Situațiunea după eliminarea lui Nasrallah

Informațiile pe care le primiți prin intermediul acestui blog absolut independent presupun depunerea unui mare efort ziaristic. Ca informațiile să vă fie livrate la timp, curate și interpretate corect, e nevoie de un amplu, laborios și deloc lesnicios proces de verificare, de gândire, de analiză și de sinteză. Contribuiți la supraviețuirea acestui jurnalism independent, de care puteți profita zilnic, la distanță de un mediu jurnalistic altminteri toxic, inundat de propagandă, în care surse libere și neatârnate ca acest blog au devenit o raritate. Aveți la dispoziție un buton de donații! Contează orice sprijin!

Înainte de a examina recordul stabilit de Israel în cea mai rapidă decapitare a unei grupări teroriste din istorie, ne întrebăm: Care e proba că un om al lui D-zeu e cu adevărat ce se pretinde?

Potrivit Deuteronomului, proba verității proorocului e simplă. Predicțiile lui trebuie să se împlinească. Dacă nu, mincinos și impostor este.

Impostorul și poporul său

Liderul fundamentalist al Iranului teocratic, ayatolahul Khamenei, e un dictator care se dă om al lui D-zeu. Zilele trecute afirmase textual că ”Hezbollah e învingător” (în confruntarea cu Israelul) – după eliminarea unei bune părți din teroriștii interpuși ai Iranului în Liban, prin explozii de pagere și emițătoare radio.

Acum, impostorul plânge în pumni și face în pantaloni. Khamenei știe că ar putea fi următorul. În acest caz s-ar bucura mult poporul său schingiuit de poliția lui politică și de Gardienii Revoluției islamice.

Tot acum, acest popor cântă și dansează, alături de israelieni, de evreii de pretutindeni și de toți musulmanii moderați din lume pe care Nasrallah și Hezbollah i-au prigonit și terorizat în Liban, în ultimele trei decenii: alături de arabi suniți și de unii șiiți, care nu s-au lăsat orbiți de noul antisemitism. Și bineînțeles, de creștinii maroniți cărora le-a furat țara și de druzii cărora Nasrallah le-a omorât recent copii pe un teren de fotbal din Podișul Golan.

Dar noi, românii, cu cine votăm?

E normal? Desigur. Dar ”pe noi românii?”Ce ne interesează?”, exclamă antisemiții de strânsură dintre Dunăre și Carpați, care și-au pus speranțele în terorismul islamist și le piere în zare corabia. Și li se îngroapă ultima nădejde, după ce în antrepriza genocidului anti-evreiesc au eșuat și legionarii, și naziștii. Și staliniștii. Șialții, înaintea lor.

Se întreabă Cristian Pătrășconiu: ”ce e totuși bizar și mai ales dezgustător când vezi câți ”creștini” de la noi -poate că e mai bine să le spunem ”cretini”? – deplâng moartea liderului Hezbollah. Cine nu știe și mai ales cine nu vrea să știe ce au făcut Hezbollah creștinilor din Liban, poate că ar trebui măcar să tacă.”

Păi cum să tacă, de vreme ce le pare că le arde șandramaua? Altfel, Pătrășconiu are mare dreptate. E de tot bizar.

Li se poate răspunde simplu nedumeririlor românilor perplecși, care, fără să fie antisemiți, pro-teroriști sau islamiști, nu mai știu ce să creadă: eliminarea unui șef terorist, islamist, ca Nasrallah e o veste minunată pentru tot globul, deci și pentru români. Căci lumea lipsită de un terorist e în sine mai bună. Și mai sigură.

Și cu atât mai mult când e lipsită de un lider măcelar și genocidar. La urma urmei, ”Nasrallah era inima și motorul central al axei iraniene a răului”, a spus premierul Netanyahu într-o alocuțiune dedicată eliminării șefului grupării teroriste, islamiste, șiite, libaneze, Hezbollah, o organizație interpusă a Iranului. Premierul a amintit de vechea înțelepciune autorizând legitima apărare: ”dacă vine cineva să te omoare, ridică-te și ucide-l înainte de a putea s-o facă el”. Nasrallah nu era doar o marionetă a Iranului, uneori era păpușarul care manipula Iranul, a mai precizat Netanyahu.

Încât vestea uciderii lui de către israelieni, cu o lovitură chirurgicală, e cu atât mai bună, cu cât a fost lichidat un mare dușman nu doar al Israelului, ci și al SUA și al occidentului în genere, aliații principali, din NATO, ai României. Unul carismatic, care, după 32 de ani la cârma grupării lui teroriste, va fi foarte greu de înlocuit.

Doar inșii loviți de cecitatea tipică antisemitului visceral nu văd binele care li s-a făcut și lor și întregii Europe, și lumii libere prin lichidarea lui Nasrallah și, în răstimp record de numai câteva ore, a primilor doi succesori ai săi.

