Recesiune și degringoladă morală: Germania târăște Europa spre hău

Omul bolnav al Europei era, cândva, Turcia. Imperiul otoman s-a prăbușit într-o baie de sânge, la câțiva ani după genocidul comis în rândul armenilor.

De câteva luni ”bolnavul Europei” a devenit porecla Germaniei. Care a slujit ani la rând, ca motor al Bătrânului Continent. Declinul ei economic actual provoacă alarmă la BCE, în rândul patronilor unui număr crescând de concerne care dau semne să nu reziste valului de falimente, al strategilor electorali ai partidelor de stânga aflate la putere, în rândul partenerilor economici ai Republicii Federale.

Ce a provocat noua recesiune, amintind de primii ani ai mileniului, când șomajul german amenința să ajungă la nivelul celui castatrofal din debutul anilor 30, care a accelerat ascensiunea nazistă?

Cauzele crizei

În funcție de poziția lor politică, analiștii indică varii cauze. Sau pseudocauze. S-a insistat asupra dobânzilor mari, practicate mai nou de Banca Centrală Europeană întru combaterea inflației. Or, și alte țări se confruntă cu același impediment, fără să alunece în criză.

S-a evidențiat căderea vechiului model economic german, bazat pe importuri ieftine de energie rusească, model devenit caduc după invazia rusă și declanșarea de către Putin a războiului generalizat din Ucraina. Într-adevăr, acest model s-a prăbușit. Dar oare cine l-a introdus? Și de ce n-a fost înlocuit cu relansarea centralelor nucleare?

În fine, s-au reliefat urmările pandemiei (care a afectat însă și alte țări, mai puțin sau deloc lezate). Nu pandemia, ci lockdownurile au îmbolnăvit grav economia chineză. Or, piață chineză continuă să fie, pentru Germania, de o importanță ieșită din comun.

Pe scurt, Germania ajuns, potrivit FMI, singura putere economică din G7 afectată anul acesta de o scădere economică. E un declin care se datorează în special prăbușirii unei industrii cândva glorioase, cu uzinele de automobile pe post de navă amiral. Una pusă, iată, pe butuci de toți factorii tipici ideologizării progresiste a societății și de inevitabilele ei consecințe funeste.

Ceea ce a avut mult timp darul de a asigura prosperitatea germană s-a dus ori riscă să se ducă în cap, odată cu valoarea adăugată brută, pentru că nemții și-au sabotat și torpilat propria navă amiral, industria auto de masă și premium.

Ecologismul extrem, impus pe plan intern și exportat viguros, în timp ce China fura pe rupte know-how-ul ingineriei germane, iar Berlinul își oferea suprareglementare și o aberantă reformă energetică, de natură să scumpească radical prețul energiei, precum și costul produselor, făcând concernele germane tot mai puțin competitive pe plan global, au iscat nu puțin reacții critice.

Decrepitudinea morală și politică

Dar presa de stânga a pus batista pe țambal. A trecut sub tăcere factorii progresiști, ideologici, ai declinului și mai nou ai recesiunii, le-a luat în derâdere, iar revoluția progresistă a continuat cu pași de uriaș grăbit, omorând părți tot mai mari ale economiei germane.

Timp de decenii s-a vituperat în Germania în contra ”neoliberalismului”. S-au demonizat din abundență toate soluțiile economice de bun simț. S-a propus în schimb aberație după aberație, în ideea că se face ”bine” Europei, lumii, ecologiei, eticii și moralei publice, distrugându-se capitalismul.

Anul trecut, ideologia și fricile iraționale au învins din nou, fără drept de apel, în guvernul de stânga al cancelarului Scholz. S-a hotărât închiderea, în plină criză provocată de războiul Rusiei și de renunțarea la gazul Moscovei, a ultimelor reactoare nucleare, cele mai sigure din lume, o demență absolut inexplicabilă rațional. Una datorată, evident, faimoasei German Angst. E angoasa germană, care o determinase și pe Angela Merkel să-i impună în 2011 Germaniei, după accidentul nuclear de la Fukushima, unica renunțare la centrale atomice din lume. O renunțare evitată până și de niponi.

