De când e Biden la cârma SUA, iar descurajarea tiraniilor belicoase și a teroriștilor islamiști a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, stimulându-se din răsputeri dictaturile și extremismul islamic, nimic, dar absolut nimic nu le mai iese occidentalilor.
Nici economic. Nici militar. Nici psihologic.
Iar de suferit au de suferit acum și chinezii. Nu doar cei din China comunistă, ci mai ales milioanele de taiwanezi iubitori de pace și de libertate, care au sfidat regimul totalitar al genocidarului dictator Xi și l-au ales recent, liber și corect, pe președintele taiwanez Lai, calificat de propaganda comunistă drept ”separatist periculos”.
Ce vrea Xi la prima vedere?
China a ripostat, replicând opțiunii democratice taiwaneze printr-un zăngănit de arme fără precedent, materializat în manevre militare pe întreg întinsul arhipelagului taiwanez, în imediata apropiere și la doar o scuipătură distanță de coastele Chinei libere și neatârnate de comuniști.
Semnalul transmis Vestului din Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est e clar. China încearcă din răsputeri să-l intimideze și să-l scindeze.
Tentativa are și un substrat economic, devenit vizibil la întâlnirea actuală a G7 de la Stresa. Unde miniștrii economiei din grup au continuat cearta cu privire la taxele americane crescute și introducerea de vămi similare în Europa pe mărfurile subvenționate puternic ale Chinei comuniste. Ca și pe fondurile rusești de expropriat întru ajutorarea Ucrainei invadate de Putin. Janet Yellen, din SUA, vrea să convingă Europa să meargă mai departe în ambele chestiuni, decât vor europenii să meargă.
Disensiuni americano-europene pe marginea raporturilor cu China. Și cu aliatul ei, Rusia
Ministrul german al economiei, mai supus față de Rusia și China decât colega lui de peste ocean, a dat semne să nu vrea război economic cu China. Christian Linder, prezent la întâlnirea cu omologii săi din G7 s-a arătat la Stresa, în Italia, amator de frână de mână în chestiunea sancționării Chinei. Și a Rusiei.
Pe Lindner l-a deranjat decizia SUA de a corespunde intereselor electorale ale lui Biden și de a reacționa la protecționismul exacerbat și impertinent al Chinei comuniste, prin perceperea de taxe punitive pe mărfuri chineze, precum automobilele electrice. Lindner a admis, parcă scrâșnind din dinți, că trebuie reacționat la prețurile de dumping, dar a avertizat că, ”în războaiele comerciale, pierde toată lumea”.
Pare clar că șeful liberal al ministerului german al economiei și, totodată, liderul FDP, preferă, ca să nu piardă toată lumea, să piardă numai Occidentul. Și să câștige, prin urmare, China comunistă.
Care, simțindu-se încurajată de împăciuitorismul apusean, să-și investească apoi în mașinăria de război a Rusiei mare parte din profiturile incomensurabile, realizate din prostia sau corupția unor dregători europeni lași sau cumpărați la bucată sau en gros de comuniști.
În ce-l privește, Biden e în campanie electorală. Una în care stă execrabil, de vreme ce în ciuda proceselor cu care democrații l-au năpădit, îl conduce categoric challangerul republican, Trump. Între timp, președintele în exercițiu suferă de cel mai rău scor din istorie în materie de aprobare a bilanțului său politic și economic de către americani.
Așa că Biden are tot interesul să le semnalizeze concetățenilor săi că le-ar lua în serios interesele de a-și păstra măcar un rest din locurile muncă dispărute în America și reivite după relocație în China și de a nu permite subvenționatei industrii a Beijingului să continue să profite nerușinat de pe urma politicii economice a stângii occidentale. Realitatea e, din păcate alta.
Nici SUA nu vor un război economic cu China. Nu vor niciun fel de război. Cu niciun preț.
Or, semnalizarea slăbiciunii americane îi încurajează pe chinezi să apese pe accelerație. Să amenințe Taiwanul și Vestul. Și să acționeze pârghii de șantaj.
În ce-l privește, dacă președintelui i-ar fi păsat realmente de soarta locurilor de muncă industriale din SUA, n-ar fi așteptat o campanie electorală care-i merge rău, spre a ridica taxele vamale percepute pentru varii produse pe bază de planuri furate de chinezi de la occidentali, produse puternic subvenționate de și în China și apoi revândute Vestului. Biden nu și-ar fi acordat timp aproape 4 ani ca să încerce să convingă Europa să-l urmeze în această politică punitivă față de Beijing, știind că Bătrânul Continent n-o va face, pentru a nu periclita relațiile comerciale de pe urma cărora câștigă tot China dictatorului comunist Xi.
