Lui Joe Biden îi place tot ce-i frumos. Tot ce i se pare lui frumos. Luxul? Oricum. Automobilele sport la prețuri de la 100.000 de dolari în sus? Cum să nu? Nevestele și fetele altora? Desigur. Pune sistematic mâna, lubric, unde nu-i e locul, mângâind indecent soțiile subalternilor săi. Ori pe fetele lor. De pildă pe Gail Huff Brown, soția senatorului Scott Brown din Massachusetts. Pe Stephanie Carter, soția fostului șef al Pentagonului, Ash Carter. Sau pe actrița Eva Longoria.
Biden mai are și alte slăbiciuni. Fac parte dintre ele banii încasați de fiul său pe bază de trafic de influență cu numele prezidențial al tăticului? Așa pare, bineînțeles!
Dacă Joe Biden ar fi o simplă persoană particulară n-ar fi, poate o problemă uriașă. Dar omul conduce ca vai de el nu doar familia sa și Statele Unite, ci întreaga lume.
Iar la vârful lor se constată nu doar că se află un impudic pe cât de libidinos pe atât de impenitent, un bătrân senil, un politician mediocru, incapabil să conducă eficient un raion dintr-o regiune asiatică, africană, sud-americană sau europeană, ci un politician probabil corupt. Corupt, probabil, până în măduva oaselor.
Încă nu i s-a dovedit indubitabil corupția, în ciuda unui munte de indicii, pentru că e ditai președintele și e mai greu de suspendat, de tradus în justiție și condamnat. Mai ales într-o țară cu o democrație defectându-se în ritm alert ca America, a cărei presă e în bună parte controlată politic de putere, astfel încât îi pot fi plasați lesne pe banca acuzării doar inamicii politici.
Afaceri oneroase pe bază de nume și trafic de influență
Dar numărul dovezilor incriminante în dosarul familiei Biden, care ar fi dus de mult la demisia ori demiterea unor oameni politici de frunte în democrații liberale funcționale, continuă să sporească.
Par de-a dreptul zdrobitoare indiciile privind profitul pecuniar obținut de Joe Biden și de alți membri ai familiei sale prin traficul de influență practicat incontestabil, ani la rând, de fiul său, Hunter. Care și-a folosit tatăl, în funcția sa de senator, iar apoi de vicepreședinte ca pe un soi de marcă înregistrată, pe baza căreia a extorcat sume importante de la parteneri de afaceri străini. Mai ales comuniști chinezi, oligarhi ucraineni, sau afaceriști ca românul Popoviciu.
În mod semnificativ, Yelena Baturina, una din bogătașele care l-au plătit pe Hunter Biden, nu se află pe lista oligarhilor ruși afectați de sancțiunile americane împotriva cleptocraților din Rusia adoptate sub Joe Biden. Nu mai puțin semnificativă e mărturia partenerului de afaceri al lui Hunter, Devon Archer.
Hunter, angajat de concernul ucrainean Burisma, a apelat, potrivit lui Archer, la ajutorul guvernului din Washington, al cărui vicepreședinte era tăticul, ca să obțină demiterea incomodului procuror general ucrainean, Viktor Șochin. Fostul președinte ucrainean, Poroșenko, l-a demis atunci pe Șochin (care supărase investigând Burisma) la insistențele lui Joe Biden, care s-a și lăudat cu fapta lui de a amenința Kievul cu reținerea unui miliard de dolari din ajutorul american.
Dar suma de cel puțin 20 de milioane de dolari încasată prin trafic de influență de fiul actualului președinte american n-a rămas defel toată în pușculița toxicomanului și afemeiatului Hunter. Conform emailurilor inculpatului Hunter către propria sa fiică, bunicul ei, Joe Biden, i-a luat fiului său, ani la rând, ”jumătate” din totalul venitului, vârându-l în propriul său buzunar.
Documentele bancare date publicității de Comitetul de Supraveghere Financiară și Probitate al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA relevă că familia Biden a încasat circa ”20.000.000 de dolari între altele din Rusia, Kazakhstan, Ucraina și China”. Sunt bani pe care familia nu-i poate justifica, provenind inclusiv de la oligarhi cu care a stat de vorbă Hunter Biden înainte ca ei să se întâlnească, la Washington, cu tatăl său, Joe, pe-atunci vicepreședinte al Statelor Unite.
Nu există probe de transfer direct al acestor bani în conturile vicepreședintelui și președintelui Biden, dar abundă indiciile chivernisirii indirecte a lui ”Big Guy”, cum a fost denumit Joe de chinezi. Care, deși salariat, trăiește de decenii pe picior foarte mare. Pe picior de milionar sau miliardar.
Potrivit unui martor din anturajul familiei Biden intervievat de New York Post, rudele lui Hunter au profitat din plin prin ”vacanțe, telefoane mobile, bani pentru fisc”.
