România și Moldova față cu Rusia și Ucraina

În acest război, numai România își poate permite un președinte Iohannis și numai Elveția își poate permite neutralitatea.

Până și Suedia și Finlanda au renunțat efectiv la ea, realizând că, între ele și cizma rusă pe grumazul lor, se interpun doar Ucraina și armele occidentale. Între cizma Rusiei și grumazul moldovenilor nu e nici atât. În răstimp, Președintele România e dat dispărut. Să fie la Moscova? Greu de crezut.

Probabil că și-a reluat hibernarea, de vreme ce n-a deniat să apară nici la inaugurarea capitalei culturale europene, Timișoara, nici la München, unde s-a întrunit crema cremei politice și securitare a globului, spre a participa la probabil cea mai importantă reuniune militară și diplomatică a anului. Până și dictatura comunistă l-a trimis la München pe șeful diplomației chineze. Doar România are de inventat un nou contencios. Dar nu cu Rusia, ci cu Ucraina, țară a cărei luptă și rezistență e ultima redută în calea rerusificării Republicii Moldova, și pe care ministerul lui Grindeanu e supărat că ucrainenii scot mâlul de pe fundul canalului Bâstroe, ca să-l păstreze navigabil.

Iohannis? Eroare.

Sau poate că Iohannis profită din plin de pe urma ultimelor zile ale sezonului de schi. E un semn de mare forță pentru șeful CSAT al unei țări care se confruntă cu un război la granițele ei. Și a cărei țară-soră, Republica Moldova, e în pericol acut din pricina amenințărilor Rusiei. Și a statutului ei de neutralitate. La 14 februarie a mai primit scrisorile de acreditare ale noii ambasadoare a SUA. De atunci – vid.

Dacă moldovenii se bizuie pe sprijinul lui Iohannis și al României, sau al NATO, pentru ca să reziste tăvălugului rusesc pentru cazul în care oștirile Moscovei se impun în Ucraina, e bine să citească Biblia. În texul Sfintei Scripturi vor găsi cuvintele proorocului Isaia. În capitolul 36,4-6 vor citi vorbele adresate regelui Hiskia de trimisul împăratului Asiriei, Rabşache, care le-a zis evreilor: „Spuneţi lui Iezechia: Aşa zice regele cel mare, regele Asiriei: De unde vine încrederea aceasta pe care te bizui?/Crezi tu că vorbele goale slujesc drept sfat şi tărie în luptă? În cine ţi-ai pus nădejdea, de te-ai răzvrătit împotriva mea?/Ah, ştiu! ţi-ai pus nădejdea în Egipt; ai luat ca ocrotitor această trestie frântă, care sparge şi intră în mâna oricui se sprijină de ea.”

Iohannis pare a face tot ce-i stă în puteri să figureze ca un șef de stat de tipul faraonului. NATO e, cu siguranță de mai mare ajutor. Dar nu destul. Iar Republica Moldova, spore deosebire de Ucraina și Georgia, nu a solicitat aderarea la alianță. Et pour cause.

Maia Sandu și politicianul român

În schimb, moldovenii au norocul s-o aibă pe Maia Sandu. Ea e o femeie de stat stimabilă și respectabilă. Competența ei mi se pare dincolo de orice îndoială. La fel, patriotismul, inteligența și credibilitatea ei.

I le-am apreciat cu atât mai mult, când am avut o onoarea de face cunoștință cu ea personal, cu mulți ani în urmă, la sediul Deutsche Welle din Bonn, cu cât mă confruntasem din plin, ca ziarist, nu doar cu modelul Coposu, ci și cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Adrian Severin și alte soiuri repetabile, nu tocmai foarte agreabile, de politicieni români și moldoveni.

Când îi întrebam pe unii ca Ion Iliescu de aliații lor interni, extremiști, securisto-legionari, din ceea ce era ”patrulaterul roșu”, care contrasta violent cu promisiunile oficiale de democratizare făcute Vestului căruia Bucureștiul îi cerșea bani și ajutor ca să umple cu ei buzunarele noii oligarhii proptind puterea, sau de trupele ruse din Transnistria, dădeau din umeri a neputință. Și Iliescu și miniștrii lui nu mai puțin ipocriți și oportuniști afișau invariabil, în reacție la asemenea întrebări, zâmbetul superior al omniscientului aflat în fața naivului irecuperabil. Maia Sandu e altfel.

