În chestiunea votului parlamentarilor olandezi privind accesul României la Schengen, premierul Ciucă nu e îngrijorat. S-a declarat dimpotrivă. Ba chiar, culmea, nu-l îngrijorează ”deloc”!
Nu e clar ce trebuie înțeles din acest calm ieșit din comun, de vreme ce partenerul său de coaliție, liderul PSD Marcel Ciolacu e altfel. Cu totul altfel. Ciolacu mai avea, tot ieri, puțin și propunea, jignită cum i se părea a fi țara, să se declare război Olandei. Poate, mai știi, și celorlalte state Benelux.
În rest, Cațaveicii și Brânzoveneștii de pe malurile Dâmboviței și-au dat, în reacție, doctoratele, înfierând cu multă mânie proletară și știință de politicianism incomprehensibilul act al unor parlamentari din Haga, care nu par convinși că situația corupției la nivel înalt, a justiției și a legilor ei, strâmbate – remember? – sub predecesorul lui Ciolacu la cârma PSD, e în România sub control.
”Eu nu voi accepta niciun stat, mai ales european, să stea în calea progresului României, mai ales că noi românii ne-am făcut datoria până la capăt”, dixit, din sală, Ciolacu.
”Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune și eu… Ca orice român, ca orice fiu al țării sale… În aceste momente solemne… mă gândesc… la țărișoara mea… la România… la fericirea ei! La progresul ei! La viitorul ei!”…”- Bravo!”- răsună din sală.
Cum știi tu, politicianule, care ai presa în buzunar, cât timp o cumperi la bucată, să-l prostești pe alegător! Să-l faci să creadă că problema ar fi inexplicabila ”răutate” (complet și absolut ”irațională”, vezi bine), a parlamentarilor olandezi! Pe care nici nu te mai chinui s-o lămurești. Cum ești tu în stare să escamotezi! De pildă faptul că, după 2007, România și-a ratat repetat și, parcă, sistematic șansa de a convinge că elita ei politică ia în serios necesitatea angajamentelor ei în materie de luptă împotriva marii corupții, a crimei organizate și a barierelor din calea reformării justiției, astfel încât principiile statului de drept să fie realmente, riguros și scrupulos respectate!
Ce replică preopinenții care nu și-au făcut temele de casă pe malurile Dâmboviței la acest argument propriu parlamentarilor olandezi? ”Cu toate că îndeplinim toate cerințele tehnice de intrare în spațiul Schengen, cineva dintr-un interes politic se opune intrării României în spaţiul Schengen…”. Cerințele tehnice…interes politic… bla și bla bla și dă-i si luptă neicușorule de la 48 încoace el cu toată famiglia lui… și cu tot partidul unic aflat la putere…
Ce nu replică preopinenții? Ce nu precizează și concretizează marii meșteri ai manipulării sentimenului firesc de patriotism? Care să fie interesul ”politic” al Olandei dincolo de depolitizarea justiției românești.
Liderul PSD nu suflă nici pâs despre odioasa sintagmă a ”depolitizării”. Ori despre cuvinte încărcate ca ”justiție”, ”mare corupție”, ”presa” (vârâtă în buzunarul politicianului român de frunte). Preferă noțiunea de ”nedreptate”. Chipurile făcute țărișoarei…
Ce bine dă la popor să grăiești populist că o asemenea ”nedreptate nu trebuie să se întâmple din nou faţă de România! Avem acest drept, ne-am câştigat acest drept şi cred că întregile familii europene care ne reprezintă – şi aţi văzut că familia social-democrată europeană fără excepţie a votat pentru intrarea României în Schengen, în Parlamentul European – trebuie să urmeze acest exemplu şi să nu ne facă din nou o nedreptate. Această eventuală nedreptate ne-ar îndrepta către o direcţie pe care nu ne-o dorim”, a mai combătut adânc Ciolacu, la Târgu Jiu.
