Note despre ”noutățile” lui 7 octombrie 2023 (I)

”Nimic nou sub soare”, cum ne asigură regele Solomon în Cartea Eclesiastului? Avem motive să ne îndoim. Masacrul de la 7 octombrie 2023 a venit cu aluviuni pline de negru trecut, dar și cu unele noutăți, în parte relative.

Dacă vorbim despre 7 octombrie suntem obligați să lămurim antisemitismul dindărătul masacrului. Motorul lui ideologic. Și noutăți realmente uluitoare (și moral devastatoare. Între ele: explozia practic simultană cu măcelul de la festivalul Nova și din chibuțurile israeliene, a manifestațiilor de ură antisemită pe străzile metropolelor occidentale și în campusurile universităților de elită americane, britanice și vesteuropene.

Pentru că, să ne înțelegem, antisionismul e o formă de antisemitism, de vreme ce le interzice doar evreilor, niciunui alt popor mai mare sau mai mic, dreptul la un stat propriu.

Din nou, deci, despre antisemitism? Din nou. Dar mai întâi despre noutățile la 7/10/23

De ce sunt urâți evreii? De unde explozia de ură globală care s-a manifestat și continuă s-o facă din Los Angeles până în Pakistan, de la New York și Boston, la Sydney, din Dublin și Paris la Londra, Oxford, Cambridge și Berlin?

De ce crede organizația de tineret a Socialiștilor Democratici, partidul premierului New Yorkului, Mamdani, că trebuie să se adune, să sărbătorească taman ziua de 7 octombrie? ”Pentru că marchează data la care rezistența împotriva imperialismului a schimbat pentru totdeauna destinul lumii”, afirmă extremiștii de stânga islamizați și antisemiți. Ca și cum ”rezistență” ar fi să invadezi cu arma în mână localitățile unei națiuni și țări vecine, să violezi, să torturezi, să asasinezi și să răpești în masă oameni, de la bebeluși la nonagenari.

Trecutul care nu mai trece

Scriu acestea pentru că se împlinesc azi, 7 octombrie 2023, fix 3 ani de la masacrul jihadist din chibuțurile israeliene cotropite de teroriști și de mii de civili din Gaza, transformate, ca și perimetrul festivalului de muzică Nova, în ”killing fields” și în scene, de asemenea reale, ale unor filme horror, la propriu și la figurat. Teroriștii islamiști din Hamas, Jihadul Islamic, din rândul civililor și-au filmat, exuberanți, baia de sânge, violurile, decapitările, bebelușii uciși, sânii tăiați, răpirile și schingiuirile. Pentru israelieni, ororile și atrocitățile aveau să continue cu tremuratul pentru soarta militarilor trimiși să elibereze sute de ostatici în Gaza. Și pentru ostaticii înșiși. Au urmat gigantice demonstrații împotriva victimelor israeliene și pentru făptașii teroriști în metropolele și universitățile occidentale scufundate în extremism de stânga aliat cu islamismul. Care continuă și azi. Astfel încât cel mai amplu masacru anti-evreiesc de după Holocaust nu e încă ”trecut” și n-a trecut nici pentru israelieni nici pentru comunitățile evreiești din lume. Care se confruntă cu reverberațiile unei explozii antisemite globale, fără precedent, ca dimensiuni, în istorie. Căci durerea e vie. Acum.

Și nici pentu Gaza războiul n-a trecut. Mult clamat de propaganda comunisto-islamistă a tiraniilor răsăritene și a extremiștilor occidentali, imaginarul ”genocid”, în replică la cel real, comis de jihadiștii brațului palestinian al Frăției Musulmane la 7 octombrie 2023, n-a avut loc în fâșie. Nici altundeva. Dar Hamas, o armată proxy a Iranului, ca Houthi și Hezbollah, continuă să fie sub arme, deși teroriștii genocidari ar fi trebuit dezarmați și distruși de mult. Memoria victimelor masacrului de la 7/10/23 va determina probabil, în mare măsură, rezultatul apropiatelor alegeri israeliene.

De ce nu se întreabă jurnaliști ca Iulia Roșu de la Snoop, cea îngrijorată foc, în fața președintelui Nicușor Dan, de exporturile de arme românești în Israel, de ce oare nu s-a arătat ea alarmată de relațiile României cu Pakistanul islamist? Nu e Israelul o democrație reală? Nu e aliatul Vestului? Nu s-a situat Pakistanul, ani la rând, în fruntea listei țărilor beneficiare de arme românești? Nu e patria unor criminali în masă islamiști care au comis masacre în India? Nu e aliat Pakistanul cu Turcia islamistă a dictatorului Erdogan? N-a deportat Pakistanul, din toamna lui 2023 încoace, aproape 3 milioane de refugiați afgani, epurând etnic un teritoriu pakistanez suspus celor mai crâncene masacre teroriste și unor crunte persecuții anticreștine, în baza unor orori de legi anti-blasfemie?

De unde și altă noutate a tentativei de genocid anti-evreiesc: efectuarea măcelului barbar în veselia, euforia și exuberanța teroriștilor islamici sunându-și mândri părinții să le transmită, odată cu imaginile filmate chiar de ei, buna vestire a știrii ”minunate” a masacrării de oameni, mulți violați și schingiuiți înainte de a fi asasinați cu mâna vestitorilor.

Încă o noutate?

Una relativă: pierderea războiului mediatic, în lumea ”civilizată”, nu de către teroriști, ci de către națiunea atacată de barbari. Nu pentru că națiunea atacată s-ar fi apărat mai rău decât ale popoare confruntate cu tragedii similare. De pildă SUA, după atentatele de la 11 septembrie 2001 (zise 9/11).

Dimpotrivă.