Iar tăticului, în speță lui Joe Biden, Hunter, beizadeaua, i-a plătit sume grase pentru întreținerea casei și grădinii de lux de la malul lacului celui mai select cartier al orășelului american Wilmington, în statul federal Delaware, unde the ”Big Guy” a ascuns documente secrete, sustrase ilegal de la Casa Albă, pe când era vicepreședinte al SUA, faptă pentru care, altfel decât Trump, încă n-a fost inculpat.
Cum intervine puterea politică în treburile justiției americane
Multe din informațiile existente despre afacerile mirosind puternic a corupție la nivel înalt provin din laptopul uitat de Hunter Biden la un atelier din statul Delaware, din apropierea domiciliului lui Joe Biden, calculator ajuns apoi, cu date cu tot, în posesia FBI-ului și a presei înaintea alegerilor prezidențiale din 2020.
Restrânsa parte independentă a presei a divulgat atunci o parte din ele și a apelat și la martori, încercând să avertizeze electoratul, dar poliția federală, FBI, presa mainstream și rețelele de socializare au cooperat în a cenzura și suprima răspândirea știrilor, pentru ca Joe Biden să câștige scrutinul prezidențial în competiția cu stăruitor demonizatul Trump.
Vineri, ministrul american al justiției, Merrick Garland, a numit un procuror (zis ”consilier”) special, spre a-l investiga pe Hunter Biden. O atare numire ”e cel mai onorabil mod de mușamalizare a unor matrapazlâcuri”, scria, în context, în New York Post, James Bovard, un comentator american.
Garland, acuzat de trafic de influență pentru protejarea lui Hunter Biden și de intervenție în favoarea lui în justiție și la instituții de forță, l-a însărcinat pe David Weiss, procurorul general din Delaware, statul de reședință al familiei Biden, să preia ca procuror special investigațiile într-un dosar Hunter care e tergiversat oricum, de ani de zile, astfel încât să intervină prescripții. Dosar care fusese păstorit și până acum, execrabil, din unghiul justiției, miraculos de bine, din perspectiva familiei Biden, de același David Weiss.
Inculpat pentru varii delicte penale, între care evaziune fiscală și încălcarea regimului armelor, Hunter a fusese iertat de pușcărie din pricina îngăduinței manifestate față de el (și față de tatăl său prezidențial) de procuratura condusă de David Weiss. Despre care presa de stânga din Statele Unite nu obosește (spre a-l scuti de bănuieli de complicitate cu administrația Biden) să evidențieze că ”a fost numit în funcție de Donald Trump”. Ca și cum numirea i-ar garanta veșnic integritatea.
Or, tranzacția care-l ierta pe Hunter de închisoare a fost invalidată de o judecătoare federală, surprinsă de un paragraf de exonerare a inculpatului, adăugat în ultima clipă înțelegerii încheiate de Weiss cu delincventul.
Cum să facem scăpată beizadeaua?
Punerea pe butuci, de către justiția federală, a acordului încheiat de procuratură cu Hunter Biden, însemna că fiul președintelui ar fi urmat să se confrunte în curând cu judecătorii într-o curte federală.
Păi se poate? Așa o rușine să pață domnul Joe? Hunter e, totuși, fiul președintelui! Nu trebuia șeful statului american să sară să-și apere copilul, pe domnul Goe, prin intermediul ministrului justiției, Garland, acest Pristanda bun la toate la casa omului prezidențial?
Republicanii din Congres, care, nu fără temei, bănuiesc că numirea lui Weiss ca procuror special e menită să continue să tergiverseze traducerea în justiție și pedepsirea la închisoare a fiului șefului Casei Albe, reflectează în prezent la suspendarea președintelui american.
Pentru că începe să fie evident că Joe Biden nu l-a lăsat doar, ca oficial american, pe fiul său să se folosească pentru afaceri de numele său, numele vicepreședintelui SUA, ci a și profitat financiar de pe urma nefăcutelor beizadelei.
Mai mult, începe să fie evident că puterea politică intervine din greu în justiție, spre a pune bețe în roate investigațiilor, între altele printr-un procuror Weiss, care a făcut tot ce i-a stat în putință și chiar puțin mai mult, ca să-și manifeste loialitatea față de Biden, prin repetate demersuri de natură să zădărnicească ancheta, depuneri de mărturii, utilizarea de probe.
Numirea ca procuror special, explică experții, îl pune pe Weiss la adăpost de obligația de a depune mărturie în Congres, ale cărui anchete le poate fenta cu trimitere la propria lui ”investigație”.
Elegantă manieră de îngropare a justiției prin mimarea ei. Nu mai puțin alarmantă e fragilizarea inevitabilă a politicii externe americane, ușor de perturbat și deviat, de pildă în conflictul ruso-ucrainean, prin vulnerabilitățile iscate Washingtonului de bubele din trecutul familiei Biden.