Marcată de umbrele întunecate ale propriei istorii, Germania și alte guverne ori ziare de stânga dau sfaturi vibrantei democrații israeliene, vărsând lacrimi de crocodil pentru soarta ei. Ar fi mai util să analizeze mai atent prestația vag dubioasă a neamțului ajuns în fruntea Comitetului Olimpic Internațional, decât să se ocupe excesiv de democrația statului evreu.
Care a ajuns la ananghie nu atât din cauza proiectului de reformare a justiției și a insolenței dreptei, reclamând privilegii absurde, cât din cauza încercării magistraților de a ține cu dinții de puterea lor absolută, necontrolată și oligharhică, în condițiile schimbărilor de mentalitate din societate și a inflamării progresiste a discursului public despre democrație și valori religioase și conservatoare.
Unde duc asemenea inflamări progresiste de discurs s-a văzut în incendierea SUA, în răstimp de luni de zile, în urma uciderii lui George Floyd, ori mai nou în Franța devastată de extremiștii care resping ieșitul la pensie la 64 de ani – în timp ce nemții, mai docili, au acceptat să se pensioneze la 67.
Alt mare sfetnic: președintele Biden
În loc să dea sfaturi de moralitate politică Israelului, ori să trateze statul evreu ca și cum ar avea nevoie de lecțiile lui de democrație și ar fi un satelit al SUA, președintele american Biden și partenerii lui juniori de la Berlin ar trebui să-și facă griji mai mari de altele. De pildă, de maniera cu care, promițând tot felul de avantaje materiale, China comunistă profită de nepriceperea diplomatică a SUA și le fură americanilor lui Biden aliații din Orientul Mijlociu. De pildă Arabia Saudită, pe care oficialii din Washington au tratat-o după obicieul introdus în diplomație de președintele Obama: tratează-ți prietenii cu picioare în dos, iar dușmanii cu flori și bomboane.
În răstimp, progresistul Biden uită că propriile sale servicii secrete interne s-au transformat în poliție politică, atunci când FBI a intervenit și a început să plătească Twitter înainte de alegeri să cenzureze împreună cu alte rețele conținuturi privind nefăcutele fiului candidatului democrat la președinție, Hunter Biden. Iată bârna îndărătul căreia se ascunde un net mai mare deficit de democrație decât în spatele paiului din ochiul premierului israelian Beniamin Netanyahu.
Cât despre Germania, cea salvată de americani în repetate rânduri după accesul lui Hitler la putere, carențele ei de etică postbelică s-au dovedit mult mai jenante decât tot ce i se poate reproșa Americii. Decenii la rând mai-marii nemți s-au întrecut în a pupa inelul țarilor. Și, mai ales, papucul lui Putin, care, nu întâmplător, nu și-a tras doar, ca sclav personal, un fost cancelar, ci a făcut și cele mai rentabile afaceri cu Berlinul, simțindu-se, evident, încurajat să îngurgiteze și Ucraina.
Cavalerii neprihăniți ai democrației germane și raporturile lor cu dictatorii
Buna înțelegere a Germaniei cu tiraniile acestei lumi și, în special cu Rusia și China, a dus la numirea în fruntea Comitetului Olimpic Internațional a unui german, în persoana lui Thomas Bach.
Mai nou, șeful Comitetului Olimpic Internațional, acest bun prieten al lui Putin, a hotărît să scuipe cu boltă pe tot ce înseamnă etică și a decis, după un an de război de agresiune rus, de crime de război și genocid, să permită revenirea în competiții internaționale a sportivilor lui Putin și ai satrapului său din Minsk, Lukașenko.
Bach nu e un prostovan. Are studii de drept și de politologie și a ajuns șef al foarte lucrativului Comitet Olimpic Internațional trăgând în prealabil sfori multiple. De pildă sforile contactelor sale guvernamentale germane și internaționale, făcute încă de pe vremea când i se încredințaseră relațiile cu clienții externi ai unor concerne nemțești de mare aplomb și succes.
