Rusia? Sau Ucraina? Cele două tabere se înfruntă acum împleticindu-se în arenă ca doi luptători groggy. Ambele sunt obosite. Ambele au mult de furcă cu iarna și cu frigul. Ambelor le lipsesc armele și muniția, pe care le-au consumat cu asupra de măsură în cele peste nouă luni de război.
Cine rămâne în picioare? Cine va arunca tribunelor căutătura triumfătoare a învingătorului cu piciorul pe grumazul inamicului? Cine ajunge primul la potou? Nimeni? Negociem?
Aparent, va cuceri victoria tabăra care obține prima superioritatea materială. Iată de ce mai-marii Ucrainei au dat stranii, dar importante interviuri ziariștilor britanici. Scopul lor: să trezească un Vest năucit, prostit, adormit.
Ce s-a spus
Președintele Ucrainei, ministrul apărării și șeful operativ al armatei ucrainene au stat de vorbă cu ziariștii britanici. Zelenski s-a exprimat mai puțin clar decât de obicei. Ministrul ucrainean al apărării, Reznikov, a vorbit cu The Guardian și i-a spus că vreo 150 de mii de recruți ruși mobilizați în toamnă și-au început instrucția și au nevoie de cam trei luni ca să se pregătească, înainte ca Rusia să-ncerce să treacă din nou la ofensivă. Data? Sfârșitul lui ianuarie.
De cealaltă parte, șeful operativ al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, l-a completat și pe el și pe președintele Zelenski și a livrat publicației britanice, The Economist, nu doar banalități. A dat chiar dovadă de o poftă ieșită din comun și deci neapărat de analizat, de a oferi date și estimări cu subiect și predicat. Ce-au spus tustrei se află prin urmare, acum, pe mesele tuturor strategilor, de la generalii și spionii lui Putin, la mai-marii de la Pentagon, de la boșii marilor televiziuni și cotidiane, la tacticienii nemicrobiști cu halba în mână din mai toate cârciumile balcanice și europene.
Informațiile, procesate la cald, sunt următoarele. Președintele Volodimir Zelenski s-a prezentat cu obișnuita sa luciditate, dar și cu o rară prudență. Fiindcă viteazul lider de la Kiev a început să înțeleagă că trebuie să țină seama și de angoasele națiunilor occidentale, și de idiosincraziile, prostia și lașitățile dregătorilor lor. Ca atare, Zelenski a afirmat pe de o parte una caldă. Iar apoi a trântit-o pe cea rece. A spus, pe de o parte, că ”Putin, cu cât va scurta războiul, cu atât are șanse să trăiască mai mult timp”. Iar pe e alta, că e ”împotriva înghețării războiului cu Rusia”. Potrivit lui, forțele ucrainene ”nu trebuie să se oprească înainte de a elibera întregul teritoriu ocupat de ruși”.
Bineînțeles că nu trebuie. Dar ajunge? Dar ce va fi apoi? Iată ce n-a spus Zelenski direct.
Or, e clar și am notat și în acest blog, în repetate rânduri, că ucrainenii au toate motivele să expună decimatele forțe ale Rusiei unei presiuni continue, intense și constante, o presiune suficientă să o împiedice să se refacă, să se recompleteze și să se regrupeze spre a reporni la atac. Ori să înghețe conflictul, cum pare a dori Moscova.
Dar am mai reliefat de ce nu va fi suficientă nici împingerea înapoi care să lase Rusiei Crimeea, nici aruncarea peste granițe a armatei ruse și eliberarea integrală a ținuturilor ocupate. Pentru că în condiții de conflict înghețat Putin, pentru care o victorie nu e doar chestiune de prestigiu, ci de supraviețuire și de sens existențial, va aștepta prima ocazie să atace din nou, decisiv, cu arme și cu forțe proaspete.
E nevoie, deci, de o capitulare a Rusiei. Care însă nu se poate cere la Kiev cu voce tare, pentru că azvârle în crize de trepidație și neurastenie acută întreaga coterie politică occidentală. Care, în lașitatea ei, cere, disperată, negocieri cu Kremlinul, deși i s-a explicat repetat că ele nu duc nicăieri.
