Nu știm ce vor aduce pe câmpul de luptă următoarele trei săptămâni, considerate – nu întâmplător – decisive de serviciile de informații britanice.
Dar știm ce ar fi de dorit din unghiul forței dreptului și a capacității lui de a se impune asupra dreptului forței. Știm, prin urmare, ce e de dorit întru salvarea valorilor civilizației iudeo-creștine și ale democrației, pe care ea a creat-o.
Dacă, din pricina războiul de agresiune declanșat de Rusia, ordinea mondială s-a prăbușit, cum se va putea restabili ea?
Doar într-un singur mod. Prin scoaterea Rusiei din scheme. Prin eliminarea ei din forurile pe care le domină su blochează, în special din Consiliul de Securitate ONU. Și, înainte de orice, prin evacuarea ei din afacerile care-i aduc banii necesari procurării de arme și de mercenari. Ca și din șansa de a învinge pe câmpul de luptă. Întrucît Ucraina s-a dovedit o pradă cam prea mare și grea că să poată fi mistuită dintr-odată, Rusia ar vrea să se mulțumească, deocamdată, cu Donbassul și cu litoralul ucrainean, astfel încât Moscova să-și obțină mult râvnita joncțiune dintre Donețk și Crimeea.
Ce-ar fi ca totul să rămână cum e acum?
Lăsând Rusia cum e, o mare putere militară cu drept de veto în Consiliul de Securitate ONU, e ca și cum vânătorul i-ar da un drept de veto lupului: să i se permită să rămână cu bunicuța și Scufița Roșie în burtă? Sau să i se coasă bolovanii binemeritați în pântec? Ucraina răsăriteană e bunicuța. Restul ei, republicile baltice, Modova, estul Europei ar fi capacul pus foamei de Scufița Roșie.
În acest context, scriitorul francez Thierry Wolton, crede că ”Putin a pierdut deja războiul, cel puţin pe cel pe care şi-l imaginase, adică ocuparea totală a Ucrainei. Acum trebuie să salveze aparenţele”. Potrivit gânditorului francez, Putin va încerca să anexeze Donbassul, ”scenariu ce riscă să fie confirmat de ţările occidentale, care sunt fericite ca acest război să se încheie mai repede pentru că într-adevăr costă economiile capitaliste atât cât costă şi Rusia. Adevăraţii învinşi vor fi ucrainenii, sacrificaţi pe altarul realpoliticii, cel al statelor împotriva intereselor popoarelor”.
Dar a pierdut Putin războiul? A fost înfrânt catastrofal în prima lui fază. A eșuat total în Blitzkrieg. Războiul fulger în care sperase nu i-a ieșit chiar deloc. Dar Putin a împiedicat cu succes înarmarea consistentă a Ucrainei. A rupt hălci strategic importante din teritoriul ucrainean. Dacă le va putea spori sau chiar și numai ține, narativul ”victoriei” sale ar obține un nesperat combustibil. Iar acest mit, cum am argumentat repetat, i-ar putea salva scaunul și puterea. Mai mult, chiar dacă ar fi debarcat, urmașul său ar putea fi tentat să perpetueze sistemul verticalei putiniste și a agresiunii neoimperiale, dacă nu și ideologia totalitară, ortodoxist-boșevic-nazistă a predecesorului său.
Globul față cu tiranul
E decisivă, deci, situația militară de pe teren și narativul care se va putea desprinde din ea. Nu mai puțin importantă e poziționarea lumii față de cele petrecute în Ucraina. Pe moment, în ciuda salutarei inițiative anglo-americane de expulzare a Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, prin vot în Adunarea Generală a organizației mondiale, nu doar lumea occidentală alcătuită din America și vestul Europei se arată grav inadecvată. Ci întreaga arhitectură instituțională internațională. Și, mai ales, Consiliul de Securitate ONU, în care Rusia totalitară și genocidară este unul din cele cinci state membre cu drept de veto în forul suprem.
Pe drept reliefa recent un comentator italian, că ”incapacitatea Națiunilor Unite de a interveni de partea unui stat independent atacat într-un război de agresiune în care e dovedit că agresorul comite crime de război echivalează cu o capitulare”. Reiese, potrivit lui, că ONU, din păcate, ”nu se deosebește cu nimic de Liga Națiunilor” care n-a reușit să frâneze elanurile belicoase ale unor ”dictaturi ca ale lui Hitler, Stalin, Mussolini, Franco în anii 30” ai veacului trecut.
Nu că organizația mondială n-ar fi reformabilă. Ar trebui desființată în forma ei actuală și reîntemeiată, la inițiativa puterilor democratice, astfel încât să nu mai fie un leu de mucava, ci un tigru cu dinți-sabie, în stare să vâneze rinoceri. Și să pună cu botul pe labe puteri rinocerizate. Cu un Consiliu de Securitate în care acestea să nu mai aibă niciodată drept de veto.
