Trădare la pătrat. Ajutorul american pentru Ucraina și abjecția extremistă

Va fi el un game changer, cum e de sperat? Fapt e că ajutorul aprobat de americani într-un târziu este imens: aproape 100 de miliarde de dolari. Aprobarea însăși e istorică, pentru că a precedat-o un du-te-vino jalnic și nedemn de o superputere care înțelege că izolaționismul este o capcană, putinismul o catastrofă iar aliatul său, terorismul islamist, care a declarat război Israelului și democrațiilor, la fel.

Din cele 95 de miliarde, aproape 61 urmează să întărească Ucraina, iar 26, Israelul. Dacă mai ajung la timp, ca să aibă ce întări. Extremiști ca Marjorie Taylor Greene l-au atacat virulent și înainte și după vot pe colegul lor de partid republican, Mike Johnson, șeful Camerei Reprezentanților, pentru responsabila și curajoasa lui intervenție în favoarea ajutorării Ucrainei. Greene, un soi de Șoșoacă mai prezentabilă a extremelor revoluționare, americane, a declarat, delirant, că Johnson i-ar fi ”trădat” pe americani pentru trecerea proiectului de lege privind asistența militară externă și că nu mai are voturile necesare să rămână în funcție.

Dacă așa stau lucrurile, Marjorie Taylor Greene este ea însăși trădătoare. Și anume, trădătoare la pătrat. A partidului republican și a poporului american. A partidului, pentru că nu are cine-l înlocui pe Mike Johnson, iar incapacitatea ei de a se disciplina și a sluji interesului general din revolta ei dementă e sminteala care-i va aduce la putere pe democrați, în ciuda majorității republicane.

A poporului american, pentru că ea reprezintă o margine extrem de subțire, nu doar în Congres și în Camera Reprezentanților, ci și în interiorul națiunii. Ca exponentă a periferiei sinistre a acestui popor, Marjorie Taylor Greene n-a înțeles să explice de ce ar fi bine (pentru America, pentru democrațiile liberale și pentru întreaga ordine mondială, bazată pe puterea SUA și a Regatului Unit), ca Putin să cucerească Ucraina.

Vrea ea ca SUA să-și trimită propriii militari să se bată în republicile baltice, România, Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria pentru dreptul acestor țări NATO de a rămâne independente și de a nu reveni sub cizma pe grumaz a rușilor KGB-istului Putin? N-a auzit ea de articolul 5 care ar obliga America să sară în ajutorul acestor țări după ce le va ataca Putin? Nu știe ea că Ucraina le apără și pe ele, și dreptul americanilor de a sta acasă, la căldurică, în loc să ocupe în ierni lungi și grele tranșeele rămase vacante din cauza eroilor ucraineni căzuți în masă la datorie? A fost ea plătită de Kremlin ca să susțină aberațiile unei cauze pentru care militează în mod cu totul ticălos?

Cu atât mai luminos e rolul pe care, spre lauda sa, l-a asumat Mike Johnson. Ca adept al lui Donald Trump, Johnson a fost masiv denigrat și demonizat și în România de adepți ai turnătorului în sutană Mache, ai altor nemernici din siajul securismului etern pozând în jurnaliști independenți. Va continua să fie defăimat, blestemat, anatemizat de putiniști și de alte slugi ale totalitarismului.

Mike Johnson a dovedit că gândește independent și că e un candidat optim la președinție. Unul probabil net mai bun decât Trump, pe care-l susține.

Dar efortul său s-ar putea, din păcate, să fie tardiv. Prea mari sunt greșelile militare comise de mai-marii americani și nemți în ultimii doi ani și trei luni, ca să fie ușor de rectificat.

Căci Ucraina, care suferă nu doar de penurie de arme și de bani, ci și, acut, de militari și, mai ales, de infanteriști, e pe punctul de plăti monumentalele erori occidentale -și, în special, cea de a nu o lăsa să învingă -, cu un colaps al fronturilor și prăbușirea în fața ofensivei ruse.

Rămâne doar de sperat că Zelenski va găsi din pământ din piatră seacă resursele salvatoare necesare evitării acestui trist, dar parcă inconturnabil deznodământ. Există speranțe, dat fiind moralul extraordinar al luptătorilor ucraineni. Ca atare, n-avem voie nici noi să deznădăjduim. Slava Ukraini!

Later edit. Multe voci au căzut în capcana propagandei putiniste în privința lui Mike Johnson. Fără să înțeleagă interstițiile politicii americane, mulți îl judecă pe Mike Johnson eronat, ca omul care ar fi blocat chipurile ajutorul timp de 6-7 luni. Nu e adevărat. Jonsohn se luptă de mult și cu extremiștii de stânga ai lui Biden, și cu cei de dreapta din propriile rânduri. Biden și democrații au refuzat deblocarea ajutorului pentru că au respins în tot acest răstimp întărirea graniței americano-mexicane, luate cu asalt de imigranți și traficanți. Iar specimene ca Greene au încercat să-i facă jocul lui Putin, șantajându-l pe Johsnon, pe baza unei reguli demente acceptate de speakerul anterior, debarcat și el, care permite și unui singur republican să conteste rămânerea în funcție a șefului Camerei, în speță a lui Mike Johnson. Responsabilizarea a venit în fața evidenței dezastrului și a semnalelor credibile de alarmă, prin depășirea polarizării și sciziunii dintre partide și printr-un vot bipartizan al părții responsabile, edificate și luminate a forului legislativ american.