Cine și ce e el de fapt? Un birocrat? Un cleptocrat? Sau pur și simplu un ticălos de o infamie rară?
Fapt e că a dispus să se readmită sportivi din Rusia și Belarus la competițiile internaționale, deși e la curent că e vorba și de militari din forțele ruse, care tocmai comit atrocități indicibile în Ucraina, sau participă activ la reprimarea sângeroasă a mișcării pentru democrație din Belarus. Cu toate acestea, Bach are tupeul incalificabil de a-și pseudojustifica decizia, invocând, vai, ”drepturile omului”.
Or, ce anume s-a schimbat în anul scurs ca să-i determine pe Bach și Comitetul Olimpic Internațional să-și invalideze decizia de a nu mai admite sportivi ruși la concursuri internaționale?
S-a schimbat faptul că la invazia militară provocată de Putin s-au adăugat noi și grave încălcări ale drepturilor omului sportivilor în chestiune și ale oficialilor țării lor;
faptul că, în ultimele 13 luni, în conflagrația purtată de prietenul lui Thomas Bach, Putin, au fost uciși sute de sportivi ucraineni;
s-a mai petrecut apoi furtul sistematic de copii, din care mii au fost răpiți Ucrainei și dați la păstrare unor familii de ruși;
iar militarii celor din urmă au mai comis noi și noi crime de război;
au declanșat genocidul;
cum nou mai e și faptul că a avut loc semnificativa punere sub acuzare a dictatorului genocidar Putin.
Last but not least, la Comitetul OLimpic al lui Bach au sosit lămuririle ucrainene, potrivit cărora mulți din sportivii de performanță ai Rusiei sunt încadrați în armata rusă.
Fața hidoasă a slugilor
Dar Bach, pus să păstorească valorile olimpice de care-și bate joc la fel ca Gerhard Schröder de clasa politică și de democrația germană, nu e la prima sa abatere, sau la prima lui probă de slugărnicie și de putinism abject. Tot el, amintea recent un ziar german, a închis ochii la dovezile indubitabile, potrivit cărora sportivii ruși se dopează sistematic, în baza unui elaborat program de dopaj al statului rus.
În mod vădit, lui Bach, care provine din țara împinsă cândva în cataclism istoric de Hitler, istoria nu i-a prea priit, de vreme ce îi plac tiraniile și dictatorii totalitari. Sau, poate are lipici la banii lor?
De ce s-a strofocat el atât de tare să-i dea Chinei o dată în plus Jocurile Olimpice, pentru ca apoi, în timpul derulării Olimpiadei, să i se ceară să-și dea cu părerea despre chinezi, iar el să elogieze ditirambic, în replică, dictatură comunistă, batându-și joc, indirect, dar eficient, de victimele crimelor ei, de vreme ce a omis să-i menționeze? Între aceste victime se află tibetanii epurați etnic, uigurii exterminați în Xinjiang, oamenii din nivelatul Hongkong, căruia i s-a distrus democrația, sau taiwanezii terorizați de amenințările Beijingului. Pe niciunul din ei nu i-a menționat Thomas Bach, când se afla în China.
I-a uitat și în afara ei. Sau poate nu știe că există? Atunci de ce a admis Berlinul ca tocmai el să conducă, spre rușinea Germaniei, Comitetul Olimpic Internațional?
Ucraina ar face bine să nu admită crapuloasa decizie a lui Bach. Statele care se respectă ar trebui să boicoteze din acest moment toate competițiile sportive derulate sub egida unei astfel de conduceri a Comitetului Olimpic Internațional. For, care-și vede prestigiul făcut ferfeniță de încă un prieten neamț al lui Vladimir Putin.
Kievul și statele care susțin efortul ucrainean de a rezista infamului război colonialist și imperialist al Rusiei ar trebui să semnalizeze clar că nu vor tolera olimpiade sau competiții la care să participe sportivii din Rusia și Belarus, cât timp cele două state își perpetuează agresiunea și crimele, precum și complicitatea cu ele.