Festivalul impotențelor, al naivităților jucate, al ipocriziilor și al duplicităților europene și-a atins mai nou apogeul la Moscova și Washington.
În SUA, cancelarul german social-democrat s-a făcut de râs, la două luni de la preluarea jobului Angelei Merkel. Olaf Scholz s-a autodistribuit, ca predecesoarea sa, în rolul lui Hamlet care ezită la infinit să treacă la acțiune în fața criminalilor. În speță, în cazul lui, în fața dictatorului rus, Vladimir Putin. În conflictul ruso-ucrainean, cancelarul refuză să pronunțe numele proiectului care contează cu adevărat. ”Nord Stream II” e pentru el, vădit, ceea ce latinii numeau un ”nomen odiosum”.
Pare că, tributar gândirii mitice, Scholz n-ar vrea să invoce răul nominal, ca nu cumva să se întâmple. Să se actualizeze. Preferă parcă, altfel spus, o gaură de șarpe, în care să se ascundă.
Perplexități, confuzii, incapacități și naivități, capitolul 1
Căci Scholz, un timid ”adolescent” sexagenar, l-a lăsat pe mai vârstnicul și ușor derutatul președinte american Joe Biden să spună cu subiect și predicat că, în cazul unei invazii ruse în Ucraina, ”se va pune capăt gazoductului Nord Stream II”. Despre proiectul inițiat de tovarășul său de partid și înaintaș la cancelariatul berlinez, Gerhard Schröder, Scholz nu poate spune nimic. Nada.
Rămâne cantonat în formulări dintre cele mai vagi. Bâiguie de o vreme ceva de tot nedeslușit despre cum ”totul e pe masă”. Despre cum ”o să vadă ea Rusia”, (dacă invadează). Și despre cum s-ar putea ca Moscova ”să nici nu știe ce-o așteaptă”! Precis că Putin, care mai are un cancelar în buzunarul vestei parvenit, mai nou, în Consiliul de Administrație al Gazprom, s-a cutremurat. Putem fi convinși că tremură și se zgribulește de frică, auzindu-l pe durul Scholz. Pesemne că, aflând de perspectivele mânierii Germaniei, Putka se înfioară și se înfrigurează, cuprins de-o indicibilă groază.
În ce-l privește, cancelarul are ”tăria” eroică și ”vigoarea” ieșită din comun de a nu-l contrazice pe Biden și verdictul său unilateral, condamnând ipotetic, pentru cazul unui viitor incert, Nord Stream II. Dar lui Scholz îi lipsește forța de a-l confirma și a osândi explicit un gazoduct mult prea drag inimii conducerilor germane de la Schröder încoace, ca să se poată salva prestigiul Republicii Federale și relațiile cu Ucraina, Polonia și statele baltice, prin fireasca abandonare a unui proiect economic absurd și diplomatic catastrofal, încă înainte de bluful și șantajul putinist de-acum.
Mesia în țara lașității și prafului în ochi, capitolul 2
În răstimp, s-a deplasat la Moscova ca să se afle în treabă, a poza ca lider al Europei, și a strânge puncte electorale în Hexagon și președintele Franței, Emmanuel Macron. Urmare a decăderii economice a Franței, a nonintegrării unor ample segmente ale populației musulmane imigrate, a prețurilor explodate, a găunoasei sale politici interne și externe, a polarizării națiunii și a injuriilor adresate nevaccinaților, Macron a supărat ireversibil trei sferturi din electoratul Hexagonului.
Dacă actualul lider de la Elysee va intra și oficial, cum e probabil, în campania prezidențială, în care combate acum informal, se pregătește să-l bată crunt, în aprilie, scriitorul și jurnalistul Eric Zemmour. Dacă nu-l va învinge o candidată de dreapta ca Valérie Pécresse sau Marine Le Pen.
Ceea ce e improbabil. Căci, spre deosebire de ele, ca și de Macron, naționalistul Zemmour e tobă de carte și e un orator absolut redutabil. Dat fiind că, exemplar rarisim, spune lucrurilor pe nume, Zemmour a reușit fulgerător să convingă, cu tot cu populismul și radicalismul său anti-imigraționist, sau în ciuda lor, ample segmente al electoratului francez și să adune de partea sa oameni cheie din tabăra rivalilor săi de dreapta, după ce, altă perfpormanță ieșită din comun, a aruncat în aer tabuul cooperării cu extrema politică. Ca atare, ascensiunea lui fulminantă pare greu de frânat. Dar departe de a aplana pericolul rusesc, eventualul său acces la Elysee ar complica-o.
Pentru că Zemmour, ca și virtual întreaga extremă stângă și mare parte din cea dreaptă, europeană și americană, face parte din oștirea politicienilor pentru care odiosul Putin are un misterios lipici.
Bla bla francais și davai ceas, davai palton pa rruski, capitolul 3
Macron e tare aproape de ei. La Moscova, liderul Hexagonului a legitimat cu prezența un lider care a călcat în picioare dreptul internațional și a anexat teritorii, dar afirmă, senin, că Crimeea ar fi, chipurile, ”parte a Rusiei, iar dacă Ucraina ar intra în NATO și-ar încerca s-o recucerească, asta ar însemna război între NATO și Rusia”!
În aceste condiții, omologul său francez a articulat înțelegere nu pentru respectul față de dreptul internațional, ci, culmea, pentru nevoile de securitate ale Rusiei. Care a masat aproape 150.000 de militari înarmați până în dinți, cu tot cu tancuri, avioane și nave de război la granițele pașnice, dar repetat însângerate de Rusia, ale țării vecine.
”Putin mi-a dat asigurări că de la el nu va porni vreo escaladă“, i-a spus plin de elan și entuziasm Macron, după vizita sa la Înalta Poartă moscovită, președintelui ucrainean Zelenski.
Ar fi de rîs, dacă n-ar fi de plîns. Ca și cum înțelegerile cu Putin ar avea mai multă valoare decât o ceapă degerată! Ca și cum tiranul rus n-ar fi încălcat în trecut puzderie de linii roșii, de înțelegeri, de acorduri și de tratate!
Ca și cum n-ar fi net mai probabil ca adevăratul motiv al unei eventuale renunțări la cotropirea Ucrainei să fie faptul că tiranul agresor o estimează a fi, acum, prea costisitoare militar și economic, în raportul cu beneficiile obținute pe gratis de Moscova de la o comunitate internațională scufundată în relativism moral, în prostie, nebunie, lașitate, indolență și impotență.
Realitatea tristă și amară-i clară. Între America și Europa se cască o gaură numită Germania. Care are pretenții de lider al UE și manifestă ambiții ecologiste globale, dar și-a luat parcă adio de la NATO, de la valorile Apusului și de la nevoia solidarității cu estul Europei.
Franța e ocupată cu ea însăși iar liderul ei, vid interior, a adus-o în cinci ani în buza așteptării febrile a unui mesia salvaționist, aruncând, spre a deruta electoratul atras de concurentul său mesianic, cu praf în ochii tuturor.
Iar Europa pare a fi acolo unde se vedea din 2014 că va fi, inexorabil. Singură. Sau aproape singură în fața Rusiei încăpute pe mâna unul dictator vorace, agresiv, neostalinist și neoimperialist.
Care nu va fi oprit decât dacă, finalmente, i se va lua potul. Cum? Plătindu-i-se cacealmalei sale sec.