Maia Sandu spune, de obicei, adevărul. L-a rostit, la München, pe cel mai dureros.

A spus astfel, la München, că ”neutralitatea nu mai funcționează, dar nu există susținere populară pentru schimbarea acestui statut”, ceea ce ar implica aderarea la o structură de securitate precum NATO.

Altfel spus, Președinta Republicii Moldova a admis la München, unde se desfășoară cel mai important eveniment de securitate de pe continentul european, că din cauza faptelor Rusiei neutralitatea nu-i mai poate proteja țara.

Propaganda rusă induce totodată, potrivit Maiei Sandu, ideea că Moldova nu ar avea voie să își întărească securitatea din cauza neutralității sale, a mai afirmat șefa statului moldovean.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o dovadă că “neutralitatea nu ne poate apăra”, iar Republica Moldova trebuie să facă parte din noua arhitectură de securitate europeană, a declarat sâmbătă, pe scena Conferinței de Securitate de la München, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. “Când ne uităm la ceea ce face Rusia în Ucraina este limpede că neutralitatea nu ne poate apăra. Neutralitatea te poate apăra doar atunci când celelalte state o respectă“, a spus Maia Sandu, în cadrul unui panel de dezbateri intitulat “Dincolo de NATO: Parteneriate pentru securitatea europeană” și la care au mai luat parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, și președintele Finlandei, Sauli Niinisto.

Sandu a răspuns astfel întrebării unui parlamentar ucrainean. Admițând că, în prezent, decidenții politici nu au destulă susținere populară pentru a renunța la neutralitate ea a precizat: “Știm asta și înțelegem asta”.

Cu alte cuvinte: vrem în NATO, dar poporul, nu. Așa că aderarea nu e fezabilă.

Ce e, deci, de făcut?

Și realismul e o virtute. Dar nu neapărat și întotdeauna pentru un șef al statului care-și apără nevoile și neamul. Dacă Churchill ar fi fost realist l-ar fi lăsat pe Hitler să treacă trupele germane peste Canalukl Mâînecii, atât de disperată părea situația Angliei în 1940.

Amenințată mai acut decât oricând, Republica Moldova nu-și poate bizui la nesfârșit securitatea pe capacitatea Ucrainei de a respinge ofensiva rusă. Și nici pe promisiuni fără nicio tragere de inimă ale NATO, căreia Maia Sandu i-a cerut (de pomană) apărarea spațiului ei aerian.

Or, o atare alternativă ar însemna ca Vestul să riște un război cu Rusia pentru o fostă republică sovietică din categoria celor care n-au aderat la NATO. Ceea ce aliații, la decizia mai-marilor de stânga din SUA și Germania, au refuzat în cazul Ucrainei (căreia i-au respins cererea edificării unei zone de interdicție de survol care să le apere ucrainenilor cerul). Doar n-o să-și schimbe acum poziția, îmbărbătându-se de dragul Republicii Moldova. Tot ce pare dispusă Alianța să facă pentru moldoveni e să ajute Chișinăul să se apere cibernetic. E puțin? E mai mult decât zero.

Dar Moldova nu se poate baza doar pe atât. Sau pe e o conducere cu înclinații fataliste. Ce e fezabil și ce nu se schimbă, cu timpul. În epoca informațională și a digitalizării, se schimbă rapid, accelerat și urgent. La fel, părerea poporului, chiar dacă, după secole de rusificare și decenii de manipulare și propagandă modernă, moldovenii sunt încă în mare măsură dezinformați.

România cleptocraților față cu Rusia și cu Vestul

Nu altfel sunt românii. Eminentul istoric german, Oliver Jens Schmitt reliefa, recent, că, în condițiile în care Moscova este în război cu unul dintre vecinii României, ”niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc”. Schmitt a auzit vocea puternic activată și tot mai stridentă a extremismului putinist, nu și amplificarea forței cu care-i replică oficialii ”, de pe malurile Dâmboviței”, obosiți în angajamentul lor pentru o Românie europeană. ”Acest lucru este paradoxal în condițiile în care România nu a fost niciodată în istoria sa atât de puternic integrată în Occident și primește o garanție de securitate din partea acestuia, consideră Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena și din 2017 până în 2022, președintele Secţiei Filozofie Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe”, notează Magda Grădinaru în Spotmedia.ro.

