În Vest, nimeni cu scaun la cap nu și-a dorit un război fierbinte cu Rusia. Și cu atât mai puțin unul nuclear. Se pune însă întrebarea cum trebuie evitate ele, dacă mai pot fi evitate. Pentru că, în fond, suntem deja în război cu Putin.
Atunci, oare ce trebuie întreprins în replică la amenințarea nucleară a Rusiei? Ucraina a cerut accesul rapid la NATO. Care poate fi realizat. Dar e oare în interesul statelor NATO să fie plasată Ucraina sub umbrela nucleară a pactului defensiv nordatlantic? ”Nu”, răspunde înțelepciunea convențională. ”Nu. Nu încă”, au zis la unison guvernele de la Washington, Berlin, Paris, Roma și Londra.
Așa tot zic, ținând-o langa, spre paguba lor, din 2008 încoace. În replică la șantajul atomic al Moscovei, SUA s-au rugat de China și India să intervină pe lângă Rusia lui Putin, punându-i în vedere Kremlinului că, dacă recurge la un atac nuclear (tactic) are de făcut față unor ”dure represalii diplomatice și economice”. Bun. Ei, și? Se sperie Putin de ele?
La ce ne protejează granița NATO dacă o bombă atomică aterizează la Odesa, ori la Lviv și e iradiat și propriul nostru teritoriu? Și dacă nu punem piciorul în prag și nu ne hotărâm că, dacă nu vrem războiul nuclear, e bine să fim pregătiți să-l și purtăm, unde ajungem cu expansionismul și șantajul atomic al imperiului putinist, care poate pune oricând mâna pe Europa, de vreme ce ne paralizează frica de război?
Chiar preferăm robia și umilința luptei care ne asigură libertatea și demnitatea?
La analiza conținută în articolul ”Vestul, bomba atomică și războiul Rusiei ca festival de premiere” mi s-a replicat, nu fără oarecare temei, că ”Alianța Nordatlantică are un regulament strict, cu rostul său, care îi asigură funcționalitatea. O acceptare imediată a Ucrainei în NATO împotriva regulamentului ar deveni un precedent periculos. Presupunând prin absurd ca ar fi acceptați mâine, ar intra automat articolul 5 în vigoare pentru ei și am fi, deodată, cu toții în război. Ce ar însemna asta, e greu de prevăzut. Un blitzkrieg în care Rusia e lichidată în aceeași zi sau un conflict nuclear.”
Dar oare ce înseamnă ”greu de prevăzut?” A fost Putin mai predictibil când Ucraina n-a fost în NATO? Mai puțin primejdios? Ce înseamnă, deci, un ”precedent periculos?” Înțelepciunea convențională căreia i-a dat glas preopinentul trebuie gândită până la capăt.
Fapt e, că pericolul pentru lumea civilizată, inclusiv pentru NATO, pe care îl reprezintă precedentul creat de ruscism în forma sa putinistă, cuplat cu insuficienta descurajare occidentală, e cum nu se poate mai mare acum. Unde a dus lipsa disuasiunii? Din cauza absenței descurajării ne aflăm deja într-un conflict, fie el și hibrid. Care se poate transforma oricând într-unul fierbinte.
Un ministru german social-democrat o spune chiar mai clar: ”Germania se află în război cu președintele Rusiei, Putin”.
Karl Lauterbach e primul ministru al guvernului german care a îndrăznit să spună lucrurilor pe nume. Demnitarul german, scrie DLF, a replicat demn propunerii filosofului împăciuitorist, Richard David Precht, care a propus măsuri occidentale unilaterale de căciulit în fața tiranului: ”unele țări NATO să-i garanteze lui Putin neprimirea în alianță a Ucrainei, spre a pregăti terenul unor negocieri menite să ducă la sfârșitul războiului de agresiune al Rusiei” a ciripit Precht, textual.
La urma urmei, a ripostat ministrul, respingând ideea de a-l ajuta, prin neumilire, pe tiran, ”noi nu suntem psihoterapeuții lui Putin”. Perfect adevărat.
Reality check
Ne găsim deci, de acum, fără voia noastră, în zona de maxim risc. În care avem a ne întreba:
De ce ar ține seama un tiran neîndurător, care nu respectă nici un acord sau angajament inconvenabil pentru viața și fotoliul său prezidențial, de orice alt acord sau angajament pe care vrem noi să-l ținem, unilateral, în speranța futilă că dictatorul s-ar putea îndura și ține și el, cândva, vreun angajament sau acord?
