Viitorul războiului din Ucraina și Europa în fața unei opțiuni decisive

Plină de îndoială, de ură de sine și de planuri progresiste, elita americană l-a propulsat pe Joe Biden la cârma Americii în speranța că succesorul lui Donald Trump va reinaugura o eră a cooperării internaționale și a multilateralismului.

Această eră pare a se sfârși irevocabil, în aceste zile, în care Azerbaidjanul a dovedit, cu arme turcești, că poate rezolva unilateral, manu militari, un conflict vechi de peste trei decenii cu armenii, despre care progresiștii și realpoliticienii au tot afirmat că n-ar avea decât o soluție diplomatică. S-au înșelat.

Problema unor decidenți prea puțin capabili să se căiască și să se îndrepte

La fel cum s-au înșelat guvernanții și politologii occidentali, ca și serviciile lor secrete, în privința intențiilor reale ale Rusiei înainte și după succesivele cotropiri ale Ucrainei.

Mare parte din problemele actuale ale lumii țin de faptul că mai toți decidenții și-au păstrat funcțiile, pozițiile, influența și opțiunile politice de odinioară, deși ar fi fost nevoie de o schimbare radicală și de mare amploare.

Întrucât schimbarea n-a avut loc în proporțiile necesare, nu e de mirare că s-au înșelat și armenii, mizând pe ajutorul Rusiei. La fel cum se înșală, mai nou, unii politicieni polonezi de dreapta, care cred că apropiatul scrutin legislativ și teama de a pierde alegerile în fața stângii fără voturile țărănimii poloneze, le justifică populismul abject cu care au întins coarda până în punctul ruperii ei, ca să dea cu tifla Ucrainei și exporturilor ei de cereale.

Președintele Poloniei, Duda, a înțeles paguba pe care acest populism l-a iscat prestigiului Poloniei și cauzei securității ei amenințate de Rusia și apărate de Kiev, și a relativizat declarațiile iresponsabile ale premierului său. La mijloc ar fi fost o ”neînțelegere”, respectiv o comprehensiune deficitară a cuvintelor prim-ministrului Morawiecki. ”După părerea mea, premierul a vrut să spună că nu se va transfera în Ucraina armamentul pe care noi (polonezii) suntem pe cale să-l achiziționăm pentru modernizarea armatei poloneze”, a scăldat-o Duda postului tv N24.

Or, și el a greșit, (nu doar Zelenski, exacerbând conflictul, retoric, la ONU) cum greșește fatal, pe moment, aripa dreapta a partidului republican de peste ocean. Care ar vrea să înghețe ajutorul ce-i drept masiv, acordat de SUA Ucrainei, pentru că nu se întrevede victoria și ”un plan de pace”, după cum au semnalat observatorii politici occidentali, amintind că Joe Biden a cerut Congresului 24 de miliarde de dolari pentru Kiev, iar șansele ca forul legislativ să aprobe pachetul sunt vagi.

Ordinea mondială. Și un calcul sec al pericolelor față cu prețul eliminării lor

Acute sunt în schimb amenințările nu doar la adresa independenței Moldovei, care n-ar mai face nici cât o ceapă degerată, ci și asupra statelor NATO din proximitatea Ucrainei, ca republicile baltice, România și Polonia, dacă ordinea mondială, sfâșiată de agresiunea și invazia Rusiei și pusă semnul întrebării de ofensiva azeră, rămâne ferfeniță.

Iar ca să fie refăcută, această ordine mondială are nevoie de înfrângerea lui Vladimir Putin. Care-și freacă mâinile satisfăcut, observând divergențele fără precedent din Alianță. Una, în care Polonia îi certa pe drept cuvânt pe americani și pe nemți pentru reticența ajutorului lor militar furnizat Ucrainei, pentru ca acum să dea semne că ar vrea să se apere singură de Rusia. Cu militarii ruși prezenți la Lviv. Iar nu dincolo de granițele răsăritene ale Ucrainei. Ce imbecilitate odioasă!

Ordinea mondială nu se poate deci lipsi de solidaritatea statelor lumii libere. N-are trebuință însă de o Alianță Nord Atlantică făcând în pantaloni de frica Rusiei. Căci frica e un sfetnic rău. Sau de observatori defetiști, de care e doldora lumea elitei culturale și politice occidentale.

