Minciuna are picioare strâmbe, dar scurte nu par să fie. Într-o lume tot mai complexă, guvernanții de la București sau de aiurea profită din plin de naivitățile, ignoranța și fricile cetățenilor spre a le perpetua și spori confuzia, angoasa și perplexitățile.
Dronele rusești care au explodat în România sunt arme de război, nu jucării, sau un simplu ”accident” neglijabil, cum vor să acrediteze niște observatori cumpărați, ca să-i disculpe pe oficiali români și să sugereze că Rusia trebuie mângâiată blajin pe creștetul capului, în loc să se ia măsuri care s-o descurajeze.
Măsuri care, departe de a ”escalada” un conflict escaladat de ruși deja, să convingă Kremlinul că e mai bine să nu expedieze drone și rachete la granița română. Care e și frontiera NATO.
Ce-a făcut Rusia. Neintenționat?
Rusia a folosit drone, atacând teritoriul românesc. L-a atacat deliberat sau nu. Ar fi atacat involuntar România, doar dacă niște militari s-ar fi înșelat și ar fi dirijat dronele fără să vrea dincolo de granița ucraineană. Dar în acest caz, rușii ieșeau, își admiteau imediat greșeala, se scuzau și afirmau solemn că nu mai fac. Lucruri de la care, timp de multe zile, s-au abținut.
Așa cum se abțin să-și ceară scuze când testează cu avioane militare apărarea NATO, survolând (de regulă fără arme) spațiul aerian al statelor alianței sau spațiul lor de patrulare din proximitatea lui.
Reiese că Rusia a atacat deliberat teritoriul românesc, într-o formă aparent benignă, fără victime, pentru a testa terenul. Și pentru a vedea ce-și poate permite și ce nu, în raport cu strategia ei de intimidare a românilor și a NATO, fără să-și asume riscuri excesive cu privire la o ripostă dură și contramăsuri contondente. Rușii nu-i testează pe români de azi de ieri. Sătenii din Plauru (jud. Tulcea), localitatea în perimetrul căreia au căzut bucăți de dronă, au relatat jurnaliștilor de la HotNews.ro că au tot reclamat că le trec drone peste case, dar autoritățile române le-au transmis că ”nu văd bine”. (Sic!) Primele drone rusești le-au vâjâit pe la urechi la începutul lunii trecute: HotNews scrie: ”oamenii din Plauru au semnalat și la începutul lunii august că o dronă rusească a trecut pe teritoriul românesc. Ministerul Apărării Naționale spune că a verificat și nu a descoperit nimic”.…De parcă mărturiile sătenilor ar fi ”nimic”.
Prin urmare, la acest test rusesc, oficialii români au picat lamentabil. Au mințit sfruntat și restul națiunii, trei zile la rând. Au mințit deliberat poporul român și pe aliații din NATO, negând cu obstinație și prostie o știre dovedită și lesne verificabilă, transmisă de prietenii și partenerii ucraineni ai românilor și ai Vestului. Iar aceste minciuni au decredibilizat România.
Au făcut-o să arate ca o moluscă, o arătare lipsită de coloană vertebrală. Imagine care-i slăbește apărarea.
De ce-au mințit oficialii români?
De ce au plăsmuit o realitate imaginară și președintele Iohannis, și ministrul apărării, Tîlvăr, și ministra de externe, Luminița Odobescu? Nu e pe deplin clarificat, dar, dacă nu sunt în solda Rusiei și comit înaltă trădare, probabil din inepție, neglijență, lene, lașitate, cuplată cu neghiobia de a crede că nu vor deconta minciunile repetate, de vreme ce, între guvernanți, domnește mentalitatea ilustrată cândva de un lider pesedist.
Codrin Ștefănescu, vice-secretar general al partidului guvernamental PSD, fusese întrebat în vremea în care partidul său strâmba de zor legile justiției și codurile penale, spre a-i scuti pe hoți de pedepse, ”de ce guvernul Dăncilă va conține miniștri cu probleme penale”. Dregătorul cleptocrației dragniote răspunsese rapid și sec, dar cât se putea de onest: ”pentru că putem.”
Și acum, liderii de la București cred că pot. După trei zile de făcut România în repetate rânduri de rușine, ei continuă să dea din colț în colț, să discute în condițional-optativ atacul, să trimită la radio și tv politologi mincinoși și să efectueze laborioase anchete pe care ar fi trebuit să le demareze însă din capul locului. De ce se comportă atât de inadecvat? Fiindcă pot.