Celor pe care vrea să-i piardă, Dumnezeu le ia mai întâi mințile. Îi orbește în raport cu realitatea. Îi lasă să se creadă modelul etic și avangarda ecologică ale globului. Și îi determină să opteze pentru varii forme de socialism și de național-comunism.

Pe fondul remanierilor colectiviste, anticapitaliste, și naționaliste propășesc mafioții și cleptocrațiile, instituțiile se anemiază, tirania corupe și se-nstăpânește, meritocrația își ia adio, capitalul fuge, oamenii cinstiți și cu inițiativă emigrează.

Declinul actual a fost precedat de altă lungă escrocherie vesteuropeană. Menită să escamoteze și să machieze declinul economic, dezindustrializarea Europei și nedreptatea făcută cetățenilor, această înșelăciune le extrăgea europenilor economiile din buzunare printr-o politică a dobânzilor excesiv de reduse și prin prelungirea artificială a vieții unor concerne necompetitive și falimentare.

Concomitent, stânga a prescris Germaniei și Europei o explozie a cheltuielilor sociale și o imigrație necontrolată, la ani lumină distanță de o politică rezonabilă, presupunând aducerea în țară a specialiștilor, în special asiatici, de care economia germană avea și are mare nevoie.

Factura

Nota de plată i se prezintă acum Germaniei, iar în America Latină unor țări ca peronista Argentină. Sau ca Ecuador, un stat intrat în criză politică după anii de marxism, de import masiv de narco-traficanți și după accesul la putere al unor politicieni și magistrați cumpărați de mafia, care comite câte 20 de asasinate, în medie, pe zi, dar se bucură de impunitatea tipică cleptocrațiilor.

Nu în ultimul rând celei românești, în care jandarmii tiraniei dragniote și șefii lor politici din guvernul Dăncilă-Carmen Dan au fost tot atât de puțin trași la răspundere ca ucigașii din decembrie ’89, ca asasinii mineriadelor, ca alți criminali din administrație, spitale, justiție și din afara lor.

În România, ca și în țări mai sângeroase, precum Ecuadorul, ori în alte state sudamericane corupte, conduse decenii la rând de o stângă hulpavă și crapuloasă, cetățenii au pierdut mare parte din controlul asupra propriului lor stat, guvernat de oligarhii mafiote. Sau chiar orice urmă de control.

De când a fost plasată de succesivele guverne Merkel pe același drum ”progresist”, Germania nu încetează să-și vadă instituțiile erodându-se, iar moravurile și viața politică într-un constant și perpetuu declin.

Recesiunea economică nu vine de regulă de una singură. E precedată, însoțită și urmată de o degringoladă morală și politică, manifestată în ascensiunea extremelor politice de stânga și de dreapta și de erodarea alarmantă a încrederii în elita politică și culturală, în presă și în instituțiile țării.

La începutul anilor 2000, cancelarul Gerhard Schröder a făcut singura faptă bună a sejurului său la cârma Germaniei. I-a prescris țării reforme de piață care l-au relansat, economic, pe bolnavul Europei.

Apoi aceste reforme au fost rând pe rând revocate. Consecința? Crize în lanț. Apariția AFD. Ascensiunea extremismului.

Concomitent, la sfatul lui Schröder, s-a mers pe sporirea dependenței energetice și politice de Rusia. Efectul ei și al abandonării disuasiunii de către SUA, aflate de asemenea în degringoladă morală și politică? Războiul din Ucraina, prelungit de ”frica ”de escaladare”, citește de Putin, a administrațiilor de la Berlin și Washington, care continuă să le refuze ucrainenilor arme esențiale.

E greu de crezut că urmașul lui Schröder, și el social-democrat, care are de gestionat atât iraționala sa frică de Rusia în condițiile reizbucnirii războiului în Europa, cât și pericolul de dimensiuni fără precedent al imperiului de mijloc, ori dependența nemților de China, va avea forța și luciditatea să purceadă pe un drum realmente reformist.

Așa că Germania riscă, mai ales dacă America nu se redresează urgent, să-și continue prăbușirea și să antreneze în hău și restul Europei.