Numitorul comun al liderilor occidentali
Pe de altă parte, în timp ce dârdâie, scuturați ca de friguri, de vreme ce au fost crescuți în spiritul obedienței față de stropșelile Rusiei, liderii politici occidentali intuiesc, totuși, că Ucraina trebuie neapărat să atingă un obiectiv minim al acestui război.
Un obiectiv fără de care n-ar ieși bine nici Biden, nici Scholz nici socoteala din târg și de acasă a altor lideri apuseni în fața popoarelor lor doritoare de pace. Acest obiectiv minimal e revenirea unităților ucrainene la pozițiile ocupate de la 23 februarie 2022. Dar și în acest scop e nevoie de arme și muniții. Iar Ucraina nu le are.
Cum nu le are Rusia. Care le-a consumat irațional, amăgindu-se că forța brută va avea câștig de cauză. N-avea cum să aibă în fața unor adversari ca ucrainenii. Kievul în schimb nu dispune de ele pentru că, de frica unei extinderi a războiului asupra teritoriului rus, americanii și Aliații nu le-au dat destule arme. Și le-au furnizat extrem de parcimonios arsenale ofensive. Iar tancuri deloc.
Ce-au vrut să le comunice ucrainenii
Intră deci în scenă liderii Ucrainei în discuțiile lor cu ziariștii britanici, pentru a bate șaua ca să priceapă iapa. Vorba liderului de la Kiev, ”cu cât va scurta Putin războiul, cu atât are șanse să trăiască mai mult timp”, e un semn adresat Kremlinului că Ucraina ar fi dispusă să cadă la pace cu nu doar cu Moscova. Ci și cu Putin. Ceea ce o noutate, după declarațiile mai vechi, mai contondente și mai lucide ale președintelui ucrainean.
Nu e clar, dacă declarația lui Zelenski, potrivit căreia (numai) dictatorul rus ar putea să transforme ”războiul dintr-un conflict militar într-o chestiune diplomatică”, e menită să calmeze aprehensiunile președintelui Rusiei, sau e o înclinare în fața temerilor omologilor lui occidentali.
Din aceeași categorie face parte afirmația: “cu cât mai repede se termină războiul și dacă Rusia își recunoaște eroarea tragică de a-l fi început, cu atât mai mult vor putea Putin și anturajul său să își securizeze viețile”.
Or, Zelenski și toți observatorii familiarizați cu istoria, cu modul de a opera al Rusiei și al tiranilor totalitari și genocidari, știu că, din două una: ori Zelenski se auto-iluzionează. Ori joacă teatru. Viața lui Putin nu face doi bani cât timp nu revine pe bulevardul victoriei. Și el o știe.
Din contră, s-a dovedit onest fără rest Zelenski, când a subliniat că se opune înghețării conflictului, o tactică specifică Rusiei și aplicată în Transnistria, Georgia (Oseția și Abhazia) și Ucraina. “Rusia îngheață conflictele pentru un timp și apoi își întărește armata, pentru a reveni din nou și mai puternică, gata să ocupe și mai mult teritoriu“, a explicat el americanilor, lui Macron și germanilor.
L-au completat extrem de util Reznikov și Zalujnîi. Șeful forțelor armate ale Kievului a estimat că Rusia pune la cale o ofensivă masivă, care ar putea debuta cel mai devreme la sfârșitul lunii ianuarie, poate în primăvară. Zalujnîi crede că armata rusă își pregătește resursele militare undeva dincolo de Urali și ar urma să se folosească de aproximativ 200.000 de soldați proaspeți în ofensiva care va viza Donbasul, posibil și sudul țării și un eventual nou asalt asupra Kievului, eventual din Belarus.”Nu am nicio îndoială că (rușii) vor mai încerca să ia cu asalt Kievul”, a spus el, textual.
Amintind că Rusia are o rezervă posibilă de până la 1,5 milioane de millitari, comandantul armatei ucrainene le-a provocat cu siguranță fiori pe șira spinării spăimoșilor lideri occidentali.