De ce, în fond, să nu poată, de vreme ce n-au provocat demonstrații de masă când au împărțit portofolii grase unor plagiatori, de la unii premieri, la varii miniștri de interne și ai apărării?
De vreme ce poporul nu le cere socoteală pentru pensiile speciale pe care le perpetuează, pentru incapacitatea României de a face dreptate victimelor Securității, Revoluției, Mineriadelor, femeilor ucise cu zile prin refuzul de a fi tratate de medici, sau celor omorâți pe străzi de beizadele sau de polițiști drogați și beți cu privilegii și drepturi speciale: de ce oare să creadă că n-ar putea? De ce să nu stăruie să rămână în funcții inși care ar fi trebuit de mult să demisioneze ori să fie obligați să plece, în frunte cu incompetentul și prea puțin credibilul președinte al României, Klaus Iohannis, un personaj tot mai caricatural?
Nefăcutele șefului statului și al CSAT. Și ale colegilor săi din Vest
Or, șeful statului nu s-a mulțumit să le spună românilor un neadevăr cras. A denaturat realitatea pe un ton de absolută siguranță de sine, deși misiunea lui principală e să le asigure cetățenilor securitatea, în legătură cu care, în loc să fie transparent, îi mințea semeț, sfidător și obraznic.
Dar la testul Rusiei au clacat, jalnic, și liderii americani și cel al NATO, Stoltenberg. Potrivit celui din urmă, ”NATO nu are niciun indiciu că fragmentele de dronă găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenționat lansat de Moscova împotriva României”. Să-l ajutăm pe Jens Stoltenberg, furnizându-i informația conținută în textul de față. În cazul unui accident, ”rușii ieșeau, își admiteau imediat greșelea, se scuzau și afirmau solemn că nu mai fac.”
Ceea ce nu s-a întâmplat. N-o știe și Stoltenberg? E căzut în cap? Defel. Nu știau americanii, grație sateliților, că dronele ruse au căzut și explodat în România? Nu ieșeau ei imediat să anunțe, cum au făcut altădată, că ucrainenii s-au înșelat? Nu lămureau instantaneu lumea, că fragmentele în cauză n-au picat în spațiul românesc?
Hai să fim serioși. Și de la NATO și de la americani, care sunt primus inter pares în Alianță, se așteaptă apărarea credibilă a aliaților. Dar în Vestul condus de o stângă smintită, neghioabă și lașă se suflă, ca și sub Obama și Merkel, în iaurt. Ca să nu se ”escaladeze”. Ca să nu se irite Rusia. Ca să i se caute, împăciuitorist, în coarne. În speranța că NATO, cu care Moscova se consideră în război, nu va fi atrasă în război. Guess what. A spus-o senatorul american John McCain în 2014, iar predicțiile sale s-au dovedit integral corecte. ”Frica Vestului ca nu cumva să provoace Rusia, provoacă Rusia” și o stimulează să-și extindă agresiunile. Tocmai impunitatea Moscovei, oferită aberant lui Putin, îl încurajează să atace. Ca să intimideze tot mai mult și mai rău.
Consecințe neplăcute. Sau fatale
În această atmosferă, în care guvernanții occidentali își proiectează permanent spre Rusia abulia, slăbiciunea și poltroneria, mulți cetățenii înnebunesc de spaimă, teamă și angoasă.
Ceea ce le sporește oamenilor de rând confuzia iscată de incapacitatea lor de a mai înțelege ce e voie și ce nu într-un drept internațional oricum destul de opac, pe care guvernanții și corul lor de sclavi din redacții nu le înțeleg nici ei, darmite să fie în stare să-l explice clar altora.
Așa se face că unii sunt prostiți de ideea, vehiculată de trollii ruși, că România n-ar avea dreptul să-și instaleze nici măcar sisteme de bruiaj anti-dronă, necum sisteme de rachetă antirachetă. sau să ia alte măsuri de apărare. Contrariul e adevărat. Era adevărat și înainte de războiul din Ucraina, dar cu atât mai mult acum. dimpotrivă, lipsa pregătirilor militare adecvate reprezintă o iresponsabilitate care vulnerabilizează țara grav.
Pe moment, dreptul internațional nu mai funcționează decât pentru o mică parte din omenire, din cauza impotenței ONU față cu agresiunea rusă și, mai ales, a deciziei Moscovei de a denunța sau încălca numeroase tratate și acorduri internaționale, la pachet cu violarea, de către regimul Putin, a inviolabilității frontierelor. Ceea ce a aruncat în aer ordinea mondială. Din aceasta din urmă a rămas intact între altele dreptul victimelor agresiunilor de a se apăra.
