Cât face armistițiul din Liban pentru Israel și Iran?

Cum vrea regimul de la Teheran să se salveze? Mimând că e de înțeles. Iată de ce Iranul a împins decapitata și masiv slăbita grupare Hezbollah să accepte o rușinoasă, dar numai parțială înfrângere în Liban. Așa că guvernul de la Beirut a semnat un armistițiu, aparent ”garantat” de SUA și de Franța, care salvează de anihilare resturile grupării teroriste șiite, libaneze, principalul interpus al Teheranului.

Înțelegerea stipulează, între altele, că cele două puteri occidentale vor supraveghea armistițiul și vor ”ajuta armată libaneză” să nu repete greșelile comise din 2006, când a dat chix efortul dezarmării Hezbollah.

Câți bani face acordul? Vai de mama lui. Dar și de israelienii care-i vor plăti prețul

Când i-am cerut premierului israelian, în octombrie 2023, demisia, pentru că, indiferent dacă avea să continue sau să oprească războiul nu mai avea opțiuni bune, orice decizie putând să-i fie luată în nume de rău, oricare ar fi fost ea, nu cotizam la ceea ce am numit ”religia anti-Netanyahu”. Pur și simplu prevedeam situații, precum aceea care s-a ivit acum. Când armistițiul convenit cu Libanul, de fapt cu Iranul, prin intermediul Hezbollah și a mediatorilor americani, se arată a fi cum nu se poate mai fragil, mai problematic, mai controversat și chiar pernicios.

Cum a fost obținut armistițiul din Liban? De ce? La ce va duce? Și cu ce preț?

Iată întrebări pe care avem a ni le pune în prima zi a intrării lui în vigoare. Care e și prima a încălcării lui de către Hezbollah. Teroriștii au revenit în sate interzise de acord, obligând IDF să tragă focuri de avertisment și să iște o ceartă intra-israeliană, privind autoritatea competentă să constate violarea înțelegerii: Statul Major (de stânga)? Sau ministrul apărării (de dreapta)?

Iranul e clar de ce a acceptat ca Hezbollah să renunțe la lupta armată. Decapitată, miliția teroristă, libaneză, nu mai e decât umbra ei. Ar fi dispărut, din Liban, complet, dacă războiul continua. Și ar fi pus Teheranul într-o situație imposibilă față de administrația Trump. Așa că încearcă să salveze ce mai era de salvat.

Cele 3 motive ale lui Netanyahu de a încheia prezentul armistițiu, care n-ar face, de fapt, potrivit unor dregători de dreapta, nici cât un scuipat, ar fi,

1.) mutarea prioritară a atenției israeliene spre rezolvarea problemei iraniene,

2.) refacerea trupelor obosite și a arsenalului israelian, golit de război, precum și,

3.) izolarea Hamas, întru recuperarea ostaticilor.

Factorul mandatelor de arestare ale CPI

Știrile din ultimele ore, care indică anularea subită, pro-Netanyahu, a intențiilor declarate ale unor state occidentale ca Franța, sau Australia, de executare ale mandatelor de arestare ale CPI, precum și includerea Parisului între patronii prezentului armistițiu libanez indică însă cu totul altceva. Și anume un al patrulea motiv. În Israel se speculează, nu fără temei, că acordul de armistițiu în Liban ar fi fost aprobat de Netanyahu în schimbul concesiilor unor puteri apusene care au promis că nu vor da curs mandatelor de arestare emise pe numele premierului și al fostului său ministru al apărării, Gallant, de procurorul incompetent, extremist și/sau antisemit al CPI, Khan.

Cel din urmă, ajutoarele sale și judecătorii de la CPI se vor confrunta cu riscul unor aspre sancțiuni, de îndată ce va trece la putere Trump. Dar până atunci? Mandatele există și își pot face efectul extrem de supărător nu doar pentru Netanyahu și Gallant, ci pentru statul evreu și oricine deplânge, pe drept, delegitimarea dementă, extremistă și iresponsabilă, de către CPI, a Israelului și a luptei democrațiilor împotriva terorismului islamist.

Pe de altă parte, mandatele cu pricina n-ar trebui să joace nici cel mai vag rol în tranșarea dilemei politico-militare cu privire la adoptarea sau respingerea armistițiului din Liban.

Iată de ce ar fi fost bine ca Netanyahu să facă pasul în spate. Ceea ce n-ar fi schimbat însă, esențial, datele problemei. Religia anti-Netanyahu (care pretinde, la stânga spectrului politic stângist și antisemit, că ajunge să fie înlăturat șeful executivului de la Ierusalim, pentru ca toate problemele lumii să se rezolve automat)) n-a apărut pentru că premierul ales democratic al Israelului ar fi lesne demonizabil. S-a ivit pentru că Netanyahu s-a priceput să conducă foarte eficient eforturile de supraviețuire a statului evreu, care e obiectul urii antisemite globale.

Termenii acordului și perspectivele lui din unghi israelian

În ce privește armistițiul, acordul oferă, teoretic, libertate de acțiune Israelului în Țara Cedrilor, la sud de râul Litani. Înțelegerea, pe 60 de zile, mai prevede dezarmarea Hezbollah (de către o armată libaneză inexistentă) și dreptul statului evreu de a-i împiedica reînarmarea.

Dar nu se va întâmpla oare ce s-a petrecut și după rezoluția ONU 1701, care prevedea, în 2006, aceeași dezarmare, care nu doar că n-a avut loc, dar a fost urmată de o înarmare până în dinți a teroriștilor, sub ochii și cu complicitatea trupelor UNIFIL, căști albastre care îi păzesc mai degrabă pe interpușii extremiști ai Iranului, decât pe civilii democrației israeliene agresate de ucigașii Teheranului prin intermediul miliției lor libaneze?

