Copii cu durabile și grave bube la cap. Și îndoctrinarea lor

Poliția Capitalei a anunțat că o profesoară la o școală din Sectorul 4 al capitalei României, (e vorba de Colegiul Ion Creangă) a fost agresată de un elev. Femeia fusese înjunghiată în gât. A supraviețuit, fiind doar ușor rănită. Întrebat de ce a atacat-o astfel, adolescentul de 16 ani a răspuns: ”așa am simțit” (că trebuie să fac).

În Germania, o pățanie similară s-a terminat tragic. Două fete de 12 ani au înjunghiat-o sălbatic pe o colegă de vârsta lor, după ce o ademeniseră într-un loc reclus. Le apucase o ură viscerală pe aceea care le fusese anterior prietenă, dar se exprimase prezumtiv jignitor la adresa unei din ele. Așa că prietenele ”așa au simțit” – că trebuie și e bine s-o ucidă.

În România, doar în primele luni ale acestui an s-au înregistrat aproape trei sute de infracțiuni săvârșite de copii în școli. Câte o sută pe lună! Câte nu s-au semnalat? Copii infractori? Copii infractori. Și criminali.

Vrem să știm de ce? Și de când?

E poate bine să ne uităm la concepțiile morale și religioase prevalente. Și să analizăm motivele creșterii masive, în ultimii ani, a tulburărilor și îmbolnăvirilor psihice la copii și adolescenți europeni și americani.

În Marea Britanie, vestul Europei și SUA numărul cazurilor de tulburări de comportament și psihice a luat liftul. Confom organizației britanice ”Children’s Society” și statisticilor, în ultimii trei ani, probabilitatea ca tinerii (și mai ales tinerele) să aibă tulburări psihice, depresii, crize sufletești, probleme de sănătate mintală a crescut cu 50%.

Nu statisticele sunt înspăimântoare, ci realitatea sumbră a Europei și Americii pe care o reflectă. Azi, în ceea ce părea a fi cea mai bună dintre lumi, nu mai puțin de cinci copii europeni sau americani dintr-o clasă de treizeci e probabil să se confrunte cu probleme psihice.

Un copil din șase! Și cele mai afectate sunt tinerele femei. Tinerele cu vârste situate între 17 și 22 de ani sunt principalul grup de risc! Casa germană de asigurări de boală DAK a stabilit că, între 2019 und 2021, situația îmbolnăvirilor la adolescente s-a modificat sensibil. La puberi și adolescenți și, mai ales, la adolescente, au luat proporții bulimia, depresiile și angoasele.

Dar ar fi total greșit să se creadă că problema ar fi apărut, chipurile, abia în 2019.

În Germania, numărul copiilor și adolescenților nevoiți să se adreseze psihologilor și psihiatrilor s=a dublat în ultimii 11 ani! De ce? Și de ce au ajuns psihiatrii și psihologii reali sau imaginari din rețele ca Tik Tok să adune milioane de la fete și familii speriate? Pandemia, cu închiderile de școli, e aprope cert că a jucat un rol absolut considerabil în această involuție.

Dar amplificarea numărului de tulburări de comportament, de dezvoltare, afective, mentale, nervoase și psihice n-a început ieri alaltăieri. Nici în 2020. Ar fi o imensă eroare să se creadă că pandemia și închiderile de școli au creat problema. Dar au accelerat și catalizat-o. Curba statistică a devenit din ce în ce mai alarmantă în ultimii douăzeci de ani.

Ce s-a întâmplat în acești ani?

Rămâne specialiștilor să dea un diagnostic lămuritor. Dacă nu-i împiedică ideologia. Și frica de a spune adevărul. Dar putem observa încă de pe acum fenomene la care ar fi foarte bine să se uite și să ne uităm cu toții extrem de atent. Și de judicios.

E o problemă cu părinții și cu educația lor? Își iubesc părinții copiii mai puțin decât înainte, dacă nu sunt ei înșiși bolnavi? Se ocupă de ei mai puțin? Sau avem o problemă majoră cu școlile și cu gândirea dascălilor, sau cu disonanțele lor cognitive? Poate și cu ale părinților? Au luat proporții tulburările psihice și de comportament în genere? Și dacă da, de ce?

