Ameliorare decisivă în situația Ucrainei, după schimbările majore din SUA

Pentru Ucraina, vestea bună nu se rezumă la cele 61 miliarde de dolari aprobate de Camera Reprezentanților. Noua lege urmează să fie aprobată de Senatul american săptămâna viitoare, după care va intra în vigoare prin semnătura președintelui Joe Biden.

Aproape la fel de importantă este și informația, potrivit căreia, răzgândirea șefului Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, și hotărârea lui de a supune la vot și de a obține aprobarea pentru marele pachet de ajutoare li se datorează lui Donald Trump și președintelui polonez Duda, care l-a convins să-l prelucreze pe Mike Johnson. Așa cel puțin susține președintele lituaniei, care n-ar motive să mintă. Acest fapt demonstrează că s-au înșelat oștirile de propagandiști care au considerat prezumtivul putinism al lui Trump un fapt cert.

Dar nu este exclus, de asemenea, ca pe Mike Johnson să-l fi convins rapoartele serviciilor secrete americane și relatările despre sinistrele atrocități și crime de război comise de Rusia. Creștin profund credincios, Johnson a îngenuncheat și s-a rugat. Apoi s-a hotărât că vrea să fie de partea bună a istoriei, oricât de scump ar fi prețul poziționării sale, oricât l-ar amenința extremiștii din propriile rânduri. Așa că, cine știe, poate l-a convins el pe Trump să susțină ajutorul pentru Ucraina. Fapt e că, în fine, cele două partide și-au depășit în această chestiune disensiunile și au reușit să coopereze. Ceea ce e în sine o biruință istorică.

Din unghiul Kievului, dacă lucrurile stau așa cum afirmă ărețedintele Lituaniei, iar fostul peședinte a dat lumină verde republicanilor din Cameră, implicarea binevoitoare a lui Trump deschide o perspectivă foarte pozitivă cu privire la evoluția relațiilor americano-ucrainene după eventualul acces la putere al fostului lider de la Casa Albă.

Toate acestea vor ridica perceptibil moralul ucrainenilor și îndeosebi, al luptătorilor de pe front. Ei nu se luptă doar împotriva rușilor, ci și contra cronometrului, întrucât se întreabă în ce măsură ajutoarele promise vor ajunge la timp, înaintea marilor ofensive rusești prezise ca posibil iminente de către experții militari occidentali.

Un lucru ar trebui le fie clar și cancelariilor apusene și anume că, dacă Ucraina scapă in extremis de această dată de un colaps al frontului, acest lucru nu li se datorează atât guvernelor de la Washington și Berlin, cât eroismului ucrainean și norocului unui inamic incompentent.

Pentru că guvernele din Vest au mizat și mizează în continuare, din păcate, pe un război fără învingător. De frica debarcării lui Putin și a incertitudinilor care ar urma, nu au livrat Ucrainei suficiente arme și muniție, nici aviație și rachete cu rază lungă de acțiune, în afara celor britanice și franceze, și nu au permis utilizarea puținelor arme trimise pe teritoriul Rusiei, ceea ce a zădărnicit orice posibilă victorie ucraineană.

Or, dată fiind discrepanța de resurse dintre Rusia și Ucraina, defavorizând-o grav pe cea din urmă, un război de uzură nu poate fi câștigat de Kiev, iar dacă lucrurile nu se schimbă radical în această privință și ucrainenii sunt în continuare împiedicați să îi bată pe ruși acasă la ei, pericolul actual al unui colaps al frontului ucrainean va persista, va reapărea și se va acutiza.

Dată fiind lipsa acută de militari, ucrainenii înșiși ar trebui să își schimbe tacticile actuale și să se folosească mai frecvent și mai cu folos de acțiuni de comando și o forță de frapă rapidă , în stare să lovească decisiv în puncte îndepărate, decât au reușit până acum.

Concomitent, vor trebui să își sporească rapid propria producție de arme și să o perturbe serios pe cea a rușilor. De asemenea, Ucraina trebuie să lanseze o operațiune de influențare internațională care să ducă la sancționarea aliaților principali ai Moscovei și la sporirea pedepselor pentru cei care fac comerț cu mărfuri de uz dual – civil și militar – cu Iran, China, Coreea de Nord și susținătorii lor.

Războiul împotriva Ucrainei nu este izolat, ci face parte dintr-un efort comun care a implicat și atacul iranian prin interpuși asupra Israelului de la 7 octombrie 2023. Acesta fusese, între altele, menit să distragă atenția de la invazia rusă în Ucraina și să zădărnicească o istorică înțelegere israeliano-saudită, care ar zăgăzui expansiunea Teheranului.

Acest război nu se va termina în coadă de pește, ci cu o victorie clară și o înfrângere la fel de evidentă. Vestul ar face bine să grăbească drumul Ucrainei spre izbândă, înainte să-l doboare, fără să fi tras un glonț, oboseala de război.

---