Și dacă America pierde pe tot terenul, atât pe fronturile deschise de tiranii și teroriști împotriva lumii libere în Ucraina și Israel, cât și în politicile economice dictate de regimul chinez, nu se vede de ce n-ar pierde și în alt domeniu. În speță, la capitolul utilizării fondurilor înghețate ale Rusiei pentru susținerea eforturilor militare și de reconstrucție ale Ucrainei. Europa se teme însă de Rusia și de pierderea propriilor averi din imperiul lui Putin și n-a acceptat, până acum, decât utilizarea profiturilor imense, de 2,5 miliarde anual) din sumele înghețate ale averilor oligarhiei ruse nu și confiscarea fondurilor însele.
Prima victimă a anemiei americane? Ucraina. A doua? Israelul. Urmează Taiwanul
Frica de tirani are urmări neplăcute de tot. Una din consecințe e zăngănitul de arme din Strâmtoarea Formosa, cei 180 de kilometri care despart China totalitară de Taiwanul liber.
Forţele navale americane sunt ”atente” la tot ce se întâmplă în spațiul indo-pacific şi ”iau foarte în serios responsabilitatea de a descuraja orice agresiune în regiune”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Flotei a 7-a americane.
Încântător! Problema e că, după dezastruoasa retragere americană din Afganistan și rateurile date în Ucraina, unde forțelor defensive Casa Albă le-a interzis, între altele, în mod iresponsabil, până acum, să folosească arme americane asupra unor obiective militare din Rusia, regimul comunist chinez n-are motive să creadă în pretinsa ”disuasiune” a SUA.
Încât, cum afirma Asahi Șimbun, un ziar nipon, ”avem a ne teme de o deteriorare în continuare a raporturilor Chinei cu Taiwanul”.
Avem a ne teme de ea cu atât mai mult, cu cât e greu de crezut că dictatura chineză n-ar vrea să profite din plin de poate ultimele luni de prezență ale lui Biden la cârma SUA, înaintea unei posibile rocade și a trecerii lui Donald Trump la pupitru. Așa că n-ar fi deloc exclus ca Xi să ordone o tentativă de invadare a Taiwanului.
Ceea ce ar deschide și al treilea front antioccidental, după cel din Ucraina și cel islamist, antisemit și anti-israelian.
Dar trebuie luată în serios o încercare de intimidare? Un zăngănit de arme? Nu chiar mereu. Dar cu siguranță, în acest caz. Pentru că liderii totalitari și genocidari instalați pe viață, ca Xi, stăruie de regulă să fie profeți și mesia. Hitler și-a anunțat repetat intenția de a-i extermina pe evrei. La fel ca aliații Rusiei și Chinei de la Teheran. Șefilor totalitari le place să proorocească viitorul, anunțând netrebniciile pe care au de gând să le comită, pentru ca apoi evenimentele să aibă loc, iar ei să supraliciteze și să profite, declarând, satisfăcuți: ”nu v-am spus eu? Eu ce v-am spus?”
Așa s-a comportat Hitler înainte de Holocaust și în timpul lui. Și Stalin, la fel, de pildă în predicția masacrului din rândul ”chiaburimii” ruse. Pe care ”tătuca” avea să-l ordone.
Singura justificare a tiranului chinez de a se eterniza la putere e mișcarea de tip hitlerist ”heim ins Reich”, deci invadarea și realipirea Taiwanului la imperiul comunist, care a înghițit și Hong Kongul, nivelându-i democrația în răspăr cu tratatele și cu dreptul internațional.
Xi a evocat în nenumărate rânduri mult râvnita anexare a unui popor care nu-l vrea și de pedepsire a ”secesionistului radical,” cum îi spune propaganda de la Beijing, președintelui ales al Taiwanului, Lai.
Iar dacă de Biden nu-i e frică, de cine să-i fie dictatorului chinez? De ce să se abțină de la a mușca din tort?
Doar dacă îl conving consilierii că zăngănitul său de arme e util în înfricoșarea și scindarea occidentalilor numai atâta timp cât amenințările militare cu invazia nu s-au materializat prin cotropirea Taiwanului, e posibil ca al treilea front antioccidental să nu se deschidă decât după alegeri americane soldate cu o improbabilă nouă victorie a stângii.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.