Schmitt crede că UE ar trebui ”să-și mute centrul de greutate în Est, unde statele baltice și Polonia sunt vârf de lance în opoziția față de agresiunea militară la scară largă a Rusiei în Ucraina.” Iar România ”ar trebui să împărtășească interesele acestor state. În primul rând, pentru că România nu ar fi ferită de expansiunea rusă, dar apoi și pentru că este în interesul elementar al României să protejeze Republica Moldova.”

Mai sunt și alte speranțe? Unele care să justifice dolce far niente al Cotrocenilor? Schmitt are perfectă dreptate să afirme că, ”în prezent, speranța unei opoziții puternice în Rusia este o iluzie a Occidentului. Ucraina se află în prezent sub o presiune masivă.”

Din păcate, Vestul continuă politica lui pe termewn lung riscantă, dacă nu sincuigașlă de a da Ucrainei în maetrie de arme doar atît cât să supraviețuiască. Iar în România n-a ieșit nimeni în stradă ca să-i ceară președintelui și guvernului de plagiatori conduși de Ciucă țși Ciopacu să se responsabilizeze. Schmitt consideră, pe drept, remarcabil faptul că Rusia e în război cu unul dintre vecinii României și niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc; și niciodată până acum angajamentul pentru o Românie europeană nu a fost atât de obosit.”

Dar el s-ar putea să se înșele dacă crede că toate acestea sunt doar urmarea faptului că, având țara membră a NATO, românii se consideră cu sacii în căruță și-și pot permite să fie meschini.

Românii, moldovenii, liderii și riscurile de securitate

Românii nu sunt meschini. Dar fataliști, din păcate, sunt. Iar cleptocrația la putere, una care seamănă leit cu cea de la Moscova, motiv pentru care n-ar fi exclus să simpatizeze cu ea, i-a dezamăgit prea rău, ca să creadă că mai pot schimba mare lucru la palatale Cotroceni și Victoria. În plus, spectacolul degradant al elitelor apusene, care îmbrățișează în parte demența woke, dar s-au lăsat călcate în picioare ani și decenii la rând de Putin, dau mari și repetate semne de slăbiciune și se comportă anemic față de Ucraina, nu e de natură să le sporească entuziasmul pro-occidental.

În acest pustiu, singura salvare ar fi apariția și acțiunea persuasivă a unor lideri buni. Dacă vrea să fie realmente ceea ce ar putea fi, ca om de stat, Maia Sandu nu se poate mulțumi să se plângă în Vest de evidența potrivit căreia ”neutralitatea nu mai funcționează”. E adevărat și e clar că nu mai funcționează. Nu de azi de ieri. Și nu de azi de ieri știe absolventa Universității Harvard că nu există securitate în ”zona gri” dintre marile puteri. Unde ești sfărâmat, dacă nu ai armată, așa cum a fost distrusă Georgia, pentru că madam Merkel a refuzat integrarea ei, a Ucrainei și Moldovei în NATO. Despre asta este vorba în leadership. Să fii în stare să iei măsurile necesare securității poporului tău, convingându-l că e nevoie de ele.

Maia Sandu și noul ei premier trebuie să se adreseze cetățenilor Republicii Moldova și să-i convingă de această evidență, în pofida tuturor manipulărilor rusești. Concomitent n-au a aștepta aderarea grabnică la NATO (pe care moldovenii nici n-au solicitat-o) sau la UE, între altele și pentru că politicienii occidentali sunt prea fricoși, anxioși, prăpăstioși, precum și prudenți.

Dar Sandu și Recean au datoria incontestabilă de a face încă de pe acum rost de maximum de ajutor din țările dispuse să ajute securității și obligația de a întreprinde demersurile necesare spre a-și înarma țara până în dinți, astfel încât costurile atacării sau răsturnării puterii ei legitime ei să fie din toate punctele de vedere prea mari, în raport cu beneficiile lor.