N-am înțeles încă faptul că dictatorul a dovedit persuasiv de-a lungul întregii sale cariere și, mai ales, din 2014 încoace, că singurul limbaj pe care-l pricepe este graiul ferm al forței?
În fața șantajului, cacealmalei și violenței nu ajută să cedezi o dată, căci șantajistul, cacealmistul și violentul vor reveni și vor recidiva, mărind miza, potul, forța. Ajută, în schimb, să li se plătească sec.
Președintele Ucrainei, Zelenski, are deci perfectă dreptate să releve că țara sa a oferit regimului Putin ”în repetate rânduri un acord de coexistență pe baza unor termeni echitabili, onești, demni și corecți. E vădit că a-l încheia e imposibil cu acest președinte al Rusiei, care nu știe ce sunt demnitatea și onestitatea. Prin urmare suntem pregătiți de un dialog cu Rusia, când această țară va avea alt președinte”.
Dar nu înseamnă oare primirea în NATO a Ucrainei automata intrare în război cu Putin?
Variantele NATO
Și n-are NATO normele și reglementările ei? Care trebuie respectate ad literam înainte de a admite, laborios, aderarea Ucrainei? Bineînțeles. Așa cum și polițiștii asupra cărora asasinul trage cu mitraliera au a ridica brațele și a-l ruga frumos pe criminal să respecte legea (lor) și să se lase arestat.
Așa cum și tigrul care iese din pădure și se pregătește să-ți sară la grumaz are a o respecta cu sfințenie. Cere-i-o! Imploră-l! Pune-te și în genunchi! Să te ferească cerul să iei măsuri dacă te atacă, punând pușca la ochi! Să nu cumva să se sperie! Să nu cumva să fie umilit! Să nu cumva să te atace și să te sfâșie mai rău decât avea de gând, înfometat cum e!
Bine, bine, dar chiar dacă alianța statelor de drept (minus Turcia, o tiranie care nu respectă nici ea decât ce vrea) nu e un pact care, în condiții de forță majoră, trebuie să se supună legii strict: nu mai există oare și ONU? De ce să nu lăsăm organizația mondială să decidă?
Pentru că ONU a dat chix din februarie încoace. La fel a eșuat în nenumărate alte conflicte din ultima jumătate de veac, de vreme ce mecanismele principale ale organizației mondiale, Consiliul de Securitate și Adunarea Generală, au în rândurile lor membri dictatoriali, totalitari și imperialiști ca Rusia putinistă, ori China comunistă cu drept de veto în forul suprem, ori majorități care nu respectă principiile democrației, drepturile omului și normele elementare ale dreptului internațional.
Vrem acum să lăsăm și Alianța Nordatlantică să ia drumul ONU și să clacheze lamentabil, astfel încât să nu mai există nicio șansă de refacere a unei ordini mondiale bazate pe drept și pe norme? Vrem să ignorăm principiul sacrosanct al legitimei apărări?
Ucraina nu era în NATO, când a fost atacată. Prin urmare, alianța nu cred că e obligată să intervină cu militari proprii în actualul război convențional. Dar nimeni nu-i ia pactului condus de Stoltenberg dreptul de a anunța Moscova că, în cazul oricărui atac neconvențional, în cazul oricărei agresiuni anti-ucrainene cu arme de distrugere în masă, Ucraina va deveni automat membru cu drepturi depline al alianței și i se va replica Rusiei cu aceeași monedă, eventual chiar cu trupe proprii, până la înfrângerea definitivă a armatei lui Putin. Și că singura cale a Kremlinului de a evita această catastrofă e să se retragă imediat din teritoriile ocupate. Și anume, din toate teritoriile ocupate. Urgent.
Urgent? Nu. ”Acum. Pe loc. Mai bine ieri”. Iată un limbaj pe care l-ar pricepe kaghebiștii din jurul lui Putin. Ne e frică să-l articulăm? Cu atât mai greu ne va fi, în acest caz, să evităm necesitatea de a intra efectiv într-un război fierbinte. Convențional. Sau, poate, atomic. Alternativa? Robie și înjosire eternă. Adio libertate, adio Vest, adio civilizație iudeo-creștină. Adio democrație liberală.
Ciao sclavie putinistă. S-au instalat cu cizma pe grumazul nostru rușii tiranului, chinezii lui Xi, ayatolahii. Nu vrem asta? Vom fi siliți să nu ne mai dorim ce nu se poate avea. Vom lupta, ce altceva. Și vom înceta să visăm că Putin și kaghebiștii lui-asasini, mafioți și cleptocrați s-ar putea, subit, schimba. Și deveni din homo homini lupus niște mielușei doldora de omenie.