NATO, riscul războiului de uzură și opțiunea decisivă a Americii și Europei

Înțelegând într-un târziu că Putin nu va putea opri războiul, de care dictatorul de la Kremlin are nevoie ca să se mențină la putere și în viață, iar ucrainenii vor avea nevoie de mult timp și de resurse uriașe ca să obțină victoria, acești observatori poltroni, zgârciți sau izolaționiști ar vrea să se aranjeze cu situația, punând presiune pe Ucraina. Sau trădând-o.

Or, socoteala lor nu iese. Nu are cum. A abandona la greu Ucraina e a pierde grav. Din perspectiva ordinii mondiale, de care beneficiază și americanii, și aliații lor europeni, un triumf al Rusiei i-ar costa pe toți, în Vest, ochii din cap și teritorii multe, fiind cu siguranță mult mai scumpă, decât mai orice investiție, oricât de mare, în ajutorarea militară a Ucrainei.

Chiar dacă, după o eventuală victorie în Ucraina, Rusia n-ar ataca și încorpora, până la reîntărirea forțelor ei armate, decât Moldova, apariția unei mari zone de state eșuate și supuse asasinilor și traficanților Kremlinului la granița de răsărit a NATO și a Uniunii Europene ar fi o catastrofă pentru Bătrânul Continent și, prin extensie pentru întregul Vest.

E posibil ca publicația britanică The Economist să aibă dreptate, iar Kievul și Vestul să facă bine să se obișnuiască rapid cu gândul unui război de uzură, regândindu-și, pe termen lung, strategiile pentru cazul probabil al unei contraofensive lipsite de succesul decisiv sperat.

Săptămânalul londonez relevă importanța ca Ucraina să fie pusă în starea de a fi pregătită să reziste și acestui tip extrem de îndelungat de conflict de uzură, extrem de solicitant pentru o armată expusă oboselii și epuizării militarilor și resurselor ei în materie de arsenal și muniție, ca și pentru o economie și o populație civilă lipsite de o apărare antiaeriană adecvată.

Mai important însă, decât orice, ar fi ca dregătorii occidentali să înțeleagă în fine bine miza actualei confruntări cu Rusia, care privește NATO și statele pactului defensiv apusean în mod direct, de vreme ce, după cum au subliniat repetat oficialii de la Moscova, Rusia poartă, în fapt, război cu Alianța Nord-Atlantică, nu doar și nu atât cu Ucraina. Că acest război e, pe moment, doar hibrid și se manifestă mai ales cu drone explodând în România, e mai puțin important. Esențial, din unghi rusesc, este că Moscova a înfricoșat până peste poate Vestul.

Or, ar trebui să fie pe dos. Liderii occidentali ar trebui ei să-i înfricoșeze pe șefii militari ruși, avertizându-i credibil că se confruntă cu riscul unui război cu NATO pe care nu-l pot câștiga, a afirmat fostul șef al Alianței, lordul Robertson. ”Avem nevoie să ne păzim de frica de o escaladare rusă”, a precizat ex-liderul NATO, reliefând necesitatea de a li se explica responsabililor ruși că, dacă ”exagerează în Ucraina, un război real, nu fictiv cu Alianța Nord-Atlantică ar fi rezultatul exagerării, un război pe care ei știu că l-ar pierde.”

NATO, Polonia și Europa occidentală se află, ca și Statele Unite, în fața unei opțiuni decisive. Ori își respectă cuvântul și ”ajută Ucraina cât va fi nevoie”, ba și cu tot ce are nevoie, investind masiv și generos în victoria ei rapidă, clară și incontestabilă, ori vor plăti scump oalele sparte. Vor risca să curgă atunci mult sânge occidental, ce-ar fi putut fi salvat cu prețul celui ucrainean.

Dar cine va explica persuasiv situația (și opțiunea confruntându-le) unor societăți care, precum cea americană, au început să-și urască propriile valori și identitatea, și-au debusolat astfel simțul moral și, sub impactul relativismului progresist, și-au slăbit priza la realități și capacitatea de a admite adevărul?