Dar e bine ca România să se apere? Nu escaladează conflictul? Defel. Un război declanșat și deja escaladat se stinge prin înfrângerea sau, dacă nu s-a intrat încă în război – cazul României și al statelor NATO – prin descurajarea agresorului, nu prin încurajarea lui de către victime care refuză să se apere.
Înseamnă că trebuia sau trebuie activat Articolul 5 al Tratatului NATO? Sau declarat război Rusiei? Nu. Nu neapărat, oricum. Dar înseamnă că trebuie dat un avertisment clar și ferm Rusiei că, dacă atacurile ei se repetă, e foarte posibil, chiar probabil să fie activat.
Cetățenii români n-au doar dreptul, ci și datoria, ca aliați în cadrul sistemului de securitate occidental, de a se apăra și de a lua toate măsurile necesare apărării teritoriului românesc. Iar România are misiunea de a proiecta o imagine a puterii, a voinței și a capacității de a se apăra. Căci altfel incidentele și ”accidentele” se vor înmulți. Nu va dura mult înainte să curgă sânge românesc. Iar românii să fie siliți să se apere.
Pentru ca să fie apărați plătesc românii impozite și întrețin un guvern cu bani grei, reclamați sever de fisc spre a fi învestiți, între altele, în armată, servicii secrete și poliție, iar nu pentru ca președintele să aibă un avion de lux cu care să facă escale la Sibiu, de unde s-o pe soție să plece în Extremul Orient, în vacanțe, concedii și, dacă doresc să se odihnească, într-o ”binemeritată” nouă rundă de vilegiatură.
Pare însă că Iohannis, deși e șeful CSAT, n-a aflat că are niște răspunderi cu privire la apărarea României pe care le-a încălcat când a mințit, amplificând neîncrederea în el însuși, în administrația statului al cărui șef e, ca și în instituțiile țării. Mefiență care grevează și mai rău eficiența apărării României.
Demisia, tovarășci!
Mai mult. Dacă Iohannis nu a întreprins rapid și nu va întreprinde nici ”pas cu pas” pașii necesari descurajării Rusiei, iar și-a încălcat și își va încălca și pe viitor datoria prezidențială. Și-o încalcă, ce-i drept, și șefii NATO și ai SUA, dacă, în loc să adopte demersurile necesare unei disuasiuni credibile, își tergiversează datoria de a lua poziție și se autodiscreditează colportând gogorița atacului neintenționat. Și ”accidental”.
Jens Stoltenberg își exercită funcția de șef al NATO pentru că a fost implorat să rămână la putere, întrucât europenii și americanii nu s-au putut înțelege, în iresponsabilitatea unora din țările conduse de stânga, asupra înlocuitorului său. E inutil să i se ceară demisia.
Căci el chiar voia să plece. Dar n-a fost lăsat.
În schimb, președintele României și consilierii săi nu mai au ce căuta în funcții, de vreme ce, în loc să-și îndeplinească sarcina defensivă, o compromit tot mai clar. Iar dacă șeful statului nu-și dă voluntar demisia, poate și trebuie să fie suspendat, chiar dacă nici înlocuitorul lui eventual, generalul Ciucă, nu are cum să inspire cine știe ce mare încredere. Pare a fi, totuși, răul mai mic.
Rămâne de văzut cum se vor comporta acești oficiali după încheierea anchetei cerute într-un târziu de președinte. N-avem însă motive de optimism. Acolo unde au greșit voluntar, vor mai greși, probabil. Tot voluntar. Iar acolo unde au gafat, vor mai gafa, căci ”pot”. Și pe urmă: nu pot altfel.
Excelent domnule Iancu! Felicitari!
Off topic dar nu chiar Dom Iancu.
Entitati private-si baga nasul in razboiul asta. Musk a oprit Starlincul deasupra Crimeiei cand (si cum ma intreb) a aflat de un plan de atac asupra portului militar din Sevastopol cu drone ghidate prin satelit.
Dronele turcesti; alt exemplu.
Alta entitate privata, deja foarte mediatizata e Wagner. De cealalta parte a baricadei.
Devine foarte complicat.
Numai bine.
Lăcomia strică omenia. Să-i fie rușine lui Musk. Dar a fost el mult mai prost decât serviciul secret american care era sigur că putin învinge în trei zile?