La moartea lui Sinwar: bucurie mare. Și aproape tot atâta îngrijorare

E abia începutul sfârșitului Hamas. Un început de foarte bun augur. Atenție însă mare la acțiuni de răzbunare!

”Nu te bucura de căderea dușmanului tău”. Sau cum s-a mai spus în Proverbe 24:17, ”nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău şi să nu ţi se veselească inima când se poticneşte el, ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă şi să-Şi întoarcă mânia de la el”.

Dar cum să nu se bucure mulți că s-a făcut, în fine, un pic de justiție, fix la începutul sărbătorii biblice, la capătul căreia, acum un an, șeful trupei teroriste Hamas masacra, prin slugile lui asasine, 1200 de oameni?

S-a confirmat pe bază de dantură și de amprente digitale că șeful Hamas, Sinwar, a fost ucis azi la Rafah, într-o ciocnire cu militari IDF. Împreună cu gorilele lui. Dintre care unul, profesor UNRWA, agenția ONU complice cu terorismul islamist.

Reiese că, în răspăr cu afirmațiile pacifist-împăciuitoriste, potrivit cărora un conflict cu teroriștii n-are soluție militară, că această rezolvare manu militari există. Și e bine-mersi, după cum s-a văzut la Rafah, în ruinile în care zăcea teroristul-șef.

La Rafah, unde vicepreședinta SUA, Kamala Harris, candidata stângii și a extremei stângi la președinția Americii, avertizase Israelul să nu cumva să intre. Că sunt civili care trebuie protejați. Israelul i-a protejat. Dar l-a și găsit și lichidat pe criminalul în masă căutat. Acum, în căutare de voturi independente, ale alegătorilor de centru și de dreapta, Harris a salutat uciderea asasinului nu doar de evrei și israelieni, ci și de americani. Dar limbajul ei corporal spunea contrariul celor articulate în declarația salutând uciderea șefului terorist. Spunea că nu se simte bine.

Pe Sinwar l-a răpus la Rafah un infanterist israelian recent încorporat, într-o acțiune IDF care nu fusese planificată ca atare.

Ce contează. Efectele uciderii șefului terorist contează.  

Ca întotdeauna în asemenea situații, edificiul terorist are toate șansele de a se prăbuși rapid într-o implozie după decapitarea lui.

Orice ierarhie totalitară se clatină puternic după o asemenea lovitură, una cu atât mai puternică, desigur, cu cât urmează eliminării lui Mohamed Deif, adjunctul lui Sinwar, ca și a lui Ismail Haniyeh, fostul șef politic al liderului militar al Hamas, Sinwar. Demoralizarea face ravagii.

Ce va urma, probabil, în Gaza, e ceea ce s-a întâmplat în Germania la finele primului război mondial și în România, imediat după uciderea „Căpitanului” și după debarcarea lui Ceaușescu: au loc, probabil, după dezmeticirea din șocul eliminării legendarei căpetenii, crude lupte intestine pentru putere, asasinate, dezertări, treceri cu arme și bagaje în tabăra învingătoare, israeliană.

E, cu siguranță, cum a sugerat și premierul israelian, Netanyahu, începutul sfârșitului. Terorismul islamist din Gaza și Liban, unde a avut loc o decapitare anti-teroristă similară, probabil chiar mai dureroasă pentru corpul emasculat al Hezbollah, decât lovitura sistematică, aplicată de un an grupării Hamas, trece prin momente grele. Posibil finale. Dar acest sfârșit ar putea dura mult.

Mai ales dacă, așa cum e probabil, suflarea teroristă și pro-teroristă globală se va mobiliza nu doar în operațiuni antisemite de răzbunare, foarte posibil sângeroase, ci și în exercitarea de presiuni politice pentru izolarea și mai puternică, decât acum, a Israelului.

Ceea ce nu înseamnă că ar trebui suprimată orice bucurie. Și întrucât ni se interzice să ne bucurăm de căderea dușmanului nostru, avem alt prilej de mare încântare, fericire și desfătare: priveliștea îndoliată a internaționalei comuniste, pardon, antisemite. Și islamist-teroriste.

Cernită, adânc îndurerată și neconsolată, această internațională a uitat, cu siguranță, să mai împartă dulciuri, cum făcea de obicei, spre a sărbători că teroriștii genocidari ai lui Sinwar mai masacraseră o familie de evrei, cu tot cu bunicii și bebelușii ei.