Cele mai noi articole

Rebeliunea mercenarilor și iresponsabilitatea aliaților Moscovei

Oare de ce l-a lăudat Președintele Serbiei, Vucici pe Vladimir Putin, pentru modul în care a abordat rebeliunea întreruptă a lui Prigojin? Cum ar trebui să reacționeze China? Dar Vestul?

Vucici susține că rebeliunea ar fi fost oprită de reacția ”puternică” și de ”voința tare” a lui Putin, care ar fi ”împiedicat situația să se deterioreze”.

Ca de obicei, Vucici, un emul mai puțin reușit al dictatorului rus, își bate joc de adevăr.

Adevărul e la antipod

Adevărul e că Putin n-a participat la negocierile de soluționare a insurecției.

Adevărul e că liderul de la Kremlin a fugit, n-a vrut să vorbească și l-a lăsat pe Lukașenko să-i rezolve problemele, motiv pentru care îi este masiv îndatorat satrapului său din Minsk. Adevărul e că Putin a exacerbat prin Șoigu și Gherasimov conflictul cu Prigojin, de frica pretențiilor politice ale șefului mercenarilor.

În rest, departe de a fi hotărît, voluntar și concentrat, Putin a proiectat în timpul insurecției lui Prigojin și în finalul ei imaginea jalnică a unui lider ezitant și slab, a unui șef de stat speriat, isteric și abulic, incapabil să împiedice, ori să pedepsească cea mai amplă provocare la adresa puterii sale în 23 de ani de președinție.

La urma urmei, Putin a fost cel care a eșuat în tentativa de a cuceri Kievul și în încercarea sa de a pune Ucraina sub controlul militar și politic al Kremlinului. Toate calculele sale de acasă s-au dovedit nepotrivit celor din târg, unde Rusia s-a văzut sancționată și izolată, iar victima ei ucraineană ajutată.

Tot Putin e cel care l-a creat pe Prigojin

Dictatorul (a cărui creație e bucătarul său, care ar fi fost fără Putin un simplu mafiot de duzină), s-a amestecat constant, de la Kremlin, în deciziile comandamentului său militar, deși președintele Rusiei nu se pricepe la război nici cât negru sub unghie.

Și tot el, Putin, e factorul unic care a produs nemulțumirile uriașe din armată și din rândul trupelor ei de elită, mercenare, singurele capabile să cucerească teritorii, plătind pentru ele, ce-i drept, un preț exorbitant, astfel încât l-au determinat pe șeful grupului Wagner să se creadă îndreptățit să ridice, fie și disimulate, pretenții la poziția supremă.

Fără Putin, nimic din toate acestea nu s-ar fi produs. Și nici rebeliunea n-ar fi început. E absurd să lauzi victima nedemnă a unui atentat din care a scăpat prin grija altora, pentru faptul că pe Prigojin l-a apucat brusc frica și și-a întrerupt acțiunea, în urma intervenției slugilor vremelnic net mai curajoase decât cel elogiat. Absurdele laude nu ”țin” decât în epoca post-adevăr la cei care s-au obișnuit să înghită numai manipulare pe pâine garnisită cu minciuni.

De ce îl laudă tiranii mari și mici

Că Vukici îl laudă totuși se datorează faptului că președintele Serbiei visa să fie și el un mic Putin și îl admiră nespus și nelimitat, în ultranaționalismul și ortodoximul lui, pe dictatorul rus. E vorba de solidaritatea unei specii parcă pe cale de dispariție: a tiranului ordinar din fosta lume comunistă.

Și China îl laudă pe Putin în dirijata presă chineză. Et pour cause. Pentru că debarcarea și înlocuirea, cu un dregător rus pro-occidental, a slugii preaplecate a lui Xi Jinping, un tiran kaghebist și mafiot, care i-a pus mafiei comuniste a Beijingului Rusia la picioare, ar fi pentru regimul imperiului de mijloc o veritabilă catastrofă.

Și de vreme ce pe Putin îl elogiază China, cum să nu-l slăvească și ceilalți dictatori și criminali în masă aliați, din Coreea de Nord și până la Teheran, de la Caracas, Havana și Managua la Damasc?

Reality check: care e, în realitate, lecția lui 24 iubie 2023?

În realitate, extrema anemie a unei Rusii debile, istovite, fără vlagă, fără armată și servicii secrete demne de numele lor și, deci, vădit incapabile să stăvilească realmente, cu de la sine putere, înaintarea impetuoasă spre capitală a unui war-lord rebel și agresiv, scoate în evidență ce pericol extrem e, ca putere nucleară, Rusia postsovietică avându-l pe Putin la butoane.

Ce-ar fi fost oare dacă baronul războiului, Prigojin, punea mâna, beat, pe aceste butoane nucleare, cum a părut că e cât se poate de capabil să facă în primele ore ale insurecției lui armate?

La fel, elogiile adresate postrebeliune unui Putin defazat parcă total, cu valiza nucleară nu se știe bine unde ținută, sunt mai puțin laude cât documente ale unei dezastruoase inadecvări morale, politice și intelectuale.

Cazul unui Vucici poate fi ignorat. Nu însă și derapajul Chinei. Care e o putere totalitară cu ambiții global ordonatoare și se afișează, prin iresponsabilitatea elogiilor ei, într-un moment de maxim pericol pentru eforturile de evitare a unui cataclism nuclear, nu ca o superputere acceptabilă, ci sub forma unui imperiu descreierat, alienat, smintit, al răului malefic, de vreme ce e grav în contratimp și mizează încă pe un actor politic total expirat și criminal în masă ca Putin.

Lecția pentru Occident

Dar nici reacția Vestului nu e defel adecvată. Rusia, care amenință tot mai strident cu recursul la arsenalul ei nuclear, a ajuns un pericol orice ar face s-au n-ar face Putin. E un risc tot mai acut și dacă mișcă paladinii tiranului și war-lorzii Federației, și dacă stau cuminți și se abțin, vremelnic, de la orice.

Vestul ar trebui în consecință să înțeleagă că e douăsprezece fără cinci. E deci urgent să se manifeste realmente disuasiv, cu un Biden ferm și dur, amenințând Rusia cu anenatizarea, dacă îndrăznește, cumva, să recurgă la terorism nuclear.

În plus, e imperativ ca războiul să ia rapid sfârșit printr-o victorie clară și categorică a Ucrainei și o schimbare de regim cât mai grabnică și cât mai temeinică, la Kremlin. Din păcate, nevolnicia pare a domni și la Washington. Ceea ce stimulează cumplit iresponsabilitatea la Moscova, Fenian, Beijing, Damasc și Teheran. Și, nu în cele din urmă, și la Belgrad.

Un gând despre „Rebeliunea mercenarilor și iresponsabilitatea aliaților Moscovei

Scrie un comentariu