Ce-a vrut Zelenski în Europa de vest? Ce vor și trupele sale în est. Să-și apere țara și să-i recucerească teritoriul pierdut, încă ocupat de ruși. Apoi, să se asigure că Ucraina va beneficia de o siguranță și de o pace durabile.
Cum s-a bătut Zelenski pe teren străin? Aparent, cu succes. Doar nemții i-au dat un pachet de ajutoare militare de 2,7 miliarde de euro. G7 și UE vor să-și înăsprească sancțiunile. Franța anunță expedierea de tancuri și blindate ușoare. Americanii par gata să-i trimită Ucrainei un ”Iron Dome” israelian, iar statul evreu pare să nu se opună. Toate la un loc sugerează faptul că Zelenski a marcat decisiv în poarta lui Putin. Dar calculul just e complicat.
Întrucât războiul menit să le procure e și european, și global (de vreme ce Rusia și aliatul ei chinez au pretenții planetare) așa cum Moscova și Kievul nu se înfruntă doar într-un conflict politic, ci și într-un litigiu axiologic, religios, având, pe deasupra, și o serioasă componentă economică, Zelenski știe că, spre a se impune în aceste sfere, are nevoie de un enorm ajutor pe termen lung.
Și de unul militar pe termen scurt, mediu și lung care, iată, nu vine, din păcate, la timp.
La Vatican
De chestiunea morală, religioasă și axiologică a încercat Zelenski să se ocupe în van la Vatican. Unde papa, pradă unei bizare disonanțe cognitive în plan etic, continuă să confunde victima cu făptașul, să echivaleze ce nu e de echivalat, punând un monstruos semn de egalitate între agresat și agresor. Fără să vrea, probabil, suvernul pontif se căciulește astfel, în fața crimei și denigrează adevărul, dreptatea și apărarea lor.
Aici au marcat Putin și patriarhul său. Au profitat de iezuitul-teolog al eliberării cu propensiuni marxiste, șezând la Roma în jilțul lui Petru, care vrea neapărat să fie primit de liderii kaghebiști ai Rusiei și ai sărmanei ei biserici batjocorite de inși 100 % produși de comunism. 1-0 pentru Kremlin.
De sprijin militar și financiar, Zelenski s-a ocupat la Roma, Berlin și la Paris. Și de toate la un loc la principalul aliat al Ucrainei, care, dacă se face abstracție de cantitatea fără egal de ajutor american primit în ultimul an și jumătate, este, moral, neîndoielnic, nu America, ci Marea Britanie.
Vizita decisivă: la Londra. Și un Vest prea puțin adecvat
De unde președintele Ucrainei pleacă, desigur, înarmat nu doar cu îmbrățișarea caldă și prețioasă a lui Rishi Sunak, ci și cu rachete și drone, după ce a obținut din partea Londrei ce n-a primit de la nimeni: rachete Storm Shadow, un ”game changer” cu o bătaie de 250 de kilometri, care pot lovi adânc, în Rusia, și ar putea schimba, dacă Ucraina va deține destule, datele confruntării militare.
Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Să nu uităm, totuși, de realități. Realitatea foarte tristă e că, în acest război ruso-ucrainean, Vestul, inadecvat la culme sub Biden, Scholz și Macron, a vrut să fie concomitent și aliat, și arbitru, să centreze, dar și să dea cu capul, marcând decisiv. A vrut să medieze, fără să-și compromită profiturile comerciale, convingând Rusia că nu face bine să invadeze.
Când arbitrajul a dat greș, a devenit aliatul Ucrainei, căreia însă mai întâi nu i-a dat mai nimic, apoi i-a dat cu țârâita armament insuficient și de o calitate îndoielnică, sperând în continuare, în taină, că America va fi chemată să salveze și Rusia, și Ucraina. Căreia i-a dat prea mult ca să moară, dar prea puțin ca să-și poată răpună asasinul. S-au ivit ceea ce psihologii numesc relații de codependență între Washington, Berlin, Moscova și Beijing. Dacă de Rusia par a putea divorța, de nu mai puțin nociva dependență de China, apusenii nu dau mai multe semne să se poată dezbăra, decât toxicomanii de heroina injectată periodic în vene.
Prețul hamletizărilor, al indeciziei, al navigatului cu fundul în prea multe luntri este piperat. Oportunismul occidental a întârziat masiv contraofensiva ucraineană și o tergiversează încă, amânând sine die singurul deznodământ acceptabil al acestui conflict din unghiul democrațiilor și ordinii mondiale: înfrângerea armatei ruse și capitularea imperialismului rusesc.
Tergiversarea ei, în speță a livrărilor de arme și, mai ales de avioane, a stârnit nerăbdarea imposibil de stăpânit a președintelui Ucrainei, reliefa la Sky News, pe bună dreptate, politologul britanic Dominic Waghorn care a amintit de numeroasele promisiuni de armament neonorate, în special de tancuri moderne, de luptă, făgăduite de americani, de pildă, dar rămase peste ocean. Până la toamnă cel puțin.
Or, cum lansezi o ofensivă de amploare fără destule tancuri? Și fără avioane? Toți liderii apuseni se afișează cu mare plăcere cu Zelenski, tratat de politicieni dornici să fie realeși ca ”the cool kid in town”, cu care nu se poate să nu fii bun amic. Dar mai cred ei că rușii sunt Goliați, abia coborâți din copac, n-au citit Biblia și pot fi învinși cu praștii, ca uriașul filistin ucis în luptă de tânărul David?
Întrucât dau semne să creadă orice le permite să-și continue dolcele far niente, unii lideri occidentali sunt la fel de grăbiți să uite tot ce nu le convine să memoreze, și să-și amintească, totodată, de orice ar trebui, în interes propriu, ignorat. Își amintesc de pildă că le-au dat ucrainenilor, vorba lui Blinken, ”tot ce au nevoie ca să dea drumul contraofensivei”, dar uită că n-au dat chiar totul și că au furnizat târziu și în cantități insuficiente ceea ce, până la urmă, au livrat.
Efectele militare ale inadecvării apusene
Deloc, deci, de mirare că fostul comandant suprem al forțelor aliate ale NATO, Sir Richard Shirreff, a declarat la Sky News că, în opinia sa, ”contraofensiva în discuție nu va fi de-ajuns și nu va avea succesul necesar, dată fiind marea întârziere cu care Regatul Unit și aliații lui au dat arme Ucrainei de anul trecut încoace, astfel încât războiul s-ar putea prelungi pe timp de ani de zile”.
L-a auzit pe generalul Shirreff și premierul Sunak? Desigur. Motiv pentru care s-a arătat mai deschis decât toți liderii occidentali în reacție la solicitarea de avioane avansată de Zelenski. Luni, 15 mai, cei doi au discutat ceea ce au numit o coaliție a avioanelor și au convenit ca Londra să-i instruiască pe piloții ucraineni să piloteze avioanele de luptă occidentale înainte de a se pune pe picioare logistica și infrastructura necesare livrării lor. Vor veni aceste avioane? Probabil că da. Rămâne de sperat că nu vor sosi prea târziu.
La Berlin și Paris scorul s-a egalizat. Ucraina-Rusia: 1 la 1. Iar la Londra, Kievul a început în fine să conducă: Ucraina-Rusia 2:1. Dacă se impune și la Bahmut, reușind să facă zob armada de peste 150.000 de militari ruși dislocați de Putin în regiunea Zaporijjea, ca să facă față proximei contraofensive, micul David ucrainean are toate șansele să-l bată măr pe marele frate, Goliat. Și pe întregul său leat. Iar dacă nu? Vor trebui urgent schimbați ”arbitrii”