializare, care să ridice suspiciuni”, notează Emilia Șercan.

Din două una: ori acești spioni și președintele căruia îi sunt subordonați sunt complet incapabili și incompetenți, încasând degeaba sume astronomice din banii munciți din greu de contribuabilii români, ori ne mint cu maximă nerușinare, complotând în contra României. Și împotriva Vestului. Pe scurt, nu din cer senin a apărut năpasta zisă Georgescu.

O presă prea puțin competentă, sau onestă, care nu vede decât pe un singur ochi. Și Klaus Iohannis

Semnalele lansate de ascensiunea electorală subită a unui potențial dictator de extracție legionară în România a uluit, deci, pe nedrept parte din presa occidentală.

Reacțiile doar parțial adecvate pericolului reprezentat de TikTok și de impunerea, de către rețeaua comunistă chineză, în primul tur al alegerilor prezidențiale, a acestui extremist, ales de mulți în semn de protest față de un sistem de care candidatul pare a aparține cu trup și suflet, deși pretinde, țanțoș, că n-ar face parte din el, sunt chiar de tot amuzante.  

Sau complet alăturea cu drumul. Cum sunt lacrimile vărsate de Der Spiegel în memoria celor 10 ani de președinție a lui Iohannis. Aflăm că plecarea lui de la Cotroceni nu i-ar supăra pe unii români, întrucât sasul sibian de la Cotroceni ar fi fost ”mai iubit în străinătate decât acasă”. În schimb, revista hamburgheză de stânga, crede că Iohannis ar fi fost ”un aliat de nădejde al comunității de valori occidentale”.

Am zâmbit amar. Cum să fie KlaUSL chiar așa cum zice Spiegel? Poate pentru că din aceste ”valori occidentale” nu i-a păsat decât de partea cu schiul, golful, somnul și vacanțele ? Poate pentru că Spiegel confundă aceste valori cu avioanele de lux, cu aruncatul paltoanelor pe automobile și docilitatea liderului serviciilor de la București în fața tripletei Merkel-Scholz-Macron? Dacă ar fi fost un aliat realmente ”de nădejde”, n-ar fi numit Iohannis de un an jumătate un șef de SRI capabil, de când Hellwig a plecat, poate forțat, poate nu, de la cârma serviciului secret intern?

Și n-ar fi stăruit președintele, atent cu imaginea României în lume, să se rezolve în sens pro-occidental nu doar vacanța de la SRI, ci și dosarul penal împotriva lui Călin Georgescu, rămas nejudecat deși a făcut apologia legionarismului, a lui Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu, asasini în masă descriși de el ca ”eroi”?

Nu e de mirare că ”Spiegel” nu vede bine în oglinda lui retrovizoare și nu înțelege întorsătura pasămite subită din alegerile românești. În schimb, publicația germană, acuzată cândva de ”antiamericanism” de către fostul ambasador al SUA la Berlin, Richard Grenell, după publicarea unor reportaje progresiste inventate despre americani ”de dreapta”, se arată surprins de ”antiamericanismul deschis și general, vădit savurat de mulți români”, al lui Georgescu.

Alte voci occidentale

Revista își pune însă, în final, o întrebare pe drept îngrijorată cu privire la viitorul României: să preia în România ”puterea un candidat de tendință rusofilă, care jonglează cu expresii antisemite și minimalizări ale fascismului românesc? Primejdia e concretă”.

Sunt de acord. Este. Și înlăturarea ei va necesita o mobilizare enormă a electoratului român.

La rândul său, Volksstimme, din Magdeburg, călit de ascensiunea AFD, înscrie fenomenul ”din țara din Balcani” în seria lui continentală, întrucât România ar fi devenit scena unei ”alunecări spre dreapta aproape pan-europene”. Ziarul estgerman de stânga se miră, pentru că România a înregistrat anul trecut o creștere economică apreciabilă (pentru Germania) de 1,9%. Întrucât, din unghiul publicației progresiste, germane, sub Marcel Ciolacu țara ar fi progresat și în materie de protecție socială, ziarul consideră că lipsa de recunoștință care i s-a arătat premierului ar fi urmarea ”oboselii de război și a fricii populației după aproape 3 ani de război în Ucraina vecină” și a dorului de ”normalitate, care s-a extins în toată Europa”.

Când îi cauți cu lumânarea tovarăși noului tovarăș

Halal ”normalitate”, reprezentată de un candidat despre care și colegul lui din mișcarea zisă ”suveranistă”, Lazarus, mâna dreaptă a Dianei Șoșoacă, afirmă că e ”cam nebun”.

Apropo de nebunie. Tageszeitung, sare calul, punându-l pe Călin Georgescu lângă lideri de dreapta, dar democratici, precum Viktor Orban, Giorgia Meloni, Geert Wilders, Marine Le Pen și Herbert Kickl, pe care-i ziarul de stânga berlinez ăi aruncă in corpore în oala ”iliberală”, fără nuanțarea necesară. Nu știu ca vreunul din cei enumerați să fie ieșit în evidență cu declarații antisemite, antioccidentale sau neofasciste sadea.

Ziarul estgerman concede că această galerie de ”politicieni eurosceptici” e simptomatică și nu doar expresia ”protestului” politic și cere să nu fie minimalizată și să nu li se cedeze prin măsuri populiste, care le-ar ”accelera ascensiunea”.

Publicația americană Politico scoate în evidență semnalele de alarmă lansate în Vest de succesul electoral al (antioccidentalului) Călin Georgescu în primul tur al scrutinului prezidențial din România, o țară considerată până acum aliat central și esteuropean stabil și de nădejde în structurile europene și nordatlantice. Politico semnalează poziționarea anti-Kremlin a Elenei Lasconi, care contrastează cu a ”naționalistului de extremă dreapta”, Georgescu.

În Luxemburg, Tageblatt se apropie de adevăr, deplorând o campanie electorală derulată aproape exclusiv online, în care fondul, faptele și conținuturile dispar îndărătul formei, lozincilor și aparenței. The Guardian e alarmat de soarta Ucrainei, dacă Georgescu i s-ar alătura lui Viktor Orban, iar elvețianul Berner Zeitung de o președinție română care să-i pună UE și NATO problema (lipsei) unei baze stabile (românești) pentru ajutorarea Ucrainei.

Cum vrea demagogul Călin Georgescu să înșele vigilența românilor?

Într-o așa zisă ”conferință de presă” în care n-a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, extremistul făcea marți după-amiază declarații mieroase, menite să extragă capital electoral din frica de război a multor români. Afirmațiile sale pro-pace și anti-război amintesc istoricilor de epoca în care, sub comuniști și Ceaușesu, țara de sub cizma Moscovei neostoit ”lupta pentru pace”. (Războiul se făcea și atunci, exclusiv, împotriva românilor).

Pe stilul acuzațiilor Moscovei, (care culpabilizează Vestul fără încetare, atribuindu-i false intenții război cu Rusia) Georgescu a sugerat minciuna potrivit căreia Emilia Lasconi ar fi un produs al sistemului, care s-ar pregăti, chipurile, să transpună aceste intenții ale NATO, târând România în război. De parcă Lasconi n-ar fi adevăratulcandidat anti-sistem al acestor alegeri, de parcă nu Rusia ar fi început războiul și de parcă alianța NATO în frunte cu armata americană n-ar apăra România liberă actuală mai bine, decât a fost apărată țara vreodată.

Cine va cădea în capcana șarlatanului în scrutinul de balotaj? Nu știu, dar e sigur că nu va avea minte nici cât o găină.