Israelul s-a comportat mai blând cu civilii din Gaza, decât americanii și englezii, ori nemții în Afganistan sau la Mosul. Ci pentru că pachetul de cărți distribuite jucătorilor fuseseră din capul locului măsluite astfel, de unele capete ale elitei politice și mediatice apusene, încât să piardă evreii. Spun relativă, pentru că nu e prima oară că statul evreu pierde războiul mediatic. Niciodată însă atât de rău.

Și încă o inovație?

Iat-o: dragile tovarășe de la Scânteia, (rebotezat ”Adevărul” pe când publica minciunile unui faimos jurnalist despre mineriade, și) ajunse la Snoop nu-și pun întrebări firești.

De pildă una în legătură cu vioiciunea și însuflețirea teroriștilor islamiști de la 7 octombrie. Pe ce se baza ea? Poate pe conștiința existenței, în lume, a încurajărilor unei veste rețele extremiste de stânga, aliate cu mișcarea islamistă și dedate antisemitismului?

Sau cea pe care și-ar fi pus-o negreșit orice jurnalist obiectiv, în reacție la orice neam atacat ca israelienii într-un mega-atentat de proporțiile unui 9/11 înzecit, la scara populației americane: ce-ar fi trebuit să facă statul evreu în reacție la acest atac, mai mult decât să se apere, având grijă să prevină populația civilă, arabă, să se evacueze din calea unor iminente ciocniri militare? Mai mult decât s-o hrănească, să-i furnizeze apă, curent și medicamente, cum a făcut statul evreu atacat cu locuitorii entității inamice? Oare ce-ar fi făcut țara tovarășelor Aneta Spornic, Tamara Dobrin, Suzana Gâdea și Iulia Roșu, dacă ar fi suferit un atac precum cel de la 7 octombrie 2023?

De ce nu-și pun întrebări firești? Pentru că nu vor? Pentru că n-au curajul, n-au mintea s-o facă? Sau mai degrabă pentru că propaganda stângii aliate cu islamismul a normalizat antisemitismul, prefăcându-l în sâmburele unei ideologii globale? Pentru că a devenit ”cool” să urăști evrei?

Omul nou din presă

Există, evident, o dezinformare de proporții incredibile. O sporesc nu doar jurnaliști români care se dau ”independenți”, dar nu fac decât să colporteze agitprop. Ori posturi și site-uri mainstream ca BBC și NYT, sistematic dezinformatoare în chestiunea conflictului israeliano-palestinianist. Organe, care, în ciuda probelor abundente, bat toba unui fals ”apartheid”, (cu arabi, creștini și musulmani, constituind 20 % din populație, reprezentanți în toate instituțiile statului). Al unui imposibil ”colonialism” (cu un popor iudeu revenit în Iudeea). Și al unui presupus ”genocid” . Unul inventat ca urletul hoțului, care zbiară să nu strige păgubașul.

Cotizează la ea nu doar influensării toxici plătiți, parțial, de puteri străine. De pildă cei de extremă dreapta de tipul Tucker Carlson, Candace Owens și Nick Fuentes. De ”centru” ca Theo Von. Sau de stânga, ca Greta, Ana Kasparian, Hasan Piker și ejusdem farinae. Cu toții, silitori revizioniști istorici.

Dar și publicul lor: oameni care aplaudă frenetic sau măcar consumă extaziați spectacolul pus în scenă pentru clicuri de antreprenori dibaci ai extremismului.

Ca și propagandiștii profesioniști ai unor dictaturi de tipul Rusiei, Chinei și Iranului, afaceriștii antisemitismului știu că a scandaliza cu declarații total revoltătoare, de pildă hitleriste, sau stalinist-hitleriste, aduce trafic și bani. Businessul lor nu e nou.

Dar e susținut din răsputeri, direct și indirect, de o cultură ”progresistă”. Una a cenzurii, care interzice dezbaterea liberă a unor chestiuni ca antisemitismul și islamismul care-l alimentează în colaborare cu extrema stângă și cu ideologia corectitudinii politice. O presupusă ”corectitudine” care se oprește și se întoarce invers la evrei, de vreme ce marxismul cultural interzice discriminarea minorităților, dar a dat lumină verde urii pe evrei, așa cum marxismul clasic și bolșevismul promovau ura pe ”burghezi”, ”ciocoi” și ”moșieri”, iar stalinismul și pe ”cosmopoliți”. Și ”sioniști”. Adică pe evrei.

E-adevărat că, în esența ei, problema însăși e veche

Ea nu s-a ivit după sau doar cu puțin timp înainte de 7 octombrie.

La alte dimensiuni, s-a produs după războiul împotriva teroriștilor OEP aciuiați în Liban, la începutul anilor 80. Și ceva mai slab în timpul războiului de Yom Kippur, din 1973.

Iar anterior? Ea nu a început nici măcar cu Marx și cu deconstructiviștii francezi, ori cu apariția Frăției Musulmane inspirate de bolșevism și de colectivismul fascist și nazist al anilor 20 ai veacului trecut. A dominat epoca nazistă, evul inchiziției, al cruciadelor, al războiului roman, când autoritățile imperiale, sătule de setea de libertate a evreilor și de capacitatea lor și a creștinilor de a reflecta o societate monoteistă etică foarte atrăgătoare din unghiul cetățenilor Romei, s-au răzbunat pe iudei și pe creștini, rebotezând Țara Sfântă cu numele bătăii de joc ”Palestina”.

Deci: care e cauza unui antisemitism care pare să fi devenit nu doar o teorie planetară a conspirației, ci și un surogat de filosofie globală, nu doar naționalistă, ci și globalistă?

Răspunsuri în partea a doua a acestui eseu.