Nu cumva nenorocirea se leagă într-un fel tulburător de cultura noastră postmodernă și marxistă? De valorizarea ieșită din comun a familiilor reîntemeiate, instabile, monoparentale, netradiționale? De mode? De rețelele de socializare apărute în ultimele decenii? În 2012 a apărut ”like-urile”. Cât de toxice sunt? Cât de toxice sunt mediile digitale? Cât erodează ele simțul valorii personale? Nu că n-ar fi luat amploare și mijloacele de ”ajutorare” gen aplicațiile combătând solitudinea, sau tensiunea și depresia. Și atunci?

Copiii și îndoctrinarea lor totalitară

A început să ia amploare relativismul moral. Mai nou am văzut gânditori cu pretenții conferențiind doct despre o struțo-cămilă numită ”pluralism moral”. Ca și cum a fura, sau a omorî n-ar fi rău decât potrivit anumitor concepții, potriva altora, fiind ok.

Ar fi de râs, dacă n-ar fi grotesc și tragic. Nu e nimic comic aici. Problema esențială e că, dacă nu există adevărul absolut și universal al unui Dumnezeu etic, care ne cere imperativ să ne comportăm moral și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, binele sau răul faptelor și intențiilor devin relative și depind de păreri. Nimic, prin urmare, nu mai e neapărat malign. Și nimic nu mai e neapărat condamnabil.

Relativismul ajuns la paroxism și politicile identitare au început să-i ”învețe” pe copii și tineri că nu mai contează faptele. Că importanță ar avea doar originea lor etnică, rasială și orientarea lor sexuală, deci o identitate de ”victimă” colectivă, ori de ”gen” și de rasă și ceea ce ”simt” ei și ”adevărul lor” (în fapt inexistent, dacă nu e congruent cu realitatea și cu adevărul obiectiv al tuturor) .

Aceste politici identitare extremist-progresiste au intrat în coliziune frontală cu etica faptei bune și cu morala obișnuită dedusă din Decalog, una aflată în vigoare de vreo trei mii de ani. Concomitent cu degringolada axiologică, se deconstruiește tot ce ar putea da stabilitate gândirii și personalității copilului, nu în ultimul rând limbajul. Cum e deconstruit și dezorganizat eul supus tuturor modelor contemporane, fără de care personalitatea nu poate crește și se edifica în mod rezonabil?

Mi-e groază să mă gândesc. Până și în SUA tot mai mulți experți atrag atenția asupra caracterului extrem de problematic sau absolut toxic al experimentelor pedagogice woke. Acestea încadrează ideologic marxist și identitar (nazist) chestiuni ținând de gen, de sexualitate, de rasă, de o identitate prezumtiv ”variabilă”, cultural determinată, disociată de fondul biologic, când e vorba de gen, dar pasămite ”imperisabilă”, în veci neschimbătoare, de ”făptaș” sau de ”victimă”, când în cauză e rasa: o idee în esență hitleristă.

În combinație cu revoluția digitală, cu substituirea eticii și soteriologiei religiilor tradiționale cu salvaționisme seculare și coliziunea antivalorilor lor cu valorile tradiționale ale unei civilizații care nu dispare doar pentru că așa vor ideologii postmoderni, această doctrină nominal progresistă, în fapt totalitară, aparent binevoitoare, în fapt vătămătoare în cel mai înalt grad, le fură copiilor copilăria. Și adolescenților tinerețea. Îi minte, le tulbură sufletul, îi îmbolnăvește, le distruge devenirea.

Odată cu ei se îmbolnăvește întreaga societate. Caracterul toxic al unor agresiv impuse imperative ideologice actuale au mai fost sesizate și tratate în varii cărți, de la lucrarea lui Ryan T. Anderson despre ce i s-a întâmplat lui ”Harry când a devenit Sally” la ”Pagube ireversibile” de Abigail Shrier. Doar că puțini știu în ce măsură aceste cărți sunt valabile și bune, sau, dimpotrivă, rele, pentru că librăriile și concernele ca Amazon le-au cenzurat. De parcă ne-am afla în Evul Mediu și ar fi fost cărți puse pe index de inchiziția Vaticanului.

Revoluțiile totalitare, spunea Soljenițîn, încep întotdeauna cu spălarea pe creier a copiilor societății în care au loc. Comuniștii au experimentat din capul locului cu pionierii, înainte de a ajunge la monstruozitatea lui Pavlik Morozov, denunțătorul tatălui său ”chiabur”.
Libertatea noastră nu e în pericol doar din cauza Rusiei lui Putin. Sau a Chinei comuniste și a Iranului islamist.

Societățile noastre, ținta unor mișcări liberticide, postmoderne și neomarxiste, explodează din interiorul lor.