Direcția ”pe care n-o dorim”? Nu e clar ce-a vrut să spună Ciolacu, așa cum n-a fost clar ce-a bâiguit în fața reporterilor Recorder, când a fost întrebat de achizioțanre preseid e către partidele politice românești. Dar pare că liderul PSD sugerează (ca direcție nedorită) votul pentru AUR. Care ar lua proporții dacă România n-ar intra în Schengen. Cu alte cuvinte, aviz Europei: băgați-ne în Schengen chiar dacă nu ne-am făcut temele cu reforma în justiție și în combaterea corupției și crimei organizate, ca să n-aveți surprize politice. Șantaj? Șantaj. Dar nu le-a ținut mult timp și altor cleptocrații? De pildă celei conduse de Putin?
Altă sintagmă parcă nemenționabilă în discursul populist românesc e MCV. Or, e vorba de un mecanism de control și verificare de care continuă să fie cu atât mai mare nevoie, cu cât guvernele ”lui Iohannis” nu și-au îndeplinit promisiunile. N-au restructurat ce era de restructurat în materie de coduri, norme, reglementări, legi și instituții pentru ca lupta împotriva marii corupții, abandonată de la un moment dat, să fie reluată și să aibă din nou loc eficient. Iar justiția să se bucure de încredere deopotrivă în România și la porțile Europei.
Or, rezoluția de joi a Parlamentului olandez, cerând guvernului de la Haga să nu dea lumină verde accesului României la Schengen, a fost adoptată tocmai din pricina „problemelor persistente legate de corupție și crima organizată”, care ”pot cauza probleme întregului spațiu Schengen.” Fiindcă din cauza corupției se compromite paza granițelor, torpilându-se securitatea întregii zone de liberă circulație.
Dar nu adoptase Parlamentul European, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie facultativă care cerea UE ”să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen”? Ba da. Dar e ușor să se aprobe fără examinări și verificări, spre a se bifa în PE promisiuni ale mai-marilor politici a căror transpunere nu riscă să iște neajunsuri aristarhilor și net mai greu să se pună piciorul în prag și să se ceară un control riguros.
Despre ce promisiuni e vorba? Despre ale Germaniei lui Scholz, care, împreună cu Franța lui Macron ar vrea o influență sporită asupra unei părți din estul (românesc) al Europei, un răsărit al continentului din care prea mare parte polonezo-baltică e la picioarele Marii Britanii, iar alta, parțial, la ale Rusiei lui Putin. În acest proces, oare de ce să nu închidă ochii domnii Scholz și Macron, colegii de vizită la Kiev, în iunie curent, ai domnului Iohannis, la mici defecte de frumusețe ale statului de drept românesc?
Ca pentru a demonta locvace și deloc agramat acest argument, premierul Ciucă a declarat ce face el și guvernul său ”pe” statul de drept: ”vă pot spune că, pe stat de drept, am făcut în așa fel încât la nivelul guvernului și la nivelul întregii coaliții să luăm măsurile care se impun, în directă colaborare cu repezentanții Comisiei, să avem un pachet de legi ale justiției, care într-adevăr să fie în deplină aliniere cu justiția (sic!) din Uniunea Europeană și să ducă la acel proces de modernizare a justiției din România. Pe partea de crimă organizată avem instituțiile statului, care sunt foarte bine consolidate și sunt convins că-și fac datoria așa cum și-au făcut-o și până acum…”
Dar ce probleme să mai fie cu justiția? Glumim? Lui Babu Ursu nu i s-a făcut dreptate nici până azi. Mai sunt și azi oameni care așteaptă să fie repuși în drepturile încălcate de regimul comunist. Au fost îndepărtați din magistratură ori funcții în justiție și instituții de forță pentru culpe minore sau inventate, uneori repetat, magistrați perfect competenți și onorabili, precum Camelia Bogdan, Laura Kövesi, Cristi Danileț, care și-au demonstrat convingător independența de puterea politică.
Da, locul României este în Europa și în Schengen. Dar ca țară nemanipulată naționalist, ca democrație liberală veritabilă și stat de drept autentic. De care cetățenii români să se mândrească pe drept. Or, cu injustiție, praf aruncat în ochii națiunii, cu premieri plagiatori certați cu limba lor maternă, pe care o chinuie înspăimântător, cu populism de duzină și cu politicianism de doi lei nu se vor edifica în veci nici una nici alta.
Țara și poporul român au meritat mai mult.