Declarația lui e, clar, un apel dramatic la ajutor militar urgent și suficient. E menită, vădit, să confere greutatea necesară afirmației, potrivit căreia ”Rusia poate fi combătută, trebuie combătută astăzi, acum și aici”, dar în acest scop armata ucraineană are nevoie de resurse. De arme grele. Și de muniție. Pentru că forțele ucrainene pregătesc ”o operațiune militară de amploare”, dar nu au încă suficiente mijloace. Iar pentru a-i atinge pe ruși în ”punctele lor de comandă de dincolo de Urali” chiar este nevoie de arme ultramoderne. Și cu bătaie foarte, foarte lungă…
Pentru a-i ajuta pe ziariști să facă și ei calculele necesare, la care Biden, Scholz et comp. ”se încurcă” foarte convenabil, de frica Rusiei, și pentru ca jurnaliștii să-i certe cu subiect și predicat pe liderii lor pentru că nu le pun ucrainenilor la dispoziție aceste resurse, Zalujnîi a ieșit pe covertă cu cifre exacte: pentru a reajunge la granițele țării trecute de ruși la 24 februarie 2022, Ucrainei i-ar trebui, după cum a precizat generalul, ”300 de tancuri, aproximativ 700 de blindate de luptă pentru infanterie și 500 de obuziere”.
Vestul are ce-i lipsește Kievului. Trebuie doar convins (dacă ar avea o conducere de încredere, care să poată fi lămurită ce să vrea, ca să se adecveze situației) să furnizeze materialul revendicat.
În revanșă, Kievul (sau mai precis comandantul armatei) e mulțumit de efectivele pe care le are la dispoziție armata ucraineană. Iată alt mod de a-i spune lui Hamlet, în timp ce dinții îi clănțăne irepresibil în cancelaria sa occidentală: nu te teme că n-am avea destule trupe ca să-ți utilizăm prețioasele arme în mod eficient!
Odată decodat mesajul adresat Vestului și cel expediat poate înșelător Kremlinului, în fapt, mai probabil, Occidentului, spre a-i liniști pe pacifiștii apuseni, se pune întrebarea: ce vrea, cu adevărat Ucraina? Zalujni a spus că ”nimic nu ne va opri parcursul militar în acest moment. Există o singură condiție pentru negocieri: Rusia trebuie să-și retragă toate trupele din toate teritoriile capturate”.
De acord. Dar pe urmă?
După tentativa de genocid putinistă și veacul de bolșevism, cu tot cortegiul lui de orori și hecatombe, doar niște trădători iresponsabili, niște naivi iremediabili sau niște imbecili irecuperabili – și nu sunt foarte mulți în Ucraina și în estul ori centrul Europei – mai pot crede într-o aplanare negociată a conflictului actual cu această Rusie și conducerea ei.
Singura întrebare rămâne: cum pot fi convinși americanii și aliații lor occidentali să recunoască evidența? Să admită, în sfârșit, că trupele rusești trebuie învinse și pe teritoriul lor, definitiv, și silite să capituleze necondiționat.
Vă mulțumim că sprijiniți jurnalismul independent!
Acest blog, instituit ca demers anti-cenzură, are accesul gratuit și servește informării dvs. obiective și independente.
Feedback-ul dvs., distribuirea articolelor și donațiile dvs. contribuie la dezvoltarea platformei și la susținerea eforturilor noastre de a promova adevărul, dreptatea și libertatea.
Iar m-ati uimit cu analiza asta. Extarordinar de obiectiva. Va multumesc Dom. Iancu
Vă mulţumesc la rândul meu pentru feedback şi apreciere!
Multumesc si eu.
Am o intrebare. Acum cativa ani am citit undeva, poate chiar pe DW scris de dvs, apropos de “Hybrid War Doctrine” cum ca un ofiter din armata imperiala rusa ar fi definit metodele purtarii acestui tip de razboi. Tin minte, spunea autorul ca s-a refugiat in Serbia la academia militara din Belgrad. Am incercat sa gasesc info pe google, dar nimic.
Aveti vre-o informatie?
Multumiri anticipate.