Împleticiri occidentale și cataclismul pe care-l pregătesc
Până atunci însă presează timpul. Și banii vărsați în visteria de război a lui Putin prin importurile de gaze și petrol din imperiul neonazistei cleptocrații ortodoxiste ruse.
E bine că, după Bucea, statele membre ale alianței nordatlantice s-au înțeles joi să livreze tot felul de sisteme de arme Ucrainei. Ar fi vorba, zice secretarul general al NATO, de ”o paletă largă”. Dar nu ajunge. E nevoie urgentă și rapidă de arme grele, ofensive. De tot ce a cerut Ucraina.
Și mai grav e că Vestul, turtit rău de anii săi de complicitate cu un tiran genocidar pe care l-a crezut ”prieten” și ”partener” într-atât, încât i-a denigrat opozanții drept ”belicoși”, ”alarmiști” și ”războinici reci”, le-a ignorat cu superbie avertismentele și și-as sporit dependența energetică de Rusia, în loc s-o reducă, încă nu s-a dezmeticit. Încă nu știe ce vrea. Încă mai are lideri care cochetează cu ideea de a-l convinge pe Putin să revină la masa negocierilor.
Ceea ce e nu mai puțin absurd, nătâng, cinic, inuman și sinucigaș, ca a te gudura pe lângă Hitler, în timp ce liderul nazist își continuă imperturbabil crimele de genocid și cuceririle de teritorii, reducând rapid spațiul de manevră al inamicilor săi.
Or, a-l lăsa pe liderul de la Kremlin neînfrânt vizibil, e a perpetua războiul și a amâna sine die pacea în Ucraina și mult dincolo de ea. La fel, a tergiversa măsurile necesare a-l învinge pe câmpul de luptă. Trei săptămâni reprezintă un interval extrem de scurt. Fiecare clipă de ezitare, fiecare ceas pierdut, fiecare zi irosită în acest răstimp mai pune o cărămidă la edificiul infernal al salvării lui Putin, mai amplifică un pic pericolul extinderii cuceririlor ruse și al unui potențial dezastru iscat de recursul la arme de distrugere în masă.
Și chiar dacă acest cataclism rămîne doar un simplu risc și spectrul unei angoase: edificiul lui Putin nu va putea rămâne în picioare alături de cel al democrațiilor liberale și al statelor de drept.
Cu ele, cu valorile, cu esența identității lor e în război Putin, de vreme ce supărarea pe ucraineni a început să se manifeste prin șantaje energetice, încă de la mijlocul anilor 2000. Kremlinul a început atunci să reducă presiunea gazelor livrate Ucrainei, spre a o pedepsi economic, a o intimida și a o readuce la matcă, politic, prin șantaj, pedepsind-o pentru orientarea ei spre vest.
Cum își poate ispăși Vestul păcatele
Întrucât Vestul n-a reacționat cum trebuie nici la această infamie, nici la cele anterioare, începînd cu sălbăticiile niciodată pedepsite ale războiului cecen, apoi ale altor persecuții și acte de teroare ruse, ale jefuirii, închiderii sau uciderii oligarhilor neobedienți și ale asasinării de opozanți, ori ale omorului în masă sirian, sistemul Putin s-a consolidat. Impunitatea l-a stimulat cum îi încurajează pe orice delincvenți și mafioți, pe orice violatori, pe orice asasini.
Care s-au înghesuit în forțele armate să poată viola și omorî în voie. Iar pofta de sânge nu li s-a ostoit în Cecenia sau Siria. Ci le-a crescut, mâncând și bând.
Ucraina, ca bunicuța, nu le-ajunge nici pe o măsea. Căci uriașă le e foamea. Dacă Scufița străbătea pădurea cu bona, și pe ea o mânca lupul flămânzind pe drumul lung de la Vladivostok la Lisabona.
Acum, ucigașii nu se mai mulțumesc să calce oameni cu tancul, să împuște prizonieri civili în cap, să violeze mamele în fața copiilor lor și fetele în fața bunicuțelor lor. Nu le mai ajunge să mintă grotesc când sunt chestionați de ce ucid. Acum încep să semene și o moarte paralelă. Moartea prin înfometarea celorlalți. Coasa ei nu seceră doar Mariupolul. Amenință întreaga lume. Și mai ales regiunile sale cele mai sărace.
Doar Vestul se mai poate pune scut între oamenii înfometați și atacul inaniției. Doar Ucraina poate pune capăt, cu ajutorul neprecupețit al Vestului, regimul Putin, dacă Apusul nu vrea să-i mai fie complice. După care va trebui reconsolidată libertatea și reconstruite astfel instituțiile lumii, încât istoria, care nu se va termina cu debarcarea tiranului, să nu mai fie extrem de vulnerabilă la orice atac totalitar.