Alte reacții internaționale

Dar antisemiții României numai izolați nu sunt. Arama pe față și-o dau și alții, la case mai mari. În primul rând Rusia lui Putin (aliatul Iranului și Chinei comuniste) precum și Turcia islamistă a lui Erdogan. Moscova a condamnat, prin Serghei Lavrov, ”asasinatul politic” căruia i-a căzut ”victimă” teroristul șef Nasrallah. Iar liderul islamist de la Ankara, Erdogan, a ridicat uciderea jihadistului la rang de ”genocid în Liban”, pe care l-ar comite chipurile Israelul. Al cărui premier le-a spus libanezilor din capul locului că statul evreu nu e în război cu ei, ci cu niște teroriști.

Nemții iudeofobi și antiamericani, mai subtili, nu varsă în public lacrimi amare după cel care a fost Nasrallah, știind că nu e tocmai de bonton să ții doliu după un terorist, un exterminator, genocidar și antisemit. Dar nu puțini se arată extrem de alertați, ca și China comunistă, de ”instabilitatea” care ar amenința chipurile, acum, Libanul, Israelul și întreaga regiune.

Ca și cum zona ar fi fost mai stabilă când șeful terorist al Hezbollah o destabiliza la ordinul Iranului, trimițând zilnic, de un an aproape încheiat, mii de bombe, drone și rachete, ca să omoare civili și militari israelieni.

Or, așa înfățișează chestiunea și situațiunea prietenii lui Khamenei și ai teroriștilor săi islamiști. Franța a cerut încetarea imediată a atacurilor aeriene israeliene asupra Libanului și-a anunțat că se opune oricărei operațiuni terestre în Țara Cedrilor.

Păi cum să nu se opună, dacă o asemenea operațiune terestră ar putea, cu Hezbollah decapitat, să ducă la nimicirea completă a unei grupări teroriste, islamiste? Cine să mai combată pe viitor statul evreu, unanim detestat de extrema stângă franceză și de islamiștii cu care s-a aliat ea?

Nu mai puțin caracteristică e reacția șefului ONU, o organizație mondială devenită hub antisemit și pro-terorist. Liderul ONU, Guterres, se arată neconsolat. El s-a declarat ”grav îngrijorat de escaladarea dramatică a evenimentelor din Beirut din ultimele 24 de ore. Acest ciclu al violenței trebuie să se oprească acum. Toate părțile trebuie să facă un pas înapoi din buza prăpastia”.

Despre care ”ciclu al violenței” vorbește acest rătăcit în propaganda terorii islamiste cu titlul de secretar general al ONU? Despre ”ciclul violenței” care nu exista la 6 octombrie 2023, dar a început să se învârte a doua zi, ”grație” între altele teroriștilor Hamas din agenția sa, numită UNRWA, iar apoi, după altă zi, de jihadiștii Hezbollah?

Și de ce oare îl îngrijorează de liderul ONU moartea unui lider terorist? Ce a făcut el în ultimii 18 ani, în care Nasrallah și-a bătut joc cum a vrut de rezoluția 1701, prin care ONU se obliga, în 2006, nota bene, să dezarmeze cu ajutorul UNIFIL gruparea lui teroristă din sudul Libanului? Iar organizația mondială și Guterres au omis să respecte această decizie a Națiunilor Unite? De ce se arată neconsolat șeful ONU dacă statul evreu, o democrație liberală, întreprinde ceea ce el și organizația pe care infect o conduce au nesocotit și neglijat, slujind teocrației iraniene?

Are dreptate fostul ministru al apărării moldovean, Anatol Șalaru să se întrebe: pe când intră ”ONU în doliu național”?

Perspective

Nu, Hezbollah nu e o ”miliție” un grup de ”militanți” sau un ”partid”, cum edulcorant îi spun împăciuitoriștii și pro-teroriștii din Vest unei găști de asasini cruzi și fanatici, înarmați până în dinți. E o grupare teroristă, interpusă a Iranului.

Decapitarea ei încă nu a nimicit-o, pentru că hidrei îi cresc rapid noi capete, dacă e lăsată să și le crească. Dacă nu, nu.

Dar nici departe de anihilarea completă nu e. Iar Iranul și interpușii regimului de la Teheran au fost infiltrați adânc și loviți din greu de eliminarea lui Nasrallah. Nu puțini extremiști se vor întreba de acum încolo dacă e înțelept să mai asculte de ordinele iraniene sau să mai mizeze pe protecția Teheranului, cât timp israelienii i-au penetrat până la cotor. Pe bună dreptate: dacă nici pe liderul Hamas, Hanyieh, și nici pe cel al Hezbollah nu i-a putut apăra regimul iranian de lichidare, cât mai valorează puterea lui Khamenei?

Trădările și de acum încolo se vor ține lanț.

Israelul arată că știe ce are de făcut, în ciuda israelienilor care se tem de un război nesfârșit. Finalul lui Nasrallah și al succesorilor lui, urmând exploziilor de pagere, demonstrează că oștirea de care israelienilor le era cea mai mare frică în ultimele două decenii e un cojoc de care guvernul Netanyahu are ac.

Pe scurt, nu e o armată fără de sfârșit. Nu e cazul să-i dăm sfaturi Israelului cum s-o termine, ci să-i dorim din inimă să continue în acest ritm și în Gaza, și în Yemen, și în Siria, Irak și, mai ales, Iran, oriunde se mai găsesc teroriști islamiști, precum și patronii lor. Până când dispariția hidrei va face inutile noi decapitări.