Ba bine că nu. Dreapta israeliană a criticat pe drept acordul, care le oferă teroriștilor Hezbollah o nesperată și nemeritată gură de aer, într-un moment în care fundamentaliștii islamiști, șiiți, erau disperați și puteau fi învinși. Unul din miniștri, Bețalel Smotrich, l-a calificat ca fiind de mai puțină valoare decât hârtia pe care e scris. Înțelegerea, se spune de cealaltă parte a baricadei, ar permite Israelului să-și regândească situația și poziția, semnalizând Comunității Internaționale că e gata să încheie o înțelegere negociată.

Ceea ce, pentru israelienii periclitați de genocid din nordul țării, e un bla bla care nu-i calmează și nu le conferă nicio încredere după experiența ultimilor 20 de ani.

Implicații internaționale

Nici sperata reobținere de sprijin internațional nu pare mai mult decât o Fata Morgana. Acest sprijin va depinde, în realitate, de o victorie clară și categorică a statului evreu, de o refacere din temelii a structurilor de putere, politice și instituționale libaneze, de o restructurare de durată în Gaza, care să demonstreze înfrângerea Hamas.

Și, mai ales, va depinde de debarcarea regimului iranian. Pentru că acest regim e adevăratul patron al războaielor teroriste declanșate împotriva Israelului, regional și global, întru schiumbarea, cot la cot cu Rusia și China, a ordinii mondiale.

Dar până la debarcarea acestui regim. islamist, trebui să i se extragă dinții și măselele. Cea mai asiduu folosită se numește Hezbollah. Care încearcă, după decapitarea și masiva ei anemiere, să se salveze. Or, orice suspendare a extracției dentare nu e altceva decât amânarea aplanării crizei și a unei noi runde a războiului.

Chiar dacă armistițiul iscă masive controverse în Israel, chiar dacă n-are cum să fie pus în aplicare de o armată libaneză fantomă, chiar dacă nu va duce la repatrierea pealte 60 de zile a celor 60.000 de israelieni locuind în nordul statului evreu, evacuați din cauza tirului Hezbollah, cum a sugerat până și Netanyahu că știe: armistițiul actual, deja încălcat, are o valoare limitată dar și, teoretic, șanse să se prefacă într-un aranjament durabil.

Pentru că în ecuația păcii în regiune, cărțile s-au redistribuit în favoarea statului evreu, prin faptele de arme israeliene și, mai ales, prin alegerea noii administrații americane, ale cărei efecte au început să se facă simțite în regiune încă de pe acum: teroriștii preferă să încheie sub Biden ceea ce Trump, aproape în mod cert, le-ar refuza sau nu le-ar acorda așa.

Chintesența chestiunii

Dar problema cheie nu e, cum cred unii, un alt armistițiu în Gaza. Sau recunoașterea unui stat palestinian. Ci Iranul ayatolahilor, care nu întâmplător a salutat, ca și Turcia islamistă, acordul cu Libanul, precum și complicitatea extremei stângi occidentale cu islamismul.

Pentru că ambele regimuri, de la Teheran și de la Ankara, se pregătesc pentru accesul la Casa Albă al președintelui ales și știu că nu vor mai beneficia de ochi închiși, complice, din partea conducerii de dreapta a superputerii americane.

Iranul se reorientează, semnalizând, ca atare, o inexistentă apetență iraniană pentru negocieri și compromis, în speranța că va scăpa de ”regime change”. Și de un bombardament care să-i pulverizeze facilitățile petroliere, nucleare și militare.

Pentru Iran, Israel și Statele Unite se apropie inexorabil clipa adevărului. Din două, una: se va proceda la distrugerea toxicului regim islamist, aflat la originea atâtor bătăi de cap pentru Vest?

Sau va prevala comoditatea, lașitatea, calculul politicianist și nădejdea futilă în sancțiuni?

Inamicul mortal al Vestului nu e doar terorismul. Sau antisemitismul. Ci, pe lângă extremismul de stânga antiamerican, anticapitalist și antioccidental, ideologia islamistă, întărindu-i pe teroriști, antisemiți, anticapitaliști și maoiștii woke.

Or, a combate doctrina, este a-i desființa și baza materială. Și, nu în ultimul rând, statală. Și a-i lichida și aliații, și, firește, interpușii.

Pe scurt, armistițiul nu face, în principiu, doi bani, nici pentru locuitorii din nordul statului evreu, nici pentru statul israelian în genere, și nici pentru lupta anti-teroristă și anti-totalitară a democrațiilor.

La urma urmei, n-a durat nici câteva ore înainte să fie încălcat. Reacția stângii, documentată de o analiză a CNN? Să dea vina pe statul evreu. Căci, ”Israelul insistă să riposteze militar la orice încălcare a înțelegerii” (care prevede că Hezbollah nu va reveni la sud de râul Litani, la 40 de km de granița israeliană și că nu se va reînarma). Iar ”această insistență” (nu încălcarea termenilor armistițiului de către teroriști) e privită de analiștii progresiști de la CNN, ca ”de natură se reaprindă conflictul, periclitând eforturile diplomatice susținute de SUA”.

Singura lui scuză este că amână sancționarea guvernului israelian și confruntarea lui fără mănuși cu o administrație americană care, în cele două luni restante la putere, ar putea fi dornică să se răzbune și să pedepsească, la pachet cu reținerea de arme ale SUA, deplânsă de un premier considerat la Washington recalcitrant, nu Iranul, ci un stat evreu care înfurie la culme stânga progresistă. Dar numărătoarea inversă a început. Nu mai sunt nici 60 de zile.