Vestul, bomba atomică și războiul Rusiei ca festival de premiere

Nu ”anexările” lui Putin sunt noutatea. Tot la 30 septembrie, când, mai nou, Putin a încercat să alipească la Rusia alte 15 % din teritoriul Ucrainei (după ce i-a jefuit cele 7% ale Crimeei), Hitler anexa, în 1938, Sudeții, cu părți din Boemia și Moravia, totalizând 30% din teritoriul cehoslovac, după cum just amintește Mihail Hodorkovski. Nimic nou deci, aici.

Dar conflictul militar prelungit arbitrar de către dictatorul rus, din rațiuni de supraviețuire politică și fizică, personală, după înfrângerea vădită a armatei sale, e primul război de agresiune de tip hitlerist, care, în apărare, se poartă împotriva unei puteri nucleare, de o țară lipsită de acest arsenal.

Și e o premieră în maniera decisivă în care, pe câmpul de luptă, marea putere e făcută zob nu de o coaliție de armate, ci de oștirea țării atacate, una relativ mică în comparație cu imperiul agresor.

Alte implozii fără precedent ale răului

Ca atare, dincolo de stop-cadrele cu crimele de război și împotriva umanității sistematic săvârșite de rușii lui Putin întru intimidare sau răzbunare, acest conflict e și un permanent film horror, un recital de secvențe de groază prezentate în premieră, tot mai mult și insistent turnate și difuzate de propagandiștii Kremlinului, poate, poate se vor înfricoșa ucrainenii și, mai ales, occidentalii.

Or, primii își prelungesc eroismul. Cei din urmă se clatină. Motiv pentru care amenințările se înmulțesc. Căci succesul lor în materie de intimidare îi încurajează și îi stimulează pe șantajiști și agresori.

Mai nou, a ieșit pe lângă activiștii obișnuiți ai agitpropului goebbelsian, rusesc, și satrapul cecen Kadîrov. Potrivit lui, generalul-colonel Alexander Lapin, care ar fi trebuit să apere Lîman, și ar fi primit degeaba decorația de erou pentru cucerirea Lîsîcianskului, ar fi pierdut orașul pentru că n-a furnizat trupelor sale comunicațiile, armamentul și interacțiunea necesară. În fapt, n-a primit și a pierdut, pentru că armata rusă e pur și simplu epuizată și decimată și cu armamentul la pământ. Niciun militar oricât de abil și curajos, niciun general, niciun erou nu poate face minuni cu o oștire de strânsură, prost motivată și cu moralul în batistă, ca armata rusă. Kadîrov se preface că n-ar ști.

La bâlciul nuclear: rostul șantajului

Ca alți agenți ai Kremlinului, Kadîrov a cerut Rusiei, ca să bage spaima în toți, bombardarea nucleară tactică a Ucrainei. (Care, potrivit lui Putin și ideologilor săi, ”e Rusia”. Și care după un astfel de atac revoltător ar fi normal să fie pusă, în firească ripostă, de către occidentali, într-o poziție de o forță fără precedent, cu ajutorul căreia să îngenuncheze fără drept de apel restul armatei ruse).

Ideea amenințărilor e să divizeze opinia publică occidentală, căci pe cea ucraineană propaganda rusă a înțeles de mult că nu se mai poate bizui în veci, asfel încât națiunile apusene, să ceară mai-marilor lor să pună capăt înarmării Ucrainei și s-o lase la cheremul tiranului moscovit.

E posibil ca Putin și strategii lui să realizeze că, militar, o bombă nucleară tactică n-ar câștiga partida nici dacă ar rade de pe fața pământului mii de oameni. În schimb, cu o asemenea atrocitate, presiunea opiniei publice apusene ar crește exponențial.

Pentru că și cei mai naivi vor înțelege ce înseamnă a lăsa Rusia lui Putin să scape nepdepsită după o asemenea crimă imprescriptibilă. Ar însemna ca toate națiunile occidentale să se expună aceluiași pericol, de a li se lua libertatea. Ar echivala cu a se vedea expuse amenințării cu genocidul, căruia ar trebui să-i răspundă prin a admite propria înrobire doar din pricina arsenalului nuclear din posesia oricărui lider tiranic și dement și a lașității propriilor lideri.

Reacții în Vest

Pe moment, Occidentul refuză aderarea imediată a Ucrainei la NATO, care ar plasa-o sub o umbrelă nucleară și ar face imposibil un atac atomic.

De asemenea, America replică anemic amenințărilor rusești, ca și cum n-ar privi-o decât teritoriul statelor NATO, nu și alți aliați poate net mai luptători, curajoși și merituoși, ca ucrainenii. Pentru evitarea bombardării lor atomice, inepta administrație din Washington (care s-a dezarmat de altfel unilateral, în anii trecuți, în speranța futilă ca Rusia să facă la fel) i-a pus doar în vedere Moscovei că s-ar confrunta cu represalii economice și diplomatice dure.

De vreme ce pe Putin, înfricoșat să nu-și piardă fotoliul și viața, iar nu de sancțiuni, un asemenea avertisment leșinat îl lasă rece, recursul tiranului la măsuri disperate nu mai poate fi exclus.

Vădit vinovați de dezastru, potentații puterilor apusene n-ar fi exclus să fie, în fine, substituiți cu lideri fermi și viteji, de felul lui Churchill, care, când era deja să fie prea târziu, a reușit în mod fericit să fie impus ca înlocuitor al împăciuitoristului premier Chamberlain, fiind preferat, la fel de fericit, împăciuitoristului Halifax.

Dacă se face abstracție de Liz Truss și de colega ei italiană, ambele prea proaspete în funcții ca să li se poată imputa vreo culpă, actualii lideri occidentali și, mai ales, președintele american Biden, poartă greaua răspundere a unei replici prea puțin ferme, deci prea puțin disuasive, deci prea puțin adecvate la nemernicia fără margini a amenințărilor nucleare ale fascismului rusesc.

Iată de ce nu se mai poate exclude ca, stimulați de lașitatea americană și scurt-circuitați la cap, dictatorul și strategii din jurul lui Putin care-i sunt lachei, să înceapă să creadă, ori să afirme că ar crede într-un raport cost-beneficii din care să rezulte un efect pentru Rusia prezumtiv benefic, în fapt catastrofal, al unei lovituri nucleare tactice.

E bine să li se repete avertismentul acesta de milioane și de miliarde de ori: nu faceți greșeala de a aproba un recurs la arsenalul nuclear. Căci veți deschide o cutie a Pandorei pe care nu o veți putea închide și care vă va înghiți negreșit chiar pe voi. Și acest deznodământ ar fi, în cele din urmă, o premieră. Dar cine va apuca să asiste la ea?